In data de 26 iulie, Biserica Vladiceasca, comuna Snagov, praznuieste
unul dintre cele trei hramuri. Din anul 2013, parohia Vladiceasca il are
ocrotitor pe Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, cel binecunoscut
ca tamaduitor de boli si grabnic ajutator celor ce nu pot avea prunci.
Este un bun prilej de sarbatoare la care localnicii, si nu numai, sunt
asteptati sa participe imbracati in costume populare.
Din initiativa preotului paroh Constantin Lupu si cu aprobarea
Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, parohia se va impodobi in
curand cu odoare de mare pret. Un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie
cel Nou-Basarabov de la Catedrala Patriarhala si un vesmant al
Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel sunt daruri care vor sosi nu
peste mult timp la Vladiceasca.
Aducerea vesmintelor in parohie este un eveniment duhovnicesc extrem
de important pentru credinciosi, fiind o reala binecuvantare si un dar
imens randuit de Bunul Dumnezeu. Acestea vor fi depuse in racla si
asezate la loc de cinste intr-un baldachin special confectionat, astfel
incat cei ce cinstesc sfintii cu multa evlavie sa se poata inchina ori
de cate ori au nevoie de mijlocirile lor. Sfintii prin moastele lor ne
arata ca legatura dintre trup si suflet continua si dupa trecerea din
viata pamanteasca, iar prin marturia lor innobileaza podoaba spirituala a
Bisericii Ortodoxe. Sunt dovada clara ca cei care au adormit in dreapta
credinta nu au disparut in neant, nu s-au risipit. Prin puterea Duhului
Sfant, acestia lucreaza prin binecuvantatele lor moaste, prin lucrurile
pe care le-au folosit atat in viata lor, cat si dupa trecerea la cele
vesnice, prin vesmintele cu care au fost imbracate sfintele lor moaste.
Cand
inaltam rugaciuni catre moastele, obiectele sau vesmintele unui sfant,
ne adresam de fapt sfantului care mijloceste pentru noi. Dovada sunt
raspunsurile imediate in rezolvarea diverselor probleme pe care le
primesc cei ce se roaga cu credinta, tamaduirile trupesti si sufletesti,
potolirile ispitelor, multele minuni care se petrec langa raclele
sfintilor. Sfintii raman pentru noi pilde de vietuire si credinta
curata, care s-au invrednicit de Imparatia cerurilor si revarsa
nenumarate daruri celor care se roaga lor, implinind cererile cele de
folos. Au urmat calea lui Dumnezeu si prin dragoste, bunatate, blandete
si smerenie au biruit ispitele acestei vieti, primind binecuvantarile
harului. Pentru credinciosi, sfintii sunt garantia ca urmand calea,
adevarul si viata, adica urmand lui Hristos si implinind poruncile, se
poate dobandi Imparatia cerurilor si sunt acel semnal de alarma care
suna la poarta constiintei noastre spre trezire.
Sfintii au biruit lumea. Avem vietile lor ca exemplu si avem ajutorul
lor si mijlocirea lor inaintea lui Dumnezeu, pentru ca si vietile
noastre sa se ridice din pacat tinzand spre sfintenie. Avem
incredintarea ca nu suntem singuri in lupta cu ispitele. Este o
permanenta chemare spre ridicare catre o viata curata, care nu este
altceva decat arvuna vietii vesnice. Pe meleagurile tarii noastre, viata
pusniceasca a fost si inca este imbratisata de oameni cu credinta
puternica. In adancurile padurilor, in crapaturile pamantului, pe cele
mai inalte varfuri de munte, departe de lume si de ispite, au trait
multi cu mintea indreptata catre inalt spre a dobandi curatia inimii,
care este salasul Duhului Sfant. Lepadarea de lume, detasarea completa
de lucrurile acesteia, stapanirea de sine si a patimilor presupun multa
truda si rugaciune staruitoare. Mare nevoitor si mare rugator a fost
Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, sfantul din Valea Chiliilor,
Muntii Fagaras, care a pusnicit vreme de 30 de ani intr-o pestera pe
care a sapat-o in munte. Nu la baza muntelui, nici in varful acestuia,
nici in loc usor accesibil, ci in locul cel mai inaccesibil, in peretele
cel mai abrupt al muntelui, asigurandu-si astfel izolarea completa de
lume. A petrecut astfel in rugaciuni, privegheri si osteneli
duhovnicesti, primind o singura data pe saptamana paine si apa de la un
ucenic care le cobora cu o franghie pana la gura grotei suspendate in
munte. Tot in acest mod primea si Sfintele Taine, pe care i le trimitea
egumenul Manastirii Negru Voda. Retras din zarva lumii si ascuns de
ispitele ei, a biruit pacatul cu postul si cu rugaciunea, traind doar
cantand lui Dumnezeu. Dupa ani lungi de nevointe aspre, ajungand la
masura sfinteniei, s-a invrednicit sa-si cunoasca timpul mutarii din
viata aceasta vremelnica, sapandu-si mormantul in fundul pesterii si
scriind in piatra de deasupra Ioanichie Schimonah, 1638. Uitat de
lume si de timp, sfantul nu a fost insa uitat de Dumnezeu, astfel ca
moastele sale au stat sute de ani in pestera ascunsa si inaccesibila,
pana cand din randuiala Celui Preainalt au fost descoperite de staretul
Pimen. Acoperite de panza groasa de paianjen, s-au pastrat
binemirositoare departe de lume, dar gata pentru a veni in intampinarea
lumii cu daruri binecuvantate. Au fost scoase si asezate spre inchinarea
credinciosilor, multi vindecandu-se de boli si neputinte, dand lauda
lui Dumnezeu pentru acest margaritar de mare pret al Manastirii
Cetatuia, Negru Voda. Credinciosii il cinstesc cu multa evlavie, aratand
dragoste si recunostinta pentru binefacerile primite.
In anul 2009, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat
canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel, cu data de
praznuire in 26 iulie. Din anul 2013, parohia Vladiceasca se bucura de
ocrotirea sfantului binefacator din Valea Chiliilor. Parintele
protosinghel modest - staret al Manastirii Cetatuia Negru Voda - Muscel –
Arges, i-a daruit preotului paroh Constantin Lupu una dintre cele patru
icoane care au fost sfintite cu ocazia canonizarii sfantului. In
curand, credinciosii se vor putea inchina si la vesmantul care a
imbracat moastele Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Spre a
dubla bucuria credinciosilor si ca dovada a generozitatii divine, la
Vladiceasca va ajunge si un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie cel
Nou-Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor.
In data de 26 iulie,
credinciosii sunt invitati sa participe la Sfanta Liturghie si la agapa
frateasca organizata cu prilejul hramului. Deschiderea sarbatorii va
avea loc in data de 25 iulie, incepand cu orele 16.30, cand se vor
oficia Vecernia, Litia si Acatistul Cuviosului Ioanichie cel Nou de la
Muscel.
Sa multumim impreuna Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea si
binefacerile revarsate asupra noastra, sa-L rugam sa binecuvanteze
aducerea vesmintelor si, de ce nu, sa-L rugam ca parohia Vladiceasca sa
se infrumuseteze cat mai curand si cu un fragment din cinstitele moaste
ale Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Publicat pe: www.daciccool.ro
http://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/7681-hramul-bisericii-vladiceasca-cuviosul-ioanichie-cel-nou-de-la-muscel
Se afișează postările cu eticheta Parohia Vladiceasca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parohia Vladiceasca. Afișați toate postările
vineri, 24 iulie 2015
Hramul Bisericii Vladiceasca - Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel
duminică, 19 aprilie 2015
Bucuria Invierii in Parohia Vladiceasca
De
cateva saptamani, Dumnezeu a deschis marele santier. Lucreaza natura in
liniste. Pomii au inverzit, iarba ridica firul din pamant, magnoliile
isi scalda bobocii mari in razele timide de soare. Natura este discreta,
nu striga dupa marire, nu se lauda, nu se inganfa. Tace o tacere
frumoasa, colorata si vie. Nu se supara ca trecem nepasatori si nu-i
vedem maretia, isi duce ale sale in liniste. Moare si inviaza in fiecare
an, dand roade la timpul randuit, fara sa ceara un pret.
Avem multe de invatat de la natura, iar pilda semanatorului este poate cea mai graitoare in acest sens. Cine citeste cu luare aminte afla ca pamantul bun este conditia esentiala pentru un rod bogat... si ca doar sufletul omului curatit de patimi poate fi terenul prielnic pentru cultivarea virtutilor. Postul Pastelui este perioada cea mai prielnica pentru pocainta, curatire de patimi si savarsire de fapte salvatoare de suflet. Ceea ce ni se cere este doar sa respectam, sa nu stricam ceea ce am primit de la strabunii nostri si sa savarsim fapte bune pentru semeni si pentru comunitatea in care traim si daca ne este in putere si dincolo de ea.
In Parohia Vladiceasca, Comuna Snagov, pe langa slujbele foarte frumoase s-au petrecut si alte activitati specifice acestei perioade. Lectia de incondeiat oua a fost o adevarata marturie de apreciere fata de traditiile crestine stramosesti.
Incondeiatul oualelor este o practica straveche, transmisa din generatie in generatie.... In tara noastra aceasta arta este destul de raspandita, impartita pe zone geografice, diferentiindu-se prin modele, culori si tehnici folosite. Parintele Constantin ne-a introdus in tainele acestui mestesug, deschizand o portita spre cunoasterea unei indeletniciri ce presupune precizie, imaginatie si dragoste de frumos. Ne-a invitat "sa descoperim frumusetea obiceiurile pascale stravechi in traditia romaneasca". Din cele mai vechi timpuri, pentru incondeierea oualelor se foloseste ceara de albine. In ceara topita se adauga putin carbune pisat, iar cu acest amestec se traseaza pe oua modelul dorit. Se folosesc simboluri geometrice, simboluri crestine, dar si simboluri inspirate din natura (flori, frunze, spice de grau, crengute etc.). Cand sunt gata incondeiate, se pun in vopseaua rosie pentru colorarea fondului. Dupa cateva minute se scot si sunt sterse de ceara in apropierea unei surse de caldura. La final, se streg cu un servetel imbibat in putin ulei pentru a capata stralucire.
Cei care s-au bucurat cel mai mult de acest experiment au fost copiii, pe care parintele stie sa-i tina aproape organizand periodic activitati in care acestia detin rolul principal.
De asemenea, Parohia Vladiceasca a organizat, in perioada pascala, actiuni caritabile pentru batranii si saracii aflati in nevoie, aducand un strop de bucurie pentru acele suflete care astepta in tacere si singuratate o mana de ajutor.
Cu sufletele mai curate, cu ouale gata incondeiate, cu fapte bune stranse in inima, credinciosii au primit lumina Invierii Domnului. Hristos a inviat!

marți, 29 iulie 2014
Hramul bisericii Vladiceasca, prilej al regasirii
Zilele acestea, Parohia Vladiceasca, comuna Snagov, a imbracat haine
de sarbatoare cu ocazia praznuirii Sfantului Cuvios Ioanichie de la
Muscel. Ceea ce m-a impresionat in mod deosebit a fost dragostea cu care
enoriasii s-au adunat in jurul acestui eveniment pentru a fi alaturi
unii de ceilalti, alaturi de parintele paroh, dar si de sfantul pe
care-l cinstesc cu multa evlavie. Pentru ca iubesc viata in comuniune,
fiecare a contribuit dupa putinta pentru a se prinde in aceasta hora a
bucuriei.
Tot satul s-a strans in jurul bisericii, pentru ca doar in biserica
lui Hristos oamenii sunt uniti si gasesc placerea de a fi impreuna.
Barbatii harnici au decorat frumos biserica, iar femeile gospodine s-au
pregatit cu bucate traditionale si prajituri, astfel incat in ziua de 26
iulie totul a fost gata de sarbatoare. Liturghia inaltatoare,
parastasul si o predica inspirata din viata exemplara a Sfantului
Ioanichie au fost urmate de o binecuvantata agapa.
Cativa oameni cu bun spirit organizatoric au pregatit masa la care tot satul a putut lua parte alaturi de parintele Constantin Lupu si reprezentanti ai Consiliului Local. Nu s-a tinut cont de varsta, functie sau pozitie sociala. Bucatele s-au impartit cu drag, iar pe chipurile tuturor s-a citit multumirea. Satul este viu in jurul bisericii, oamenii ajung sa comunice, sa-si impartaseasca bucurii, griji sau neputinte. Se leaga prietenii, se pot ajuta in diverse probleme, se sprijina sufleteste in singuratate sau batranete.
Aici am inteles ca semnificatia sarbatorii este de fapt prilejul regasirii dintre semeni, al aducerii impreuna. Ne-am racit, ne-am aglomerat si ne-am separat in goana noastra de a ne face un rost. Ne-am indepartat de noi si nu mai stim sa ne ascultam unii altora trairile. Ne-am insingurat. In adancul nostru insa tanjim unii dupa altii, iar acest eveniment a demonstrat inca o data ca ne e atat de dor de comuniune, incat am raspuns cu totii prezent atunci cand clopotul a batut la ceas de sarbatoare.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)