Amnezia cotidiana

Uneori nu inteleg ce se intampla cu noi. Cum am ajuns atat de indiferenti, ignoranti si obtuzi. Mass media, grija noastra de multe, lipsa educatiei... etc. au facut din noi oameni fara memorie si fara constiinta, oameni amnezici. Cu doar doua zile inainte de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Romane, la un post de radio se vorbea cu mare entuziasm despre "ziua indragostitilor", care se apropie cu pasi repezi. Se mentionau cateva evenimente ce vor avea loc in aceasta zi a iubirii, la care tinerii in special sunt asteptati sa participe. Nimic despre Mica Unire de la 1859, nimic despre domnia lui Alexandru Ioan Cuza. 

Nici un cuvant despre celebrarea a 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, despre ce a insemnat pentru Romania acest pas in infaptuirea Marii Uniri, despre oamenii sau contextele sociale si politice care au favorizat formarea statului ai carui cetateni suntem. Tinerii sunt invitati doar la distractie, sunt condusi cu zaharelul spre tot soiul de activitati care nu au un rol ziditor, educator, hranitor intelectual. Totul se rezuma la satisfacerea placerilor de moment, la trairea clipei in mod mediocru. Nu se cultiva interesul pentru cunoasterea istoriei si a identitatii noastre de credinta si de neam, deoarece aceste lucruri sunt considerate ca fiind depasite. Noutatea suscita interesul si asta nu e un lucru rau, insa "noutatea" pe care societatea ne-o serveste astazi prin mai toate mijloacele de comunicare este lipsita de valori.
E o noutate seaca, bazata pe lucruri marunte, care deconstruiesc omul, il dezbraca de esenta si-l reconstruiesc fara identitate, fara radacina, fara sens. Se cladeste omul-marioneta,  controlabil, mare consumator, usor de ghidat spre ceea ce societatea si-a propus sa infaptuiasca. Totul este marketing, iar omul este pionul purtat de colo-colo pe propria-i cheltuiala. Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, lumea spera chiar la o minivacanta, insa nu pentru a rememora evenimente petrecute cu 160 de ani in urma, sau pentru a participa la manifestari ce s-au desfasurat cu acest prilej. Nu, lumea abia astepta sa ia cu asalt mall-urile si toate magazinele care la sfarsit de ianuarie ne propun reduceri promotionale la articolele de iarna. Dorinta de a cumpara este atat de mare, incat weekendul la mall are prioritate.
E trist ca au ajuns tinerii nostri sa stie mai multe despre sarbatori importate si nimic despre evenimentele ce au marcat istoria poporului nostru. Avem copii inteligenti fara indoiala, insa, daca nu sadim in sufletele lor valori autentice si nu le oferim repere solide, inteligenta lor paleste repede. Este de neconceput sa nu traim ancorati in realitatea poporului din care ne-am nascut, sa nu-i stim trecutul si valorile. Am uneori senzatia ca vrem sa ne construim alta identitate. Ne departam de tot ceea ce e romanesc si ne indreptam cu buna stiinta spre lucruri ce nu ne apartin, fara sa ne punem problema cum asimilam si cum ne impropriem noua identitate catre care tindem. Si cum ramane cu ce lasam in urma? Pentru ce si pentru cine s-au jerfit zecile de mii de oameni pe campurile de lupta, in lagare si inchisori? Pentru cine au infaptuit aceasta tara inaintasii nostri? Suntem consternati de migratia romanilor in tari straine, insa ne educam copiii silindu-i sa caute sa-si faca un viitor mai bun in alta tara. Traim la voia intamplarii si cautam vinovati pentru situatia la care s-a ajuns, fara sa ne intrebam daca avem vreo vina. Amnezia aceasta cotidiana ne lasa fara memoria trecutului si ne trimite intr-un viitor incert. Incet, incet ne pierdem traditiile, ne pierdem radacinile si identitatea, iar daca ne pierdem identitatea, ne pierdem neamul. 

Mihai Eminescu - Poetul Neamului Romanesc

Cred ca nu incape nici o indoiala asupra faptului ca sarbatoarea Zilei Culturii Nationale nu putea fi stabilita decat la 15 ianuarie, cand este si ziua aniversara a celui mai de seama poet al neamului nostru: Mihai Eminescu. I s-au atribuit titluri precum Poetul nepereche, Luceafarul poeziei romanesti... etc., insa, intai de toate, Mihai Eminescu ramane poetul neamului, deoarece mai mult decat orice a iubit si a cantat in versuri neamul din care s-a nascut, traditiile, oamenii, bogatiile si toate frumusetile lui. A fost un nationalist convins, lucru dovedit de intreaga s-a opera, care ne-a ramas mostenire, parca intocmai pentru a ne convinge ca nu gresim iubindu-ne tara cu tot ce are ea mai scump. 

Scria in ziarul Timpul in anul 1878: e nobil rasadul din care s-a prasit acest mic popor romanesc, si, desi planta nu e mare, rodul e frumos si imbelsugat. A fost preocupat de problemele politice si sociale ale romanilor, iar adesea, in articolele sale, mustra clasa politica pentru deciziile luate, aparand cu vehementa interesele mult-iubitei tari. A militat pentru unitatea romanilor, vis pe care nu a apucat sa-l vada implinit, plecand dintre noi cu mult inainte de Marea Unire de la 1918.
Credea in unitate, iubea fiecare palma de pamant, tinea cu sfintenie la avutul patriei si nu dorea stirbirea resurselor ei. Scria taios si raspicat astfel: Organul Ministerului de Externe vorbeste de compensatii suficiente. Noi am zis de la inceput ca nu exista compensatii pentru Basarabia, precum nu exista niciodata vreo plata pentru o palma macar din pamantul patriei. Acestea sunt lucruri sfinte, care se pierd si se castiga prin imprejurari istorice, dar nici se vand, nici se cumpara, nici se schimba (Opere, vol X).
Nutrea ca romanii sa fie independenti, sa se bucure de libertate, sa poata sta cu fruntea sus intre marile imperii, fara sa se teama de razboaie. Un stat roman inconjurat de state slave poate sa fie pentru vrajmasii poporului roman o iluziune placuta; pentru romani insa el este o nenorocire, care ne prevesteste un nou sir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mangaie decat constiinta trainiciei poporului roman si nadejdea de izbanda (Timpul, iunie 1878). Nu suferea sa vada cum pradatorii ravneau la granitele tarii sa puna mana pe vreo bucatica de pamant. Romanii au fost dintotdeauna inconjurati de popoare care secole de-a randul le-au scrijelit avutul, le-au ingropat fiii si le-au tulburat linistea.
Prea v-ati aratat arama sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei! (Scrisoarea III)
Dorea viata lunga poporului sau, prosperitate, pace, libertate. Avea numai ganduri frumoase pentru tara sa, pe care o numeste "dulce".
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
In versurile sale nu uita sa mentioneze situatia nu tocmai buna a romanilor, pe care-i incuraja sa nadajduiasca, sa cheme in ajutor pe sfintii neamului, care vegheaza neincetat pentru mantuirea lor.Este cutremuratoare poezia Doina in care parca toata fiinta sa se chirceste de suferinta si necazurile semenilor dintr-un hotar in altul, semn ca toata tara era macinata de durere.
De la Nistru pan' la Tissa
Tot romanul plansu-mi-s-a,
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
Dorul de tara l-a macinat intens in vremea cand a fost plecat la studii. Era mereu cu gandul acasa, la codrii si la izvoare. Il durea departarea. Din strainatate, o poezie in care, incapabil sa gasesca vreo placere in cotidianul strain sufletului sau, isi plange in versuri dorul.
Cand tot se-nveseleste, cand toti aci se-ncanta,
Cand toti isi au placerea si zile fara nori,
Un suflet numai plange, in doru-i se avanta
La patriei dulci plaiuri, la campii-i razatori.
Mustra pe intelectualii mediocri care nu se ridicau la nivelul inaintasilor lor. Considera ca omul de cultura trebuie sa fie un reper pentru societate, un model, un inovator. Avea asteptari inalte de la oamenii de cultura, pe care-i vedea lipsiti de patos. Condamna dur in poezia Epigonii micimea celor care aveau pretentia ca imbogatesc oarecum cultural zestrea poporului roman.
Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de miere: ...Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,
Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
Iubea tara aproape obsesiv pentru pitorescul ei. Se hranea launtric din frumusetea naturii, pe care a descris-o atat de fin in poezii precum: Fiind baiet, paduri cutreieram, Freamat de codru, La Bucovina, Povestea codrului, Revedere, Sara pe deal. Natura il odihnea, ii alina dorul, ii mangaia singuratatea, o considera refugiul perfect, prietenul care nu dezamageste niciodata. Nutrea sa se contopeasca, cu natura insasi. Il preocupa momentul trecerii sale in vesnicie si-l lega strans de pamantul patriei. In poeziile atat de graitoare, Iar cand voi fi pamant, Mai am un singur dor, Nu voi mormant bogat, spera sa-si potoleasca acel clocot launtric ce l-a caracterizat, in "linistea serii", " la marginea marii".
Considera natura un aliat al poporului roman, care la nevoie intervine chiar in apararea intereselor tarii. Zugraveste cu precizia unui pictor faimos fascinantul tablou al dialogului dintre Mircea si Baiazid in Scrisoarea III:
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!
Considera importanta misiunea scolii de a forma caractere, de a-i invata pe oameni sa gandeasca, sa evolueze intelectual, dar si moral. Credea in capacitatea intelectuala a semenilor sai, a tinerei generatii in special. Invatand pe de rost numirile tuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricat de noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare de adevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept de stramb. Invatatura consista in multimea celor stiute, cultura in multilateralitatea cunostintelor, cresterea nu consista nici intr-una, nici intr-alta. Ea consista in influenta continua pe care o au lucrurile invatate asupra caracterului si in disciplinarea inteligentei. Cand aceste doua lipsesc, oricat de multe si-ar fi apropiat capul in mod mecanic, omul simte in sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil si care conduce mintea nedisciplinata la cele mai triste abateri (Opere vol. XI).
A surprins toate aspectele vietii epocii sale si nu a neglijat nicidecum spiritualitatea neamului romanesc atat de legat de biserica si aflat mereu la nevoie sub ocrotirea Maicii Domnului, careia ii adreseaza sublime versuri in poezia Rugaciune.
Considera Biserica Ortodoxa maica spirituala a neamului romanesc, care a nascut unitatea limbei si unitatea etnica a poporului (Timpul, 14 august 1882).
Bogatia, complexitatea temelor atinse si puterea mesajului operei lui Eminescu fac ca el sa ramana intr-adevar poetul nepereche al neamului nostru. Cu toate acestea, ideile sale au fost adesea criticate. Nationalismul sau i-a adus in cele din urma numai necazuri, iar opera sa a fost chiar interzisa, deoarece deranja. Chiar si in zilele noastre, cand notiuni precum nationalism, patriotism, identitate sunt respinse, opera si personalitatea sa sunt puse in mod voit intr-un con de umbra. Genialitatea sa a ajuns sa fie considerata nebunie si chiar dementa. Este hilar cum el, care a militat pentru o buna si consistenta educatie, a ajuns sa fie mentionat vag sau chiar scos din manualele scolare. Un geniu, care a surprins atat de poetic genialitatea neamului sau, a ajuns aproape necunoscut in tara careia i-a dedicat intreaga sa opera. Ca el sunt multi, aruncati la gunoi, pusi si uitati pe rafturile cele din urma, acoperiti de praf si de uitare. Este de plans felul in care tratam oamenii de geniu, stalpii cei mai de seama ai culturii romanesti, cei fara de care nu am avea o limba, cei fara de care am fi astazi saraci si pierduti. Avem o cultura solida, fruntasa intre culturile lumii; ea ne defineste, ne da acea structura ADN cu care ne identificam intre popoare. Mihai Eminescu este nucleul culturii noastre, care face parte din identitatea noastra. Ca sa stim cine suntem si ce ne reprezinta, trebuie sa ne cunoastem valorile si sa le asimilam, caci pentru noi a ingaduit pronia divina sa le avem.
La inceput de an, sarbatoarea Zilei Culturii Nationale ne deschide calea pentru a reinsufleti in noi dorinta de cunoastere. Avem foarte multe de invatat de la marii oameni de cultura, care raman mereu actuali, indiferent de vremurile pe care le traim. Televiziunea si internetul au un impact puternic si de cele mai multe ori devastator asupra societatii, insa lectura unei carti, a unei poezii macar bucura sufletul, linisteste si igienizeaza mintea, stimuleaza imaginatia. 

Ancorele Romaniei de maine - oamenii, traditiile si credinta

La trecerea dintre ani obisnuim sa facem un bilant al implinirilor, al neimplinirilor, al bunelor, al relelor si pasim cu speranta in anul care vine, plini de dorinte, cu noi ganduri, cu noi aspiratii, increzatori ca va fi un an mai bun. Pentru noi romanii anul 2018 a avut o insemnatate aparte, fiind anul in care am sarbatorit implinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Cei constienti de insemnatatea acestui lucru au gasit timp pentru a reflecta, a redescoperi si a repune pe tapet asa cum a fost istoria poporului nostru de la 1918 incoace si nu numai. Au simtit ca este o datorie si o obligatie sa rememoram evenimentele ce au condus la formarea Romaniei, cinstind eroii si martiri neamului fara de care tara nu ar fi existat. 

Pentru altii a fost un an ca oricare altul, un an in care preocuparea pentru cele materiale si-a spus iar cuvantul, un an in care s-au zbatut doar pentru interese si orgolii proprii. Indiferenta fata de tara in care te-ai nascut si te-ai format denota o lipsa grava de patriotism si de cultura, insa, dupa cum am vazut la finele anului, acestea sunt notiuni de mult uitate. Mos Craciun si magia sarbatorilor de iarna ne poarta cu gandul la toate micimile acestei lumi, numai la credinta, istoria si traditia acestui popor nu. Popularitatea mosului pare sa fi intrecut cu mult orice personalitate sonora a devenirii noastre. El e idolul generatiei tinere care nu-si cunoaste inaintasii, voievozii, domnitorii, regii, eroii, sfintii etc.
Si totusi, acest 2018 ramane cu ecou puternic in istoria romanilor prin infaptuirea unui ideal: Catedrala Nationala. Singurul lucru nou sub soarele Romaniei de la Marea Adunare Nationala ce a avut loc la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, pentru legitimarea unirii Transilvaniei si a Banatului cu Regatul Romaniei. Ridicarea Catedralei Nationale este un omagiu adus celor care s-au jertfit pentru libertatea si demnitatea romanilor de atunci, de astazi si de maine. Asa si-au dorit strabunii, o tara mare, unita si prospera, in care copiii si nepotii lor sa traiasca in pace si buna intelegere. Au trecut 100 de ani si inca suntem aici, chiar daca tara nu mai e intreaga, totusi vorbim aceeasi limba si purtam in vene acelasi sange. Insa nu pentru 100 de ani a fost jertfa lor, ci pentru vesnicie, prin urmare, suntem datori sa ducem mai departe peste veacuri si generatii numele de roman. Centenarul nu este o incheiere, ci este tocmai o deschidere spre alte sute de ani de unitate, in libertate.
Odata cu trecerea in noul an, nu putem decat sa ne dorim prosperitate si pace in tarisoara noastra mica. Trebuie sa avem in minte exemplul eroilor nostri si sa dorim sa crestem in fapte de care generatiile viitoare sa pomeneasca cel putin cu aceeasi mandrie.
Pentru ca sa dainuim bine ancorati in acest spatiu primit ca mostenire de la strabuni, trebuie sa pretuim oamenii, traditiile si credinta noastra ortodoxa.
Resursa cea mai de pret sunt oamenii. Cineva spunea ca ei sunt "sarea pamantului". Si asa este, fara ei nu ar mai avea rost Romania. Ei trebuie sprijiniti sa traiasca bine, sa se dezvolte si sa iubeasca tara. Ne sperie valul de migratie ce ia din ce in ce mai mult amploare. Romanii cauta o paine mai buna in alte parti, si asta devine ingrijorator. Avem atatea resurse si e pacat ca nu le cunoastem, ca nu le pretuim, ca nu le valorificam si ca nu ne hranim din ele. Familia trebuie protejata si fortificata. Scoala trebuie sa-si recapete rolul sau firesc. Copiii au dreptul la o educatie sanatoasa, ei trebuie sa priveasca increzatori spre un viitor in tara lor. Tinerii sa aiba incredere in institutiile statului, trebuie incurajati sa munceasca aici, sa traiasca aici. Batranii trebuie ajutati sa duca o batranete decenta, fara lipsuri, tristete si multa singuratate, fara suferinta. Oamenii au nevoie de valori, de incredere si de modele pentru a ramane uniti.
Traditiile si obiceiurile noastre ne pot invata multe despre trecut, insa cel mai important e ca ne pot invata multe despre cum sa supravietuim ca neam in viitor. Avem o identitate care a prins radacini aici in pamantul romanesc, fara de care am fi ca fulgii de nea in bataia vantului. Avem atatea lucruri frumoase care ne definesc si pe care nu trebuie sa le pierdem. Satele noastre si zestrea culturala care a izvorat din batranele lor vetre ne sunt asigurari de viata cat va fi acest neam. Nu trebuie sa ne uitam datinile, portul, mestesugurile, caci sunt bogatii dospite de-a lungul a zeci de generatii. Oriunde am colinda prin tara, intalnim la tot pasul cate ceva care ne arata harnicia, priceperea, jertfelnicia si iubirea de frumos a celor de odinioara. Sunt lucruri vii care vibreaza in constiinta si-n cultura noastra, sunt un sfant si inepuizabil testament, care ne incredinteaza ca avem pentru ce sa luptam.
Si mai avem credinta ortodoxa, care a insotit neamul nostru inca de la crestinarea lumii. Nu putem separa identitatea noastra de credinta, caci s-au impletit si s-au sudat mereu. Cand au fost greu incercati, stramosii nostri s-au agatat de numele Domnului. In El s-au intarit si cu El au izbandit. Pe El l-au iubit voievozii si domnitorii nostri, ctitorind atatea biserici si manastiri. Viata spirituala a fost mereu vie pe melegurile patriei, candelele au ars neincetat si inca ard si astazi. Din crapaturile muntilor s-au nascut sfintii, pamantul a rodit moaste, sinaxarele sunt ticsite cu numele celor de un sange cu noi. Oamenii au fost mereu atasati de biserica. Acolo s-au cununat, acolo si-au botezat pruncii, acolo au invatat carte, de acolo au plecat in vesnicie. In biserica si-au spus durerile, in biserica au plans pe cei ucisi in lupte, in biserica si-au pomenit pe toti cei dragi ai lor.
Romanul este om harnic si priceput, iubitor de frumos, pastrator de traditii, e om credincios, cu frica de Dumnezeu. El este sarea spatiului romanesc, doar el ii intelege traditiile si-i cunoaste credinta.
Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem, odata cu intrarea in noul an, ca e o datorie sa ne iubim tara, semenii, traditiile si credinta pentru a putea ramane uniti si peste multe secole de acum incolo. 

La multi ani, Romania!