Vremea colindelor, vremea faptelor bune

Noapte de vis/ Timp prea sfant/ Pastorasi, vin cantand/ Ingerii cant' Aleluia/ Lumii vestesc bucuria/ Domnul e pe pamant! E vremea colindelor, vremea veseliei si a faptelor bune. E timpul tainic al iubirii, al regasirii, al iertarii, al impacarii. Din prea multa Sa dragoste pentru faptura creata, Domnul S-a intrupat si a venit in lume asa cum spun colindele: O, ce veste minunata, In Betleem ni se-arata, Ca astazi s-a nascut, Cel far' de-nceput, Cum au spus proroci. Lumea a primit in dar un Mantuitor, insusi Fiul lui Dumnezeu S-a smerit nascandu-Se in iesle saracacioasa, pentru noi, iar noi am uitat cu totul de venirea Sa si ne-am inventat mos. Tot pamantul il slaveste pe Mos Craciun.
Copiii il asteapta cu nerabdare, il adora, ii scriu scrisori. Am schimbat cu desavarsire sensul real al sarbatorii. In goana noastra dupa cumparaturi am devenit egoisti, extravaganti, iubitori de sine, insensibili la nevoile celorlalti... Brazi mai mari sau mai mici, globulete multicolore, ghirlande, luminite, cadouri sofisticat impachetate spun povestea unei sărbători comerciale, lipsita de orice traire duhovniceasca. Vrem Craciun cu mese imbelsugate, cu multa bautura si distractie, lumini, artificii si brazi impodobiti. Vrem doar pentru noi si pentru cei apropiati ai nostri.
Dar ce facem cu Craciunul celor pe care multi nu-i mai vor? Sutele de suflete abandonate de care am uitat pentru ca nu mai stim sa fim responsabili, sa ne asumam faptele si sa ne jerfim. Nu-i mai vedem si nu raspundem pentru ei. Ce ne facem cu Craciunul batranilor  si al sarmanilor, pentru care nimeni nu vrea sa-si asume nimic? Mor in spitale, in aziluri, pe strazi, sub ochii nostri, cand noi mergem mai departe indiferenti. Ce le spunem despre Craciun copiilor nostri? Ii trimitem la scoala pentru educatie sexuala. Ii trimitem la serbari de Halloween deghizati in strigoi si vrajitoare, la petreceri cu mosi craciuni animatori si craciunite dansatoare. Ce le mai spunem despre Nasterea Domnului?
Mai stiu ei ca Ingerii canta, Magii il adora, Pastorii alearga, Ieslea o-nconjoara, Mari minuni se intamplara? Au disparut păstorii, magii si bucuria Nasterii Domnului? A disparut Lumina Lumii, nu ne mai bucuram si nu ne mai odihnim in Ea? Azi ne inchinam insa cu frenezie luminilor din brad si nu Luminii coborate din Cer. Asteptam cadouri fel de fel, ignorand darul suprem pe care omenirea l-a primit de Craciun. Am uitat ca magia sarbatorii este de fapt taina inimii, bucuria sufletului care se traieste in Hristos. Ne-au mai ramas ca amintire doar cateva colinde strabune si cateva grupuri de colindatori care mai bat pe la usile crestinilor, ducand din casa in casa vestea ca S-a nascut Mesia. Slava sus in ceruri, pace pe pamant/ S-a nascut Mesia, Domnul nostru sfant.
Deschide usa crestine ca sa primesti vestea cea buna care sa-ti incalzeasca inima si casa in ziua cea sfanta. Sa intre in casa ta Cuvantul aducator de pace Din cer Cuvantul, In trup se arata/ Noaptea din lume, Zi se face indata.
Strange-i pe toti in jurul tau si bucurati-va impreuna de Nasterea Domnului. Rasaritul cel de Sus, care imbraca in haina noua tot pamantul. Cerul si pamantul, In cantec rasuna/ Ingeri si oameni, Canta impreuna.  Bucura-te de cei dragi ai tai, dar nu uita de cei napastuiti si singuri in zi de sarbatoare. Daruieste cu inima buna si celor aflati in nevoi, pentru ca Domnul S-a nascut pentru noi toti. Ingaduieste-ti sa fii nobil in aceasta zi mare. Sa aveti sarbatori cu pace, ingaduinta, rabdare si belsug de rodire intru toate! Sa va fie casa, casa; Sa va fie masa, masa; Tot cu mesele intinse; Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti, Sa va gasim infloriti!

Parintele Cleopa – Un Roman intre ingeri

Doresc sa va vorbesc despre acest Sfant al Romaniei si parca orice as spune este atat de sarac in comparatie cu realitatea. Nu gasesc in Limba Romana cuvinte prin care sa va descriu macar o farama din sfintenia si credinta lui pe care a lasat-o marturie pe acest pamant. Este o rusine sa nu ne cunoastem Sfintii, sa nu-i laudam si sa nu ne mandrim cu aceste comori.

Ce stim cu certitudine despre tara noastra inca din cele mai vechi timpuri, din vremea Daciei, din vremea Sfantului Apostol Andrei, este faptul sa acest popor s-a nascut Ortodox.

Credinta este cea care ne leaga de pamantul acesta, este ceea ce cultivam de 2000 de ani si este eticheta noastra in lume, deoarece avem Sfintii nostri, avem lumina printre noi, avem Romani printre ingerii lui Dumnezeu.

Poate sunt printre noi oameni care si-au pierdut credinta, dar va spun ca nu putem sa ne negam radacinile doar pentru cativa care nu-l cunosc pe Dumnezeu si care nu vor sa vada dovezile de secole pe care aceasta tara le are.

Este de ajuns sa vrei sa cunosti cine a fost Parintele Cleopa si o sa-ti dai seama de puterea nemasurata a harului divin. Un om simplu, curat, fara prea multa carte care a reusit sa ridice spiritualitatea Moldovei atat de aproape de cer.

Arhimandrit si staret la Manastirea Sihastria, parintele a fost o flacara neintrerupta de lumina pentru calugarii si pentru oamenii de toate felurile care veneau sa ceara binecuvantare.

A trait modest, considerandu-se un “putregai” inaintea lui Dumnezeu, a trait pribeag din cauza regimului Comunist care dorea sa stearga orice legatura cu credinta, a trait intr-o continua nevointa, hranindu-se doar cu cuvantul Sfintelor carti.  Si-a dus existenta emanand lumina si caldura vie, fara sa ceara vreodata ceva. In schimb a dat tot ce a primit de sus…. A raspuns cu bunatate, a dat speranta, a intins maini de ajutor celor ce au avut nevoie, i-a invatat pe multi cum sa treaca mai usor peste probleme, cum sa primeasca incercarile vietii.

Si-a lasat amprenta vietii monahale atat de intens la Manastirea Sihastria ca si astazi credinciosi merg sa primeasca usurare acolo. Este o adevarata incantare si o atmosfera de permanenta sarbatoare in aceste locuri, unde parintele a grait cuvantul Sfant.

Ne-a lasat cartile si invatamintele sale atat de duioase, ne-a lasat pilda vietii atat de greu incercata si totusi atat de plina de lumina, ne-a lasat dovada bucuria traiului fara comori materiale, insa cu o nesecata bucurie spirituala. Ne-a lasat cu limba de moarte sa pretuim credinta, sa crestem in credinta si ne-a “blestemat” sa ravnim raiul.

De aceea, noi toti care traim si simtim Romaneste suntem datori sa pretuim si daca putem sa intarim legatura cu Dumnezeu. Avem datoria de a cunoaste, de a vedea locurile acestea unde credinta este pastrata, de a spune copiilor nostri sa creada in Ingeri. Avem Romani printre ingeri si asta trebuie sa ne faca mandri ca suntem Romani.