Marea revenire

Hristos a inviat! Noul coronavirus SARS-CoV-2 a oprit in loc lumea noastra fragila, cladita pe nisip si valuri de incertitudine. O lume aparent fericita, in esenta sclava a placerii imediate, a bunastarii inchipuite si a imbuibarii exagerate. Pandemia ne-a paralizat industria, economia si viata sociala in doar cateva clipe de la aparitia sa, naruind tot ceea ce a infaptuit omul, de ceva vreme incoace. Mai mult, a facut sa creasca iarba pe poteca dintre noi, postandu-ne in izolare si insingurare. Ne-a slabit increderea, ne-a scurtcircuitat toate actiunile, ne-a adus fata unei crize fara precedent in istoria omenirii.

Pastram memoria anilor care ne-au marcat existenta. 1918 - anul Marii Uniri, 1977 - anul devastatorului cutremur, 1998 - anul caderii regimului comunist in Romania, 2007 - aderarea Romaniei la Uniunea Europeana etc. Cum va ramane oare in istorie anul 2020? La primul impuls i-am putea spune anul pandemiei de COVID-19 sau anul coronavirusului SARS-CoV-2, insa tot istoria ii va da un nume, marcand poate schimbarea pe care a generat-o lumii. Ne pregatim de marea revenire, iar dincolo si cu mult peste restrictiile pe care situatia le impune raman directia launtrica si felul schimbarii noastre interioare. Suntem intr-un moment de rascruce, de care depinde viitorul nostru si al intregii lumi. Revenirea la viata anterioara, guvernata de nepasare, risipa si consum irational, la micimile cotidiene care au caracterizat societatea noastra, cel putin in ultima suta de ani, ar fi o mare greseala ce s-ar traduce printr-o lectie neinvatata. Da, putem privi pandemia ca pe o lectie, ca pe o palma aproape binemeritata de o lume nebuna, calica, dezorientata si secatuita de sens. Ca pe o invitatie la trezire si de ce nu la trezvie.
Poate ca e vremea marelui "restart". Poate ca am trait gresit, nestiind si neconstientizand darul vietii, timpul scurt si pretios cat suntem pe pamant. Poate ca am iubit ceea ce nu trebuia, ne-am increzut in lucruri fara valoare, am urmat un curent impropriu devenirii si desavarsirii noastre. E vremea sa ne trezim, sa ne intrebam, sa ne framantam, sa ne limpezim, sa ne indreptam. Am mimat destul fericirea, am "scaldat-o" cum se zice in popor, insa costul este viata noastra si viitorul urmasilor nostri, iar acest timp nu-l mai putem avea inapoi. Ne-am lasat manipulati, am cazut in capcane grele pe care le-am perceput drept oportunitati. Am fost mintiti, caci ne-a placut minciuna. Am fost dezinformati, caci ne-am lasat dusi de val.
Ne-au sclipit ochii pentru un banut in plus, ne-am lipit inima de cativa arginti ce ne-au pus in valoare, necalculand dobanda acestei valori. E un razboi subtire pe care o credinta ofilita nu-l discerne. E o lupta fina pe care mintea imbuibata nu stie cum s-o poarte. E o alta forma, superioara, de prigoana, careia prigonitul nu-i simte coltii, iar prigonitorul nu-i intrevede deznodamantul. Mass-media a castigat si de data aceasta premiul cel mai mare. Ne-a ingrozit, ne-a bulversat, ne-a stors si ne-a adus in pragul disperarii. Acum vorbeste cu obraznicie de "marea relaxare", ca si cum ar vrea sa ne trimita realmente la culcare. O lume intreaga rasturnata e invitata sa ia inca o gura de aer dintr-un balon numit minciuna. Se picura otrava in fiecare stire, se rasuceste un cutit in fiecare articol, s-au alterat toate mediile de comunicare, astfel incat sa nu mai credem in nimic. Ni s-a luat si dreptul de a ne manifesta liber credinta, atata cata mai era. E timpul revenirii si vremea venirii in simtire.
A sosit clipa mantuitoare a recunoasterii micimii noastre, spre marea reveneala din betia careia cu totii i-am cazut prada. Pandemia fricii se poate lauda cu mult mai multe victime decat au produs toti virusii laolalta. Frica aceasta contagioasa s-a transmis prin aer, ne-a intrat prin ochi si prin urechi, ne-a tintit creierul si inima. Ne-am conectat de bunavoie la aparate si traim intr-un soi de coma indusa. E timpul sa ne trezim! Avem acum sansa sa o luam de la capat, cu intelepciune, cu rabdare, cu discernamant. Putem crea a alta lume, important e ca ea sa fie mai asezata si plina de sens. Suntem trecatori prin lume si ne-ar fi mai de folos ca sa marcam frumos trecere noastra. Putem fi noi o raza de lumina in istorie, o raza care sa lumineze cald in viitor urmasilor nostri. Marea revenire este despre reasezarea pe fagasul corect, despre regasire si recastigarea scopului existentei noastre. Lumea exterioara s-a schimbat, e vremea schimbarii interioare.

In plina pandemie, cu gandul la Hristos si la Sfintii Romani

Hristos a inviat! Noi, romani, am fost intotdeauna atasati de biserica. De cand ne stim ne-am botezat copiii, ne-am cununat, i-am inmormantat pe cei raposati. Chiar daca in afara tarii lucrurile s-au petrecut diferit, noi am ramas statornici in credinta, neimbratisand ciudatele si lipsitele de sens practici ale lumii. Am reusit, cu chiu-cu vai, sa ne pastram traditiile, obiceiurile si credinta in care ne-am nascut. Am fost cu adevarat binecuvantati, avand toate resursele la indemana. Intaia samanta a credintei adusa si ingrijita de intaiul chemat dintre Apostoli, apoi atent ocrotita de inaintasii nostri, crescuta si inmultita in sanul poporului nostru, ajunsa inca vie pana in ziua de azi.

Toate intr-un firesc, intr-un natural, in fibra si ADN-ul nostru romanesc. Desi au fost multe incercari de desprindere venite in special din exterior, am reusit sa rezistam, sa staruim, sa avem nadejde, sa gasim un rost in mantuire. Niciodata nu ne-am imaginat altfel. Astazi, insa, traim inimaginabilul. Noul coronavirus SARS-CoV-2 ne-a scos afara din biserica, chiar cu putin timp inainte de Sfintele Pasti. Ceva de neimaginat pentru crestinii ortodocsi. Un Pasti atipic, fara participare la sfintele slujbe, fara spovedanie, fara impartasanie. O grea incercare pentru miile de romani care au primit vestea Invierii in fata televizoarelor sau de pe internet.
O perioada mohorata si cu toate acestea un semn din cer s-a coborat si anul acesta la Sfantul Mormant al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, aducand bucurie lumii. Lumina Sfanta a venit la Ierusalim si de acolo la noi. Lumina Sfanta a ajuns chiar in ziua Invierii in casele noastre, in candelele de la icoanele noastre. O bucurie "contagioasa" ce s-a propagat rapid facandu-ne partasi ai tainei, martori ai Invierii, marturisitori ai credintei in viata vesnica. In plina pandemie, Hristos aprinde candela sperantei in inimile oamenilor, dandu-le curaj si aripi sa poata trece mai usor peste frica si panica, ce stapaneste intreaga lume.
Mai avem de stat in case, poate o luna, poate doua, nimic nu e cert, insa cu mintea si inima la cele sfinte, vom rabda fara cartire incercarea. Acum nu mai putem lua cu asalt manastirile, nu mai mergem in pelerinaje, dar putem face loc pentru toate in inimile noastre. Si pentru ca avem chiar sfinti romani in calendare in aceasta perioada, merita sa ne amintim macar putin de ei, gandindu-ne la felul vietuirii lor si la binefacerile cu care neincetat mangaie si ocrotesc neamul nostru.
Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici, praznuit la 3 mai, este doar unul dintre sfintii romani la care putem inalta o rugaciune luna aceasta. Ioan, dupa numele de botez, s-a nascut in anul 1821, in Bucuresti. La numai 20 de ani s-a alaturat obstii Manastirii Cernica. Dand dovada de multa aplecare si ravna spre cele sfinte, imbraca haina monahala in anul 1846, primind numele de Irodion. La vremea aceea staret al Manastirii Cernica era vrednicul de pomenire Sfantul Calinic, care l-a indragit mult pe tanarul Irodion si care l-a luat cu el la Ramnic, atunci cand acesta a devenit episcop. Irodion este trimis la Schitul Lainici, unde in scurt timp este hirotonit diacon si mai apoi preot. In anul 1854 este ales staret al Manastirii Lainici pe care vreme de 41 de ani o pastoreste, ca un bun pastor, cu multa intelepciune si chibzuiala. Vazator cu duhul, duhovnic iscusit, Irodion stralucea in hotarul credintei, luminand si arzand pentru pastrarea dreptei credinte si indrumarea credinciosilor pe calea mantuirii. Insusi Sfantul Calinic l-a numit pe duhovnicul sau Irodion, Luceafarul de la Lainici.
La data de 3 mai 1900, Sfantul Irodion pleaca la Domnul. Este ingropat chiar la Schitul Lainici. Dupa 7 ani, conform randuielilor, este dezgropat, iar trupul sau este aflat neputrezit, semn ca lucrarea sa sfanta a fost bineplacuta lui Dumnezeu si ca ea continua. Pierdute si regasite, ascunse si tainuite, moastele Cuviosului Irodion au fost mereu izvor de binecuvantari celor care au avut evlavie la sfantul. Vreme de 100 de ani, acest odor de pret a dospit in maruntaiele pamantului, pentru ca mai apoi sa reverse multa alinare, tamaduire si lumina celor care i-au cerut ajutorul. Lainiciul, o nestemata in defileul Jiului, straluceste prin pastorul ei pe bolta credintei, fiind unul dintre cele mai iubite locuri de alinare, de regasire, de tamaduire sufleteasca si trupeasca al neamului, iar acum ne asteapta tacut sa-i trecem pragul. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa depasim cu bine aceasta perioada si sa ne putem regasi mai vii si plini de pace in biserici si manastiri, alaturi de Hristos si de sfintii pe care-i iubim.
Cuvantul dumnezeiesc pe pamantul romanesc au odraslit, iar Biserica strabuna cu Sfinti au impodobit, vrednici luptatori s-au aratat Mucenicii si Marturisitorii care pentru Hristos viata si-au jertfit, iar Cuviosii si Pustnicii intru nevointe urmand calea Domnului, chipuri ingeresti au dobandit, Arhiereii si Preotii neincetat vestind Cuvantul Evangheliei au marturisit, iar binecredinciosii Voievozi Biserici au inaltat si cu dreptslavitorii crestini cu ravna si jertfelnicie credinta ortodoxa si tara au aparat, toate cetele Sfintilor impreuna rugati pe milostivul Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.