Dupa multi kilometri ce serpuiesc printre sate vechi, linistite si
paduri, intr-un loc mai putin cunoscut situat in Muntii Buzaului, am
ajuns la ansamblul rupestru de la Alunis-Nucu-Bozioru. Se spune
ca aici este originea crestinatatii din Romania, este locul in care
suflete pribege au tinut candela aprinsa chiar in inima padurii. Aceasta
este candela care a tinut viu neamul romanesc sfidand parca trecerea
timpului si laicizarea. Teritoriul nostru abunda in bisericile si
schiturile rupestre, iar zona Alunis-Nucu-Bozioru este renumita tocmai
pentru ca aici au fost identificate aproximativ 30 de astfel de locuinte
sapate in piatra cu sute, poate mii de ani in urma.
Oameni cu credinta puternica se retrageau in locuri ascunse, in
adancurile padurilor, pe cele mai inalte varfuri de munte, departe de
lume si de ispite, pentru a se intari in cunoasterea profunda a tuturor
elementelor vieti.
Biserica rupestra din satul Alunis are
hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul si dateaza din anul 1274.
Altarul, naosul si pronaosul bisericii sunt sapate in stanca. Mult mai
tarziu la exterior a fost adaugat un pridvor din lemn. Cocotat pe
peretele de stanca, deasupra bisericii, se gaseste un fotoliu din piatra
numit scaunul lui Dumnezeu. Locul chiar te face sa-ti
imaginezi cum creatorul vine aici din cand in cand spre a cerceta cu
privirea toata panorama care se deschide larg. Brazii inalti tin curtea
bisericii in umbra si racoare. In curte se gasesc mai multe chilile
neamenajate sapate in stanca groasa si un mic cimitir. E greu sa crezi
ca aici traiau oameni, insa locul vorbeste despre vieti duse in
simplitate si impacare cu natura.
Cand incepe slujba, toata natura
inalta cantare de lauda. Este uimitor cum din fata unui altar de stanca
rece inima se incalzeste si se lipeste de cer. Rugaciunea este un
"adeziv" strasnic, tine mintea sus si creeaza la propriu punti intre
oameni. Lacrimi de bucurie "cad" in sus, strapung cerul plin de lumina.
Ingerii coboara pace si binecuvantare peste tot locul. Un lucru devine
certitudine: daca porti pe Dumnezeu in inima, atunci Raiul poate fi
oriunde.....si in mijlocul padurii, si in stanci, si in crapaturile
pamantului.
Aici natura este o oglinda foarte puternica, te pune cu
fata spre cine esti! Nu poti sa trisezi. Simplitatea locului te reduce
la ceea ce esti si se vede daca ai sau nu nobletea sufleteasca ca sa
vezi dincolo de lumea materiala.
Tot in acesta zona minunata a Judetului Buzau, in Comuna Colti, se ma gasesc si minele de chihlimbar.
Candva au existat la Colti opt mine din care se exploata pretoasa
piatra de culoare galbena transparenta. Chihlimbarul este de fapt o
rasina fosilizata cu o vechime de pana la sute de milioane de ani.
Desi minele au fost inchise, localnicii care cunosc valoarea lui, inca
mai cauta. Tot locul ascunde bogatii nebanuite si spune povestea
pamantului din preistorie pana azi.
Turistii curiosi pot admira cateva mostre la Muzeul Chihlimbarului din Comuna Colti.
Aici pot si vazute si uneltele folosite in mine pentru extractie, documente, bijuterii.
Aceasta
zona unica in lume merita vizitata. Este o bogatie a tarii noastre
despre care din pacate se stiu prea putine lucruri si prea putina lume
vorbeste. Nici eu nu stiu sa va spun prea multe, insa iata cateva poze
pentru a va starni curiozitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu