Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, s-a incheiat

Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, de la Catedrala Patriarhala, este fara indoiala cel mai important si asteptat eveniment al Bucurestilor. Este o sarbatoare a sufletului, un prilej de bucurie si de marturisire a credintei noastre ortodoxe. Uniti in rugaciune, pelerini din toata tara vin la racla Sfantului pentru a cinsti moastele sale cu mare evlavie si multa recunostinta. Multe guri rele spun ca pelerinajul ar fi un gest mostenit, ca o traditie banala, o superstitie fara sens, insa grupurile de credinciosi care revin an de an dau marturie pentru lucrarile minunate pe care sfintii le implinesc. Unii vin cu necazuri, cu boli, cu multe tristeti adunate in suflet, insa tot la fel de multi sunt si cei care vin doar pentru a multumi pentru binefacerile primite. Pentru poporul nostru, cultul sfintilor este un act plin de semnificatii, din cele mai vechi timpuri. In vreme de apriga prigoana, in vreme de razboi, in vreme de seceta sau de boala, oamenii s-au rugat sfintilor pentru pace, bunastare si sanatate, cu nadejdea ca Dumnezeu se va indura si va indulci soarta lor. Stramosii nostri aveau prieteni pe sfinti, iar legatura dintre ei era cea mai strasnica asigurare de viata pe care o incheiau in numele copiilor si al nepotilor. Sa nu uitam ca din insusi poporul roman s-au ridicat mari sfinti, de-a lungul istoriei, meleagurile noastre fiind sfintite de rugaciunile sihastrilor stiuti si nestiuti, iar libertatea s-a castigat cu sangele martirilor. Poate de aceea romanii s-au simtit mereu apropiati si ocrotiti de cei bineplacuti lui Dumnezeu, neuitand ajutorul primit si invatand generatiile viitoare sa duca pe mai departe aceasta legatura vie. La pelerinaj vin oameni diversi, din toate colturile tarii. O mama ninsa de ani, cu multa suferinta cioplita pe chip, tinand strans la piept poza unui fiu si un buchetel mic de flori, urca cu pas hotarat Dealul Patriarhiei. Nu spune nimic, dar buzele ei toaca marunt, abia soptit si necontenit rugaciuni. Parinti cu copii, varstnici si tineri deopotriva pasesc plini de speranta si incredere, rugandu-se sau ascultand slujbele care rasuna pe Colina Bucuriei.
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, slujbele au fost oficiate la Altarul de vara din apropierea Catedralei Patriarhale, pentru ca toata lumea sa se poata bucura de cuvantul Domnului. Preafericirea Sa, impreuna cu Inaltpreasfintitului Parinte Pavlos, Mitropolit de Drama, special invitat pentru acest eveniment, alaturi de numerosi preoti si ierarhi au slujit sfintele slujbe pe toata durata sarbatorii.  

Anul acesta, pelerinii s-au putut inchina la moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou si ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dar si la racla cu particele din moastele Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura de Aur, adusa de la Manastirea Sfantul Pavel din Sfantul Munte Athos. Un motiv in plus pentru credinciosi sa vina la aceasta mare sarbatoare. Clerici si oameni simpli, uniti prin rugaciune, impreuna au dat slava lui Dumnezeu pentru toate. Zile si nopti de bucurie si recunostinta sfanta adusa celor ce mijlocesc pentru binele si sanatatea noastra.
Zilele caldute si noptile blande de toamna au scos din case zeci de mii de credinciosi veniti de departe sa raspunda chemarii Divine. S-a indurat pana si cerul vazand atata evlavie si recunostinta, desi se stie prea bine ca vremea nu a fost niciodata un impediment cand a fost vorba de marturisirea credintei. Indiferent de vreme, sfintii s-au bucurat de cinstirea credinciosilor care, incalziti de rugaciune, nu au contenit sa vina, sa multumeasca si sa dea slava lui Dumnezeu. Nicicand putina jerfa nu a fost pe masura bogatei rasplatiri. Oamenii stiu asta si mai stiu ca nimic nu este prea mult cand e vorba de Dumnezeu. In orele petrecute la coada, pelerinul isi cerceteaza constiinta, facand totodata un pelerinaj spre interior, spre sine, spre fiinta cazuta si impatimita, strans legata de duhul lumii cu tentatii si ispite marunte. Pelerinajul te pune fata in fata cu tine cel slab, risipit si neputincios, fiind un bun prilej de bilant. E momentul in care-ti constientizezi starea si decizi incotro. Si cu siguranta, alt moment mai bun nu exista.
Acum cand te-ai aflat ticalos si in nevoie e momentul in care trebuie sa incepi sa strigi catre ajutorul sfintilor, sa ti-i faci prieteni si mijlocitori inaintea lui Dumnezeu. Ei sunt pemanent gata sa primeasca strigatul tau de pocainta si umilinta si sa te impace cu Dumnezeu. Poti sa restaurezi legaturile pe care le-ai pierdut ratacind prin lume fara sens, poti cere iertate si vreme pentru indreptare. Trebuie doar sa vrei si imediat rugaciunea ta, purtata de sfinti, strapunge cerul. Am vazut pe multi cu bucurie si lumina pe chip dupa ce s-a inchinat la racle. Ei stiu deja ca rugaciunea lor e pe maini bune si ca mila lui Dumnezeu se va revarsa din plin asupra lor. E o credinta tare. Adevarata. Neindoielnica. Credinciosii nu asteapta minuni, ci le traiesc pur si simplu, natural, si asta se intampla deoarece legatura lor de prietenie cu sfintii este una trainica si indelungata. Chiar fireasca. Si nici nu ar putea fi altfel din moment ce pentru multi dintre ei comuniunea aceasta este o stare de normalitate, mostenita de la bunici, strabunici, mosi si stramosi. A fi in preajma Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou de ziua praznuirii Sale este pentru multi ca si cum si-ar vizita un vechi prieten sau o ruda apropiata. Prilejul reintalnirii e un moment de bucurie autentica si sfanta care incalzeste inima.
Sarbatoarea Ocrotitorului Bucurestilor devine sarbatoarea tuturor romanilor si nu numai. Se stie ca sfintenia nu are granite si nu cunoaste limite, sfintii fiind universali si ai tuturor ajutatori. Suntem cu totii frati si egali in fata lui Dumnezeu indiferent de nationalitate, iar slujirea din aceste zile in care cele doua Biserici si-au dat mana dovedeste acest lucru.
Noi nu putem decat sa ne inclinam cu recunostinta in fata Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, si sa multumim pentru dragostea, implicarea si slujirea neobosita de care permanent da dovada. De asemenea, multumim si tuturor celor care au organizat acest eveniment, pentru grija pe care au aratat-o fata de pelerini. Inca o data intelegem ca Biserica este casa lui Dumnezeu in care petrec oameni si sfinti laolalta si ca doar impreuna, intariti in credinta, putem trece cu pace in suflet peste toate incercarile vietii.