Mie nu mi-e frica de globalizare

Fenomenul globalizarii este privit cu foarte mare reticenta, inducand teama alterarii identitati si a culturii nationale. Se vorbeste despre pierderea constiintei nationale, despre disparitia neamurilor in istorie.
Atentatul terorist din Paris a adus laolalta sute de mii de oameni de diferite nationalitati, culturi, religii, care brat la brat, au marturisit acelasi crez: solidaritatea. Am vazut o Europa unita la nevoie, plina de compasiune, care nu ramane indiferenta atunci cand se intrece masura.
In timp ce Europa dezbatea problema atentatelor de la Paris, romanii au sarbatorit pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Nationale, care coincide cu ziua poetului national Mihai Eminescu, iar pe 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Romane, care din acest an este declarata zi de sarbatoare nationala. In toate marile orase din Romania aceste zile au fost cinstite cum se cuvine, ceea ce dovedeste ca romanii nu si-au uitat oamenii de cultura, inaintasii si faptele lor, care au dus la libertatea noastra.

Se spune ca un neam fara credinta, cultura si istorie este sortit pierii, este in deriva. Din fericire, nu este si cazul nostu, pentru ca noi avem, Slava Domnului, un trecut de care putem fi mandri. La granita dintre marile imperii, poporul nostru si-a pastrat demnitatea, nepornind la lupta dintr-o trufie luciferica, care indeamna la expansiune. Ai nostri nu si-au depasit niciodata granitele, ci s-au ridicat la lupta doar pentru a se apara. Si-au aparat bucatica lor de pamant, iar pentru ca au avut multa credinta, au capatat si sila de razbunare. Unii insinueaza ca ar fi fost lasi si fricosi, insa cine cunoaste istoria noastra afirma contrariul. Inca din vremea dacilor se vorbeste despre un popor de oameni viteji, iubitori de neam, pastratori de traditii si cu mult dor de Cer.
Este adevarat ca am imprumutat multe lucruri de la popoarele care ne-au stapanit.
Din timpul ocupatiei romane, vorbim o limba latina despre care spunem cu mandrie: Limba noastra-i o comoara, Limba noastra-i numai cantec, doina dorurilor noastre.
Ocupatia otomana ne-a adus sarmaua, pe care ne-am insusit-o atat de bine incat oricine viziteaza Romania poate sa jure ca e un fel de mancare nationala. Doamne fereste sa scoti sarmaua din meniul nuntilor si a inmormantarilor moldovenesti. Ia-i romanului sarmaua, zacusca si musacaua si cu siguranta te va trece Dunarea.
Am luat cate ceva de la toti, dar asta nu ne-a clatinat, nu ne-a dezbinat si nu ne-a scos in afara granitelor.
Toate aceste lucruri si multe altele imi dau increderea ca nu ne vom pierde identitatea chiar daca vom face parte dintr-o Europa unita.
Vor exista fireste multe coane Chirite mari amatoare de creme brulee si bleu fromage, insa identitate poporului nostru nu paleste in fata unor paiate parvenite, frantuzite sau englezite peste noapte.
Eu cred intr-un multiculturalism pozitiv si productiv. Daca europenii vor citi din opera marelui nostru poet Mihai Eminescu, vom citi si noi Charles Baudelaire.
Noi vom vizita marile muzeele si grandioasele castelele ale Europei, ei vor vizita manastirile noastre care clocotesc de spiritualitate.
Eu vad Europa ca pe un mare lac, pe suprafata caruia plutesc nuferi albi. Flori frumoase care impreuna alcatuiesc un buchet splendid, insa fiecare floare ascunde sub apa cate o tulpina lunga cu radacinile bine infipte in pamant. Fiecare nufar reprezinta cate un neam, iar fiecare neam isi trage seva din propriul pamant. Trebuie doar sa fim cu luare aminte sa nu dezradacinam florile. Un nufar fara radacina va fi in deriva si apoi va muri.

Foto: iasi.fede.ro

Despre sinceritate

"Sinceritatea este o deschidere a inimii. Ea se gaseste la foarte putini oameni si aceea pe care o vedem de obicei nu este decat o dibace ascundere, spre a ne atrage increderea celorlalti."

François de la Rochefoucauld

"Acolo unde incep demnitatile, sinceritatea devine muta."

Denis Ivanovici Fonvizin

Grația femeii

Se spune că o lebădă rămâne lebădă indiferent de apele în care se scaldă. Graţia ei vine din interior, sfidând cu frumuseţea, eleganţa şi naturaleţea ei mediul înconjurător. Mlaştina devine oază limpede şi lină atunci când pe suprafaţa ei se oglindeşte chipul păsării supreme. Oamenii se opresc din goana lor pentru a o admira. E o preţioasă şi ea ştie aceasta, însă nu se îngâmfă cu darul ei primit de la Dumnezeu. Îl poată natural şi în tăcere, fiind ceea ce este.
Asemenea lebedei, femeia îşi poartă graţia sa în bucurii şi necazuri, în reuşite şi eşecuri, în încercările de zi cu zi ale unei societăţi cu ritm accelerat, superficiale şi orientată îndeosebi către cele materiale. Dincolo de toate provocările cotidiene care tind să stoarcă la maximum puterile femeii, aceasta reuşeşte într-un final să zâmbească, să fie soţia caldă şi mama grijulie de care bărbatul şi copiii au atâta nevoie. Este punctul central al familiei care tânjeşte după armonie şi înţelegere.
Toate stau în graţia femeii, în puterea ei de a scoate lumină din adâncul sufletului ei încercat, un strop de bunătate, un gest tandru şi plăcut. Inima ei saltă de bucurie când i se oferă şi cel mai mic prilej, de parcă toate ar fi în perfectă regulă. Doar ea e capabilă să vadă minuni în toate. Banalul cotidian se poate înviora doar cu un zâmbet. O simplă floare face să saliveze toate glandele graţiei şi negura necazurilor se sparge ca un balon de săpun. Poate că e naivă şi inocentă de multe ori, însă tocmai aceste trăsături o ajută să nu-şi încarce sufletul de amar şi să treacă repede peste orice decepţie.
Ca o adiere caldă, reuşeşte să şteargă greutatea zilei şi să o ia de la capăt. Întreaga lume se bazează pe graţia femeii şi doar prin aceasta mai putem vedea frumuseţea din jurul nostru, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.
Dragilor, nu trebuie să fim roboti performanţi pentru a intra în pas cu lumea, care ne cere carieră, rezultate, standarde. Nu trebuie să transpirăm abundent ca să ne demonstrăm capacitatea sau egalitatea cu bărbaţii. Frumuseţea acestei lumi stă tocmai în diferenţa dintre noi. Noi ştim să respirăm, să uimim, să apreciem simplitatea, să ne răsfăţăm şi să fim preţioase atunci când trebuie, şi cel mai important, noi ştim să iubim. Putem câştiga iubind, putem iubi pierzând. Avem ritmul nostru unic pe care îl putem împărtăşi lumii întregi. Este ritmul interior, care dă pace sufletelor noastre. Noi suntem celălalt taler al balanţei, care ţine universul în echilibru. Fără echilibrul emanat din naturaleţea noastră lumea ar fi haos, s-ar prăbuşi. Graţia noastră interioară aduce lumină şi căldură pe chipurile celorlalţi.
Să fim naturale, pentru că lumea are nevoie să se înfrupte din graţia noastră.

Sarbatorile de iarna s-au incheiat

A venit si aici Craciunul... Si din nou trei magi varsa din desagi aur si tamaie... si tot asa colind dupa colind, nu ne-am mai saturat sa slavim nasterea Domnului in pestera Betleemului, pacea si bucuria pe care a adus-o in lume. Am cantat impreuna cu ingerii: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!. Cetele de uratori au trecut cantand prin vaile satelor, pe la poale de munte, prin marile orase, in azile, in spitale si inchisori. Preotii au purtat icoana Nasterii Domunului in toate casele si asa toti romanii au primit vestea cea mare. Au fost colinde si pentru cei ce sunt departe de tara, care stiu ca Bate vantul, bate dinspre tara, bate cu putere si aduce miros bun de sarmale si cozonaci, miros de cetina de brad impodobit. Colinde pentru cei ce stiu ca de sarbatori toate potetice duc acasa, pentru ca de Craciun familia se reuneste, dupa modelul dat de insusi Mantuitorul nostru, care se naste si creste in sanul familiei. Cand familia este reunita, parca si timpul curge altfel, suntem intr-o alta randuiala si toate ne tihnesc.
Imediat dupa Craciun, am sarbatorit intrarea in noul an. Foarte multi romani au petrecut noaptea dintre ani in biserica aducand multumire pentru toate care au fost, si inaltand rugaciune pentru binecuvantare in anul ce vine. Stim ca vor fi si bune si rele, si impliniri, dar si lacrimi, insa cerem ajutorul pentru a le infrunta pe toate cu echilibru si pace in suflet.
La doisprezece noaptea clopotele au ridicat sunetul lor pana la cer, iar noi am cererut, am cautat, am batut la portile Dumnezeirii, rostind intru-un glas:
Iisuse, datatorul celor ce cer, da-mi sa plang pentru pacatele mele.
Iisuse, Cel ce afli pe cei ce cauta, afla si sufletul meu;
Iisuse, deschizatorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticaloasa.La scurt timp dupa intrarea in anul nou, cu La multi ani! pe buze, am mers la casele noastre, cu multumire.
Sarbatorile de iarna se inchieie de Boboteaza, cand din nou preotii vin pe la casele noastre sa ne vesteasca botezul Domnului. Odata cu aceasta veste primim puterea de a pasi in noul an mai increzatori . Cu apele sfintite si casele binecuvantate, suntem mai pregatiti sa infruntam noile provocari si intelegem mai bine de ce parintele Dumitru Staniloaie spunea ca pamantul isi are radacinile in cer, pentru ca din cer ne vin bucuriile adevarate si nadejdea tare. Pentru ca doar cu ochii atintiti spre cer putem fi pe calea cea dreapta.
Va doresc un an binecuvantat cu sanatate, bogatie duhovniceasca, mai multa rabdare si blandete.

Scoatem sfintii si sarbatorile din calendar?

Calendarul scolarului este programa ce trebuie parcursa intr-un an de studiu. Conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei, s-a scos din calendarul elevului ora de religie, acesta putand fi studiata doar pe baza de cerere. Copilul, in opinia unora, nu trebuie neaparat sa stie de Dumnezeu, de sfinti si de suflet, nu-i foloseste in mod deosebit trairea duhovniceasca. Societatea nu recomanda un stil de viata ortodox. El trebuie sa invete lucruri mai importante, care sa-l ajute sa devina performant si pregatit pentu o societate orientata evident doar spre cele materiale. Cele spirituale nu mai au loc in sufletele noastre. Desi viata noastra graviteaza in jurul creatorului sau, ne incapatanam cu inversunare sa demonstram contrariul.
Pai, daca nu mai e loc pentru Dumnezeu, va propun un EXERCITIU IMAGINAR: sa scoatem toti sfintii si toate sarbatorile din calendar! Sa spunem ca renuntam la sarbatori precum Paste, Craciun, Rusalii etc. Sa dam inapoi statului zilele libere, deoarece noi ne-am laicizat peste masura si oricum nu mai respectam caracterul religios al zile, am uitat de ziua Domnului si de cinstea care i se cuvine. Le-ati spus copiilor ca din 2015 nu mai studiaza religia, ca pe o materie fireasca. Cum ar fi sa le spuneti ca Iisus nu se mai naste, ca nu mai mergem la colindat si mosul nu mai vine?! Spuneti-le ca in 2015 nu vom mai avea Craciun, ca oamenii rai l-au furat, l-au cenzurat. Sau, ma rog, cine vrea Craciun sa faca o cerere scrisa.
Mai toate sarbatorile au intai de toate un caracter religios. Il au in centru pe Iisus Hristos care s-a nascut, a patimit, s-a ingropat si a inviat pentru noi. Dar noi nu mai tinem cont de El si atunci va intreb: de ce tot tam-tamul acesta cu Craciunul? De ce Mos Nicolae? De ce zile onomastice? Constantin, Nicolae, Ion, Vasile pot fi niste simple nume. Au fost candva niste sfinti care se numeau astfel si care savarseau minuni, dar ce treaba mai avem noi cu sfintii? Vorba romanului: mortii cu mortii, vii cu vii.
De ce ne sunam si ne facem urari de ziua numelui, din moment ce noi am pierdut orice conexiune cu sfantul din calendar?
De ce taiem un miel si punem oua rosii pe masa in ziua de Paste si le ciocnim cu traditionalul Hristos a inviat! cand pentru multi dintre noi El nici nu a existat?
Nu ar fi mai eficient sa nu mai pierdem vremea si sa muncim, sa strangem bani, sa agonisim pentru ziua de maine, poimaine sau poate pentru Black Friday? Da, intr-adevar o zi pe care putem sa o pastram. Ma intreb de ce s-o numi vinerea neagra?
O fi neagra pentru ca reflecta lacomia, goliciunea si goana din noi si pentru ca sufletul se intuneca inconjurat de atatea si atatea obiecte mai mult sau mai putin utile, dar cumparate la reducere?
Putem sa mai pastram si Halloween. Nu-i o sarbatoare religioasa, iar invocarea strigoilor si a vrajitoarelor se pare ca ne place si ca ne face bine, ne stimuleaza salbaticia. La urma urmei tine doar o noapte, nu-i pierdere mare de timp.
Pentru cei indragostiti, colectionari de inimioare rosii si trandafiri criogenati, am insa o veste proasta. Noi nu mai auzim inima noastra si nu mai avem timp de ea. Valentine's Day nu poate ramane in calendar. Valentin a fost un sfant, un protector al indragostitilor, deci… jos cu el! Si pe cei mici sa-i taxam. Mos Nicolae nu mai vine, prin urmare nu mai lustruiti de zor, ghetutele. Nici macar ziua Recunostintei nu o putem imprumuta de la americani. Noi nu avem de ce sa fim recunoscatori, nu avem cui, din moment ce toate ne apartin si in toate e doar meritul nostru.
Nici Revelionul nu ar mai avea sens dupa parerea mea. Numaram obsesiv anii inainte si dupa Hristos. Sunt sigura ca aceasta ordonare in functie de Hristos enerveaza pe multi. Ne raportam la El pentru plasarea oricarui eveniment in istorie. De peste 2000 de ani, omenirea tot vrea sa-l omoare, iar El se tot naste cu fiecare Craciun si inviaza cu fiecare Paste.
Sau poate ca ar fi totusi bine sa pastram Revelionul. Sa tinem o evidenta a distantei fata de Hristos. Sa stim cat ne-am indepartat, poate stiindu-se mai departe, unii se vor simti mai liberi…
Romane drag, fara sarbatori si sfinti ai avea mai mult timp sa faci ceea ce-ti place cu adevarat. Ai putea totusi sa sarbatoresti ziua de nastere. Si ziua in care s-a nascut copilul tau, nu ca dar de la Dumnezeu, ci in ebrubeta din laborator, el, impreuna cu ceilalti doi, patru sau poate cinci frati ai sai. Si chiar ar trebui sa o sarbatoresti, deoarece el a avut noroc. El, embrionul norocos, a fost implantat in pantecele mamei tale si s-a nascut, ceilalti frati ai sai au ajuns crema de maini.
SA NE TREZIM, ZIC! Oameni buni, treziti-va! Sa fim putin atenti in jur, pana nu ramanem pe masa doar cu dovleacul ranjit de Halloween. Fara sarbatori si sfinti, calendarul ar fi o simpla insiruire de numere, iar viata noastra ar fi o insiruire de zile, saptamani, luni de munca si agoniseala, fara semnificatie.
Avem sarbatori frumoase, sfinti dragi si placuti atat copiilor cat si noua celor mari, avem atatea traditii si obiceiuri frumoase. Imaginati-va cat de tristi si de saraci am fi fara aceste motive de bucurie, cat de goale ar fi sufletele, casele si mesele noastre. Sa ne statornicim in bucurie, in loc sa ne indepartam de ea. Hristos ne invita sa iubim, sa daruim si sa traim in comuniune, ajutandu-ne si sprijinindu-ne unii pe alti. Ne cheama sa fim frati si sa ne impartasim cu totii din ospatul credintei si al bucuriei. La multi ani si sarbatori binecuvantate tuturor!

Regina Maria, regina romanilor

La nici 20 de ani, englezoaica Maria Alexandra Victoria a fost aleasa ca viitoare regina a Romaniei. Nici nu banuia ce responsabilitate mare o astepta si nici daca Romania era pregatita sa o primeasca, insa feminina, ambitioasa, voluntara, hotarata a devenit in scurt timp un model, ramanand cea mai frumoasa legenda a poporului nostru asa cum a descris-o N. Iorga. Regina Maria a Romaniei a stiut sa fie femeie, mama, sotie si lider politic in acelasi timp. Iubitoare si sustinatoare a valorilor si traditiilor romanesti, devotata tarii si oamenilor, sprijin in suferintele multora. A fost adoptata de catre armata si numita comandant al  Regimentului de cavalerie 4 Rosiori. Ofiterii ii aratau mereu un deosebit respect si multa supunere, admirand indrazneala, vitalitate si curajul acestei femei.
S-a legat sufleste de armata, implicandu-se trup si suflet in toate actiunile de pe front, prin transeele din prima linie, inrolandu-se ca sora de caritate, lucrand in serviciul sanitar, ingrijind bolnavii de holera si tifos. Mama ranitilor, cum avea sa fie numita, incuraja si inspira in acelasi timp, nelasand sa iasa la iveala vreo urma de slabiciune sau neputinta. Alina griji si dureri, dand altora putere in momente de cumpana, luptand cu indarjire la nevoie, netemandu-se de nimic. Avea sa noteze in jurnalul sau: Sunt regina! Apartin poporului meu, trebuie sa traiesc pentru el si teama nu are ce sa caute in sufletul meu…
Pretuia intai de toate oamenii si veghea neincetat la capataiul celor raniti pe frontul de lupta. Varsa adesea lacrimi pentru fiecare soldat care murea, scriind in cartea sa Povestea vietii mele: Multe flori am pus pe mormintele celor ce nu putusera fi salvati. Le asezam acolo in numele mamelor, al sotiilor si al surorilor lor.
Nobila in atitudine si avand un statut social pe care stia sa-l puna in valoare la intalniri, avea insa si simplitatea aceea a inimii care o facea sa se simta bine in preajma soldatilor.
S-a implicat si a sustinut ideea unei Romanii unite si a luptat cu toate armele pentru implinirea acestui ideal, realizat odata cu terminarea Primului Razboi Mondial, in 1918.
A imbratisat poporul roman cu toate cele ale sale: cultura, traditii, credinta. Regina Maria a fost primita in sanul Bisericii Ortodoxe Romane, trecand la ortodoxism in 1926, de Bunavestire, cu binecuvantarea Patriarhului Miron Cristea.
Iubea oamenii simpli, in special taranii, fiind cu totul absorbita de frumusetea satelor. Nota in insemnarile ei: Imi plac obiceiurile lor vechi decand lumea si sper sa nu le abandoneze niciodata.
Iubea arta populara pe care o considera de mare pret. Si astazi fotografiile in costum popular starnesc invidii. Suverana imbraca portul popular cu eleganta si demnitate.
S-a dedicat intru totul poporului, urmandu-si visul tineretii sale, dupa cum avea sa spuna: Pe cand eram tanara, foarte tanara, ma fermeca un vis. Visam ca voi sadi gradini pretutindeni unde voi trece, asa incat flori sa-mi semene drumul. Si asta a facut. Cu inteligenta si suflet eroic, a sadit curaj si fapte bune peste tot, fiind regina romanilor si regina Romaniei Mari.  

Foto: Wikipedia

Indemn la fapte bune

Un copil de la casa de copii a desenat o mama pe asfalt si s-a culcat la pieptul ei. Din grija pentru mama, si-a dat pantofii jos din picioare... Pe mine m-a impresionat aceasta imagine si m-a lasat fara cuvinte, iar lacrimile mi-au curs direct in suflet. Ochii nu au putut plange. Sa incerci sa-ti construiesti cu creta pe asfalt un univers cald, care sa-ti dea un gram de protectie… Este un tacut strigat dupa ajutor, o nevoie dincolo de ratiune, este o rugaciune sincera, desenata, nu rostita. Mi-am amintit de ceea ce auzisem intr-o dimineata la metrou. Doi baieti cu varste intre 8 si 10 ani, imbracati sumar si destul de murdari, discutau planul zilei astfel: Eu merg la un anume supermarket, spune unul dintre ei. Acolo ma lasa bodyguardzii si nu m-au batut niciodata. Am strans cate carucioare am putut si nu mi-au zis nimic. M-au lasat sa stau toata ziua. La alte supermarket-uri nu te lasa.
Imediat am inteles despre ce era vorba. Copii stangeau carucioarele din parcarea supermarket-ului pentru a lua acei banuti fara de care nu poti scoate caruciorul de la locul sau. La sapte dimineata, cand totii copii ar trebui sa mearga senini la scoala, ei aveau o cu totul alta grija. Se vedea ca sunt copii ai strazi, invatati cu lupta pentru supravietuire.
Cunosc foarte bine ce inseamna o copilarie cu neajunsuri, eu personal mi-am ajutat parintii la treaba de cand ma stiu, am muncit pentru bani inca din liceu, nu mai vorbesc de facultate, cand cu greu am reusit sa ma intretin intr-un oras prea mare si pretentios pentru un student din provincie. Am stiut de copil ca trebuie sa invat si sa muncesc, insa in ciuda tuturor greutatilor, eu macar am avut privilegiul unei familii. Am avut doi parinti care m-au iubit si mi-au dat o educatie, am avut o bunica care se trezea in fiecare dimineata pentru a-mi pune pe masa o cacao cu lapte, am avut un sandvis in ghiozdan si o haina groasa care sa ma apere de frigul iernii.
Am avut acel drept minim pe care orice copil trebuie sa-l aiba. O familie, un camin, un loc intr-o scoala si cateva carti. Acest minim o fost suficient pentru a-mi asigura un viitor.
Insa, din pacate, nu toti au acest privilegiu. Dintr-un motiv sau altul, foarte multi copii sunt condamnati sa traiasca pe strazi, in camine, in spitale, in centre sociale…
Din ce motiv au fost abandonati, aproape ca nici nu conteaza. De multe ori viata bate filmul si greutatile coplesesc adesea familiile nevoiase, fetele mult prea tinere sau prea bolnave si se ajunge la abandon.
Nu vreau sa judec pe nimeni, deoarece sunt sigura ca abandonul nu vine dintr-o dorinta sadica de a face rau sau dintr-un vadit dezinteres fata de propriul copil. Sunt sigura ca in spatele fiecarui abandon sunt drame colpesitoare, mari greutati, suferinte si neputinte, in fata carora nici familia si nici statul nu mai are solutii.
Romania inregistreaza aproximativ 70.000 de copii abandonati si inca aproximativ 300.000 de copii ai caror parinti sunt plecati in stainatate. Acestia din urma traiaesc practic pe la bunici, pe la rude si se poate spune ca au un sprijin.
Nu stiu cum se ajunge la o astfel de decizie, insa stiu ca nu putem fi nepasatori, lasandu-i sa creasca in impostura, ucigandu-le sufletele cu ignoranta noastra.
Stiu ca implicandu-ne constant si sustinut putem crea un cadru propice pentru a aduce speranta, pentru a cladi un viitor acestor suflete parasite. Putem sa-i crestem alaturi de noi si din ceea ce este al nostru.
Fiecare dintre noi cunoaste pe cineva in nevoie sau a auzit ca exista un loc unde cineva asteapta ajutor.
Sunt peste tot. Trebuie doar sa ne deschidem sufletele ca sa le primim povestile lor cutremuratoare. Sa ne ingaduim nobletea unei fapte bune mai ales in aceste perioade de sarbatoare.
Fiecare copil din Romania are dreptul la o sansa si la o copilarie frumoasa. Viitorul lor depinde de noi si in aceeasi masura viitorul nostru depinde de ei. Nu sunt doar CNP-uri, sunt parte din identitatea noastra. Nepasarea de azi ne poate costa mult in viitor, insa daca ne mobilizam, fiecare dupa putinta sa si plantam cate o fapta buna, vom primi inzecit rasplata pentru fiecare clipa de bucurie creata, pentru fiecare zambet si pentru fiecare suflet salvat. Nu ne putem debransa de la realitatea care ne inconjoara. Samarineanul milostiv poate fi fiecare dintre noi, trebuie doar sa ne identificam aproapele. Faptele noastre ne dau valoare si multumire sufleteasca, iar ajutorarea unui copil abandonat este cea mai nobila fapta care da cea mai intensa traire interioara. Copii abandonati pot fi aproapele nostru care sa ne aduca un plus de valoare. Ei ne dau acest plus, caci in lipsa aproapelui, nici samarineanul nu are valoare.

La multi si binecuvantati ani, Dacic Cool!

Regaseste valorile si tradiitiile romanesti. Descopera oameni, locuri, branduri si produse romanesti. Fii Cool, Dacic Cool! Zilele acestea, Dacic Cool a implinit 5 ani. Dupa parerea mea sunt 5 ani de misiune indeplinita, deoarece intr-adevar aici regasim din plin valori, traditii, oameni, locuri, branduri si produse romanesti. Eu am descoperit Dacic Cool in urma cu trei ani si pot spune ca multe s-au schimbat in viata mea in acest interval de timp. Am apreciat de la acel moment ca promovarea exclusiva a produselor romanesti este un act de curaj si devotament in acelasi timp. Identificarea valorilor si a produselor romanesti denota o mare preocupare in dezvoltarea ideii identitare, idee care mi-a placut foarte mult si am imbratisat aceasta initiativa. Astfel am devenit mai constienta de valoarea noastra ca popor, am descoperit obiceiuri si traditii necunoscute mie, am devenit mai atenta la tot ceea ce fac. De la ceea ce mananc pana la locurile pe unde trec sau oamenii pe care ii intalnesc.
Alaturi de Dacic Cool, am descoperit Romania cu locuri minunate, cu oameni deosebiti, cu produse mirifice pentru sanatate. Cu ajutorul celorlalti cititori, am descoperit locuri pe care nu le vazusem si de a caror frumusete nu auzisem, insa, citind articolele lor, curiozitatea mi-a fost stimulata in a cauta si a cunoaste. Astfel am ajuns sa calatoresc mai mult, sa intalnesc mai multi oameni, sa-mi fac prieteni noi si, de ce nu, sa adun cate ceva din toate aceste experiente. La randul meu am incercat sa stimulez si eu altora curiozitatea prin articolele mele si sa aduc la lumina locuri mai putin vizitate, mestesuguri uitate, traditii, fapte bune, romani frumosi, iar astazi numar aproape 100 de articole publicate de Dacic Cool.
Pe mine Dacic Cool m-a ajutat sa evoluez, sa descopar, sa traiesc emotii noi, sa vad Romania cu alti ochi, sa ma implic, sa ascult, sa observ, sa cunosc. De multe ori am avut sentimentul ca promovarea traditiilor si a valorilor a devenit pentru mine ca o datorie pe care o am pentru tara mea si pentru semeni si ca impreuna avem o misiune de indeplinit. A devenit o pasiune in a descoperi povesti noi, povesti care trebuie impartasite si altora, pentru ca bucuria de a descoperi ceva nu e deplina daca nu este impartasita.
La randul meu ma bucur de povestile altora si de felul in care vad ei lucrurile si doresc ca si de acum inainte sa ne sustinem reciproc in acest angajament de a ne cunoaste tara cu toate ale sale.
La multi si binecuvantati ani, Dacic Cool! Cu multa pretuire si recunostinta,

Aliatii mei impotriva racelii

Intr-o buna dimineata de toamna calduta, m-am trezit racita cobza... Nu puteam respira si gatul ma ustura ingrozitor. Vremea buna m-a pacalit de data aceasta, insa cu "artileria grea" alaturi am reusit in doar cateva zile sa ma pun pe picioare. Pentru ca am incredere in produsele romanesti, mi-am facut din timp provizii pentru sezonul rece. Hofigal si Apimond sunt aliatii de nadejde in lupta mea cu raceala si nu numai. Ma bazez pe aceste produse si in alte situatii, insa acum am trecut direct la atac. Pentru ca aveam o stare febrile, mi-am facut repede un ceai de soc. Acesta favorizeaza transpiratia. L-am indulcit cu putina miere si am dizolvat o bucatica de propolis. Imediat am inceput sa respir mai bine. Pe parcursul zilei am luat de 3 ori cate o lingurita de miere de salcam cu cate o lingurita de polen. Acest amestec se ia cu 30 de minute inainte de masa, pentru ca este mai bine asimilat de organism. Seara am incheiat-o cu un ceai caldut, de asemenea indulcit cu putina miere si cu putin propolis. Am inghitit si doi catei de usturoi. Este un leac pe care bunica mea il recomanda cu sfintenie in caz de raceala.
Dupa trei zile de tratament, raceala s-a dat invinsa. Am continuat sa consum aceste produse pentru a fi sigura de reusita si le voi consuma pe tot parcursul anotimpului rece, deoarece pe termen lung, pe langa multe alte beneficii, intaresc sistemul imunitar si sporesc vitalitatea. Eu am incredere si sustin brandurile romanesti. Acestea prezinta garantia calitatii, fiind obtinute prin metode traditionale, fara a contine compusi chimici, daunatori organismului.
Cumparand produsele Hofigal si Apimond incurajam dezvoltarea agriculturii si apiculturii ecologice. 

Domnitori versus presedinti

Toamna aceasta este pentru romani una foarte bogata in evenimente. Pe de o parte, evenimente religioase, pe de alta parte, evenimente politice, deoarece ne aflam in plina campanie electorala. Tabloul este unul foarte colorat si contrastant, insa ceea ce vedem este parte din realitatea noastra, fie ca ne place, fie ca nu. Luna octombrie este, fara indoiala, luna pelerinajelor si a inchinarii la moastele celor ce ne ocrotesc si ne ajuta cu rugaciunile lor. Anul acesta, octombrie a debutat cu procesiuni istorice. S-au organizat pelerinaje cu moastele Sfantului Constantin Brancoveanu la unele dintre cele mai importante ctitorii ale acestuia: Manastirea Bancoveanu de la Sambata de Sus si Manastirea Hurezi. 

Moastele, asezate intr-o racla deosebit de frumoasa din argint si aur, au fost purtate prin tara, fiind intampinate cu mare evlavie de credinciosi. A fost un domnitor integru si iubitor de cultura, iar dragostea pe care a avut-o pentru tara sa ii este rasplatita astazi de cei care nu au uitat istoria si respecta valorile tarii. De aici, frumoasa racla pleaca la Iasi, capitala Moldovei, unde, tot din grija unui domnitor, se afla racla cu moastele Sfintei Parascheva. Vasile Lupu, domn al Moldovei, cu o intensa activitate culturala si religioasa, a dorit sa lase urmasilor un ajutor de nadejde. Stia ca Sfanta va purta rugile poporului in fata lui Dumnezeu si va alina suferintele multora. Prin acest gest nu a facut decat sa continue misiunea inceputa cu doar cateva secole in urma de catre domnitorul Stefan cel Mare si Sfant, care de asemenea este cinstit cu mare evlavie pana in zilele noastre. Un alt mare domnitor foarte apreciat de romanii de pretutindeni este Neagoe Basarab, cel ce a lasat mostenire un testament, intitulat Invataturile lui Neagoe catre fiul sau Teodosie. Sfaturi pentru o viata cu adevarat crestina si invataturi despre felul in care trebuie sa fie un domnitor. Romania se poate mandri cu domnitori cinstiti de popor, cinstiti in istorie, insa cel mai important, cinstiti in randul sfintilor. Domnitori care au inceput o misiune pe pamant pentru a o continua in cer, in vesnicie, urmarind cu rugaciune destinul tarii noastre, iar poporul isi pune toata nadejdea in rugaciunile lor. Ca ei sunt multi altii, care s-au straduit sa apere onoarea si credinta. Au luptat cu vehementa pentru libertate si pastrarea constiintei nationale, aparand interesele tarii. Anii au trecut si au ramas vii in constiinta noastra, insa domnitorii au disparut.
Timpul ne-a schimbat, ne-a instrainat. Locul lor a fost luat de presedinti, de balci ieftin, de interese si promisiuni hilare. Acum suntem in mana celor ce vand tara pentru te miri ce, si tot mai multi dintre noi pleaca incercand sa-si faca un rost pe alte meleaguri. Urmarim cu consternare mascarada din preajma alegerilor electorale. Orasele noastre cu oameni nevoiasi si caini pe strazi s-au impodobit frumos cu pozele celor care candideaza pentru putere. Campanii electorale pe stadion, cu cate un concert insotit de mici si bere sunt imaginea sumbra ce a cuprins toata Romania. Marionete avide de putere, mascarindu-se public pentru un vot in plus, pentru un ridicol mandat de 5 ani, in care vor mai vinde o bucatica de tara, fara sa se intrebe cum si daca vor ramane in istorie. Oare ce racle vor pregati urmasii pentru presedinti de astazi si in ce fel vor pomeni faptele lor?
Oamenii privesc uimiti topaiala, iar pe chipurile lor turmentate de atatea promisiuni si prognoze se citeste clar intrebarea: Eu cu cine votez?
Se pacalesc pe ei insisi, pentru ca din fericire poporul nu se lasa dus de nas. Oamenii vad balciul, insa trec resemnati pe langa toate...
Nu au nevoie de acestea. Ei se duc in urma raclei, cinstind si rugandu-se la moastele unui domnitor care a condus tara cu 300 de ani in urma, convinsi fiind ca mai mare ajutor au sa primeasca de aici. Oamenii se roaga pentru un trai mai bun in tara in care s-au nascut si pe care o iubesc, tara care inca ii are ocrotitori pe fostii domnitori... si vorba poetului: 
Ce-ti doresc eu tie, Dulce Romanie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!

 

Romania autentica la borcan

A sosit toamna, cu roadele ei bogate, vinete, ardei, rosii, prune, pere, struguri, gutui… Toata Romania s-a pus pe treaba, toamna fiind pentru cei mai multi dintre noi anotimpul in care ne pregatim temeinic pentru a infrunta lunile de iarna. Femeile pregatesc dupa retete autentice, transmise din mosi-stramosi, zacusca, dulceturi, muraturi, iar barbatii culeg viile pentru a face vin, livezile incarcate de fructe, porumbul, cartofii, dovlecii si toate celelalte care, prin binecuvantarea lui Dumnezeu, umplu gradinile muncite inca din primavara. Da, ca sa ai ce culege toamna, este obligatoriu sa fii harnic primavara.
Eu tin aproape retele bunicii si inca mai fac asa cum facea ea. Coc vinetele afara la gratar si pregatesc zacusca intr-un ceaun mare, tot afara, la foc de lemne. La fel fac si magiunul, in ceaun, la foc molcom de lemne, fara zahar si conservanti. 100% magiun de prune. Pun simplu prunele la fiert, amestec des cu un linguroi mare de lemn ca sa nu se lipeasca si intretin constant focul. Nu ma dezlipesc de langa el pana nu capata acea culoare aramie, maronie si consistenta. Fierbe incet si cu bulbuci mici. Bineinteles, gust din el la fiecare 5 minute, desi nu trebuie, insa e atat de bun, ca ma ling pe degete si nu ma mai pot opri. Pun gogosarii si castravetii la otet, fac si un copot de pere, suc de rosii, zarzavat pentru ciorba, dulceata de gutui si multe, multe alte. La tara sau in orasele mai mici, pe toate strazile, din toate gospodariile se raspandeste miros de bunatati.
Toate camarile se umplu de borcane. Sunt borcanele in care romanii isi pun truda de peste vara. Sunt borcanele in care studentii isi pun nadejdea cand pleca la oras, la cursuri. Sunt borcanele care fac bucurie orasenilor, iar adesea sunt gestul de dragoste pe care o mama il transmite unui copil plecat departe. Sunt felul nostru de a fi autentici, gurmanzi, indragostiti de vechile retete ramase de la bunici. Pentru unii sunt aducerea aminte de copilarie, sunt aducerea aminte de "acasa".
Intr-un colt stingher mi-au ramas cateva borcane goale, insa e de bine. Le pastrez pentru luna octombrie, cand urmeaza sa fac zacusca de ghebe. O alta delicatesa, pe care va marturisesc ca o fac intotdeauna cu ghebe culese de mine din padure. Ador sa hoinaresc  in linistea padurii dupa micii coconei de ghebe care cresc inchesuiti pe langa buturugi. Aceasta este Romania mea la borcan. Simpla, naturala, insa incarcata de traditie.
Din fericire, in satele noastre se traiaste asa, si tot din fericire pentru cei de la oras, pentru cei fara gradini sau fara bunici, Romania are producatori care, respectand retetele traditionale, ies pe piata cu produse autentice si variate. Astfel, prin bunavointa celor ce pastreaza si promoveaza gustul autentic romanesc, produsele noastre au ajuns sa faca inconjurul lumii. Un brand care face mare cinste tarii noastre este fara indoiala Topoloveni. Borcanele pline de bunatati 100% naturale au depasit de mult granitele tarii noastre, ajungand chiar si dincolo de Europa, bucurandu-se de apreciere peste tot.
Multi ajung sa cunoasca Romania dintr-un borcan. Multora li se face pofta de Romania. Nu putem sa nu fim mandri de faptul ca lucrurile noastre simple ajung sa ne dea identitate, ajung sa ne faca cunoscuti si iubiti in toata lumea.

Inconjurul lumii in opinci si costume populare

O poveste uimitoare care merita impartasita tuturor. Desi este o poveste trista, face o deosebita onoare romanilor de pretutindeni. Daca suntem romani si vom cunoaste lumea, atunci sa cunoasca si lumea romanii! Vom purta tot timpul opinci si costum popular, cu aceste cuvinte, la inceputul secolului XX, patru romani, studenti in Paris, au dat lumii intregi o lectie de neegalat despre ceea ce inseamna determinarea, vointa si mandria de a fi roman. Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu, Dumitru Dan si Paul Parvu au raspuns afirmativ provocarii de a ocoli Pamantul, pe jos si din resurse proprii.
Touring Club de France, agentia care a lansat concursul pentru 100.000 de franci, a acceptat itinerarul propus de romanii care dupa inscriere au venit in tara pentru se pregati. Invata fiecare cate o limba straina si fac studii de cartografie, etnografie, meteorologie, geografie, medicina, iar pentru sustinerea financiara pe parcursul celor 6 ani de calatorie se pregatesc invatand sa cante la acordeon si fluier, invatand dansuri si sute de cantece populare.
Toate acestea aveau sa le fie sprijin in calatoria pe toate continentele. Aveau sa fie sprijin material, deoarece prin spectacolele folclorice aveau sa obtina bani pentru cele necesare, dar si sprijin sufletesc, deoarece, purtand cu ei toata bogatia spiritului autentic romanesc, aveau sa invinga dorul de tara si greutatile. Prin folclor si costum popular purtau cu ei identitatea poporului nostru si o impartaseau tuturor, indiferent de religie, nationalitate si obiceiuri. Drumul a inceput pe 1 aprilie 1910, din Bucuresti, iar Europa a fost incantata sa-i primeasca pe romanii exotici si autentici care uimeau si bucurau prin spectacolele lor. Unele religii nu permit cantatul la instrumente, iar aparitia romanilor i-a veselit mult pe cei ce din desertul arab. Urmeaza Africa, un continent dur, insa, cu dansul si cantecul aproape, toate par mai usoare. Mandria de a fi roman ii insotea peste granite si continente, peste mari si oceane.
Destinul ii poarta in India, unde, dupa o primire extrem de calduroasa, raman doar trei in aceasta calatorie. Alexandru Pascu isi gaseste sfarsitul pe aceste meleaguri indepartate, iar cei trei sunt nevoiti sa continue fara prietenul lor drag. Ajunsi la Rio, romanii sunt intampinati de sute de localnici fascinati de spectacolele lor. Acum devenisera ambasadori ai multiculturalismului, impletind in traditiile locale ceva din frumusetea si naturaletea romaneasca. Drumul anevoios si lung ii lasa in doi. La doi ani de la inceputul acestei aventuri, temerarii calatori il pierd si pe camaradul lor Gheorghe Negreanu, iar mai tarziu, continentul american avea sa-i curme calatoria si lui Paul Parvu, care s-a imbolnavit grav, cu putin inainte de terminarea cursei.
Dan Dumitru continua singur, insa lipsit de entuziasm, vlaguit de tristete si durere. Desi este primit cu mare drag la Havana, avea sa spuna: Am daruit un costum popular Muzeului din Santiago de Cuba, am plans si am mers mai departe. Intors in Europa, i se interzice calatoria cu numai 4.000 km inainte de final. O nedreptate care il lasa trist si ingandurat. Dupa vizitarea a 1.500 de orase importante, in 74 de tari, traversarea a sapte mari si a trei oceane, dupa pierderea celor  trei prieteni de suflet, totul se termina brusc si fara explicatii.
Abia dupa cativa ani, Touring Club de France stabileste un traseu pentru ca Dan sa poata parcurge cei 4.000 km ramasi. Calatoria se incheie la Paris, pe 14 iulie 1923, zi in care Dan implinea 34 de ani. Aici primeste premiul devalorizat intre timp si titlul de campion mondial.
Inconjurul lumii, adica parcurgerea a 100.000 km pe jos, s-a incheiat. Desi s-a realizat cu mari sacrificii si cu multa jertfa, totusi telul propus a fost dus la bun sfarsit: Intreaga lume i-a cunoscut pe romani. Sa-ti pui nadejdea in portul, cantecul si dansul popular si sa te aventurezi in toata lumea, propovaduind despre cultura neamului tau, este un act de mare curaj si de respect pentru tara in care te-ai nascut.  Numai cei ce inteleg si apreciaza la adevarata valoare bogatia noastra stramoaseasca pot fi capabili de o astfel de aventura. Pentru aceasta calatorie s-au rupt 497 perechi de opinci si 28 de costume populare. Nu stiu daca sunt multe sau putine, insa au facut inconjurul lumii, pentru ca toti sa cunoasca si sa se bucure de frumusetea, simplitatea si istoria lor.

Multumiri Patriarhiei Romane!

La acest sfarsit de saptamana, romanii au putut lua parte la sfintirea bisericii Sfantul Gheorghe-Nou, ctitorie brancoveneasca, la procesiunea cu moastele Sfantului Constantin Brancoveanu la Palatul Mogosoaia si sfintirea bisericii parohiei Sfântul Gheorghe de la Mogosoaia, la concertul vocal simfonic Cinstire Sfintilor Martiri Brancoveni, lansari de carte si multe altele. Am urmarit indeaproape aceste evenimente si tin sa transmit un umil mesaj de multumire Patriarhiei Romane pentru lectia de istorie, pentru buna organizare si pentru implicarea in promovarea valorilor si modelelor.
Intr-o societate oarba si grabita, lipsita de interes si profunzime, adesea chiar superficiala in informare, Patriarhia Romana a dat dovada ca institutia bisericii nu numai ca propune idealul crestin ca model de viata, insa se si implica activ in transmiterea si sustinerea valorilor culturale, educative, istorice si de recunoastere a identitatii noastre ca neam. Promovarea trecutului sub toate formele lui, arta, muzica, publicare de carte...etc., trezeste in mii de suflete dragostea de tara, dorul de radacini si o frumoasa intoarcere spre nemasurata bogatie a culturii si traditiei romanesti. In asa-zisa criza financiara si culturala, cand ne vaitam de lipsuri pe toate planurile, biserica ne da lectia suprema si ne arata ca avem modele, valori si trecut glorios.
Prin grija Preafericirii Sale Parintelui Patriarh Daniel, om de cultura, bun organizator si fin observator al realitatii contemporane, romanii rememoreaza trecutul pierdut in labirintul timpului. Expresia "roman crestin" isi castiga locul binemeritat, este reabilitata. Romanii crestini nu sunt prosti si slabi, nu sunt gloata nebuna care asteapta minuni de la un strop de apa sfintit cu un manunchi de busuioc sau de la o icoana sfintita cu trafaletul, cum afirma cei ce s-au laicizat peste masura, ci sunt marturisitori ai credintei, marturisitori ai identitatii nationale si propovaduitori ai traditiilor stramosesti.
Cand toate institutiile sunt ametite si amortite intr-un prezent sarac, biserica face un prezent frumos, rememorand un trecut stralucit si ne pregateste cu demnitate pentru viitor.
Eu sunt mandra sa fiu contemporana acestor evenimente si ma inclin in fata tuturor celor care stiu sa valorifice trecutul nostru pentru a ne bucura in prezent. Cu aleasa pretuire si deosebita consideratie!

In memoria Sfintilor Martiri Brancoveni

La 15 august 1714, Constantin Brancoveanu avea sa rosteasca pentru ultima data: Fiii mei, fiti curajosi, am pierdut tot ce am avut in aceasta lume, cel putin sa ne salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sangele nostru. Cinste lor! Cinste celor care au aparat onoarea tarii cu pretul vietii lor, refuzand orice bucurie a acestei lumi trecatoare pentru pastrarea demnitatii nationale, nealterata. Adesea ne este rusine sa spunem ca suntem romani, uitand istoria si oamenii care au facut cinste acestui neam.
Suntem datori sa ne cunoastem istoria pentru ca numai asa putem intelege cum stramosii nostri nu s-au lasat ingenuncheati de greutati, asa si noi trebuie sa continuam lupta pentru unitate si libertate. Un gest nobil facut acum 300 de ani ne da astazi prilejul sa ne numim romani, sa fim crestini liberi, sa ne bucuram cu demnitate de viata, fara a purta povara unui trecut rusinos.
Dragostea de tara nu a putut fi cumparata nici prin avutii si nici prin tortura. Brancovenii au fost tari in credinta, neclintiti in hotarare. Sangele si lacrimile fierbinti au fost pretul demnitatii noastre. Pe scena urgiilor, cortina demnitatii si a constiintei nationale a acoperit masacrul si astfel s-a decis soarta noastra.
Mantia sfinteniei s-a asternut peste carnagiul ingrozitor. Ingerii au ridicat pe aripile lor sufletele martirilor, ducandu-le la Hristosul Invierii intru viata vesnica. Din robie, din tortura, din venin si fiere s-a ridicat sfintenie vesnica pentru neamul nostru si s-au sters lacrimile durerilor. S-a spalat tristetea unei tari adesea asuprite, care a castigat sfinti rugatori in cer.
O istorie vie care continua s-a mutat de pe pamant in cer. Mostenirea culturala lasata de Brancoveni este marturia vizibila care leaga generatiile, insa sfintenia este liantul care leaga valtoarea cotidiana de cer. Suntem datori astazi sa aducem un gand de recunostinta si un omagiu la ceas de sarbatoare, in cinstea celor ce vegheaza neincetat la nemurirea neamului nostru.

Hramul bisericii Vladiceasca, prilej al regasirii

Zilele acestea, Parohia Vladiceasca, comuna Snagov, a imbracat haine de sarbatoare cu ocazia praznuirii Sfantului Cuvios Ioanichie de la Muscel. Ceea ce m-a impresionat in mod deosebit a fost dragostea cu care enoriasii s-au adunat in jurul acestui eveniment pentru a fi alaturi unii de ceilalti, alaturi de parintele paroh, dar si de sfantul pe care-l cinstesc cu multa evlavie. Pentru ca iubesc viata in comuniune, fiecare a contribuit dupa putinta pentru a se prinde in aceasta hora a bucuriei. Tot satul s-a strans in jurul bisericii, pentru ca doar in biserica lui Hristos oamenii sunt uniti si gasesc placerea de a fi impreuna. Barbatii harnici au decorat frumos biserica, iar femeile gospodine s-au pregatit cu bucate traditionale si prajituri, astfel incat in ziua de 26 iulie totul a fost gata de sarbatoare. Liturghia inaltatoare, parastasul si o predica inspirata din viata exemplara a Sfantului Ioanichie au fost urmate de o binecuvantata agapa.
Cativa oameni cu bun spirit organizatoric au pregatit masa la care tot satul a putut lua parte alaturi de parintele Constantin Lupu si reprezentanti ai Consiliului Local. Nu s-a tinut cont de varsta, functie sau pozitie sociala. Bucatele s-au impartit cu drag, iar pe chipurile tuturor s-a citit multumirea. Satul este viu in jurul bisericii, oamenii ajung sa comunice, sa-si impartaseasca bucurii, griji sau neputinte. Se leaga prietenii, se pot ajuta in diverse probleme, se sprijina sufleteste in singuratate sau batranete.
Aici am inteles ca semnificatia sarbatorii este de fapt prilejul regasirii dintre semeni, al aducerii impreuna. Ne-am racit, ne-am aglomerat si ne-am separat in goana noastra de a ne face un rost. Ne-am indepartat de noi si nu mai stim sa ne ascultam unii altora trairile. Ne-am insingurat. In adancul nostru insa tanjim unii dupa altii, iar acest eveniment a demonstrat inca o data ca ne e atat de dor de comuniune, incat am raspuns cu totii prezent atunci cand clopotul a batut la ceas de sarbatoare. 

Manastirea Ramet, unire intre cer si pamant

Pe Valea Geoagiului, chiar in inima Transilvaniei, se ascunde parca de ochii indiscreti ai lumii o bijuterie graitoare a istoriei si a sfinteniei romanesti. La poalele Muntilor Apuseni, dupa cativa kilometri strabatuti printre sate si paduri, se descopera semeata Manastirea Ramet, sfidand peisajul impunator. In cadrul strajuit de muntii inalti, manastirea nu se da batuta. Atmosfera de aici te ridica dincolo de creste, in inaltul cerului, te leaga de cer si te coboara pe pamant fara sa simti distanta. Toate se contopesc de atata sfintenie si pace. 
Imediat ce ai trecut de poarta manastirii simti vibratia locului, istoria si incarcatura spirituala. O biserica noua, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfintii Apostoli Petru si Pavel, o biserica veche, cu hramurile Izvorul Tamaduirii si Nasterea Maicii Domnului, muzeul, corpurile de chilii cu trapeza si cancelarie, aleile strajuite de flori si copaci alcatuiesc universul linistit si placut lui Dumnezeu. De acest locas se leaga nume mari si cu trecere la cer, precum Maica Ierusalima Ghibu, duhovnicul Dometie Manolache, dar, nu in ultimul rand, Sfantul Ierarh Ghelasie, ale carui moaste sunt asezate la loc de cinste intr-o racla in dreapta altarului. 
In anul 1992, Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist a sfintit biserica, iar Sfantul Ierarh Ghelasie a fost canonizat, fiind praznuit la data de 30 iunie. Sfantul este cinstit cu mare evlavie, minunile savarsite de el fiind numeroase. Un adevarat sprijin in boli si suferinte pentru locuitorii din imprejurimi si nu numai. Lucrarea lui Dumnezeu se prelungeste pe pamant prin mainile dibace ale celor aproape 100 de maici, care, cu multa truda si deosebita grija, mentin vie viata monahala.
La Ramet, totul musteste de sfintenie, o sfintenie smerita, care aduce alinare intr-un loc adesea incercat de razboi, de inundatii, de trecerea nemiloasa a timpului. Cand am plecat de aici, mi-am propus sa mai revin si sa spun tuturor despre frumusetea si pacea cu care aceste locuri te imbratiseaza. La Ramet te simti iubit si impacat cu Hristos.

About people

“In looking for people, look for three qualities:  integrity, intelligence, and energy.  But if you don’t have the first, the other two will kill you.”

Warren Buffet

Educare si informare pentru alegeri corecte

Stresati, presati de griji, intr-o permanenta forfota si goana dupa cate ceva, deprimati, demoralizati, nervosi si adesea in pragul depresiei. Asa sunt oamenii societatii moderne, o societate evoluata, in care chipurile avem un confort sporit, si cu toate acestea starea noastra generala este una proasta si chiar ingrijoratoare, daca luam in calcul bolile, sinuciderile etc. Pentru unii, remediile naturiste sunt o adevarata bogatie in pastrarea unui tonus bun, pentru cresterea imunitatii, eliminarea toxinelor, restabilirea echilibrului sistemului nervos, rezistenta la efort fizic si intelectual, combaterea stresului, combaterea bolilor, a starilor de anxietate si multe altele. Natura ne sta la indemana si ne ajuta sa depasim problemele de zi cu zi, oferind in timp solutii pentru mai toate problemele noastre, insa, din pacate, nu toti apelam la ele. Varsta adolescentei, anturajul, marile si micile tentatii cu care societatea moderna a venit imping din ce in ce mai multi oameni in capcana pierzarii. De regula, tinerii, dar nu numai, ajung sa-si vanda tineretea pentru o doza de placere imediata. Drogurile, substantele halucinogene promit relaxarea, starea de bine instantanee, scaparea de griji si probleme.
Sunt doar curse si capcane pentru cei aflati in pragul disperarii si sunt doar inceputul pierzarii, de cele mai multe ori definitive. Dupa euforia de moment, starea proasta revine, iar problemele reapar, facand si mai greu de suportat realitatea. O capcana atrage alta capcana, iar pentru intretinerea acestor placeri, de cele mai multe ori, consumatorii recurg la furturi, talharii, trafic si, de ce nu, la omor sau sinucidere.
Psihicul se da batut, prafurile se prind ca intr-o vraja, iar lupta cu problemele in absenta drogurilor este aproape imposibila. Totodata apar si bolile infectioase, care sunt asociate drogurilor, boli transmisibile, de genul hepatita, HIV etc. Cadavre vii - asa ajung cei care isi pun nadejdea in prafurile mortii. Unii sfarsesc in inchisori, altii mor in strada, putini sunt cei ce ajung in centre specializate de dezintoxicare si reusesc sa se vindece, sa-si recapete increderea si sa gaseasca forta de a infrunta senini viata cu toate problemele ei.
De aceea, pentru viitorul Romaniei sunt foarte importante educatia, informarea, promovarea corecta a produselor, a valorilor, a modelelor. Doar cu o gandire sanatoasa putem distinge intre bine si rau, intre solutii si pseudosolutii, putand alege corect in functie de nevoile noastre fizice si psihice.
Apreciez Dacic Cool, deoarece promoveaza un stil de viata sanatos, oferind solutii si indemnand la alegeri corecte, atat din punct de vedere nutritional, cat si material, cultural, spiritual, profesional, moral.

Carpatii, gradina sanatatii

Carpatii, punte intre cer si pamantul romanesc, ascund comori nebanuite pe care de cele mai multe ori le ignoram ori nu le apreciem la adevarata valoare. De la copacii cu varfurile infipte in cer si pana in adancurile pamantului, muntii nostri tainuiesc resurse fara pret. Hoinarind pe cararile stramte, ajungi la fantani tamaduitoare, apa muntilor Carpati fiind leac in tratarea a foarte multe boli. Cu cat te afunzi in desisuri, flora si fauna devin din ce in ce mai variate si mai diverse. In arcul de cerc al vesniciei, toate sunt intr-o simbioza perfecta, oferind omului hrana de cea mai buna calitate.
Brazii daruiesc parca cu bucurie mugurii lor pentru siropuri vindecatoare, iar desisurile abunda de fructe pentru gemuri si dulceturi savuroase. Simplitatea stanelor te cucereste repede, mai ales dupa o bucata de cas proaspat. La o cana cu lapte, in locul croisantului de patiserie, oierii te rasfata cu o mamaliga aburinda. Susurul raurilor limpezi este un adevarat rasfat pentru urechile obosite de zgomotele oraselor, aerul tare si curat inunda plamanii sufocati de atata praf si noxe, bogatia de culori a padurilor desfata ochii desprinsi cu greu de monitoare, iar fagurii de miere indulcesc papilele intoxicate de E-uri.
Natura gadila toate simtirile, insanatosindu-le pe loc, redand si oferind cu bunatate ofrande pentru sanatatea trupului si a sufletului. Cercetand cu bagare de seama gradina Carpatilor, afli cele mai bune si mai sanatoase produse. Aici gasesti o agricultura curata, produse apicole, apa, vin, dulceturi naturale, fructe de padure si multe altele. Produsele naturale reprezinta calea de mentinere a sanatatii, iar Carpatii nostri sunt "farmacia" perfecta, vindecand si trupul, si mintea, si sufletul.

Ia, istorie, cultura si traditie romaneasca

Minutiozitate, precizie, motive inspirate din natura sau simboluri crestine au facut ca ia romaneasca sa fie un produs foarte apreciat de mii de ani. Dovezile istorice spun ca aceasta a inceput a fi purtata inca din cultura Cucuteni, devenind astfel un monument al istoriei la propriu.
Ia este o marturie vizibila a satului traditional romanesc, transformarile si modelele putand fi precis fixate in istorie si atribuite pe zone. Elementele de baza sunt cam aceleasi peste tot: umarul, incretul, altita, raurile si cheitele. Ceea ce le diferentiaza pe zone geografice sunt modelele, decoratiunile folosite, culorile. Daca in Ramnic gasim siruri subtiri, verticale, in Muscel gasim rauri cu motive mari si late, iar in Bucovina se folosesc margelele pentru decor. Vrancea se distinge pentru modelele realizate in culori tari, rosu aprins, albastru, verde si negru, iar Suceava prin culori sobre. Ia de Campulung se distinge dupa cusatura realizata cu fir gros, adesea in combinatii de rosu si negru.
Traditia spune ca ia se coase doar cu rugaciune, iar insemnele ar fi protectoare de spirite rele si de farmece. Fetele tinere isi coseau iile in culori tari, ca semn al dorintei de maritis. Femeile in varsta si cele casatorite purtau ii in culori sobre.
De la femeia simpla de la tara si pana la personalitati marcante ale istoriei noastre, toate au purtat cu bucurie ia. Regina Maria a ramas in memoria poporului nostru ca o mare iubitoare de arta populara, indragind si purtand ia cu mandrie.
Daca olandezii sunt cunoscuti in lume pentru sabotii de lemn, iar turcii pentru salvari, categoric putem afirma ca romanii sunt recunoscuti pentru bluzele de in sau panza topita, frumos brodate, cu modele colorate si vii, cu ciucurasi discreti la maneci. The Romanian blouse, asa cum o stiu strainii, a ajuns sa fie un simbol romanesc usor de recunoscut si imediat asociat cu tara noastra.

Pelerinaj istoric

Ziua de 21 mai 2014 va ramane inscrisa pe vecie in istoria poporului roman, dar si in ceruri. A fost o zi binecuvantata, primita cu mare bucurie de credinciosii care au participat cu emotie la un pelerinaj istoric menit sa puna la loc de cinste jertfa Martirilor Brancoveni, dragostea lor pentru tara si pentru Dumnezeu. In urma cu 300 de ani, asupritorii turci au ucis cu barbarie pe Brancoveni in dorinta de a sterge din istorie demnitatea neamului nostru. Au crezut ca vor inspaimanta popoarele si ca vor da o lectie celor ce nu se supun si nu se leapada de credinta. Insa toata aceasta stradanie barbara nu a facut decat sa intareasca si mai mult in inimile tuturor sentimentul de credinta, de demnitate si de regasire. In semn de pretuire, mostele Sfantului Domnitor Martir Constantin Brancoveanu au fost asezate intr-o racla construita in Atelierele Patriarhiei Romane si au fost purtate intr-o procesiune prin oras, iar apoi depuse spre venerare la Biserica Sfantul Gheorghe cel Nou. Romani de pretutindeni s-au unit in rugaciune si cantare, insotind racla pe traseul de la Catedrala Patriarhala, la cele mai importante ctitorii brancovesti din Capitala. Un traseu al bucuriei. O bucurie pentru ca am avut si avem demnitate, pentru ca nu ne este rusine de trecutul nostru si pentru ca avem rugatori in ceruri.
Cel ce a vegheat 25 de ani pentru ca tara sa fie in pace si bunastare, ferita de interesele dintre marile imperii, vegheaza si acum rugandu-se pentru acest popor greu incercat.
Daca noi aducem cinste jertfei lui, inseamna ca nu ne-am pierdut cu totul dragostea de tara. Daca astazi s-a scris o pagina de istorie, inseamna ca mai avem acea memorie colectiva buna care ne leaga de trecut, pentru a ne face mai puternici in viitor.
Din fericire, astazi noi nu mai suntem nevoiti sa luam sabia si sa plecam la lupta pentru a ne castiga pacea. Au facut-o altii pentru noi si au facut-o cu pretul vietii. Noi nu mai suntem prigoniti pentru credinta noastra si nu ne privim copii murind din pricina lacomiei altor popoare. Noi suntem liberi si trebuie doar sa ne amintim sa-i cinstim cum se cuvine pe cei ce au luptat pentru libertatea noastra. 

Meseria, bratara de aur

Evolutia lumii a ajuns sa schimbe cu rapiditate conceptii, meserii, stiluri de viata, societati, iar foarte multe s-au pierdut de-a lungul timpului. Arta prelucrarii fierului este atat de veche, ca aproape ne miram de faptul ca inca se mai pastreaza si chiar se bucura de succes si in zilele noastre. Cu o traditie ce isi are radacinile cu mii de ani in urma, inceputa in topitorii primitive, cunoasterea prelucrarii fierului s-a raspandit in toata lumea si surprinzator s-a conservat cumva peste timp, dainuind si evoluand in pas cu vremea. In Romania, aceasta meserie este una apreciata, mesterii fierari putand fi gasiti cam in toate zonele tarii. Pe meleagurile noastre, fierarii priceputi au preluat aceasta meserie de la inaintasii lor. Lupta cu fierul este una extrem de dificila, insa rezultatele sfideaza scurgerea sutelor de ani. Din atelierele de fierarie romanesti, sunetul ciocanului care bate fierul inrosit in foc rasuna tare. Modelele nu sunt realizate in serie, ci adesea sunt unicate, lucratura manuala avand specificul si particularitatea celui ce o realizeaza. Sunt lucrari personalizate, realizate prin multa truda si sudoare. Fierul forjat traditional se modeleaza la o temperatura apropiata de punctul de topire, acesta fiind fierul pe care il vedem la lucrarile inaintasilor nostri, deoarece este si cel care dainuieste cel mai mult in timp.
Maiestrul fierar se raporteaza la stilul si dorinta clientului, insa maiestria mestesugarului este nota distinctiva data in realizarea detaliilor. Este o meserie grea, care presupune multa sudoare, forta, calcule precise, geometrie, dar si talent, ambitie, dragoste pentru frumos. Numai cineva pasionat cu adevarat poate indura caldura, rugina, praful si mirosul greu de fier incins. Fierul sufera numeroase transformari pentru a deveni in final opera de arta, iar artistul sufera si traieste pasiunea alaturi de opera sa.
Fie va vorbim de poarta, gard, scara, cruce pentru biserica, felinar, balustrada sau piesa de mobilier interior, toate sunt creatii artistice, desi au o utilitate imediata si nu sunt concepute ca fiind exponate de muzeu. Valoarea obiectului realizat manual si trainicia in timp confera acestor lucrari o valoare artistica deosebita. Mestesugul fierului traieste gratie fierarilor care practica cu drag o meserie provocatoare si mereu dura.

MODELE REALIZATE DE:

Marian Ierchan

Valenii de Munte; Jud Prahova

0722.255.693

Sarbatoarea Pastilor la Valenii de Munte

Auzim adesea expresia Pastile se petrec in familie si stim cu totii cum aceasta sarbatoare este un bun prilej de regasire cu cei dragi, cu cei apropiati sufletului nostru. De Pasti ne reintalnim fratii, parintii, bunicii, prietenii si facem tot posibilul sa-i revedem pe toti, sa le transmitem un gand bun, un cadou, o bucurie cat de mica. Bucuria Invierii Domnului se traieste in comuniune cu ceilalti, iar familiile se reunesc. Unii calatoresc distante impresionante pentru a fi alaturi de cei dragi. Fiecare se gandeste la familia sa si suntem cu totii cuprinsi de o graba nebuna pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Facem tot posibilul si nimic nu ne sta in cale! Niciodata nu cred ca ne-am intrebat cum este Pastile pentru cei singuri, pentru cei ce sunt departe si nu au posibilitatea de a ajunge acasa, pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi, pentru cei abandonati, pentru batranii uitati de ai lor... Anul acesta, am avut ocazia sa vad ca, intr-o lume grabita si egoista, cineva are timp si dorinta de a oferi o bucurie si acelora care din diferite motive nu pot fi impreuna cu famiile lor sau nu au pe cineva drag care sa le fie aproape.
Parohia Manastirea din Valenii de Munte a organizat in a doua zi de Pasti, dupa Sfanta Liturghie, masa traditionala de Pasti, pentru toti cei dornici de a petrece aceasta sarbatoare in comuniune. S-au bucurat de acest eveniment deosebit, deopotriva, bogati si saracii, copii si batrani, cei singuri, cei apropiati parohiei si impreuna s-au veselit de primirea calduroasa a parintelui paroh si a diaconului. Organizarea a fost una aleasa, atent urmarita de parintele paroh.
Nu a fost o pomana, ci o sarbatoare cocheta in sensul bun, o agapa frateasca, menita sa aduca zambete pe chipuri. Binecuvantarea parintelui, masa imbelsugata si muzica populara au facut o atmosfera greu de uitat si greu de trecut cu vederea. Am fost placut impresionata de acest eveniment, care tine orasul viu si aproape de biserica.
Sunt mandra ca am participat la aceasta sarbatoare si sunt mandra sa spun ca m-am nascut la Valenii de Munte. Hristos a inviat!