miercuri, 17 noiembrie 2021

Comori ale neamului - Manastirea Ianculesti

 Oamenii au avut mereu nevoie sa se apropie de Dumnezeu, sa-i simta caldura, ocrotirea si imbratisarea Sa calda. In multe feluri s-au straduit si de cele mai multe ori pentru putina lor stradanie El le-a venit in intampinare, deschizandu-le noi si noi cai spre Cer. Sunt multe scari care urca la Cer, unele sunt facute simplu din fapte bune, altele sunt din nevointe, altele din dragoste, iar altele, din toate acestea la un loc. Manastirile insa sunt adevarate poduri cu dublu sens ce leaga Imparatia de creatie. Prin ele oamenii urca adesea la Cer, dar tot prin ele adesea si Cerul coboara pe pamant. In tara noastra, manastirile sunt locuri seculare binecunoscute de pelerinaj, locuri incarcate de traditie si istorie, pline de spiritualitate, de unde s-au ridicat sfintii si marii duhovnici ai neamului nostru. Pagini si pagini de istorie, de rugaciune, de nevointe, incercari si truda. Ani si ani de minunate binecuvantari revarsate de sus, pentru putina rugaciune pe care cativa ravnitori au inaltat-o de-a lungul timpului. Zidurile vorbesc, icoanele binevestesc, toate freamata despre indelungata traditie si credinta a neamului nostru. Am descoperit de curand un loc care pare a spune aceeasi poveste veche, desi e un loc tanar, nascut la inceputurile acestui zbuciumat mileniu.

Manastirea Ianculesti, din judetul Prahova, ni se dezvaluie ca un copac abia plantat, dar care-si trage seva dintr-un pamant demult sfintit. Asezata pe o colina la marginea padurii, manastirea ce poarta hramurile "Inaltarea Sfintei Cruci" si "Sfantul Mare Mucenic Mina" pare ca exista aici de cand e lumea. La numai cativa kilometri de Ploiesti, in comuna Soimari, cu binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a luat fiinta in anul 2005 o noua vatra monahala, o noua stea pe sfantul cer al tarii noastre. Surorile Eleonora si Ecaterina Ianculescu au avut o dorinta si o menire, o datorie si o misiune, pe care, urmand-o, au deschis aici o mica usa catre Cer. In amintirea parintilor lor, fii ai comunei Soimari, au donat un teren de 32 ha pentru ridicarea unei manastiri. Un gand ambitios si indraznet la inceput de secol XXI. Biserica din lemn a fost donata de parohia Lunca din judetul Hunedoara, iar in anul 2005 s-a inceput constructia chiliilor si a unei trapeze.
Din danii adunate de pe te miri unde s-au asezat toate in buna randuiala, s-au adus utilitatile si astfel a inceput misiunea catorva calugari de a tine vie si aprinsa continuu o candela in aceste vremuri in care noul, modernul si luxul sunt la mare cautare, iar lepadarea de sine e catalogata a fi curata nebunie. Prin purtarea de grija a Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Teodosie, manastirea a fost racordata la curent electric, iar cu ajutorul parintelui arhimandrit Nicodim Dimulescu, staretul Manastirii Crasna, mica bisericuta din lemn a fost impodobita cu o catapeteasma si celelalte piese de mobilier ce alcatuiesc spatiul liturgic. Astfel, la data de 17 aprilie 2005 a avut loc slujba de deschidere oficiala a Manastirii Ianculesti. Un inceput plin de speranta, insotit de increderea ca, acolo unde omul pune un genunchi la rugaciune, Domnul pune toate celelalte in miscare pentru ca nici un suspin sa nu ramana fara mangaiere si rasplata.
Zi dupa zi, vestea infiintarii unui nou loc de inchinaciune s-a raspandit, adunand laolalta credinciosi din toate partile si la numai trei ani distanta, la 14 septembrie 2008, de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, a avut loc tarnosirea bisericii mari de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul. Tot acum manastirea s-a imbogatit primind si cel de-al doilea hram, „Sfantul Mare Mucenic Mina”. De atunci au trecut mai bine de zece ani, iar lucrarea spre slava lui Dumnezeu decurge fara incetare in biserica manastirii, care, desi mica si intunecata la prima vedere, e primitoare si tainica. Cateva raze de lumina patrund prin micile ferestre, formand o perdea ce pare ca separa spatiul din fata altarului de restul lacasului de cult. Invaluit in lumina alba, preotul rostind rugaciunile pare ca sta desprins de la pamant. Un fior si o clipa de reculegere te elibereaza de grijile cotidiene si te fac sa gusti putin din taina Raiului.
Gandurile tale capata un alt sens; unul mai profund si mai inalt. Numai o inima de piatra poate ramane nemiscata odata ajunsa pe aceste meleaguri binecuvantate. Pentru ceilalti insa, toate mustesc de prezența lui Dumnezeu. In linistea de la marginea padurii, Sfintele Liturghii se aud pana la Cer. Satenii se aduna multumiti si bucurosi de binecuvantarea care neincetat se revarsa peste satul lor. Aici lucrarile continua si astazi, atat cele duhovnicesti, cat si cele de extindere a ansamblului monahal. Acum gasim pe generoasa colina mai multe corpuri de cladiri, un pangar bogat, alei frumos pietruite, mici gradinite cu flori si arbusti ce dau un plus de culoare, un altar de vara pentru savarsirea Sfintei Liturghii in zilele calduroase. Urcand drumul pana la manastire, te cuprinde o emotie buna si te intrebi inevitabil ce vei gasi aici intre dealurile pe care padurile s-au cuibarit adanc.
De jos auzi ecoul care umple toata valea vestind chemarea la slujba. De sus, privirea lacoma face sa incapa in ochi intreaga frumusete a vaii. Odata ajuns, afli odihna cea mangaietoare a Duhului Sfant si regasesti incarcatura de credinta sfanta a vechilor vetre monahale romanesti. Pe drumul serpuind pe o salba de sate modeste, Manastirea Ianculesti se inalta ca o nestemata de mare pret. Din truda si dragostea catorva calugari tineri care ingrijesc acest boboc de floare, intelegem inca o data ca omul nu poate fi separat de Dumnezeu si ca orice drum al nostru se poate incununa cu un binemeritat popas sufletesc.