Se spune că în spatele unui bărbat puternic este întotdeauna o femeie
puternică. Aceasta poate fi mama sau bunica, care i-au dat o bună
creștere, soția devotată care-l susține în tot ceea ce face sau toate
acestea la un loc. Fericit bărbatul care le are pe toate…
De când lumea și pământul, femeia a jucat un rol important în
dezvoltarea societății, ea fiind nu numai cea care naște fii, ci și cea
care se ocupă cu propriu-zisa educare și formare a lor. Sfântul Ioan
Gură de Aur spunea: ”Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”, arătând prin aceasta rolul major pe care îl are femeia.
De-a lungul istoriei, multe femei au dat dovadă de curaj și dârzenie
rar întâlnite, însă mai mult ca tuturor, un cult special de cinstire se
acordă Sfintei împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin.
Flavia Iulia Helena s-a născut în anul 248, într-o familie modestă și
a dus o viață curată, fiind renumită pentru frumusețea și inteligența
ei. S-a căsătorit la numai 20 de ani cu tribunul Constantiu Chior și a
avut un fiu, căruia i-a dedicat toată tinerețea ei, îngrijindu-se de
educația lui și pregătindu-l pentru a fi un merituos împărat. Fiind
părăsită de Constantius, pe motiv că nu avea rangul potrivit, nu s-a
descurajat, ci a continuat cu multă demnitate și pricepere a sădi în
inima viitorului împărat cele mai importante virtuți: dragostea și
respectul față de semeni.
După moartea tatălui său, Constantin devine împărat și, fără vreo
ezitare, o aduce lângă el pe mama sa, căreia îi datora totul și, în semn
de recunoștință, îi conferă titlul de Nobilissima Femina – “Doamna
Preanobilă”.
Viața acestora se schimbă semnificativ după ce Constantin vede o
cruce strălucind ca un soare pe cer și având deasupra inscriptia ”hoc signo vinces” – ”în acest semn vei învinge”.
Noaptea are chiar un vis prin care Mântuitorul Hristos îi spune să
imprime crucea pe steaguri. Și, într-adevăr, urmând acest îndemn, iese
victorios în luptă, deși conducea o armată modestă în comparație cu
armata inamică.
Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/elena-nobilissima-femina/73293
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu