Referendumul pentru familie, proba unitatii in anul Centenar

Dupa ani de framantari si dezbateri pro si contra, s-a decis ca in  6 si 7 octombrie 2018 vocea Romanilor sa fie in sfarsit ascultata. Referendumul pentru familie s-a nascut din initiativa cetateneasca de modificare a articolului 48 din Constitutia Romaniei. Definitia intemeierii familiei prin casatorie prevazuta in articolul 48 din Constitutie se modifica astfel: Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.  

Prin Referendumul organizat, parca providential chiar in anul Centenar, suntem chemati sa dam dovada, asa cum au facut inaintasii nostri in urma cu 100 de ani, ca suntem uniti, ca avem aceeasi credinta si ca inca mai suntem un neam. Ei au infaptuit Unirea Principatelor Romane, iar noi nu trebuie sa ne facem vinovati de dezbinarea tarii si a neamului. Indiferent unde ne-am afla pe fata pamantului, sau chiar din maruntaiele lui, trebuie sa stigam precum odinioara striga si Andrei Ciurunga din temnitele comuniste:
La ora cand cobor, legat in fiare,
sa-mi ispasesc osanda cea mai grea,
cu fruntea-n slava strig din inchisoare:
- Nu-s vinovat fata de tara mea.
Mai marii nostri se fac adesea vinovati ca importa ideologii straine menite sa nasca monstrii, accepta conventii semnate in secret de lideri cu interese meschine, fara sa se gandeasca la consecinte, vand tara la propriu invitand si facilitand strainilor sa se infrupte din resursele ei, negandindu-se ca atunci cand se vor termina, vom ajunge cersetori la poarta Europei, neavand cu ce sa ne mai crestem copiii. Noi, cei mai mici, la randul nostru ne facem vinovati de dezbinare, de risipa, de lipsa de nationalism si cumpatare. Ne-am institutionalizat copiii, lasandu-i in grija statului cand am inceput sa vanam cariere de succes in multinationale, am lasat copiii in grija rudelor si am plecat sa muncim pamanturile altora, cumparam doar produse din import, ca sunt mai frumoase si tin mai mult, lasandu-i pe ai nostri sa moara de foame. Stimulam turismul din toate colturile lumii, in timp ce statiunile noastre sunt in paragina. Am furat albiile raurilor pentru vilele noastre de vacanta, am lasat lana oilor ca sa ne imbracam in plastic, am inlocuit fasolea cu trufe, merele cu avocado, carasul cu somonul si importam paine congelata, fara sa ne pese ca prin fiecare gest pe care-l facem ne indepartam de valorile si traditiile romanesti. Suntem vinovati ca am lasat industria sa moara si ca am lasat pamantul sa fie exploatat de straini. Am ajuns piata de desfacere pentru produse Europene de mana a doua si ne credem moderni, independenti si liberi, cand de fapt suntem doar niste marionete usor de manipulat. Liderii lumii ne-au cucerit teritoriul, ne-au invadat pietele, ne-au subjugat societatea, iar acum vor sa cucereasca si ultima reduta: familia. Eram controlati din toate partile, doar in sanul familiei mai aveam pe ici, pe dincolo un gram de intimitate. Vor sa ne-o ia si pe aceasta, pentru ca sa fim total descoperiti si vulnerabili. Trebuie sa aratam ca Romanii au respect pentru familie, ca inteleg si ca se raporteaza corect si responsabil la nevoile ei, ca familia este acea celula de baza a societatii, care asigura si intretine bunul mers al vietii. Modificarea Constitutiei nu-i pune in primejdie pe ceilalti cetateni, ci doar protejeaza o valoare fundamentala care sta la baza existentei noastre ca neam. Istoria noastra din vremea Dacilor atesta intemeierea familiei prin casatoria dintre un barbat si o femeie. Asa s-a pomenit la noi. Nunta la Romani e o taina care-l asaza pe om intr-o relatie fireasca cu Dumnezeu. Taranul roman nu spunea ca se casatoreste. Nu hartia de la primarie statea la temelia casei lui, ci Hristos care-i binecuvanta nunta asa cum a facut acum aproape 2.000 de ani la Cana Galilei. El facea nunta la biserica cu muierea sa, jucau pana dimineata in sat cu toate rudele si cunoscutii, iar apoi mergea acasa si in cativa ani umpleau batatura de copii.
Ai nostri au trait simplu, dar uniti si cu respect pentru familie, pentru batrani, pentru toate generatiile de dinaintea lor care le-au lasat datinile si obiceiurile ca adevarate testamente ce nu trebuie sa moara nicicand.
Nu trebuie sa fie rusine ca suntem traditionalisti, caci nu am furat obiceiurile si traditiile nimanui, ci din contra trebuie sa respectam vatra satului in care s-a plamadit identitatea noastra. Si iarasi imi amintesc vorba poetului:
Nu-s vinovat ca-mi place sa se prinda
rotunda ca o tara hora-n prag,
sau c-am primit colindatori in tinda,
cum din bunic in tata ne-a fost drag.
Intr-adevar am evoluat, ne-am emancipat, femeia si-a castigat si ea drepturi egale cu ale barbatului (prevazute in Constitutie), nu o mai tine nimeni la cratita si nu o mai judeca nimeni ca nu naste 10-12 copii, insa cu toata evolutia, firescul a ramas firesc: casatoria se refera tot la legatura dintre un barbat si o femeie. Ei nu sunt rivali in societate, nu-si ravnesc rolurile si natura. Fiecare are menirea lui, asa cum a fost creat de Dumnezeu, barbat si femeie, si impreuna cresc, educa si pregatesc pentru viata copiii.
Noi nu avem de ce sa dam socoteala nimanui pentru ca ne simtim Romani si intelegem asta in modul in care numai noi putem intelege.
Nu avem nevoie sa ne invete cineva cum sa simtim, cum sa gandim, avem algoritmii proprii dupa care traim in propria noastra tara. Noi avem o tara, avem o glie, avem un fel de a fi pe care multi nu l-au inteles si pe care multi pradatori l-au subestimat dea lungul istoriei, deoarece au subestimat puterea lui Dumnezeu sub ocrotirea caruia acest popor a stat mereu.
Pamantul meu, cum spune si-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
Si cati prin veacuri au venit sa-l prade
il simt si-acum pe piept cat e de greu.
Referendumul din 6, 7 octombrie ne cheama sa fim uniti si sa spunem lucrurilor pe nume. Dorim modificarea Constitutiei, iar cei ce ne conduc trebuie sa ne auda. Vocea poporului nu poate fi ignorata de cei pe care, culmea,... poporul i-a votat. Pretuim familia si ne luptam pentru viitorul copiilor nostri. Trebuie sa le lasam mostenire o tara unita cu o Constitutie sanatoasa, cu legi, principii si valori morale de care sa fie mandri peste veacuri. Poate intr-o zi isi vor aminti cu mandrie de strabunicii care au votat pentru modificarea Constitutiei in anul 2018.
Sa avem curajul lui Andrei Ciurunga, pentru tara, pentru copii si pentru viitor:
Dac-am strigat ca haitele ne fura
adancul, codrii, cerul, stea cu stea,
Si sfanta noastra paine de la gura -
nu-s vinovat fata de tara mea.
Referendumul pentru familie este proba unitatii in anul Centenar. A sosit momentul si este unul istoric sa demonstram ca suntem uniti pentru tara, uniti pentru familie.
Este prima initiativa cetateneasca de la Revolutie incoace si cu siguranta nu ramane fara ecou in istoria Romanilor care inca se mai scrie.

Vino Gheorghe, vino Ioane!

Ne uitam in jur la implinirea a 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Regatul Romaniei si putem vedea fara prea mari eforturi ca am ramas din ce in ce mai putini. Tara se rupe in bucati pe zi ce trece. Au rontait-o sacalii pentru a-si satura pantecele lor lacome. Le-a trebuit pamantul, ca era bogat si rodnic, le-a trebuit padurea, ca avea lemn bun, le-au trebuit toate resursele, ca erau din belsug, le-au trebuit oamenii, ca erau muncitori, inca le mai trebuie aurul, gazele naturale si porcii! Cine stie ce urmeaza? Constatam ca le trebuie copiii nostri pentru ca sa-i dreseze pentru un viitor asa-zis mai bun si cu mai multe drepturi. 
Cand ne uitam insa la trecut, vedem ca in urma cu 100 de ani lucrurile nu au fost gandite sa fie asa. Nu pentru acest prezent au luptat cei care au infaptuit si si-au dorit unirea. Si nu ma refer numai la clasa politica a acelor vremuri, ci si la oamenii simpli, la taranii obisnuiti care ravneau la un trai mai bun in tara lor. La Gheorghe si Ion care munceau pamantul din tata in fiu. Taranul roman a fost intotdeauna legat de glie, a fost frate cu codrul, a iubit pamantul pe care l-a arat si semanat si din rodul caruia si-a hranit fiii, nepotii, stranepotii si toate generatiile pana la noi. Oamenii si-au dorit unitate, pace, liniste in tara lor. Nu au ravnit bogatiile altora si nu s-au dat inapoi de la munca niciodata, insa nu prea au fost luati in seama oricat s-au implicat. Interesele boierimii si ale clasei politice nu s-au intalnit cu interesele lor. Uneori au fost paralele, alteori chiar mai rau. 
Marele nostru povestitor Ion Creanga surprinde atat de bine acest aspect in sugestiva capodopera literara Mos Ion Roata si Unirea. Aceasta nu e doar o povestire pentru copii, ci este o radiografie cat se poate de reala a societatii acelei vremi. Ion Roata nu este un taran inventat, ci este un taran autentic, care pentru meritele sale a ajuns  deputat in Divanul Ad-hoc. A sustinul Unirea Principatelor sperand ca o tara condusa cu dreptate prospera in timp. Mos Ion Roata a inteles ca diferenta dintre paturile politice o face munca. In timp ce taranii trudesc campul, boierii conduc interesele tarii, insa idealul ar fi fost sa nu le conduca doar in interes personal. Drept ar fi fost ca toata lumea sa munceasca cinstit acolo unde i-a fost randuit si tara ar fi prosperat si toti ar fi trait mai bine. Ar fi trait mai bine si amaratul acela care din primavara pana in toamna a stat pe camp. 
Zicea Mos Ion - Da, cucoane, sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba si pana la fapta este mare deosebire. Dumnevoastra, ca fiecare boier, numai ne-ati poruncit sa aducem bolovanul, dar n-ati pus umarul impreuna cu noi la adus, cum ne spuneati dinioarea, ca de-acum toti au sa ieie parte la sarcini: de la vladica pana la opinca. Bine-ar fi dac-ar fi asa, cucoane, ca la razboiu inapoi si la pomana navala, parca nu prea vine la socoteala... Iar de la bolovanul dumneavoastra am inteles asa: ca pana acum noi, taranii, am dus fiecare cate-o peatra mai mare sau mai mica pe umere; insa acum suntem chemati a purta impreuna tot noi opinca, o stanca pe umerele noastre. Sa dea Domnul, cucoane, sa fie altfel, ca mie unuia nu mi-a parea rau. Bietul Mos Ion, daca ar trai macar o zi in societatea actuala sa vada cum au evoluat lucrurile, s-ar intoarce fugind in mormant si s-ar acoperi cu bolovanii cei mai mari pentru ca nimeni niciodata sa nu-l mai gaseasca. 
Tot cam din acele vremuri in care se framanta intens aluatul Marii Uniri istoria aminteste un alt taran roman care a luptat pentru independenta romanilor din Transilvania, Gheorghe Cartan, cunoscut noua ca Badea Cartan. Acest taran a luptat pentru Unirea fratilor transilvaneni cu cei din Vechiul Regat, distribuind carti romanesti, trecute clandestin peste munti cu traista. Iubea istoria poporului roman, pe care a invatat-o de la oamenii de cultura din Bucuresti. Mai mult decat atat, a mers in mai multe tari pentru a cunoaste pe stramosii poporului roman. A mers pe jos pana la Roma, nu ca sa vada Italia si sa-i viziteze muzeele, ci ca sa vada Columna lui Traian pe care sunt reprezentati stramosii nostri daci. Ziarele din Roma au scris: Un dac a coborat de pe Columna: cu plete, cu camasa si cusma, cu itari si cu opinci. 
A calatorit in multe tari, insa nimic nu l-a impresionat si nu l-a oprit acolo. Nici nu ar fi avut cum. A plecat in cautarea radacinilor stramosesti, dorea sa vada cum sunt perceputi de straini si ce urme au lasat in istorie stramosii nostri. Nu a plecat pentru un trai mai comod in alta parte, ci a plecat pentru a intelege mai bine de ce stramosii nostri au luptat cu inversunare pentru apararea pamantului din care si-au tras seva. Seva ce se transmite din generatie in generatie si da identitate unui neam. Un Gheorghe de la oi, arestat pentru ca a dorit sa faca negot cu carti romanesti, s-a stins din viata cu putin timp inainte sa-si vada visul implinit: Marea Unire de la 1918. Si cine stie cati Gheorghe si cati Ioni nu s-or fi stins mistuiti de gandul Uniri fratilor romani? Ceva mai tarziu, dupa Marea Unire, intemnitatul si pe nedrept umilitul Radu Gyr striga catre cei carora jugul comunist le sufoca grumajii: Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!Si-i indemna, caci mai era speranta ca si cei simpli sa se bucure de libertate, de pamantul acesta bogat si de cerul de deasupra instelat. 
Nu pentru-o lopata de rumena paine,/ nu pentru patule, nu pentru pogoane,/ ci pentru vazduhul tau liber de maine,/ ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!/ Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,/ pentru cantecul tau tintuit in piroane,/ pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi,/ ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!
Si au trecut anii, cu bune si cu rele, iar astazi ne gasim parca mai rai si mai dezbinati ca niciodata. Multi Gheorghe si multi Ioni au plecat pe meleaguri straine, sa manance o paine mai buna, sa-si creasca fiii acolo, sa uite cu desavarsire de pamantul parintilor si bunicilor lor. Au plecat fiii taranilor, cum pleaca pasarile calatoare, stoluri, stoluri... si nu mai vin acasa. Nu mai arde in ei dragoatea de tara, si-au retezat radacinile si s-au dus departe. Doare gandul ca se destrama tara, ca se imputineaza fiii ei. Doare gandul ca nici cei ramasi nu mai pun rezistenta in fata noilor razboaie ce ne cotropesc si ce ne-a mai ramas. Acelasi Radu Gyr, cu aceeasi intuitie disperata si trista, ne lansa un Indemn la lupta inca din vremea cand abia incepea declinul: Nu dor nici luptele pierdute,/ Nici ranile din piept nu dor,/ Cum dor acele brate slute/ Care sa lupte nu mai vor. 
In Anul Centenar, ne gasim saraci, ne gasim putini, ne gasim furati si manipulati mai mult ca niciodata. Ne gasim cu bratele amputate, cu gaturile sufocate si cu inimile golite de orice simtamant patriotic. Unde sunt patriotii de altadata, unde sunt eroii, unde sunt valorile si traditiile neamului? Satele sunt pustii, pamantul e exploatat de straini, iar la oras oamenii sunt bulversati si stresati de un guvern care serveste interesele altora. Doar in tinda bisericii cu ghenunchii slabanogiti si cu o lumanare tremuranda in mainile sbarcite mai vezi cate o mama suspinand soptit o rugaciune pentru fiii ei: vino Gheorghe, vino Ioane!