Nevoia de Creanga, nevoia de copilarie

La 1 martie 1837, vedea lumina zilei, in satul Humulesti, indragitul nostru povestitor Ion Creanga, cel care a rasfatat cu ale sale povesti toate generatiile de romani de la el incoace. Marele dascal si povestitor a modelat si indulcit copilariile noastre, fie ca ne-am nascut la sat, fie la oras. Cine nu s-a bucurat de minunatele lui Amintiri din copilarie, sau cine nu a auzit de Capra cu trei iezi? Cine nu s-a visat Ileana Cosanzeana sau Harap Alb? Cine nu a suferit alaturi de Ursul cel pacalit de vulpe, sau cine nu si-a dorit sa fie bun si ascultator ca Fata mosului? Cine sa nu fi auzit si trait intens alaturi de minunatele personaje ale operei lui Creanga? Cine?

Raspunsul este unul singur: copiii nostri, generatiile secolului 21, progeniturile educate prin cablu si mai nou prin retelele de socializare. Copiii nostri crescuti in institutii de invatamant, crescuti de straini, crescuti in spiritul concurentei chiar de la primele lor cuvinte. Copii fascinati de printese si supereroi, robotizati, tehnologizati, drogati virtual, sedati de ecrane imense, sclavi ai unor butoane on/off. Ei nu au auzit de Creanga, ei nu se bucura de simplitatea de povestitor de odinioara, ei nu au o copilarie asa cum au avut-o bunicii si parintii lor.
Acum sunt scoase in fata alte valori si reguli, alte jocuri si placeri, alte interese si prioritati. Nimeni nu mai gaseste amuzant scaldatul la rau si nici mancatul cireselor direct din pom. Nimeni nu mai sare gardul, nu mai plimba caprele, nu mai fugareste matele. Este de neimaginat copilaria lui Creanga in zilele noastre, chiar si la sat. Criza demografica, depopularea tarii, migrarea catre oras sau catre alte tari, tehnologizarea, ideologizarea, taierea radacinilor, dezlipirea de traditii si de credinta, rasturnarea valorilor genereaza poveri pe care copiii nostri le resimt inca de la nastere.
Ei traiesc o copilarie trunchiata, saracita, desi indestulata material, cu multe lipsuri afective, desi aparent mai bine organizata, totusi mult mai putin libera. Copii cu aripi frante si vise fabricate de noile tendinte sociale. Sunt destepti copiii nostri, dar nu mai au inocenta, sunt ageri si iuti la minte, dar tot mai instabili emotional. Sunt adesea tintuiti in virtual, nelegati afectiv de natura, de semeni, de familie, de traditii, de cultura neamului nostru, de credinta in Dumnezeu.
Instabilitatea economica si emigrarea romanilor au destabilizat neamul acesta mai mult decat au facut-o toate razboaiele si toate crizele de-a lungul istoriei. Multe familii traiesc dezbinate, la distanta. Multi copii cresc departe de parinti, sau de bunici, sau de frati, sau de cei de un neam cu ei. Multe copilarii scurtate, furate, prea multe etape arse, multi copii maturizati inainte de vreme. Ei au nevoie de o copilarie frumoasa si de o educatie sanatoasa, ele fiind fundamente pe care se va aseza solid, sau nu, caracterul adultului de maine. Ii invatam de toate, si calculator, si limbi straine, dar nu le spunem cum sa iubeasca o floare, sau cum sa se joace cu un banal avion de hartie. Copiii nostri cunosc totul de la marci auto pana la cele mai noi generatii de iPhone si smartphone, dar nu stiu judetele si vecinii Romaniei. Stiu sa defineasca selfie, next level, gadget, play station, game over, dar nu stiu ce inseamna "horn, vatra, scoarta, stergar, ciubar" etc.
Avem nevoie de mai mult timp pentru copiii nostri, pentru a fi fizic langa ei. Avem nevoie sa vorbim, sa-i ascultam, sa-i mangaiem, sa-i incurajam, sa-i pretuim si sa-i iubim, caci prin ei traim si noi, si neamul nostru. Avem nevoie sa-i cunoastem si sa ne cunoastem, iar pentru asta avem nevoie de Creanga si povestile lui despre viata la tara, despre viata autentic romaneasca de odinioara, despre lucrurile simple care bucura inima.

Scrie-ți durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă

Scrie-ți durerile pe nisip… ca să vină apa să le înghită și furtuna să le împrăștie. Să vină vântul să le spulbere, ca să le uiți, ca să le treci ca și cum ai răsfoi o carte, să alungi amarul din inimă și lacrima sărată de pe obraz.
 
Scrie-ți durerile pe nisip ca să nu dureze. Să vină timpul bun și nu mai știi de ele. Să se risipească în apa mării și valurile să le spargă bucăți și sa le ducă departe, departe, atât de departe încât nimeni să nu le mai poată găsi. Învață lecția, dar nu grava amprenta necazului în inima ta. Uită-l, lasă-l, iartă-l! Alungă necazul, nefericirea și caută lumina. Nu sta în întuneric unde-i doar umezeală și mucegai.

Scrie-ți durerile pe nisip și lasă soarele amiezii să le usuce și pașii străinilor să le calce dus întors până nu mai rămâne nimic de ele, nici măcar amintirea că au fost acolo. Lasă-le să moară în arșița zilei ca să nu te mai doară, iar rana lor să nu se mai cunoască, să cadă și ultima coajă și locul să se vindece. Marea șterge orice urmă de pe nisipul proaspăt scris, iar țărmul așteaptă un alt scriitor îndurerat care are nevoie de vindecare.

Tu nu mai ești demult la țărmul mării…

Scrie-ți bucuriile pe stâncă, că să rămână, să nu le uiți și să fii recunoscător veșnic pentru toate binecuvântările ce le-ai primit în viața ta. Timpul să nu le șteargă, ploaia să nu le strice, vântul să nu le destrame și marea să nu le ajungă. Să le ai amintiri plăcute, bine păstrate în peretele inimii tale care saltă cu frenezie și prospețime de gânduri frumoase și curate, pe care să le traduci în bunătate.

Scrie-ți bucuriile pe stâncă și udă-le cu lacrimile recunoștinței tale pentru ca să știe toți că sunt ale tale și nimeni să nu ți le fure. Uimește pe toți cu bunătatea din inima ta și fă-i să-și dorească să caute propria lor stâncă unde să-și scrie propriile bucurii. Inspiră-i pe toți cu bucuriile tale, fă-le contagioase, dă-le și lor, scrieți împreună povești frumoase pe stânci cât mai înalte. Nu uita că bucuria se împarte, se dăruiește cu generozitate boierească și transmite ca o vibrație caldă, de la o inimă la alta.

continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/scrie-ti-durerile-pe-nisip-si-bucuriile-pe-stanca/76720

Cu sau fără Dumnezeu

Lumea își pierde uneori busola și realitatea este percepută răsturnat, valorile sunt dărâmate de nonvalori, binele este văzut rău, iar răul devine bine.  În inima omului e haos și trăim răspândiți, doar la exterior prinși în lanțurile logicii omenești de care ne-am lipit inima și nu ne mai putem desprinde. Nu mai vedem clar, suntem pierduți în detalii, prea multe ore de muncă, multe frici, griji, rate, frustrări, neîmpliniri. Ne organizăm, avem agende, facem liste peste liste, însă foarte repede toate se dovedesc a fi castele de nisip. Suntem fără timp, dar cu mult stres acumulat. Trăim într-o lume aproape bolnavă care-și iubește bolile de care suferă. Ceea ce doare cel mai tare este faptul că toate aceste neajunsuri se răsfrâng asupra copiilor. Nici noi nu mai știm ce e cu sufletul nostru. Binele nu vine prin poștă, ci se clădește în familie.
Copiii sunt sufletul și lumina familiei. Sunt prelungirea iubirii dintre doi oameni. Vrem cei mai bun pentru copii și toate zbaterile sunt canalizate spre a oferi o bună educație, confort, dragoste și principii de viață sănătoase. Vrem! Însă ce facem când sistemul nu vrea? Ce facem când toate nonvalorile sunt intens promovate și copiii se întâlnesc cu toate schimonoselile posibile? Prin intermediul ziarelor, al televiziunii, al internetului, copilul este bombardat cu scandal, pornografie, limbaj obscen, imagini șocante….
Și, de parcă nu era de ajuns, s-au găsit unii „binevoitori” care își arogă dreptul de a vorbi în numele părinților și care sub pretextul protejării copiilor militează pentru scoaterea orei de religie și a icoanelor din școli. Spun dumnealor, copii nu trebuie să știe de Cel răstignit și de păcat pentru a nu fi traumatizați. Probabil ei nu trăiesc în această lume și nu sunt atenți în jur.

Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/cu-sau-fara-dumnezeu/68756 

Grația femeii

Se spune că o lebădă rămâne lebădă indiferent de apele în care se scaldă. Graţia ei vine din interior, sfidând cu frumuseţea, eleganţa şi naturaleţea ei mediul înconjurător. Mlaştina devine oază limpede şi lină atunci când pe suprafaţa ei se oglindeşte chipul păsării supreme. Oamenii se opresc din goana lor pentru a o admira. E o preţioasă şi ea ştie aceasta, însă nu se îngâmfă cu darul ei primit de la Dumnezeu. Îl poată natural şi în tăcere, fiind ceea ce este.
Asemenea lebedei, femeia îşi poartă graţia sa în bucurii şi necazuri, în reuşite şi eşecuri, în încercările de zi cu zi ale unei societăţi cu ritm accelerat, superficiale şi orientată îndeosebi către cele materiale. Dincolo de toate provocările cotidiene care tind să stoarcă la maximum puterile femeii, aceasta reuşeşte într-un final să zâmbească, să fie soţia caldă şi mama grijulie de care bărbatul şi copiii au atâta nevoie. Este punctul central al familiei care tânjeşte după armonie şi înţelegere.
Toate stau în graţia femeii, în puterea ei de a scoate lumină din adâncul sufletului ei încercat, un strop de bunătate, un gest tandru şi plăcut. Inima ei saltă de bucurie când i se oferă şi cel mai mic prilej, de parcă toate ar fi în perfectă regulă. Doar ea e capabilă să vadă minuni în toate. Banalul cotidian se poate înviora doar cu un zâmbet. O simplă floare face să saliveze toate glandele graţiei şi negura necazurilor se sparge ca un balon de săpun. Poate că e naivă şi inocentă de multe ori, însă tocmai aceste trăsături o ajută să nu-şi încarce sufletul de amar şi să treacă repede peste orice decepţie.
Ca o adiere caldă, reuşeşte să şteargă greutatea zilei şi să o ia de la capăt. Întreaga lume se bazează pe graţia femeii şi doar prin aceasta mai putem vedea frumuseţea din jurul nostru, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.
Dragilor, nu trebuie să fim roboti performanţi pentru a intra în pas cu lumea, care ne cere carieră, rezultate, standarde. Nu trebuie să transpirăm abundent ca să ne demonstrăm capacitatea sau egalitatea cu bărbaţii. Frumuseţea acestei lumi stă tocmai în diferenţa dintre noi. Noi ştim să respirăm, să uimim, să apreciem simplitatea, să ne răsfăţăm şi să fim preţioase atunci când trebuie, şi cel mai important, noi ştim să iubim. Putem câştiga iubind, putem iubi pierzând. Avem ritmul nostru unic pe care îl putem împărtăşi lumii întregi. Este ritmul interior, care dă pace sufletelor noastre. Noi suntem celălalt taler al balanţei, care ţine universul în echilibru. Fără echilibrul emanat din naturaleţea noastră lumea ar fi haos, s-ar prăbuşi. Graţia noastră interioară aduce lumină şi căldură pe chipurile celorlalţi.
Să fim naturale, pentru că lumea are nevoie să se înfrupte din graţia noastră.

Romania este a copiilor!

Constatam cu stupoare scaderea natalitatii si evidenta imbatranire a populatiei. Asa tinde sa arate Romania in urma ultimului recensamant.

Este trist cum lipsa banilor si o lege proasta pot influenta natalitatea in Romania, insa din ce in ce mai multe cupluri isi pun aceasta problema inainte de a avea un copil.

Negam cruntul adevar! Tinerele familii amana acesta bucurie din motive financiare.

Este evident ca o lege care sa sprijine, sa incurajeze natalitatea ar putea intineri Romania.

Statul trebuie sa asigure un venit decent femeilor ca sa poata sta acasa in perioada in care copilul este foarte mic. Apoi sistemul trebuie sa asigure un loc la cresa copiilor pentru ca mamele sa poata reveni la servici.

Din pacate nu toti pot sa-si dea copiii la crese particulare. O solutie ar fi sa poti alege o cresa de stat, unde costurile sunt suportabile, iar conditiile sunt decente….., insa sunt foarte putine locuri la cresele de stat. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt cartiere intregi unde nu exista o cresa.

Vreau sa cred ca Romania mea are grija de cei mici si-i sprijina pe cei ce-i aduc e lume. Vreau sa cred ca tara aceasta nu-ti amana bucuria de a fi parinte si te sustine sa-ti doresti o familie numeroasa. Vreau sa cred ca poti sa-ti implinesti toate visele frumoase in tara ta.

Romania este a copiilor! Ei sunt speranta noastra, viitorul si bucuria care iti da forta.

O tara trebuie sa-si ocroteasca mostenitorii.

Florile de azi – Romania de maine

Oricat am incerca sa dam vina pe guvernare, pe legi, constitutii….si alte sisteme fara de care lumea acesta nu a putea trai, trebuie sa ne trezim si sa realizam ca viitorul acestei tari si al nostru depinde in cea mai mare parte de modul in care ne crestem astazi copiii.

O misiune de maxima seriozitate si un adevar deloc de neglijat: copii de azi sunt Romania de maine, iar daca vrem o lume mai buna, trebuie sa ne hranim cu bunatate.

Un prieten mi-a spus: Cu cat iti faci cunoscute mai bine gandurile frumoase, cu atat ele se vor intoarce asupra ta, inzecit. "Dragostea este lucrul pe care cu cat il daruiesti mai mult cu atat il primesti inapoi inmultit”.

Sa ne iubim copiii, sa-i hranim cu dragoste, sa-i invatam sa fie corecti, responsabili si perseverenti, doar astfel vom putea spera la o Romanie mai puternica.

Instinctele copiilor nu sunt influentate de bani, ei sunt sinceri si corecti, iar noi trebuie sa le respectam sinceritatea, sa le dam aripi, nu sa le amputam sufletele cu amaraciunile si frustrarile noaste.

Dragilor, daca aveti copii buni si minunati, atunci nu va pierdeti speranta.

Florile pe care le crestem azi, vor infrumuseta Romania de maine!