În țara cu cele mai multe avorturi

Suntem suma faptelor bune și rele, a împlinirilor și a neîmplinirilor noastre și tot ceea ce facem are un ecou care se aude undeva mai devreme sau mai târziu. În urmă cu câteva sute de ani când aveau o nemulțumire, oamenii se răsculau. Își cereau drepturile ieșind la luptă. Astăzi când avem ceva de spus organizăm un marș, un miting. Avem o lozincă, câteva pancarde, eventual un steag. Ne cerem drepturile civilizat, organizat, cu aprobare de la primărie.
Pe vremuri era o rușine, o tragedie să lucrezi la carieră. O adevărată tortură, sclavie în toată regula. Astăzi dacă lucrezi 10-12 ore pe zi se cheamă că ești „om de carieră”, adică ești împlinit, realizat. Ai un statut, pentru care mulți te invidiază.
În trecut dacă nu făceai mai nimic toată ziua te numeai leneș sau puturos. Astăzi te numești sedentar. Trebuie să recunoaștem că sună mai bine…
Am evoluat în toate, ne comportăm civilizat, avem un limbaj ales, avem maniere, etică. Suntem educați, oameni cu caracter, specializați în foarte multe domenii. Am renunțat la multe dintre obiceiurile de odinioară, bucurându-ne azi de confort și acces la informație. Toate s-au îmbunătățit, am dobândit multe. Plătim însă un preț pentru toate aceste bucurii, fără ca măcar să conștientizăm. Am pierdut respectul pentru familie, pentru ceilalți și pentru viață. Dacă în trecut o familie numeroasă era o mândrie, astăzi e o ciudățenie. Familia nu mai este prim planul existenței noastre. Rar mai întâlnești familii cu mulți copii. Azi totul se rezumă la unul, poate doi copii, la care se adaugă câteva avorturi. Ne-am obișnuit să trăim fără copii, stilul de viață modern nu favorizează familia, nu prea mai avem cultura vieții. În 1905, doar în Țara Românească se înregistrau 248.000 de nașteri la o populație de 6,5 milioane. În anul 2013, statistica e nemiloasă: 180.000 de nașteri la o populație de 20 milioane! Nu este de mirare că suntem țara cu cele mai multe avorturi din Uniunea Europeană. Mergem pe stradă împrăștiind arome dulci, suntem bine îmbrăcați, civilizați și amabili, cetățeni europeni cu drepturi, însă ce se ascunde în spatele acestor măști frumos ambalate? Câte crime și orori? Dispunem de suflete, propovăduind cultura morții. În România se înregistrează ZILNIC 400 de avorturi. 400 de copii uciși în pântece, fără putere să strige după o zi de naștere, fără să aibă șansa de a rosti cuvântul „mama”. Risipim vieți răspândind moarte.
Când din ce în ce mai multe cupluri se confruntă cu problema infertilității, neputând aduce pe lume copii, alții îi aruncă la gunoi pe bandă rulantă. Sunt cupluri care apelează la tratamente costisitoare și complicate, recurgând uneori chiar la inseminare în vitro și tot nu au un rezultat, iar alții abandonează copii sănătoși din varii motive. De cele mai multe ori abandonul ascunde povești cutremurătoare și cred că e mai înțelept să nu judecăm, însă viața acestor suflete abandonate trebuie să continue cu demnitate. Fiecare merită o șansă, fiecare viață este un dar ce trebuie valorificat. Din păcate nici la capitolul adopții nu stăm foarte bine. Sistemul birocratic este parcă menit să descurajeze pe oricine are de gând să dea o șansa unui suflet abandonat. Pe de o parte copilul trebuie să fie declarat adoptabil, iar pe de altă parte familia adaptivă trebuie să obțină un atestat care dovedește că se califică. Ambele sunt de durată și destul de anevoioase. Cuplurile doresc în general copii cât mai mici, iar aceștia așteaptă uneori chiar și ani ca să fie declarați adoptabili. Când în sfârșit îndeplinesc toate condițiile, nu-i mai ia nimeni deoarece sunt prea mari. Este o așteptare continuă de ambele părți care nu duce nicăieri. Apoi mai intervin și prejudecățile. Adopția este privită cu foarte mare reticență. Puțini au curajul și tăria de un asemenea act jertfelnic. Să iei copilul nu știu cui, să-l aduci în casă ta și să-i dedici toată viața ta, fără să-ți pese că poate e traumatizat, că poate ascunde cine știe ce boli ereditare, că te judecă soacra, vecinul, prietenii… și câte și mai câte.

 Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/in-tara-cu-cele-mai-multe-avorturi/70561

Grația femeii

Se spune că o lebădă rămâne lebădă indiferent de apele în care se scaldă. Graţia ei vine din interior, sfidând cu frumuseţea, eleganţa şi naturaleţea ei mediul înconjurător. Mlaştina devine oază limpede şi lină atunci când pe suprafaţa ei se oglindeşte chipul păsării supreme. Oamenii se opresc din goana lor pentru a o admira. E o preţioasă şi ea ştie aceasta, însă nu se îngâmfă cu darul ei primit de la Dumnezeu. Îl poată natural şi în tăcere, fiind ceea ce este.
Asemenea lebedei, femeia îşi poartă graţia sa în bucurii şi necazuri, în reuşite şi eşecuri, în încercările de zi cu zi ale unei societăţi cu ritm accelerat, superficiale şi orientată îndeosebi către cele materiale. Dincolo de toate provocările cotidiene care tind să stoarcă la maximum puterile femeii, aceasta reuşeşte într-un final să zâmbească, să fie soţia caldă şi mama grijulie de care bărbatul şi copiii au atâta nevoie. Este punctul central al familiei care tânjeşte după armonie şi înţelegere.
Toate stau în graţia femeii, în puterea ei de a scoate lumină din adâncul sufletului ei încercat, un strop de bunătate, un gest tandru şi plăcut. Inima ei saltă de bucurie când i se oferă şi cel mai mic prilej, de parcă toate ar fi în perfectă regulă. Doar ea e capabilă să vadă minuni în toate. Banalul cotidian se poate înviora doar cu un zâmbet. O simplă floare face să saliveze toate glandele graţiei şi negura necazurilor se sparge ca un balon de săpun. Poate că e naivă şi inocentă de multe ori, însă tocmai aceste trăsături o ajută să nu-şi încarce sufletul de amar şi să treacă repede peste orice decepţie.
Ca o adiere caldă, reuşeşte să şteargă greutatea zilei şi să o ia de la capăt. Întreaga lume se bazează pe graţia femeii şi doar prin aceasta mai putem vedea frumuseţea din jurul nostru, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.
Dragilor, nu trebuie să fim roboti performanţi pentru a intra în pas cu lumea, care ne cere carieră, rezultate, standarde. Nu trebuie să transpirăm abundent ca să ne demonstrăm capacitatea sau egalitatea cu bărbaţii. Frumuseţea acestei lumi stă tocmai în diferenţa dintre noi. Noi ştim să respirăm, să uimim, să apreciem simplitatea, să ne răsfăţăm şi să fim preţioase atunci când trebuie, şi cel mai important, noi ştim să iubim. Putem câştiga iubind, putem iubi pierzând. Avem ritmul nostru unic pe care îl putem împărtăşi lumii întregi. Este ritmul interior, care dă pace sufletelor noastre. Noi suntem celălalt taler al balanţei, care ţine universul în echilibru. Fără echilibrul emanat din naturaleţea noastră lumea ar fi haos, s-ar prăbuşi. Graţia noastră interioară aduce lumină şi căldură pe chipurile celorlalţi.
Să fim naturale, pentru că lumea are nevoie să se înfrupte din graţia noastră.