În țara cu cele mai multe avorturi

Suntem suma faptelor bune și rele, a împlinirilor și a neîmplinirilor noastre și tot ceea ce facem are un ecou care se aude undeva mai devreme sau mai târziu. În urmă cu câteva sute de ani când aveau o nemulțumire, oamenii se răsculau. Își cereau drepturile ieșind la luptă. Astăzi când avem ceva de spus organizăm un marș, un miting. Avem o lozincă, câteva pancarde, eventual un steag. Ne cerem drepturile civilizat, organizat, cu aprobare de la primărie.
Pe vremuri era o rușine, o tragedie să lucrezi la carieră. O adevărată tortură, sclavie în toată regula. Astăzi dacă lucrezi 10-12 ore pe zi se cheamă că ești „om de carieră”, adică ești împlinit, realizat. Ai un statut, pentru care mulți te invidiază.
În trecut dacă nu făceai mai nimic toată ziua te numeai leneș sau puturos. Astăzi te numești sedentar. Trebuie să recunoaștem că sună mai bine…
Am evoluat în toate, ne comportăm civilizat, avem un limbaj ales, avem maniere, etică. Suntem educați, oameni cu caracter, specializați în foarte multe domenii. Am renunțat la multe dintre obiceiurile de odinioară, bucurându-ne azi de confort și acces la informație. Toate s-au îmbunătățit, am dobândit multe. Plătim însă un preț pentru toate aceste bucurii, fără ca măcar să conștientizăm. Am pierdut respectul pentru familie, pentru ceilalți și pentru viață. Dacă în trecut o familie numeroasă era o mândrie, astăzi e o ciudățenie. Familia nu mai este prim planul existenței noastre. Rar mai întâlnești familii cu mulți copii. Azi totul se rezumă la unul, poate doi copii, la care se adaugă câteva avorturi. Ne-am obișnuit să trăim fără copii, stilul de viață modern nu favorizează familia, nu prea mai avem cultura vieții. În 1905, doar în Țara Românească se înregistrau 248.000 de nașteri la o populație de 6,5 milioane. În anul 2013, statistica e nemiloasă: 180.000 de nașteri la o populație de 20 milioane! Nu este de mirare că suntem țara cu cele mai multe avorturi din Uniunea Europeană. Mergem pe stradă împrăștiind arome dulci, suntem bine îmbrăcați, civilizați și amabili, cetățeni europeni cu drepturi, însă ce se ascunde în spatele acestor măști frumos ambalate? Câte crime și orori? Dispunem de suflete, propovăduind cultura morții. În România se înregistrează ZILNIC 400 de avorturi. 400 de copii uciși în pântece, fără putere să strige după o zi de naștere, fără să aibă șansa de a rosti cuvântul „mama”. Risipim vieți răspândind moarte.
Când din ce în ce mai multe cupluri se confruntă cu problema infertilității, neputând aduce pe lume copii, alții îi aruncă la gunoi pe bandă rulantă. Sunt cupluri care apelează la tratamente costisitoare și complicate, recurgând uneori chiar la inseminare în vitro și tot nu au un rezultat, iar alții abandonează copii sănătoși din varii motive. De cele mai multe ori abandonul ascunde povești cutremurătoare și cred că e mai înțelept să nu judecăm, însă viața acestor suflete abandonate trebuie să continue cu demnitate. Fiecare merită o șansă, fiecare viață este un dar ce trebuie valorificat. Din păcate nici la capitolul adopții nu stăm foarte bine. Sistemul birocratic este parcă menit să descurajeze pe oricine are de gând să dea o șansa unui suflet abandonat. Pe de o parte copilul trebuie să fie declarat adoptabil, iar pe de altă parte familia adaptivă trebuie să obțină un atestat care dovedește că se califică. Ambele sunt de durată și destul de anevoioase. Cuplurile doresc în general copii cât mai mici, iar aceștia așteaptă uneori chiar și ani ca să fie declarați adoptabili. Când în sfârșit îndeplinesc toate condițiile, nu-i mai ia nimeni deoarece sunt prea mari. Este o așteptare continuă de ambele părți care nu duce nicăieri. Apoi mai intervin și prejudecățile. Adopția este privită cu foarte mare reticență. Puțini au curajul și tăria de un asemenea act jertfelnic. Să iei copilul nu știu cui, să-l aduci în casă ta și să-i dedici toată viața ta, fără să-ți pese că poate e traumatizat, că poate ascunde cine știe ce boli ereditare, că te judecă soacra, vecinul, prietenii… și câte și mai câte.

 Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/in-tara-cu-cele-mai-multe-avorturi/70561

Cu sau fără Dumnezeu

Lumea își pierde uneori busola și realitatea este percepută răsturnat, valorile sunt dărâmate de nonvalori, binele este văzut rău, iar răul devine bine.  În inima omului e haos și trăim răspândiți, doar la exterior prinși în lanțurile logicii omenești de care ne-am lipit inima și nu ne mai putem desprinde. Nu mai vedem clar, suntem pierduți în detalii, prea multe ore de muncă, multe frici, griji, rate, frustrări, neîmpliniri. Ne organizăm, avem agende, facem liste peste liste, însă foarte repede toate se dovedesc a fi castele de nisip. Suntem fără timp, dar cu mult stres acumulat. Trăim într-o lume aproape bolnavă care-și iubește bolile de care suferă. Ceea ce doare cel mai tare este faptul că toate aceste neajunsuri se răsfrâng asupra copiilor. Nici noi nu mai știm ce e cu sufletul nostru. Binele nu vine prin poștă, ci se clădește în familie.
Copiii sunt sufletul și lumina familiei. Sunt prelungirea iubirii dintre doi oameni. Vrem cei mai bun pentru copii și toate zbaterile sunt canalizate spre a oferi o bună educație, confort, dragoste și principii de viață sănătoase. Vrem! Însă ce facem când sistemul nu vrea? Ce facem când toate nonvalorile sunt intens promovate și copiii se întâlnesc cu toate schimonoselile posibile? Prin intermediul ziarelor, al televiziunii, al internetului, copilul este bombardat cu scandal, pornografie, limbaj obscen, imagini șocante….
Și, de parcă nu era de ajuns, s-au găsit unii „binevoitori” care își arogă dreptul de a vorbi în numele părinților și care sub pretextul protejării copiilor militează pentru scoaterea orei de religie și a icoanelor din școli. Spun dumnealor, copii nu trebuie să știe de Cel răstignit și de păcat pentru a nu fi traumatizați. Probabil ei nu trăiesc în această lume și nu sunt atenți în jur.

Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/cu-sau-fara-dumnezeu/68756 

Romania este a copiilor!

Constatam cu stupoare scaderea natalitatii si evidenta imbatranire a populatiei. Asa tinde sa arate Romania in urma ultimului recensamant.

Este trist cum lipsa banilor si o lege proasta pot influenta natalitatea in Romania, insa din ce in ce mai multe cupluri isi pun aceasta problema inainte de a avea un copil.

Negam cruntul adevar! Tinerele familii amana acesta bucurie din motive financiare.

Este evident ca o lege care sa sprijine, sa incurajeze natalitatea ar putea intineri Romania.

Statul trebuie sa asigure un venit decent femeilor ca sa poata sta acasa in perioada in care copilul este foarte mic. Apoi sistemul trebuie sa asigure un loc la cresa copiilor pentru ca mamele sa poata reveni la servici.

Din pacate nu toti pot sa-si dea copiii la crese particulare. O solutie ar fi sa poti alege o cresa de stat, unde costurile sunt suportabile, iar conditiile sunt decente….., insa sunt foarte putine locuri la cresele de stat. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt cartiere intregi unde nu exista o cresa.

Vreau sa cred ca Romania mea are grija de cei mici si-i sprijina pe cei ce-i aduc e lume. Vreau sa cred ca tara aceasta nu-ti amana bucuria de a fi parinte si te sustine sa-ti doresti o familie numeroasa. Vreau sa cred ca poti sa-ti implinesti toate visele frumoase in tara ta.

Romania este a copiilor! Ei sunt speranta noastra, viitorul si bucuria care iti da forta.

O tara trebuie sa-si ocroteasca mostenitorii.

Intalnire cu Romanii din Italia.

Infruntand mai multe obstacole de-a lungul vietii, mama mea si-a gasit un loc de munca mai bine platit in Italia.

Poate din dorinta de a mai alina dorul de casa si-a facut acolo foarte multi prieteni romani, pe care am avut deosebita placere sa-i cunosc cand am vizitat-o.

Intr-un orasel micut langa Pesaro este o mica bucatica din Romania; oameni care manati de griji si probleme, depasiti poate de greutatile vietii, cauta sa-si castige existenta departe de tara si de familii.

Este uimitor cum lipsurile te pot face sa lasi in urma tot ceea ce-ti este drag si sa o iei de la capat printre staini, intr-o tara despre care nu stii mai nimic si care de cele mai multe ori te primeste cu raceala si retinere.

Din singuratate, din dorinta de comunicare, din dorul fata de tara….sau din oricare alte sentimente comune, romanii din acest orasel s-au imprietenit, se intalnesc, se ajuta, se sustin unii pe altii la nevoie, se alina si deapana impreuna povesti pe care nu le poti impartasi unui strain.

Au un singur lucru comun – fapul ca sunt Romanii si asta este suficient pentru ei ca sa-si poata deschide sufletele cu incredere unul fata de celalalt.

Au fost fericiti sa ne cunoasca, ne-au istorisit povestile lor triste si intortochiate si s-au bucurat nespus cand le-am impartit: zacusca, aghiasma si tamaie.

DA, asta mi-a cerut mama mea sa aduc din Romania: zacusca, aghiasma si tamaie.

Nu mi-a cerut nimic altceva! Ea pastreaza in minte Romania cu mancare facuta in casa, cu traditii si obiceiuri, cu credinta aproape de suflet.

M-am simtit fericita si parca mai bogata dupa acesta experienta unica.

Am inteles ca indiferent de statutul social, de venituri, de suferinte… ceea ce-i leaga pe oanmeni este originea lor comuna si deprinderile cu care au crescut.

Am devenit mai increzatoare in forta noastra interioara, pentru ca am inteles ca oricat de reci si dezbinati am fi in tara noastra, desi nu constientizam pastram in noi constiinta nationala.