Pregatirea vinului - un obicei stravechi

Strainii spun, pe buna dreptare, ca romanii sunt oameni primitori si pastratori de traditii. Daca privim atent in trecut, constatam ca ai nostri au cultivat si perpetuat o serie de obiceiuri de la o generatie la alta. Valori si traditii specifice neamului nostru s-au transmis pana astazi, iar viata fireasca, autentica, netehnologizata inca, se mai pastreaza pe la sate si in orasele mai mici. Am fost dintotdeauna legati de familie, de glie si de credinta. Am iubit traditiile pentru ca ele ne-au tinut impreuna.

Fie ca vorbim de nunta, inmormantare, sarbatori, munci gospodaresti sau agricole, vedem ca traditiile unesc si aduna laolalta membrii familiei sau ai unei comunitati. Toamna este, fara indoiala, anotimpul targurilor traditionale, anotimpul viilor si livezilor, anotimpul recoltelor si al conservelor. In aceasta perioada, cu multa pricepere, romanii pun la pastrare roadele muncii lor de peste an, asa cum au invatat de la stramosii lor. Acum sunt scoase la inaintare ceaunele, teascurile, putinele, damigenele, butoaiele, borcanele etc. Gospodinele ticsesc beciurile si camarile cu zacusca, muraturi, dulceturi. Barbatii asaza hambarele si se ocupa de pregatirea vinului si a tuicii.
Desi magazinele sunt pline de bunatati, iar comerciantii se intrec in oferte, romanii prefera inca sa-si produca in casa cele necesare pentru iarna. In mai toate gospodariile se munceste de zor. Cu mic, cu mare, toti membrii familiei trebaluiesc. Si la noi in familie e zarva mare. Culesul viei si pregatirea vinului ne-au scos pe toti din casa. Vremea buna face munca si mai placuta.
Cu totii adunam strugurii si-i punem in galeti. Mai punem si in gura cateva boabe mai grase si bine coapte. Pe scara, in sus si-n jos, rasfiram frunzele in cautarea ciorchinilor. Urcam si coboram toata ziulica, apoi transportam totul pana la putina, unde strugurii sunt zdrobiti fara mila. Dupa ce toata via a fost culeasa, ne linistim 2-3 zile si ne bucuram de mustul proaspat scurs. Cu o friptura langa, am si uitat de febra musculara pe care am dobandit-o cocotandu-ne in bolta cu cate o galeata in mana. Pastrama cu must e o treaba serioasa, care tine de traditie. Asa a fost dintotdeauna la romani.
Teascul intra si el in functiune, storcand bine tot sucul din struguri. Mustul merge in damigene, unde asteapta linistit sa devina vin.
Bun ii vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pana tarziu, spune un vechi cantec romanesc. Nadajduim ca si al nostru o sa fie bun, mai ales ca ne-a facut placere sa-l producem. De cand ma stiu, de copil, am luat parte cu bucurie la multe din treburile gospodaresti, insa aceasta mi-a placut in mod deosebit. Desi vinurile noastre sunt apreciate, Romania ocupand un loc fruntas in Uniunea Europeana la suprafata cultivata si la productia de struguri pentru vin, romanii consuma cu precadere vinul pe care singuri il fac in gospodariile lor. Probabil ca acest obicei frumos, mostenit de milenii, a fost mereu indragit.
E vinul de-azi mai rau ca cel de ieri, amicii mei?/ Mai bun ca orice vin baut e cel pe care-l bei! - Mihai Eminescu. 

Romania autentica la borcan

A sosit toamna, cu roadele ei bogate, vinete, ardei, rosii, prune, pere, struguri, gutui… Toata Romania s-a pus pe treaba, toamna fiind pentru cei mai multi dintre noi anotimpul in care ne pregatim temeinic pentru a infrunta lunile de iarna. Femeile pregatesc dupa retete autentice, transmise din mosi-stramosi, zacusca, dulceturi, muraturi, iar barbatii culeg viile pentru a face vin, livezile incarcate de fructe, porumbul, cartofii, dovlecii si toate celelalte care, prin binecuvantarea lui Dumnezeu, umplu gradinile muncite inca din primavara. Da, ca sa ai ce culege toamna, este obligatoriu sa fii harnic primavara.
Eu tin aproape retele bunicii si inca mai fac asa cum facea ea. Coc vinetele afara la gratar si pregatesc zacusca intr-un ceaun mare, tot afara, la foc de lemne. La fel fac si magiunul, in ceaun, la foc molcom de lemne, fara zahar si conservanti. 100% magiun de prune. Pun simplu prunele la fiert, amestec des cu un linguroi mare de lemn ca sa nu se lipeasca si intretin constant focul. Nu ma dezlipesc de langa el pana nu capata acea culoare aramie, maronie si consistenta. Fierbe incet si cu bulbuci mici. Bineinteles, gust din el la fiecare 5 minute, desi nu trebuie, insa e atat de bun, ca ma ling pe degete si nu ma mai pot opri. Pun gogosarii si castravetii la otet, fac si un copot de pere, suc de rosii, zarzavat pentru ciorba, dulceata de gutui si multe, multe alte. La tara sau in orasele mai mici, pe toate strazile, din toate gospodariile se raspandeste miros de bunatati.
Toate camarile se umplu de borcane. Sunt borcanele in care romanii isi pun truda de peste vara. Sunt borcanele in care studentii isi pun nadejdea cand pleca la oras, la cursuri. Sunt borcanele care fac bucurie orasenilor, iar adesea sunt gestul de dragoste pe care o mama il transmite unui copil plecat departe. Sunt felul nostru de a fi autentici, gurmanzi, indragostiti de vechile retete ramase de la bunici. Pentru unii sunt aducerea aminte de copilarie, sunt aducerea aminte de "acasa".
Intr-un colt stingher mi-au ramas cateva borcane goale, insa e de bine. Le pastrez pentru luna octombrie, cand urmeaza sa fac zacusca de ghebe. O alta delicatesa, pe care va marturisesc ca o fac intotdeauna cu ghebe culese de mine din padure. Ador sa hoinaresc  in linistea padurii dupa micii coconei de ghebe care cresc inchesuiti pe langa buturugi. Aceasta este Romania mea la borcan. Simpla, naturala, insa incarcata de traditie.
Din fericire, in satele noastre se traiaste asa, si tot din fericire pentru cei de la oras, pentru cei fara gradini sau fara bunici, Romania are producatori care, respectand retetele traditionale, ies pe piata cu produse autentice si variate. Astfel, prin bunavointa celor ce pastreaza si promoveaza gustul autentic romanesc, produsele noastre au ajuns sa faca inconjurul lumii. Un brand care face mare cinste tarii noastre este fara indoiala Topoloveni. Borcanele pline de bunatati 100% naturale au depasit de mult granitele tarii noastre, ajungand chiar si dincolo de Europa, bucurandu-se de apreciere peste tot.
Multi ajung sa cunoasca Romania dintr-un borcan. Multora li se face pofta de Romania. Nu putem sa nu fim mandri de faptul ca lucrurile noastre simple ajung sa ne dea identitate, ajung sa ne faca cunoscuti si iubiti in toata lumea.

Timpul viilor, prilej de mandrie si bucurie!

E timpul viilor, timpul cand putem sa ne reamintim cu mandrie ca stramosii nostri au avut totdeauna un respect deosebit fata de cultivarea vitei-de-vie. Conditiile naturale prielnice au dus la dezvoltarea cultivarii ei, astazi, Romania ocupand locul 6 in topul producatorilor de vin din Europa. Cultura vitei-de-vie si producerea vinurilor au devenit indeletniciri de baza ale vechilor locuitori din actualul spatiu romanesc. Tracia era foarte apreciata pentru vinurile sale, fiind considerata chiar locul de nastere al lui Dionysos, zeului vinului. Nicolae Iorga mentiona: Cultura vitei-de-vie este, de asemenea, traditionala la tracii iubitori de vin.
Geto-dacii, mari cultivatori ai vitei-de-vie, consumau cu placere vinul din cornuri de bou, pe care le treceau din mana. Cea mai veche mentiune despre viticultura dacica o avem de la geograful antic Strabo (66 i.H. - cca. 24). Insusi Burebista a luat decizia defrisarii viilor, deoarece viile din Dacia erau o adevarata tentatie pentru alte popoare. Se pare ca rasaritenii erau atrasi de bogatia locurilor noastre, pe care veneau sa le cotropeasca dupa bunul lor plac.
Cand romanii au cucerit Dacia, in anul 106, au adus tehnici noi de cultivare si de producere a vinului. 1500 de ani mai tarziu, viticultura se dezvoltase atat de mult, incat cei care ajungeau pe aceste locuri ramaneau uimiti de marea intindere a viilor si de productia de vinuri. Misionarul catolic Marcus Bandini scria despre bogatia Moldovei: Produce asa de mult vin, incat la timpul culesului se vinde o vadra cu patru bani si iarna se vinde cu sase sau sapte.

Odata cu trecerea timpului, viticultura se diferentiaza pe podgorii, pe sortimente, pe soiuri adaptate conditiilor locale si pe regiuni. Vinuri seci, vinuri dulci, vinuri albe sau rosii, mai vechi sau mai noi alcatuiesc un tezaur extrem de valoros. Se pare ca vinul a fost prietenul romanului pe tot parcursul istoriei si pana in zile noastre. De asemenea, romanul a stiut dintotdeauna ca vinul este o binecuvantare si pentru sanatate, adesea fiind mentionat ca puternic antioxidant folosit in cure si tratamente. Consumul moderat de vin creste nivelul colesterolului bun, previne ateroscleroza, mentinand sanatatea vaselor de sange, reduce riscul cancerului, ajuta la mentinerea siluetei etc. Astfel, cultivarea terenurilor cu vita-de-vie s-a dovedit mereu un castig pentru tara noastra, care a stiut sa pastreze traditia si secretele inaintasilor.
Viticultura romaneasca se bucura astazi de prestigiu si rezultate deosebite, Romania oferind peste 400 de tipuri de vinuri, unele premiate si medaliate la nivel european. Natura ne-a inzestrat cu terenuri si conditii prielnice cultivarii viilor, iar noi nu putem lasa nefructificata o asemenea bogatie. Viticultura ne face cunoscuti in lume si ne plaseaza printre fruntasi.