Vremea colindelor, vremea faptelor bune

Noapte de vis/ Timp prea sfant/ Pastorasi, vin cantand/ Ingerii cant' Aleluia/ Lumii vestesc bucuria/ Domnul e pe pamant! E vremea colindelor, vremea veseliei si a faptelor bune. E timpul tainic al iubirii, al regasirii, al iertarii, al impacarii. Din prea multa Sa dragoste pentru faptura creata, Domnul S-a intrupat si a venit in lume asa cum spun colindele: O, ce veste minunata, In Betleem ni se-arata, Ca astazi s-a nascut, Cel far' de-nceput, Cum au spus proroci. Lumea a primit in dar un Mantuitor, insusi Fiul lui Dumnezeu S-a smerit nascandu-Se in iesle saracacioasa, pentru noi, iar noi am uitat cu totul de venirea Sa si ne-am inventat mos. Tot pamantul il slaveste pe Mos Craciun.
Copiii il asteapta cu nerabdare, il adora, ii scriu scrisori. Am schimbat cu desavarsire sensul real al sarbatorii. In goana noastra dupa cumparaturi am devenit egoisti, extravaganti, iubitori de sine, insensibili la nevoile celorlalti... Brazi mai mari sau mai mici, globulete multicolore, ghirlande, luminite, cadouri sofisticat impachetate spun povestea unei sărbători comerciale, lipsita de orice traire duhovniceasca. Vrem Craciun cu mese imbelsugate, cu multa bautura si distractie, lumini, artificii si brazi impodobiti. Vrem doar pentru noi si pentru cei apropiati ai nostri.
Dar ce facem cu Craciunul celor pe care multi nu-i mai vor? Sutele de suflete abandonate de care am uitat pentru ca nu mai stim sa fim responsabili, sa ne asumam faptele si sa ne jerfim. Nu-i mai vedem si nu raspundem pentru ei. Ce ne facem cu Craciunul batranilor  si al sarmanilor, pentru care nimeni nu vrea sa-si asume nimic? Mor in spitale, in aziluri, pe strazi, sub ochii nostri, cand noi mergem mai departe indiferenti. Ce le spunem despre Craciun copiilor nostri? Ii trimitem la scoala pentru educatie sexuala. Ii trimitem la serbari de Halloween deghizati in strigoi si vrajitoare, la petreceri cu mosi craciuni animatori si craciunite dansatoare. Ce le mai spunem despre Nasterea Domnului?
Mai stiu ei ca Ingerii canta, Magii il adora, Pastorii alearga, Ieslea o-nconjoara, Mari minuni se intamplara? Au disparut păstorii, magii si bucuria Nasterii Domnului? A disparut Lumina Lumii, nu ne mai bucuram si nu ne mai odihnim in Ea? Azi ne inchinam insa cu frenezie luminilor din brad si nu Luminii coborate din Cer. Asteptam cadouri fel de fel, ignorand darul suprem pe care omenirea l-a primit de Craciun. Am uitat ca magia sarbatorii este de fapt taina inimii, bucuria sufletului care se traieste in Hristos. Ne-au mai ramas ca amintire doar cateva colinde strabune si cateva grupuri de colindatori care mai bat pe la usile crestinilor, ducand din casa in casa vestea ca S-a nascut Mesia. Slava sus in ceruri, pace pe pamant/ S-a nascut Mesia, Domnul nostru sfant.
Deschide usa crestine ca sa primesti vestea cea buna care sa-ti incalzeasca inima si casa in ziua cea sfanta. Sa intre in casa ta Cuvantul aducator de pace Din cer Cuvantul, In trup se arata/ Noaptea din lume, Zi se face indata.
Strange-i pe toti in jurul tau si bucurati-va impreuna de Nasterea Domnului. Rasaritul cel de Sus, care imbraca in haina noua tot pamantul. Cerul si pamantul, In cantec rasuna/ Ingeri si oameni, Canta impreuna.  Bucura-te de cei dragi ai tai, dar nu uita de cei napastuiti si singuri in zi de sarbatoare. Daruieste cu inima buna si celor aflati in nevoi, pentru ca Domnul S-a nascut pentru noi toti. Ingaduieste-ti sa fii nobil in aceasta zi mare. Sa aveti sarbatori cu pace, ingaduinta, rabdare si belsug de rodire intru toate! Sa va fie casa, casa; Sa va fie masa, masa; Tot cu mesele intinse; Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti, Sa va gasim infloriti!

Traditii delicioase: Zacusca

De cand ma stiu mi-a placut zacusca. Este aperitivul copilariei mele si cred ca al tuturor romanilor. Desi la origini nu este un preparat autentic romanesc, poporul nostru si l-a insusit, l-a asimilat si l-a inclus in bucataria noastra atat de bine si natural, incat astazi putem sa juram ca noi am inventat zacusca. Odinioara, bunicile noastre se intreceau in a prepara zacusca, fie de vinete, fie de ciuperci. La fiecare inceput de toamna, toate camarile se umpleau de bunatati. Astazi nu prea mai avem bunici, iar noi am cam uitat retetele de altadata, insa bunatatile de la Topoloveni sunt pe rafturile tuturor hipermarketurilor si la indemana oricarui pofticios nostalgic. Lumea s-a schimbat mult, insa nu si gusturile. Zacusca de vinete sau cea de ciuperci au fost si inca sunt in topul preparatelor preferate de romani. Ce sa mai vorbim despre cei plecati din tara... Adesea acestia cara in bagajele lor borcane cu zacusca, muraturi, gemuri si multe alte bunatati care le amintesc de tara si de gustul bun de acasa. Si pentru acestia salvarea vine tot de la Topoloveni. Borcanele cu bunatati au ajuns aproape in toata lumea, iar magazinele cu produse romanesti sunt frecventate de romanii care nu se pot dezobisnui de gusturile bucatariei noastre traditionale. Aproape in fiecare toamna eu obisnuiesc sa merg la padure. Pe de o parte ma bucur de priveliste, pe de alta parte culeg materia prima pentru zacusca de ghebe.
Anul acesta m-am bucurat din plin de ambele. Privelistea muntilor din zona Cheia, judetul Prahova, este una absolut incantatoare. Toamna este pictorul desavarsit care pune pe sevalet o multitudine de culori. Toate nuantele padurii incanta privirea, aerul curat este o adevarata binecuvantare pentru plamani, iar miscarea face bine. Ghebele asteptau culegatorii, palcuri, palcuri, mici si mari, cocotate in manunchiuri pe buturugi sau scotand semet capul dintre frunze. Am umplut repede cateva galeti si am pornit gafaind spre casa pentru a ma apuca de treaba, insa mai intai am dat o tura si prin gradina.
Si aici am intalnit darnicia toamnei. Tatal meu este un om gospodar si prevazator. Cultiva mai toate legumele, iar toamna culegem impreuna roadele. Rosiile, ceapa, morcovul si gogosarii de gradina sunt legume ce nu lipsesc din zacusca. Cu toate pregatite, am scos caietul vechi de retete al bunicii si am inceput lucrul. Am spalat legumele, le-am cantarit, le-am tocat, am calit, am fiert, am amestecat, am condimentat, m-am lins bine pe degete, iar la sfarsit am pus totul in borcane. Am sterilizat si am umplut camara. Nu pot sa va spun cum mirosea bucataria. Am muncit aproape toata ziua, insa cu multumire, deoarece camara plina ne va sprijini toata iarna si va face micul dejun o adevarata placere, iar  postul va trece mai usor. Celor care nu au placerea de a alerga prin paduri, sau nu au gradini, sau sunt in tari indepartate, sau nu au timp pur si simplu, le recomand cu incredere zacusca Topoloveana, care contine doar ingrediente naturale si respecta o reteta traditionala. Bunatati din ingrediente romanesti, pentru romanii de pretutindeni.

Halloween-ul – un prilej de maimuțăreală de pe urma căreia mulți fac profit

Halloween este o sărbătoare celtică, foarte veche, cu oarecare rădăcini religioase, care începând cu secolul al XIX lea s-a răspândit ajungând astăzi să fie celebrată aproape în întreaga lume. Pe parcursul vremurilor s-a pierdut întru totul caracterul și simbolistica religioasă, devenind, mai degrabă, o formă de promovare a morbidului având în centru tema morții. O sărbătoare cu strigoi, lilieci și vrăjitoare, carnavaluri și parade care s-a dezvoltat mult în timp, devenind o tradiție respectată cu strictețe în special pe continentul American. Dovleci ciopliți în chip de felinar împodobesc casele și mesele în data de 31 Octombrie. Costumele de Halloween sunt la mare căutare la sfârșitul lunii Octombrie. Măști, schelete, fantome, vrăjitoare, lilieci ce se dezlănțuiesc în toiul nopții într-un spectacol terifiant.
„A scary Halloween!” – este urarea cea mai răspândită a zilei.
Dar ce înseamnă, de fapt, toate acestea? Unde ne duc și ce ne aduc petrecerile vrăjitoarelor și ale ciudățeniilor imaginare? Noi nici nu știm ce se sărbătorește. Am preluat totul de-a gata. Deși nu conștientizăm acestea, sunt instrumente care ne controlează trăirile, emoțiile, ne invadează timpul și spațiul, ne conduc în iluzoriu, într-un cerc vicios îmbibat de fantasme care nu alt rol decât acela de ne face să cheltuim. Mesaje și reclame care țipă spre noi și ne induc în eroare „am speriat prețurile”, „reduceri înfricoșătoare” în slujba milioanelor de dolari, euro, roni… și toate monedele pământului. Idei de genul „e un bun prilej de sărbătoare pentru copii” ne duc la gândul că nu e nimic rău, că e doar un prilej de distracție… și cu toate acestea, mulți se îmbogățesc.

Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/halloween-ul-un-prilej-de-maimutareala-de-pe-urma-careia-multi-fac-profit/82440

Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, s-a incheiat

Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, de la Catedrala Patriarhala, este fara indoiala cel mai important si asteptat eveniment al Bucurestilor. Este o sarbatoare a sufletului, un prilej de bucurie si de marturisire a credintei noastre ortodoxe. Uniti in rugaciune, pelerini din toata tara vin la racla Sfantului pentru a cinsti moastele sale cu mare evlavie si multa recunostinta. Multe guri rele spun ca pelerinajul ar fi un gest mostenit, ca o traditie banala, o superstitie fara sens, insa grupurile de credinciosi care revin an de an dau marturie pentru lucrarile minunate pe care sfintii le implinesc. Unii vin cu necazuri, cu boli, cu multe tristeti adunate in suflet, insa tot la fel de multi sunt si cei care vin doar pentru a multumi pentru binefacerile primite. Pentru poporul nostru, cultul sfintilor este un act plin de semnificatii, din cele mai vechi timpuri. In vreme de apriga prigoana, in vreme de razboi, in vreme de seceta sau de boala, oamenii s-au rugat sfintilor pentru pace, bunastare si sanatate, cu nadejdea ca Dumnezeu se va indura si va indulci soarta lor. Stramosii nostri aveau prieteni pe sfinti, iar legatura dintre ei era cea mai strasnica asigurare de viata pe care o incheiau in numele copiilor si al nepotilor. Sa nu uitam ca din insusi poporul roman s-au ridicat mari sfinti, de-a lungul istoriei, meleagurile noastre fiind sfintite de rugaciunile sihastrilor stiuti si nestiuti, iar libertatea s-a castigat cu sangele martirilor. Poate de aceea romanii s-au simtit mereu apropiati si ocrotiti de cei bineplacuti lui Dumnezeu, neuitand ajutorul primit si invatand generatiile viitoare sa duca pe mai departe aceasta legatura vie. La pelerinaj vin oameni diversi, din toate colturile tarii. O mama ninsa de ani, cu multa suferinta cioplita pe chip, tinand strans la piept poza unui fiu si un buchetel mic de flori, urca cu pas hotarat Dealul Patriarhiei. Nu spune nimic, dar buzele ei toaca marunt, abia soptit si necontenit rugaciuni. Parinti cu copii, varstnici si tineri deopotriva pasesc plini de speranta si incredere, rugandu-se sau ascultand slujbele care rasuna pe Colina Bucuriei.
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, slujbele au fost oficiate la Altarul de vara din apropierea Catedralei Patriarhale, pentru ca toata lumea sa se poata bucura de cuvantul Domnului. Preafericirea Sa, impreuna cu Inaltpreasfintitului Parinte Pavlos, Mitropolit de Drama, special invitat pentru acest eveniment, alaturi de numerosi preoti si ierarhi au slujit sfintele slujbe pe toata durata sarbatorii.  

Anul acesta, pelerinii s-au putut inchina la moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou si ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dar si la racla cu particele din moastele Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura de Aur, adusa de la Manastirea Sfantul Pavel din Sfantul Munte Athos. Un motiv in plus pentru credinciosi sa vina la aceasta mare sarbatoare. Clerici si oameni simpli, uniti prin rugaciune, impreuna au dat slava lui Dumnezeu pentru toate. Zile si nopti de bucurie si recunostinta sfanta adusa celor ce mijlocesc pentru binele si sanatatea noastra.
Zilele caldute si noptile blande de toamna au scos din case zeci de mii de credinciosi veniti de departe sa raspunda chemarii Divine. S-a indurat pana si cerul vazand atata evlavie si recunostinta, desi se stie prea bine ca vremea nu a fost niciodata un impediment cand a fost vorba de marturisirea credintei. Indiferent de vreme, sfintii s-au bucurat de cinstirea credinciosilor care, incalziti de rugaciune, nu au contenit sa vina, sa multumeasca si sa dea slava lui Dumnezeu. Nicicand putina jerfa nu a fost pe masura bogatei rasplatiri. Oamenii stiu asta si mai stiu ca nimic nu este prea mult cand e vorba de Dumnezeu. In orele petrecute la coada, pelerinul isi cerceteaza constiinta, facand totodata un pelerinaj spre interior, spre sine, spre fiinta cazuta si impatimita, strans legata de duhul lumii cu tentatii si ispite marunte. Pelerinajul te pune fata in fata cu tine cel slab, risipit si neputincios, fiind un bun prilej de bilant. E momentul in care-ti constientizezi starea si decizi incotro. Si cu siguranta, alt moment mai bun nu exista.
Acum cand te-ai aflat ticalos si in nevoie e momentul in care trebuie sa incepi sa strigi catre ajutorul sfintilor, sa ti-i faci prieteni si mijlocitori inaintea lui Dumnezeu. Ei sunt pemanent gata sa primeasca strigatul tau de pocainta si umilinta si sa te impace cu Dumnezeu. Poti sa restaurezi legaturile pe care le-ai pierdut ratacind prin lume fara sens, poti cere iertate si vreme pentru indreptare. Trebuie doar sa vrei si imediat rugaciunea ta, purtata de sfinti, strapunge cerul. Am vazut pe multi cu bucurie si lumina pe chip dupa ce s-a inchinat la racle. Ei stiu deja ca rugaciunea lor e pe maini bune si ca mila lui Dumnezeu se va revarsa din plin asupra lor. E o credinta tare. Adevarata. Neindoielnica. Credinciosii nu asteapta minuni, ci le traiesc pur si simplu, natural, si asta se intampla deoarece legatura lor de prietenie cu sfintii este una trainica si indelungata. Chiar fireasca. Si nici nu ar putea fi altfel din moment ce pentru multi dintre ei comuniunea aceasta este o stare de normalitate, mostenita de la bunici, strabunici, mosi si stramosi. A fi in preajma Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou de ziua praznuirii Sale este pentru multi ca si cum si-ar vizita un vechi prieten sau o ruda apropiata. Prilejul reintalnirii e un moment de bucurie autentica si sfanta care incalzeste inima.
Sarbatoarea Ocrotitorului Bucurestilor devine sarbatoarea tuturor romanilor si nu numai. Se stie ca sfintenia nu are granite si nu cunoaste limite, sfintii fiind universali si ai tuturor ajutatori. Suntem cu totii frati si egali in fata lui Dumnezeu indiferent de nationalitate, iar slujirea din aceste zile in care cele doua Biserici si-au dat mana dovedeste acest lucru.
Noi nu putem decat sa ne inclinam cu recunostinta in fata Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, si sa multumim pentru dragostea, implicarea si slujirea neobosita de care permanent da dovada. De asemenea, multumim si tuturor celor care au organizat acest eveniment, pentru grija pe care au aratat-o fata de pelerini. Inca o data intelegem ca Biserica este casa lui Dumnezeu in care petrec oameni si sfinti laolalta si ca doar impreuna, intariti in credinta, putem trece cu pace in suflet peste toate incercarile vietii.

Ceramica romaneasca, un mestesug inca viu

Strainii care ne viziteaza tara raman adesea surprinsi sa descopere un popor care isi pastreaza cu sfintenie mestesugurile populare ce supravietuiesc in ciuda vremurilor moderne. Lumea intreaga s-a obisnuit cu oferta pietei. Obiecte de serie, obiecte lucrate de masinarii roboti, obiecte contrafacute, industriale, copii, kitsch-uri, chilipiruri... Pe noi, romanii, insa, obiectele artizanale care au prins suflet din stradania taranilor ne fac cunoscuti in lume pentru pricepere si indemanare. Domeniul ceramicii ramane poate cel mai fascinant, avand in vedere modul autentic de lucru care se pastreaza neschimbat de mii de ani. Un mestesug stravechi, inca viu, care a inmagazinat toata priceperea, stradania, simplitatea si iubirea de frumos a stramosilor nostri. Olaritul este cunoscut pe teritoriul tarii noastre din cele mai vechi timpuri, marturii evidente despre prelucrarea vaselor de lut fiind mereu aduse in lumina de arheologi. La inceput, vasele de lut aveau intrebuintari practice, fiind folosite la depozitarea alimentelor. Oale, strachini, cani, urcioare, ghivece si multe alte vase erau nelipsite din bucataria si gospodaria taraneasca pana nu demult. Astazi, bucatariile moderne le-au uitat. Locul vaselor de lut a fost luat de vase de inox, de portelan si de... caserole. Sticla si plasticul ne-au devenit prietene. Doar batranii nostalgici mai pastreaza astfel de obiecte pentru deosebita valoare sentimentala. Ceea ce era practic si util odata a devenit cu trecerea timpului cel mult obiect de decor. Statuete si vaze artizanale se mai zaresc timid prin apartamentele orasenilor, amintind de vremurile de odinioara. Mestesugul olaritului a ramas acelasi, doar intrebuintarea obiectelor s-a schimbat.
Pe roata sa, olarul transforma lutul in arta in acelasi mod ca acum 2000 de ani. Dospirea si framantarea lutului, uscarea si arderea vaselor sunt secrete bine pastrate, transmise din generatie in generatie, in general in cadrul familiei, de la parinti la copii, de la bunici la nepoti, fiecare generatie aducand un plus de noblete si rafinament, perfectionand, diversificand si infrumusetand un mestesug cu o indelungata istorie. Este o arta a pamantului. Toate materialele folosite sunt naturale. Olaritul e rodul pamantului transpus in arta, inmuiat cu apa si intarit cu foc, iar mai apoi infrumusetat in culori naturale, care sunt obtinute tot din pamant. Este o alta relatie a omului cu pamantul. Legatura cu pamantul ridicata la rang de arta, o arta nascuta pe roata olarului. Unul dintre prestigioasele centre de ceramica populara din tara pe care le-am vizitat de curand se gaseste la Horezu. Toata lumea a auzit de Horezu si de bogatiile artizanale care se lucreaza aici. Toti identifica ceramica de Horezu pentru ornamentele specifice zonei: un motiv central, inconjurat de cercuri concentrice, trasate cu gaita. Soarele, cocosul, pestele, pomul, spicele, spirala sunt elemente des intalnite in zona.
Micile magazine de la marginea drumului asteapta curiosi de toate felurile. Universul interior este unul de poveste. Odata ce ai trecut pragul, intalnind ceramica romaneasca, ai senzatia ca ai intrat intr-o lume de basm. Obiecte mai mici sau mai mari, frumos impodobite cu motive traditionale, colorate, smaltuite, dau o caldura deosebita locului. Ochii se bucura impreuna cu sufletul la vederea atator obiecte vii care spun o poveste straveche, aceea a culturii materiale si spirituale a poporului nostru. Am privit, m-am incarcat de atata bucurie si am trecut dincolo, in atelierul de lucru, acolo unde incepe povestea fiecarui vas. Pamant framantat si modelat pe roata, pus la uscat, pictat manual, smaltuit, apoi ars in cuptor. Aparent un proces simplu, insa tocmai in aceasta simplitate sta toata frumusetea. Lucrul facut de mana omului dupa o tehnica veche de cand lumea fascineaza si azi. Pacat ca acest mestesug nu este pretuit la adevarata valoare. Ceramica romaneasca este un brand de care nici nu suntem constienti. A trecut de mult granitele tarii si ne da recunoastere la nivel mondial. Povestea simpla a lutului ne da valoare si identitate in lume.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că văd lumea cu toate splendorile, culorile și podoabele naturii sale. Văzând înțeleg, mă bucur și mă înalţ mereu. Văd lumina din înalt ce se revarsă peste toți, și buni, și răi. Văd oameni frumoși, arte deosebite, gesturi și taine care mă curățesc și cu ochi bun pictez în suflet tablouri diverse pe care le păstrez bine ascunse în muzeul inimii pe care-l vizitez cu drag atunci când depăn amintiri.
 
Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că aud cântecul vieții, cu râs și plâns, cu vuiete și strigăte, cu laude și cântări tămăduitoare. Aud vocea naturii cu vânt și susur de ape, aud glasurile oamenilor, aud pe mama și pe tata. Aud cuvântul Tău bogat în sensuri, dătător de energie și nu mă mai satur de el.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că miros parfumul lumii. Din flori, din struguri copți, din lemne arse, din iarbă proaspăt cosită, din tei și liliac de primăvară. Miros parfum sfânt de tămâie, de icoană și de ceară caldă. Miros liniștea mării sărate care se agață disperată de țărmuri.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că simt brațe de copil în jurul gâtului, simt ploaia rece ce-mi cade pe creștet și fir de iarbă în talpa piciorului, simt lacrimi fierbinți grăbite pe obraz, fiori reci pe șira spinării. Le simt pe toate în jur vibrând, căpătând sens și noi înțelesuri care mă șlefuiesc.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că merg, iar pașii mă poartă spre locuri noi, pe drumuri și cărări necunoscute. Pășesc cu încredere sau uneori cu teamă, descoperind, explorând. Îți mulțumesc pentru genunchii cu care mă plec în fața măreției Tale și pentru că mă însoțești atunci când nu știu drumul și pentru că mă porți pe brațe atunci când picioarele mele sunt bolnave, sau obosite, sau prea îndărătnice.

continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/azi-vreau-sa-ti-multumesc/80415
 

Stihuri si Cantari

Seara de 14 septembrie 2015 a fost, fara indoiala, o seara binecuvantata pentru Parohia Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, cartierul Titan din Bucuresti. Cu binecuvantarea parintelui paroh Daniel Goga, credinciosii parohiei si nu numai au luat parte la un spectacol inedit. Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociatiei Parinti pentru Ora de Religie, filiala Sector 3 si Protoieria Sector 3 Capitala, a adus laolalta pe scena copii talentati si mari artisti ai scenei romane: Magda Catone, Ana Calciu si Tomi Cristin. Stihuri si cantari s-a intitulat spectacolul cultural-religios in care actorii au recitat versuri cu mare incarcatura emotionala, iar copiii au interpretat la chitara si pian piese muzicale clasice sub privirile atente ale parintilor, bunicilor, cat si ale profesorului indrumator Alexandru Cinezan. O seara minunata cu actori consacrati si copii, o impletire perfecta intre doua lumi care nu ar putea exista una fara cealalta. Adulti si copii potentandu-se reciproc, intr-un eveniment care sprijina cultivarea valorilor traditionale ortodoxe. Un eveniment cultural care intareste ideea ca familia, biserica si scoala conlucreaza impreuna la formarea caracterelor celor mici.
Spectacolul a debutat cu Imnul Eroilor, ca semn de pretuire pentru jerfa si dragostea de neam a inaintasilor nostri, datorita carora suntem astazi liberi si demni. Versuri crestine si cantari clasice au adus multa bucurie si emotie. Balada Sfintilor Martiri Brancoveni, interpretata atat de frumos de distinsa actrita Ana Calciu, a adus trairi deosebite, trezind in constiinta fiecaruia un gand frumos si demn, un gand de mandrie buna si de recunostinta pentru trecutul nostru spalat si sfintit de sangele martirilor.
O lectie de istorie impartasita copiilor, intr-o maniera inedita, pentru ca acestia sa inteleaga ca sub nici o forma nu trebuie neglijata cultura identitara. Este important pentru cei mici sa cunoasca bagajul de valori pe care se sprijina cultura neamului nostru. Poezia, muzica si doua generatii si-au dat mana pentru a crea un spectacol antrenant si bogat in semnificatii. Copiii insa nu s-au lasat coplesiti de emotii sau de experienta partenerilor lor mai mari. Din contra, micutii au adus un plus de prospetime, curaj si puritate. Au adus pe scena lumea lor curata si sincera, dand dovada nu numai ca sunt isteti, ci si de faptul ca sunt pasionati si implicati in ceea ce fac.
Am vazut o lume bogata, plina de talente, pe care familia, biserica si scoala nu trebuie sa le risipeasca. Orice fiinta este daruita de la nastere cu un numar de talanti ce trebuie sporiti, crescuti si inmultiti, insa aceste lucruri nu sunt posibile fara a-L sadi pe Hristos mai intai in suflet. El este Cel ce inmulteste si sporeste binele in fiinta umana. Domnul ne are pe noi toti, ne cuprinde pe noi toti. Oare noi Il mai avem pe El in suflet, in casa, in familie, in scoala? Formarea profesionala si formarea duhovniceasca impletite cu dragoatea si respectul pentru familie formeaza caractere puternice si nobile. Puritatea si inocenta copiilor, atent directionate de catre familie, biserica si scoala ii vor conduce pe acestia in viata pentru a fi oameni buni si crestini buni. A fost seara de neuitat, despre care s-ar putea spune multe. O seara despre care doamna Camelia Raiciu, presedinta Asociatiei Parinti pentru Ora de Religie, filiala Sector 3, spune ca se va mai repeta. Asteptam cu interes astfel de evenimente si ne inclinam cu recunostinta inaintea tuturor celor care le fac posibile.

Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Europa

Progres, performanta, civilizatie, libertate, modernism sunt termeni care guverneaza generatia tanara. Societatea intretine aparent o continua dezvoltare si imbunatatire a tuturor aspectelor vietii, tinerii fiind de vocatie moderni, liberi si special creati pentru a se bucura aparent de toate ofertele acestei lumi. Spun si repet aparent, deoarece toate salturile acestea incredibile pe care umanitatea le-a facut de-a lungul istoriei vin in detrimentul planului spiritual asupra caruia din ce in ce mai putini reflecteaza. Preocuparea pentru latura spirituala este evitata in viata de zi cu zi in mod intentionat.
Toate mijloacele moderne de comunicare si informare exploreaza distante din ce in ce mai mari fata de axa verticala a comuniunii cu Dumnezeu si se dezvolta doar in plan orizontal, departandu-se gradual de esenta fiintei umane, deformand sensul vietii. Nu putem reduce fiinta umana doar la cele materiale, doar la hrana si bunuri care nu dau sens vietii, ci trebuie sa ne situam deasupra acestora din moment ce ne definim fiinte rationale create dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu. Viziunea si puterea de intelegere a lucrurilor ajuta tinerii sa distinga care sunt surogatele din viata lor si sa contracareze aparentele si elementele zadarniciei.
Toate actiunile lumii moderne catalogheaza crestinismul ca fiind o maladie ce contravine noilor reguli pe care omul singur le-a creat, uitand ca Dumnezeu a creat lumea si nu lumea l-a creat pe Dumnezeu. Din nefericire, tinerii iau lucrurile de-a gata, fiind plasati din start intr-un mediu perdant. Europa isi transforma bisericile in muzee, pub-uri, expozitii... etc. Fenomenul globalizarii distruge toate elementele identitare ale unui popor, reducand istoria doar la un banal trecut oarecare ce a fost si nu se mai intoarce.
Traditiile si valorile care dau identitate unui popor sunt uitate. Scoala si familia s-au degradat si nu ofera o educatie solida bazata pe principii si valori crestine, fundamentale vietii. Pe fondul tolerantei, toate degenerarile si viciile lumii sunt acceptate, insusite ca fiind firesti sau impuse. Busola lumii s-a schimbat, indicand mai degraba in derizoriu, deoarece a pierdut axa care distinge intre bine si rau. In vreme ce Europa se departeaza cu pasi repezi de valorile crestine, tinerii gasesc in Romania o gura de aer proaspat, o lume care-si pretuieste traditiile, o oaza de spiritualitate. Pe langa imaginea de popor primitor si iubitor de frumos, poporul roman se bucura sa fie perceput si ca popor marturisitor al credintei crestine ortodoxe. Fiind numita a doua gradina a Maicii a Domnului, tara noastra este cunoscuta pentru bogatia spirituala pe care din vechime a cultivat-o, a intretinut-o si a marturisit-o. Romania este tara din istoria careia spiritul crestin nu a lipsit niciodata, credinta fiind alinare si forta la vreme de incercare si liant puternic dintre semeni, lasat mostenire intotdeauna generatiilor tinere care au avut misiunea de a pastra vie flacara. Romania este tara care a nascut sfintii rugatori in ceruri pentru mantuirea lumii. Romania crestina este tara care si-a ridicat domnitorii la rang de sfinti, cinstind memoria lor si pretuind mostenirea culturala pe care acestia au lasat-o poporului.
Cum este si firesc, este tara care primeste in sanul sau pe oricine are nevoie de asezare in buna randuiala crestina, drept urmate, in Romania se organizeaza anual Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Europa. Mii de tineri, marturisitori ai credintei crestine, s-au intalnit zilele acestea la Cluj-Napoca pentru a se ruga impreuna. Multi sunt chemati, dar putini alesi. Toti oamenii sunt chemati la mantuire, insa putini sunt cei care inteleg chemarea si raspund afirmativ. Tineri adunati la Cluj si-au manifestat dorinta de a trai in comuniune cu Dumnezeu si in buna intelegere unii cu ceilalti, intelegand ca prin fapte bune si credinta lucratoare se poate ajunge la mantuire. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, ierarhi si preoti au intampinat tinerii care au organizat Procesiunea Tineretii pe strazile orasului pana la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca. Tineri veniti din 23 de tari au putut lua parte la Sfanta Liturghie, oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si au primit cuvantul de invatatura intitulat Haina de nunta cereasca - lumina sufletului curat, rostit de Preafericirea Sa. Haina de nunta este vesmantul credintei si al faptelor bune care lumineaza sufletul. Cultivarea valorilor crestine innobileaza sufletul, iar biruinta asupra raului se realizeaza prin pocainta, spovedanie, rugaciune si fapte bune, care sunt arvuna vietii vesnice.
Tot cu acest prilej tinerii au putut participa si la conferinta intitulata Relatiile interpersonale in lumina relatiei noastre cu Dumnezeu, sustinuta de parintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Tolleshunt Knights, Anglia, invitat special pentru acest eveniment. A fost subliniata necesitatea legaturii permanente cu Dumnezeu. Trairea vietii in prezenta lui Dumnezeu cere o inima curata si eliberata de pacat. Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Europa a fost un bun prilej de readucere in prim plan a fundamentelor crestine. Prin Sfintele Taine, omul se curateste de intunericul pacatelor, iar prin fapte bune recapata lumina. Avem un talant de sporit, iar bunatatea si iubirea aproapelui sunt singurele cai care ne apropie de Dumnezeu. Starea de rai poate fi cultivata si crescuta in noi inca de pe pamant. Acest eveniment a adus laolalta mii de tineri care au dorit sa spuna prin gestul lor ca este loc pentru mai multa bunatate si pace in lume, ca impreuna si tari in credinta putem muta muntii, ca masura iubirii este a iubi fara masura. Un apel tineresc la mai multa intelegere si prietenie intre semeni.

Hramul Bisericii Vladiceasca - Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel

In data de 26 iulie, Biserica Vladiceasca, comuna Snagov, praznuieste unul dintre cele trei hramuri. Din anul 2013, parohia Vladiceasca il are ocrotitor pe Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, cel binecunoscut ca tamaduitor de boli si grabnic ajutator celor ce nu pot avea prunci. Este un bun prilej de sarbatoare la care localnicii, si nu numai, sunt asteptati sa participe imbracati in costume populare. 

 Din initiativa preotului paroh Constantin Lupu si cu aprobarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, parohia se va impodobi in curand cu odoare de mare pret. Un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou-Basarabov de la Catedrala Patriarhala si un vesmant al Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel sunt daruri care vor sosi nu peste mult timp la Vladiceasca. Aducerea vesmintelor in parohie este un eveniment duhovnicesc extrem de important pentru credinciosi, fiind o reala binecuvantare si un dar imens randuit de Bunul Dumnezeu. Acestea vor fi depuse in racla si asezate la loc de cinste intr-un baldachin special confectionat, astfel incat cei ce cinstesc sfintii cu multa evlavie sa se poata inchina ori de cate ori au nevoie de mijlocirile lor. Sfintii prin moastele lor ne arata ca legatura dintre trup si suflet continua si dupa trecerea din viata pamanteasca, iar prin marturia lor innobileaza podoaba spirituala a Bisericii Ortodoxe. Sunt dovada clara ca cei care au adormit in dreapta credinta nu au disparut in neant, nu s-au risipit. Prin puterea Duhului Sfant, acestia lucreaza prin binecuvantatele lor moaste, prin lucrurile pe care le-au folosit atat in viata lor, cat si dupa trecerea la cele vesnice, prin vesmintele cu care au fost imbracate sfintele lor moaste.
Cand inaltam rugaciuni catre moastele, obiectele sau vesmintele unui sfant, ne adresam de fapt sfantului care mijloceste pentru noi. Dovada sunt raspunsurile imediate in rezolvarea diverselor probleme pe care le primesc cei ce se roaga cu credinta, tamaduirile trupesti si sufletesti, potolirile ispitelor, multele minuni care se petrec langa raclele sfintilor. Sfintii raman pentru noi pilde de vietuire si credinta curata, care s-au invrednicit de Imparatia cerurilor si revarsa nenumarate daruri celor care se roaga lor, implinind cererile cele de folos. Au urmat calea lui Dumnezeu si prin dragoste, bunatate, blandete si smerenie au biruit ispitele acestei vieti, primind binecuvantarile harului. Pentru credinciosi, sfintii sunt garantia ca urmand calea, adevarul si viata, adica urmand lui Hristos si implinind poruncile, se poate dobandi Imparatia cerurilor si sunt acel semnal de alarma care suna la poarta constiintei noastre spre trezire. 
Sfintii au biruit lumea. Avem vietile lor ca exemplu si avem ajutorul lor si mijlocirea lor inaintea lui Dumnezeu, pentru ca si vietile noastre sa se ridice din pacat tinzand spre sfintenie. Avem incredintarea ca nu suntem singuri in lupta cu ispitele. Este o permanenta chemare spre ridicare catre o viata curata, care nu este altceva decat arvuna vietii vesnice. Pe meleagurile tarii noastre, viata pusniceasca a fost si inca este imbratisata de oameni cu credinta puternica. In adancurile padurilor, in crapaturile pamantului, pe cele mai inalte varfuri de munte, departe de lume si de ispite, au trait multi cu mintea indreptata catre inalt spre a dobandi curatia inimii, care este salasul Duhului Sfant. Lepadarea de lume, detasarea completa de lucrurile acesteia, stapanirea de sine si a patimilor presupun multa truda si rugaciune staruitoare. Mare nevoitor si mare rugator a fost Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, sfantul din Valea Chiliilor, Muntii Fagaras, care a pusnicit vreme de 30 de ani intr-o pestera pe care a sapat-o in munte. Nu la baza muntelui, nici in varful acestuia, nici in loc usor accesibil, ci in locul cel mai inaccesibil, in peretele cel mai abrupt al muntelui, asigurandu-si astfel izolarea completa de lume. A petrecut astfel in rugaciuni, privegheri si osteneli duhovnicesti, primind o singura data pe saptamana paine si apa de la un ucenic care le cobora cu o franghie pana la gura grotei suspendate in munte. Tot in acest mod primea si Sfintele Taine, pe care i le trimitea egumenul Manastirii Negru Voda. Retras din zarva lumii si ascuns de ispitele ei, a biruit pacatul cu postul si cu rugaciunea, traind doar cantand lui Dumnezeu. Dupa ani lungi de nevointe aspre, ajungand la masura sfinteniei, s-a invrednicit sa-si cunoasca timpul mutarii din viata aceasta vremelnica, sapandu-si mormantul in fundul pesterii si scriind in piatra de deasupra Ioanichie Schimonah, 1638. Uitat de lume si de timp, sfantul nu a fost insa uitat de Dumnezeu, astfel ca moastele sale au stat sute de ani in pestera ascunsa si inaccesibila, pana cand din randuiala Celui Preainalt au fost descoperite de staretul Pimen. Acoperite de panza groasa de paianjen, s-au pastrat binemirositoare departe de lume, dar gata pentru a veni in intampinarea lumii cu daruri binecuvantate. Au fost scoase si asezate spre inchinarea credinciosilor, multi vindecandu-se de boli si neputinte, dand lauda lui Dumnezeu pentru acest margaritar de mare pret al Manastirii Cetatuia, Negru Voda. Credinciosii il cinstesc cu multa evlavie, aratand dragoste si recunostinta pentru binefacerile primite.
In anul 2009, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel, cu data de praznuire in 26 iulie. Din anul 2013, parohia Vladiceasca se bucura de ocrotirea sfantului binefacator din Valea Chiliilor. Parintele protosinghel modest - staret al Manastirii Cetatuia Negru Voda - Muscel – Arges, i-a daruit preotului paroh Constantin Lupu una dintre cele patru icoane care au fost sfintite cu ocazia canonizarii sfantului. In curand, credinciosii se vor putea inchina si la vesmantul care a imbracat moastele Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Spre a dubla bucuria credinciosilor si ca dovada a generozitatii divine, la Vladiceasca va ajunge si un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou-Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor.
In data de 26 iulie, credinciosii sunt invitati sa participe la Sfanta Liturghie si la agapa frateasca organizata cu prilejul hramului. Deschiderea sarbatorii va avea loc in data de 25 iulie, incepand cu orele 16.30, cand se vor oficia Vecernia, Litia si Acatistul Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Sa multumim impreuna Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea si binefacerile revarsate asupra noastra, sa-L rugam sa binecuvanteze aducerea vesmintelor si, de ce nu, sa-L rugam ca parohia Vladiceasca sa se infrumuseteze cat mai curand si cu un fragment din cinstitele moaste ale Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel.  

Publicat pe: www.daciccool.ro
http://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/7681-hramul-bisericii-vladiceasca-cuviosul-ioanichie-cel-nou-de-la-muscel

Scrie-ți durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă

Scrie-ți durerile pe nisip… ca să vină apa să le înghită și furtuna să le împrăștie. Să vină vântul să le spulbere, ca să le uiți, ca să le treci ca și cum ai răsfoi o carte, să alungi amarul din inimă și lacrima sărată de pe obraz.
 
Scrie-ți durerile pe nisip ca să nu dureze. Să vină timpul bun și nu mai știi de ele. Să se risipească în apa mării și valurile să le spargă bucăți și sa le ducă departe, departe, atât de departe încât nimeni să nu le mai poată găsi. Învață lecția, dar nu grava amprenta necazului în inima ta. Uită-l, lasă-l, iartă-l! Alungă necazul, nefericirea și caută lumina. Nu sta în întuneric unde-i doar umezeală și mucegai.

Scrie-ți durerile pe nisip și lasă soarele amiezii să le usuce și pașii străinilor să le calce dus întors până nu mai rămâne nimic de ele, nici măcar amintirea că au fost acolo. Lasă-le să moară în arșița zilei ca să nu te mai doară, iar rana lor să nu se mai cunoască, să cadă și ultima coajă și locul să se vindece. Marea șterge orice urmă de pe nisipul proaspăt scris, iar țărmul așteaptă un alt scriitor îndurerat care are nevoie de vindecare.

Tu nu mai ești demult la țărmul mării…

Scrie-ți bucuriile pe stâncă, că să rămână, să nu le uiți și să fii recunoscător veșnic pentru toate binecuvântările ce le-ai primit în viața ta. Timpul să nu le șteargă, ploaia să nu le strice, vântul să nu le destrame și marea să nu le ajungă. Să le ai amintiri plăcute, bine păstrate în peretele inimii tale care saltă cu frenezie și prospețime de gânduri frumoase și curate, pe care să le traduci în bunătate.

Scrie-ți bucuriile pe stâncă și udă-le cu lacrimile recunoștinței tale pentru ca să știe toți că sunt ale tale și nimeni să nu ți le fure. Uimește pe toți cu bunătatea din inima ta și fă-i să-și dorească să caute propria lor stâncă unde să-și scrie propriile bucurii. Inspiră-i pe toți cu bucuriile tale, fă-le contagioase, dă-le și lor, scrieți împreună povești frumoase pe stânci cât mai înalte. Nu uita că bucuria se împarte, se dăruiește cu generozitate boierească și transmite ca o vibrație caldă, de la o inimă la alta.

continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/scrie-ti-durerile-pe-nisip-si-bucuriile-pe-stanca/76720

Consumăm ce, cât, cum și când vor ei

Pendulăm între produsele modernității. Excesul de imagine și divertisment ne-a acaparat total. Societatea ne invită la consum, iar mass-media promovează tot mai mult exemplele negative, antimodelele și pseudo-valorile pe care evident le împachetează frumos ca să ne inducă în eroare astfel ajungând să nu mai putem distinge binele de rău. E nociv pentru noi adulții și absolut distrugător pentru generația în formare. Alergăm de la fast food la nutriționist, de la sală de fitness la raftul de produse bio, de la plafar la medicul homeopat, de la spa la psiholog și nu mai știm unde să mai alergăm pentru a regăsi liniștea interioară și echilibrul pe care l-am pierdut. Tot e bine că încă nu am ajuns la psihiatru….
Suntem prizonierii multitudinii de imagini din jurul nostru și acceptăm aceasta ca și cum ar fi un lucru firesc. Suntem ținta sigură a unui flux imens de informații și imagini care ne scoate din lumea reală și ne proiectează în ireal. Un ireal comod, adesea plăcut. Un ireal pe care oricum îl controlăm din butonul telecomenzii. Grila de programe e marele generator de fantasme care ne reduce capacitatea de a gândi. Ne scapă ușor de plictiseală și singurătate. Ne stabilim foarte ușor în lumea imaginilor, neglijând dependența pe care o generează acestea mai ales pentru copii. Mass-media nu are nici pe departe o vocație formatoare, ci din contră dependența de aceasta ne afectează funcționarea creierului, concentrarea, memoria și atenția, într-un cuvânt sănătatea.
Specialiștii în marketing au așa zisele “grupuri țintă”, pe care le bombardează cu reclame și mesaje controlate. E monstruos mesajul reclamei în care un bunic face împrumut pentru a oferi un cadou nepotului de Crăciun și toți zâmbesc fericiți.

continuarea o puteti citi aici:  http://www.catchy.ro/consumam-ce-cat-cum-si-cand-vor-ei/76474

Cornulete de post cu magiun de prune Topoloveni

Cum au aparut cornuletele nu se stie cu exactitate, insa micile delicii in forma de semiluna au fost mereu apreciate de romani. Sunt cel mai probabil rudele mai mici ale croissantelor.
La sarbatori si la targurile traditionale acestea sunt nelipsite. Cred ca noi toti am copilarit cu ele, deoarece bunicile indemanatice si cu multa rabdare nu ezitau sa le prepare. Retetele sunt diverse si tin putin si de imaginatie. Fie ca sunt umplute cu gem, cu dulceata sau cu rahat, acestea sunt bucuria pofticiosilor si spaima doamnelor care tin la silueta.
Am scormonit printre retetele bunicii si le-am gasit si in varianta "de post", lucru care m-a bucurat foarte mult si nu am mai stat pe ganduri. M-am apucat de treaba astfel:
Mai intai am pregatit aluatul din urmatoarele ingrediente: 1 pachet margarina (500 g), 1 kg faina, 2 pliculete de amoniu pentru prajituri, 1 cubulet de drojdie, 200 g zahar (nu se fac foarte dulci, deoarece la final se pudreaza cu zahar), 100 ml apa, un praf de sare, coaja rasa de lamaie
Am inmuiat margarina la bain-marie si am adaugat zaharul, apa, drojdia, pliculete de amoniu, coaja de lamaie. Se amesteca impreuna pana se topeste zaharul. Am pus treptat faina pana am incorporat-o aproape pe toata. Au mai ramas vreo 50 g, insa am lasat aluatul sa fie elastic pentru a se intinde usor.
Apoi am trecut la umplutura. Daca pana aici a fost simplu... de aici incolo incepe partea creativa. Se pot folosi multe sortimente de gemuri si dulceturi, in amestec cu nuci, migdale, alune etc. Eu am ales magiunul de prune Topoloveni, insa merge foarte bine si dulceata de afine, gutui sau topinambur. Evident, tot de la Topoloveni. Pentru a avea suficienta umplutura am folosit doua borcane. La final mi-a mai ramas putina, dar am mancat-o. Oricum e buna de te lingi pe degete...
 Optional, se poate adauga 100-150 g nuca macinata si o fiola de esenta de rom, pentru mai multa aroma.
Cand toate au fost gata, am inceput partea migaloasa. Am facut mingiute din aluat cam de marimea unui ou de gaina. Am intins foite subtiri cu sucitorul si am taiat obtinand opt triungiuri. Am  pus cate un varf de lingurita din umplutura pe fiecare triungi si am rulat de la baza spre varf. Cornuletele astfel obtinute au ajuns in tava. Am lasat cam un cm distanta intre ele, deoarece acestea cresc putin. Le-am pus in cuptorul incins in prealabil. Nu mai este necesara ungerea tavii, deoarece aluatul are in copozitie margarina, iar cornuletele nu se vor lipi.
Dupa aproximativ 7-10 minute, am intors tava in cuptor. Am lasat inca vreo 10 minte si am verificat daca au prins culoare usor aramie. Cand au fost gata, le-am "tavalit" prin zahar. Mie mi-au iesit cam 140 de cornulete (au fost in total 4-5 tavi). Daca nu aveti prea multi pofticiosi prin preajma sau daca tineti la silueta, puteti injumatati cantitatile. Cate ai atatea mananci, deci e loc de putina precautie cand vine vorba de cornulete. Va doresc pofta buna, cumpatare si o silueta de invidiat!

Ansamblul rupestru Alunis-Nucu-Bozioru

Dupa multi kilometri ce serpuiesc printre sate vechi, linistite si paduri, intr-un loc mai putin cunoscut situat in Muntii Buzaului, am ajuns la ansamblul rupestru de la Alunis-Nucu-Bozioru. Se spune ca aici este originea crestinatatii din Romania, este locul in care  suflete pribege au tinut candela aprinsa chiar in inima padurii. Aceasta este candela care a tinut viu neamul romanesc sfidand parca trecerea timpului si laicizarea. Teritoriul nostru abunda in bisericile si schiturile rupestre, iar zona Alunis-Nucu-Bozioru este renumita tocmai pentru ca aici au fost identificate aproximativ 30 de astfel de locuinte sapate in piatra cu sute, poate mii de ani in urma. Oameni cu credinta puternica se retrageau in locuri ascunse, in adancurile padurilor, pe cele mai inalte varfuri de munte, departe de lume si de ispite, pentru a se intari in cunoasterea profunda a tuturor elementelor vieti.
Biserica rupestra din satul Alunis are hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul si dateaza din anul 1274. Altarul, naosul si pronaosul bisericii sunt sapate in stanca. Mult mai tarziu la exterior a fost adaugat un pridvor din lemn. Cocotat pe peretele de stanca, deasupra bisericii, se gaseste un fotoliu din piatra numit scaunul lui Dumnezeu. Locul chiar te face sa-ti imaginezi cum creatorul vine aici din cand in cand spre a cerceta cu privirea toata panorama care se deschide larg. Brazii inalti tin curtea bisericii in umbra si racoare. In curte se gasesc mai multe chilile neamenajate sapate in stanca groasa si un mic cimitir. E greu sa crezi ca aici traiau oameni, insa locul vorbeste despre vieti duse in simplitate si impacare cu natura.
Cand incepe slujba, toata natura inalta cantare de lauda. Este uimitor cum din fata unui altar de stanca rece inima se incalzeste si se lipeste de cer. Rugaciunea este un "adeziv" strasnic, tine mintea sus si creeaza la propriu punti intre oameni. Lacrimi de bucurie "cad" in sus, strapung cerul plin de lumina. Ingerii coboara pace si binecuvantare peste tot locul. Un lucru devine certitudine: daca porti pe Dumnezeu in inima, atunci Raiul poate fi oriunde.....si in mijlocul padurii, si in stanci, si in crapaturile pamantului.
Aici natura este o oglinda foarte puternica, te pune cu fata spre cine esti! Nu poti sa trisezi. Simplitatea locului te reduce la ceea ce esti si se vede daca ai sau nu nobletea sufleteasca ca sa vezi dincolo de lumea materiala.

Tot in acesta zona minunata a Judetului Buzau, in Comuna Colti, se ma gasesc si minele de chihlimbar. Candva au existat la Colti opt mine din care se exploata pretoasa piatra de culoare galbena transparenta. Chihlimbarul este de fapt o rasina fosilizata cu o vechime de pana la sute de milioane de ani.
Desi minele au fost inchise, localnicii care cunosc valoarea lui, inca mai cauta. Tot locul ascunde bogatii nebanuite si spune povestea pamantului din preistorie pana azi.
Turistii curiosi pot admira cateva mostre la Muzeul Chihlimbarului din Comuna Colti.
Aici pot si vazute si uneltele folosite in mine pentru extractie, documente, bijuterii.
Aceasta zona unica in lume merita vizitata. Este o bogatie a tarii noastre despre care din pacate se stiu prea putine lucruri si prea putina lume vorbeste. Nici eu nu stiu sa va spun prea multe, insa iata cateva poze pentru a va starni curiozitatea.