Manastirea Ramet, unire intre cer si pamant

Pe Valea Geoagiului, chiar in inima Transilvaniei, se ascunde parca de ochii indiscreti ai lumii o bijuterie graitoare a istoriei si a sfinteniei romanesti. La poalele Muntilor Apuseni, dupa cativa kilometri strabatuti printre sate si paduri, se descopera semeata Manastirea Ramet, sfidand peisajul impunator. In cadrul strajuit de muntii inalti, manastirea nu se da batuta. Atmosfera de aici te ridica dincolo de creste, in inaltul cerului, te leaga de cer si te coboara pe pamant fara sa simti distanta. Toate se contopesc de atata sfintenie si pace. 
Imediat ce ai trecut de poarta manastirii simti vibratia locului, istoria si incarcatura spirituala. O biserica noua, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfintii Apostoli Petru si Pavel, o biserica veche, cu hramurile Izvorul Tamaduirii si Nasterea Maicii Domnului, muzeul, corpurile de chilii cu trapeza si cancelarie, aleile strajuite de flori si copaci alcatuiesc universul linistit si placut lui Dumnezeu. De acest locas se leaga nume mari si cu trecere la cer, precum Maica Ierusalima Ghibu, duhovnicul Dometie Manolache, dar, nu in ultimul rand, Sfantul Ierarh Ghelasie, ale carui moaste sunt asezate la loc de cinste intr-o racla in dreapta altarului. 
In anul 1992, Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist a sfintit biserica, iar Sfantul Ierarh Ghelasie a fost canonizat, fiind praznuit la data de 30 iunie. Sfantul este cinstit cu mare evlavie, minunile savarsite de el fiind numeroase. Un adevarat sprijin in boli si suferinte pentru locuitorii din imprejurimi si nu numai. Lucrarea lui Dumnezeu se prelungeste pe pamant prin mainile dibace ale celor aproape 100 de maici, care, cu multa truda si deosebita grija, mentin vie viata monahala.
La Ramet, totul musteste de sfintenie, o sfintenie smerita, care aduce alinare intr-un loc adesea incercat de razboi, de inundatii, de trecerea nemiloasa a timpului. Cand am plecat de aici, mi-am propus sa mai revin si sa spun tuturor despre frumusetea si pacea cu care aceste locuri te imbratiseaza. La Ramet te simti iubit si impacat cu Hristos.

About people

“In looking for people, look for three qualities:  integrity, intelligence, and energy.  But if you don’t have the first, the other two will kill you.”

Warren Buffet

Educare si informare pentru alegeri corecte

Stresati, presati de griji, intr-o permanenta forfota si goana dupa cate ceva, deprimati, demoralizati, nervosi si adesea in pragul depresiei. Asa sunt oamenii societatii moderne, o societate evoluata, in care chipurile avem un confort sporit, si cu toate acestea starea noastra generala este una proasta si chiar ingrijoratoare, daca luam in calcul bolile, sinuciderile etc. Pentru unii, remediile naturiste sunt o adevarata bogatie in pastrarea unui tonus bun, pentru cresterea imunitatii, eliminarea toxinelor, restabilirea echilibrului sistemului nervos, rezistenta la efort fizic si intelectual, combaterea stresului, combaterea bolilor, a starilor de anxietate si multe altele. Natura ne sta la indemana si ne ajuta sa depasim problemele de zi cu zi, oferind in timp solutii pentru mai toate problemele noastre, insa, din pacate, nu toti apelam la ele. Varsta adolescentei, anturajul, marile si micile tentatii cu care societatea moderna a venit imping din ce in ce mai multi oameni in capcana pierzarii. De regula, tinerii, dar nu numai, ajung sa-si vanda tineretea pentru o doza de placere imediata. Drogurile, substantele halucinogene promit relaxarea, starea de bine instantanee, scaparea de griji si probleme.
Sunt doar curse si capcane pentru cei aflati in pragul disperarii si sunt doar inceputul pierzarii, de cele mai multe ori definitive. Dupa euforia de moment, starea proasta revine, iar problemele reapar, facand si mai greu de suportat realitatea. O capcana atrage alta capcana, iar pentru intretinerea acestor placeri, de cele mai multe ori, consumatorii recurg la furturi, talharii, trafic si, de ce nu, la omor sau sinucidere.
Psihicul se da batut, prafurile se prind ca intr-o vraja, iar lupta cu problemele in absenta drogurilor este aproape imposibila. Totodata apar si bolile infectioase, care sunt asociate drogurilor, boli transmisibile, de genul hepatita, HIV etc. Cadavre vii - asa ajung cei care isi pun nadejdea in prafurile mortii. Unii sfarsesc in inchisori, altii mor in strada, putini sunt cei ce ajung in centre specializate de dezintoxicare si reusesc sa se vindece, sa-si recapete increderea si sa gaseasca forta de a infrunta senini viata cu toate problemele ei.
De aceea, pentru viitorul Romaniei sunt foarte importante educatia, informarea, promovarea corecta a produselor, a valorilor, a modelelor. Doar cu o gandire sanatoasa putem distinge intre bine si rau, intre solutii si pseudosolutii, putand alege corect in functie de nevoile noastre fizice si psihice.
Apreciez Dacic Cool, deoarece promoveaza un stil de viata sanatos, oferind solutii si indemnand la alegeri corecte, atat din punct de vedere nutritional, cat si material, cultural, spiritual, profesional, moral.

Carpatii, gradina sanatatii

Carpatii, punte intre cer si pamantul romanesc, ascund comori nebanuite pe care de cele mai multe ori le ignoram ori nu le apreciem la adevarata valoare. De la copacii cu varfurile infipte in cer si pana in adancurile pamantului, muntii nostri tainuiesc resurse fara pret. Hoinarind pe cararile stramte, ajungi la fantani tamaduitoare, apa muntilor Carpati fiind leac in tratarea a foarte multe boli. Cu cat te afunzi in desisuri, flora si fauna devin din ce in ce mai variate si mai diverse. In arcul de cerc al vesniciei, toate sunt intr-o simbioza perfecta, oferind omului hrana de cea mai buna calitate.
Brazii daruiesc parca cu bucurie mugurii lor pentru siropuri vindecatoare, iar desisurile abunda de fructe pentru gemuri si dulceturi savuroase. Simplitatea stanelor te cucereste repede, mai ales dupa o bucata de cas proaspat. La o cana cu lapte, in locul croisantului de patiserie, oierii te rasfata cu o mamaliga aburinda. Susurul raurilor limpezi este un adevarat rasfat pentru urechile obosite de zgomotele oraselor, aerul tare si curat inunda plamanii sufocati de atata praf si noxe, bogatia de culori a padurilor desfata ochii desprinsi cu greu de monitoare, iar fagurii de miere indulcesc papilele intoxicate de E-uri.
Natura gadila toate simtirile, insanatosindu-le pe loc, redand si oferind cu bunatate ofrande pentru sanatatea trupului si a sufletului. Cercetand cu bagare de seama gradina Carpatilor, afli cele mai bune si mai sanatoase produse. Aici gasesti o agricultura curata, produse apicole, apa, vin, dulceturi naturale, fructe de padure si multe altele. Produsele naturale reprezinta calea de mentinere a sanatatii, iar Carpatii nostri sunt "farmacia" perfecta, vindecand si trupul, si mintea, si sufletul.

Ia, istorie, cultura si traditie romaneasca

Minutiozitate, precizie, motive inspirate din natura sau simboluri crestine au facut ca ia romaneasca sa fie un produs foarte apreciat de mii de ani. Dovezile istorice spun ca aceasta a inceput a fi purtata inca din cultura Cucuteni, devenind astfel un monument al istoriei la propriu.
Ia este o marturie vizibila a satului traditional romanesc, transformarile si modelele putand fi precis fixate in istorie si atribuite pe zone. Elementele de baza sunt cam aceleasi peste tot: umarul, incretul, altita, raurile si cheitele. Ceea ce le diferentiaza pe zone geografice sunt modelele, decoratiunile folosite, culorile. Daca in Ramnic gasim siruri subtiri, verticale, in Muscel gasim rauri cu motive mari si late, iar in Bucovina se folosesc margelele pentru decor. Vrancea se distinge pentru modelele realizate in culori tari, rosu aprins, albastru, verde si negru, iar Suceava prin culori sobre. Ia de Campulung se distinge dupa cusatura realizata cu fir gros, adesea in combinatii de rosu si negru.
Traditia spune ca ia se coase doar cu rugaciune, iar insemnele ar fi protectoare de spirite rele si de farmece. Fetele tinere isi coseau iile in culori tari, ca semn al dorintei de maritis. Femeile in varsta si cele casatorite purtau ii in culori sobre.
De la femeia simpla de la tara si pana la personalitati marcante ale istoriei noastre, toate au purtat cu bucurie ia. Regina Maria a ramas in memoria poporului nostru ca o mare iubitoare de arta populara, indragind si purtand ia cu mandrie.
Daca olandezii sunt cunoscuti in lume pentru sabotii de lemn, iar turcii pentru salvari, categoric putem afirma ca romanii sunt recunoscuti pentru bluzele de in sau panza topita, frumos brodate, cu modele colorate si vii, cu ciucurasi discreti la maneci. The Romanian blouse, asa cum o stiu strainii, a ajuns sa fie un simbol romanesc usor de recunoscut si imediat asociat cu tara noastra.

Pelerinaj istoric

Ziua de 21 mai 2014 va ramane inscrisa pe vecie in istoria poporului roman, dar si in ceruri. A fost o zi binecuvantata, primita cu mare bucurie de credinciosii care au participat cu emotie la un pelerinaj istoric menit sa puna la loc de cinste jertfa Martirilor Brancoveni, dragostea lor pentru tara si pentru Dumnezeu. In urma cu 300 de ani, asupritorii turci au ucis cu barbarie pe Brancoveni in dorinta de a sterge din istorie demnitatea neamului nostru. Au crezut ca vor inspaimanta popoarele si ca vor da o lectie celor ce nu se supun si nu se leapada de credinta. Insa toata aceasta stradanie barbara nu a facut decat sa intareasca si mai mult in inimile tuturor sentimentul de credinta, de demnitate si de regasire. In semn de pretuire, mostele Sfantului Domnitor Martir Constantin Brancoveanu au fost asezate intr-o racla construita in Atelierele Patriarhiei Romane si au fost purtate intr-o procesiune prin oras, iar apoi depuse spre venerare la Biserica Sfantul Gheorghe cel Nou. Romani de pretutindeni s-au unit in rugaciune si cantare, insotind racla pe traseul de la Catedrala Patriarhala, la cele mai importante ctitorii brancovesti din Capitala. Un traseu al bucuriei. O bucurie pentru ca am avut si avem demnitate, pentru ca nu ne este rusine de trecutul nostru si pentru ca avem rugatori in ceruri.
Cel ce a vegheat 25 de ani pentru ca tara sa fie in pace si bunastare, ferita de interesele dintre marile imperii, vegheaza si acum rugandu-se pentru acest popor greu incercat.
Daca noi aducem cinste jertfei lui, inseamna ca nu ne-am pierdut cu totul dragostea de tara. Daca astazi s-a scris o pagina de istorie, inseamna ca mai avem acea memorie colectiva buna care ne leaga de trecut, pentru a ne face mai puternici in viitor.
Din fericire, astazi noi nu mai suntem nevoiti sa luam sabia si sa plecam la lupta pentru a ne castiga pacea. Au facut-o altii pentru noi si au facut-o cu pretul vietii. Noi nu mai suntem prigoniti pentru credinta noastra si nu ne privim copii murind din pricina lacomiei altor popoare. Noi suntem liberi si trebuie doar sa ne amintim sa-i cinstim cum se cuvine pe cei ce au luptat pentru libertatea noastra. 

Meseria, bratara de aur

Evolutia lumii a ajuns sa schimbe cu rapiditate conceptii, meserii, stiluri de viata, societati, iar foarte multe s-au pierdut de-a lungul timpului. Arta prelucrarii fierului este atat de veche, ca aproape ne miram de faptul ca inca se mai pastreaza si chiar se bucura de succes si in zilele noastre. Cu o traditie ce isi are radacinile cu mii de ani in urma, inceputa in topitorii primitive, cunoasterea prelucrarii fierului s-a raspandit in toata lumea si surprinzator s-a conservat cumva peste timp, dainuind si evoluand in pas cu vremea. In Romania, aceasta meserie este una apreciata, mesterii fierari putand fi gasiti cam in toate zonele tarii. Pe meleagurile noastre, fierarii priceputi au preluat aceasta meserie de la inaintasii lor. Lupta cu fierul este una extrem de dificila, insa rezultatele sfideaza scurgerea sutelor de ani. Din atelierele de fierarie romanesti, sunetul ciocanului care bate fierul inrosit in foc rasuna tare. Modelele nu sunt realizate in serie, ci adesea sunt unicate, lucratura manuala avand specificul si particularitatea celui ce o realizeaza. Sunt lucrari personalizate, realizate prin multa truda si sudoare. Fierul forjat traditional se modeleaza la o temperatura apropiata de punctul de topire, acesta fiind fierul pe care il vedem la lucrarile inaintasilor nostri, deoarece este si cel care dainuieste cel mai mult in timp.
Maiestrul fierar se raporteaza la stilul si dorinta clientului, insa maiestria mestesugarului este nota distinctiva data in realizarea detaliilor. Este o meserie grea, care presupune multa sudoare, forta, calcule precise, geometrie, dar si talent, ambitie, dragoste pentru frumos. Numai cineva pasionat cu adevarat poate indura caldura, rugina, praful si mirosul greu de fier incins. Fierul sufera numeroase transformari pentru a deveni in final opera de arta, iar artistul sufera si traieste pasiunea alaturi de opera sa.
Fie va vorbim de poarta, gard, scara, cruce pentru biserica, felinar, balustrada sau piesa de mobilier interior, toate sunt creatii artistice, desi au o utilitate imediata si nu sunt concepute ca fiind exponate de muzeu. Valoarea obiectului realizat manual si trainicia in timp confera acestor lucrari o valoare artistica deosebita. Mestesugul fierului traieste gratie fierarilor care practica cu drag o meserie provocatoare si mereu dura.

MODELE REALIZATE DE:

Marian Ierchan

Valenii de Munte; Jud Prahova

0722.255.693

Sarbatoarea Pastilor la Valenii de Munte

Auzim adesea expresia Pastile se petrec in familie si stim cu totii cum aceasta sarbatoare este un bun prilej de regasire cu cei dragi, cu cei apropiati sufletului nostru. De Pasti ne reintalnim fratii, parintii, bunicii, prietenii si facem tot posibilul sa-i revedem pe toti, sa le transmitem un gand bun, un cadou, o bucurie cat de mica. Bucuria Invierii Domnului se traieste in comuniune cu ceilalti, iar familiile se reunesc. Unii calatoresc distante impresionante pentru a fi alaturi de cei dragi. Fiecare se gandeste la familia sa si suntem cu totii cuprinsi de o graba nebuna pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Facem tot posibilul si nimic nu ne sta in cale! Niciodata nu cred ca ne-am intrebat cum este Pastile pentru cei singuri, pentru cei ce sunt departe si nu au posibilitatea de a ajunge acasa, pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi, pentru cei abandonati, pentru batranii uitati de ai lor... Anul acesta, am avut ocazia sa vad ca, intr-o lume grabita si egoista, cineva are timp si dorinta de a oferi o bucurie si acelora care din diferite motive nu pot fi impreuna cu famiile lor sau nu au pe cineva drag care sa le fie aproape.
Parohia Manastirea din Valenii de Munte a organizat in a doua zi de Pasti, dupa Sfanta Liturghie, masa traditionala de Pasti, pentru toti cei dornici de a petrece aceasta sarbatoare in comuniune. S-au bucurat de acest eveniment deosebit, deopotriva, bogati si saracii, copii si batrani, cei singuri, cei apropiati parohiei si impreuna s-au veselit de primirea calduroasa a parintelui paroh si a diaconului. Organizarea a fost una aleasa, atent urmarita de parintele paroh.
Nu a fost o pomana, ci o sarbatoare cocheta in sensul bun, o agapa frateasca, menita sa aduca zambete pe chipuri. Binecuvantarea parintelui, masa imbelsugata si muzica populara au facut o atmosfera greu de uitat si greu de trecut cu vederea. Am fost placut impresionata de acest eveniment, care tine orasul viu si aproape de biserica.
Sunt mandra ca am participat la aceasta sarbatoare si sunt mandra sa spun ca m-am nascut la Valenii de Munte. Hristos a inviat!

Duminica Floriilor, in cautarea spiritului autentic romanesc

Cu adevarat, Duminica Floriilor a fost una binecuvantata si traita intens in tara noastra. In toate marile orase si nu numai, s-au organizat pelerinaje in amintirea Intrarii Mantuitorului in Ierusalim. Credinciosii s-au unit, cu mic, cu mare, purtand in maini flori si crengute de salcie, cantand si rugandu-se impreuna cu bucurie si smerenie in acelasi timp. Pentru credinciosii din comuna Snagov, sat Vladiceasca, Duminica Floriilor a fost una cu totul deosebita.
Parintele Constantin Lupu a propus pentru aceasta duminica sa readuca la viata traditiile de odinioara, reinviind parca satul de altadata, cu datinile si obiceiurile lui atat de pretioase. Credinciosii au fost indemnati sa participe la Sfanta Liturghie in costum popular, spre aducerea in actualitate a valorilor autentice romanesti. Cu mandrie buna, oameni din diferite locuri s-au unit intr-un gand, intr-o ruga, intr-un duh pur romanesc, spre bucuria tuturor, dar mai ales spre bucuria copiilor.
Copiii au asistat la o adevarata lectie de istorie. O istorie a neamului nostru, care e pe cale sa se piarda daca nu o propovaduim mai departe generatiilor ce ne urmeaza. Pentru ei a fost ca o serbare, la care au purtat un costum, iar la final au primit iconite si alte obiecte sfintite, fara ca macar sa fie nevoie sa spuna o poiezie. Participarea celor mari alaturi de ei a fost cu adevarat o surpriza si a dublat uimirea care se citea usor pe fetele lor inocente. Ei au primit Sfanta Liturghie ca un spectacol frumos, de care s-au bucurat asa cum numai ei stiu sa o faca, insa noi, cei mari, am trait un moment inaltator si parca fiecare, desi zambea, avea in suflet o lacrima.
O lacrima nostalgica, pentru ca atat de rar ne amintim sa traim romaneste. O lacrima grea, pentru ca ne doare dorul de stramosii nostri, de oamenii simpli care impleteau greutatile cu rugaciune si treceau prin viata cu fruntea sus. O lacrima amara, pentru ca nu mai stim sa apreciem o broderie, o basma, o pereche de opinci. Duminica aceasta, Parintele ne-a adus pe toti mai aproape de sat, de pamant, de simplitate si de spiritul autentic romanesc.

http://bisericavladiceasca.wordpress.com/2014/04/22/sarbatoarea-floriilor-2014-biserica-vladiceasca/

Adoptia, o alegere nobila

Intr-o lume debransata de la credinta, traditii si modele, o lume aproape aberanta care si-a pierdut vocatia, mai multe asociatii militeaza pentru dreptul la viata, pentru nobletea adoptiei si pentru punerea in drepturi a familiei crestine traditionale, atat de necesara intr-o societate pe cale sa se paganizeze. In 39 de orase din Romania s-au organizat marsuri pentru viata, cu scopul de a trage un semnal de alarma asupra atrocitatilor care se intampla din prea multa ignoranta, indiferenta si lipsa de iubire.
Viata este primul drept al omului, insa cei fara glas nu-si pot cere acest drept minim. Din nefericire, Romania a ajuns pe un loc fruntas in Europa la capitolul avorturi, cu o rata de aproximativ 480 la 1.000 de nasteri. Este o cifra rusinoasa si de-a dreptul dezgustatoare. Pantecele femeilor au ajuns sa fie morminte pentru sufletele fara aparare. Femeile au devenit cosciuge vii, fara constiinta si, de cele mai multe ori, fara remuscari.
Marsul pentru viata a propus adoptia ca fiind o alegere nobila, atat pentru scaderea numarului de avorturi, cat si pentru reducerea numarului copiilor abandonati, pentru care societatea este prea saraca in a gasi solutii.
Adoptia este gestul nobil care salveaza o viata si care naste un om perfect integrabil in societate. Un copil care are sansa de a creste in sanul unei familii are o sansa reala la o viata mai buna. Se spune despre copiii adoptati ca sunt copii crescuti in inima, deoarece aceia care infiaza un copil sunt oameni capabili de a imparstasi foarte multa dragoste si numai o dragoste puternica te poate impinge la un astfel de gest jertfelnic, pana la urma. Este o jertfa sa primesti un suflet strain in familia ta, creezi o punte sufletesca intre tine si el, iar la nevoie sa-l pui chiar mai presus de tine.
Intr-o lume mult prea preocupata de drepturile animalelor, milioane de vieti omenesti sunt luate pe nedrept si intr-un mod crud. Statistica este ingrozitoare. In Romania, in ultimii 50 de ani s-au inregistrat peste 22 de milioane de avorturi. Este echivalentul populatiei tarii noastre... 22 de milioane de victime tacute, intr-o tara care inchide ochii si nu observa. Oare cati ar fi putut ajunge medici, avocati, oameni de stiinta, inventatori, profesori? Oare cati ar fi devenit sfinti? Marsul pentru viata are ca scop recladirea unei Romanii mai bune si mai sensibile, o Romanie a generozitatii si a dragostei. 

Zambete multe, zambete pretioase!

La Judecata de apoi cu totii am vrea sa auzim pe Mantuitorul spunand: Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine... Oare cati dintre noi se mai gandesc temeinic la acest moment infricosator cand vom da socoteala pentru toate si cati mai sunt preocupati de castigarea vesniciei sufletesti prin fapte de milostenie?
Marian Tudor nu este doar un simplu preot, intr-o parohie saraca. El este parintele a peste 70 de suflete prizoniere in temnita saraciei, este singura speranta a unei lumi aflate in fundul prapastiei, o lume despre care nici statul, nici autoritatile nu vor sa-si aminteasca.
Este greu de crezut ca in 2014, in comuna Glodeanu Silistea, judetul Buzau, zeci de suflete, copii si batrani deopotriva, traiesc flamande, fara imbracaminte, fara incaltaminte, fara utilitati, fara nici un venit si fara posibilitatea de iesi la liman. Traiesc un prezent crunt, in care o bucata de paine cu ceapa face ca ziua sa fie una binecuvantata. Nu se gandesc la viitor! Nu stiu ce sa spere, nu au indrazneala de a-si face planuri, nu stiu ce inseamna mai bine. Spera cel mult ca vor manca si maine. Nu rad, nu cer si nu striga dupa ajutor. Au imprimate pe chipuri smerenia si resemnarea. Sunt ca niste martori muti ai unei lumi mult prea triste.
Aici a ajuns in urma cu cativa ani, dintr-o randuiala bine chivernisita de sus, parintele Marian Tudor. Un om tanar, care nu a ramas indiferent, ci a privit cu atentie in jur si a facut rapid un plan pentru remedierea situatiei. Cum a pus Dumnezeu atata intelepciune intr-o inima atat de tanara? Oare ce putere invinge teama si da aceasta forta incredibila si curaj fara margini pentru a lua in propriile maini soarta a zeci de suflete?
Cand multi dintre noi nu mai suntem siguri nici macar de propriul nostru suflet, nu ne mai regasim in fiinta nostra, un om vine sa demonstreze, cu o blandete ucigatoare, ca lumea poate fi mai buna si pentru ei. Si-a asumat salvarea unei comune pentru care viitorul nu exista. Din initiativa parintelui, prin intermediul a numeroase campanii umanitare, copiii de la Glodeanu si-au recapatat zambetul.
Asociatia Impreuna Pentru Sansa Ta s-a alaturat acestei initiative si a demarat o campanie pentru strangerea de bunuri: imbracaminte, incaltaminte, jucarii, rechizite, alimente (în termen de valabilitate), electrocasnice (in stare de functionare) pentru copiii si familiile din comuna Glodeanu. Acest apel umanitar se adreseaza tuturor oamenilor de bine, cu suflet mare, care au inteles ca din ceea ce le prisoseste lor pot oferi un ajutor, oricat de mic, pentru copii, tineri şi familiile lor, cu care viata nu a fost deloc darnica.
O jucarie cu care nimeni nu se mai joaca, o haina care zace de ani de zile prin sifonier, un pantof care s-a demodat, un covor care s-a decolorat, un televizor, cateva carti... si multe alte lucruri, care pentru noi nu mai prezinta nici un interes, pot fi o adevarata sursa de bucurie pentru cei care nu-si permit aceste lucruri. Fiecare dintre noi poate intinde o mana, fara prea mare efort.
Sunt gesturi marunte, care pot aduce mari bucurii atat lor, cat si noua, caci Imparatul zice: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Sa ne ajute Domnul, sa ne trezim si sa ne facem timp sa cercetam pe cei aflati in nevointa, sa aducem un strop de speranta in inimile impietrite de greutati, sa aducem zambete multe, zambete pretioase!

In loc de rugaciune

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia alt’dată în candela din gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram, ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted, un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.

Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

Versuri  DEMOSTENE ANDRONESCU

Reintoarcerea la traditii si nevoia de brand

Un brand este modul in care este vazut un produs, un serviciu, o idee, un stat, o persoana sau o companie in ochii celor cu care interactioneaza, carora se adreseaza. Apasatoarele concepte multinationaliste, strategiile de marketing, tehnicile de negociere genereaza un adevarat brain storming menit sa emita cele mai eficiente procese de acaparare a pietei cu orice pret. Oamenii cu viziuni de ansamblu au inteles efectul publicitatii excesive si impactul mesajelor asupra psihicului, astfel incat sa creasca nevoia de consum.
In tot acest mediu de business bine structurat, nevoia de brand se naste pentru a indeplini o promisiune, pentru a adauga valoare produselor si, de ce nu, pentru reintoarcerea la valorile traditionale romanesti.
Mai bine zis se impletestesc in conceptul de business frumusetile si bogatiile traditionale, potentand astfel sansele de reusita. In trecut se putea vorbi usor de un brand "natural" pentru produse din diferite locatii. Nota distinctiva fiind data de istorie, de traditii si de diferitele particularitati dintr-o zona. Romanii au stiut dintotdeauna ca adevarata valoare durabila si vesnic nesfarsita a plecat din vetrele satelor, de la oamenii cei mai simpli si curati, care produceau marfuri autentice, lucrate cu simt de raspundere si specifice zonelor. Fiecare breasla si fiecare zona promovand produse diferite, insa ancorate in istoria locului.
Globalizarea sterge diferentele, tehnologia schimba rapid modul de viata, iar ceea ce a fost reprezentativ o buna perioada de timp pentru un produs ajunge sa nu-l mai defineasca. Unele branduri ajung demodate, devenind aproape incompatibile cu produsul, cu noile obiceiuri ale zonei sau cu noul stil de viata. Isi pierd, practic, identitatea. De aceea, o strategie de branding trebuie sa se bazeze pe o viziune viabila in timp.
Acest proces are menirea de a oferi o identitate produsului, formand o imagine fidela, pozitiva si atragatoare, cu scopul de a-l diferentia in mediul concurential deosebit de puternic. Este cartea de vizita a produsului, transmitand o garantie pentru calitate si oferind un avantaj competitiv major. Imaginea produsului este o suma de convingeri si pareri ale consumatorilor reprezentand un produs al mintii. Adesea oamenii isi formeaza o imagine proprie despre fiecare produs in parte. Este modul in care este perceput un serviciu, un produs sau o companie in mintea consumatorilor.
Imaginea brandului poate modela destinul economic al unei companii. Traditiile sunt izvorul nesecat de valori, care inspira din ce in ce mai multe companii. Constientizarea reintoarcerii la traditii devine tot mai acuta, iar din fericire tara noastra are resurse. In istorie, in folclor, in mestesuguri, in datini, in credinta, in tot trecutul nostru gasim surse de ispiratie, pe care le putem folosi cu mandrie, pentru a da valoare produselor si serviciilor pe care le promovam.
In acest fel demonstram ca ne cunoastem si ne iubim tara, dar in acelasi timp impartasim tuturor povestea trecutului nostru. Astfel, cand un strain intra in contact cu noi, primeste si povestea din spate, ajungand sa identifice Romania in produs. Este o forma de recunoastere, prin care noi ne declaram respectul fata de traditii si facem si pe ceilalti sa ne aprecieze valorile. Este o recastigare a demnitatii trecute, pentru dobandirea demnitatii viitoare.

Spiritul lui Nicolae Iorga, inca viu la Valenii de Munte

Patriarh al culturii romane, Nicolae Iorga spunea: Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui, dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s-o auzi si trebuie un gram de iubire ca s-o intelegi. Astfel se intelege dorinta sa de a se retrage departe de zgomotele marunte ale centrelor urbane care distrag atentia. In 1908 a ales orasul Valenii de Munte. Probabil aici a gasit acea dulceata care ridica inima, care i-a adus concentarea atat de necesara clocotirii mintii sale. Aici a fondat o scoala de vara, un azil, o editura, o tipografie si suplimentul Neamul romanesc literar.
Din 1909, scoala sa din Valeni a fost transformata intr-un centru studentesc, autofinantat din vanzarea de carti postale, iar in 1938, Iorga a inaugurat aici un teatru in aer liber, cu una dintre operele sale dramatice, Razbunarea pamantului. Nu orasul l-a facut mare, ci a ales un oras mic, care sa devina mare prin numele sau, facand veridica expresia: Omul sfinteste locul.
Casa memoriala in care savantul si-a petrecut mai bine de 30 de ani sfideaza pasii nevazuti ai timpului, identitatea lui Nicolae Iorga contopindu-se cu identitatea orasului. In vreme ce multi fug de obscuritatea micilor orase cautand perspectiva promitatoare a devenirii in marile orase, istoricul si reputatul orator alege sa se retraga intr-o oaza de cugetare, pentru a-si desavarsi opera sa impresionanta si pentru a inmulti talantii mintii sale.
La Valenii de Munte gasim un adevarat centru cultural format din Casa Memoriala Nicolae Iorga, Muzeul de Etnografie al Vaii Teleajenului si Muzeul de Arta Religioasa. In curtea casei memoriale te intampina bustul savantului turnat in bronz de sculptorul Oscar Han. Savantul pare ca vegheaza inca in linistea orasului. 

La intrarea in casa, pe o placuta, sta scris Aceasta casa in care au muncit, s-au bucurat si au suferit Nicolae si Ecaterina Iorga. Tot interiorul evoca personalitatea marelui om de cultura, de la carti, manuscrise, documente, fotografii, obiecte personale si pana la mobilier. Pe holul lung, portretul lui Nicolae Iorga pictat de fiica sa inca ii face simtita prezenta. Aici se mai pot vedea vitrine cu documente si fotografii ce prezinta momente din activitatea publica a savantului.
Biroul de lucru dezvaluie impresionanta biblioteca, care gazduieste volume din variate domenii. Pe birou, mapa, calimara si pana de scris inca asteapta profesorul. Urmatoarea incapere este dormitorul, cu mobilier popular si icoane pictate pe sticla, datand din secolele XVIII-XIX. Saloanele pastreaza nota populara romaneasca in mobilier si tapiterie, iar pe pereti sunt expuse tablouri valoroase de Nicolae Grigorescu - Pe Valea Campinitei si Flori de mar si Elena Popeea - Flori rosii.
Un om cu o memorie uriasa, cunoscator in detaliu atat al istoriei romane, cat si al istoriei universale, Iorga a fost autorul unui numar colosal de publicatii: aproximativ 1.250 de volume si 25.000 de articole. Remarcabil om politic, prim-ministru si ministru al educatiei nationale, membru al Parlamentului in mai multe legislaturi, Nicolae Iorga lasa in urma o vasta opera ce cuprinde diverse domenii: monografii de orase, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, literaturii, comerțului, tipariturilor, a calatorilor. A scris poezii, drame istorice, volume memorialistice.
O personalitate greu de descris in cuvinte, cu o activitate care sfideaza limitele ratiunii umane, a gasit loc in inima sa pentru un oras care ii pastreaza vie memoria. Pentru Valenii de Munte, Nicolae Iorga este ca o carte de vizita pretioasa. Orasul se mandreste cu numele marelui istoric, rasplatind increderea pe care acesta i-a acordat-o in urma cu mai bine de 100 de ani.

Cugetari dragi

"Sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti, incat ochii nu le pot plange; ele zac in inima arzand-o."
"Daca vei avea aur in sufletul tau, in licariri de aur va straluci tot ce porneste de la tine."

"In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe."

N. Iorga

Orele de religie, trecut, prezent si viitor

Auzim tot mai des prin intermediul presei opinii pro si contra introducerii orelor de religie in scoli. Se pare ca ideea pastrarii identitatii nationale crestine starneste revolte intre parinti, scotand la iveala adevarate furtuni ateiste in fata carora uneori ramanem muti si neputinciosi. Pe tot parcursul istoriei poporului nostru, credinta a jucat poate cel mai important rol si s-a imprimat atat de puternic, incat astazi, pe buna dreptate, Romania este numita a doua gradina a Maicii Domnului. De la inceputul vietii pe aceste meleaguri s-a vorbit despre un nucleu de credinta, iar istoria pastreaza dovezi clare ca domnitori, savanti, scriitori, artisti si toti oamenii de valoare ai acestui neam au avut legaturi stranse cu divinitatea. Cu sangele inghetat in smerenie, iar uneori chiar cu pretul vietii, stramosii nostri s-au luptat pentru libertatea credintei noastre, convinsi fiind ca sacrificiul lor va aduce mai multa lumina si speranta pentru generatiile viitoare.
Domnul Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant, a inchinat cate o manastire pentru fiecare batalie castigata, multumind lui Dumnezeu pentru fiecare pas facut in dobandirea libertatii in fata asupritorilor turci si a lasat Moldova nu urmasilor lui, ci urmasilor, urmasilor lui. Adica noua, care astazi ne bucuram de libertate, de confort si de liniste. Insusi Papa Sixtus al IV-lea l-a numit Athleta Christi (atletul lui Christos), identificand in toata activitatea sa dragostea si dedicarea permanenta in slujba tarii si a lui Dumnezeu. Tara Romaneasca s-a bucurat de importante schimburi culturare si bisericesti, favorizate de legaturile intretinute de catre domnitorul Mircea cel Batran cu comunitatile balcanice. Ctitorul Manastirii Cozia, dar si al altor manastiri, cunoscut si pentru importante contributii catre Muntele Athos, a militat vehement pentru credinta si unitate nationala.
Domnitorul Constantin Brancoveanu, cel care a condus tara timp de 26 de ani, ferind-o de razboaie, cu modestie ingereasca si putere de piatra, a ales sa plateasca pretul suprem al vietii lui si al copiilor lui pentru mentinerea credintei si a demnitatii, nevoind a inchina tara paganilor. Marii nostri scriitori au vorbit in operele lor despre credinta romanilor, multi dintre ei petrecand in manastiri, scriind atinsi parca de adierea Harului Divin. Alexandru Vahuta organiza la Agapia numeroase cercuri literare, unde importanti oameni de cultura ai vremii isi odihneau adesea sufletul si gandul obosit, regasind linistea launtrica in spatiul manastiresc.
Nicolae Grigorescu, cel mai de seama pictor roman, care se bucura de atata apreciere in lume, la numai 18 ani a primit misiunea covarsitoare de a picta Manastirea Agapia din Neamt. Exclama adesea: Toata noaptea visam numai ingeri si scene religioase. Inspirat din cer, a lasat in urma capodopere inestimabile, care ne fac mandri in fata intregii lumi. Si multi, poate prea multi oameni de seama au marturisit in fel si chip, din generatie in generatie, o cultura profund crestina si traditii cu adevarat dumnezeiesti, care ar trebui sa ne faca sa pretuim trecutul si sa ne responsabilizeze pentru viitor.
In istoria noastra, il regasim pe Dumnezeu in toate. Stau si ma intreb, de ce atata indarjire de a-l scoate pe Dumnezeu din viitor? De ce sunt unii dintre noi, crestini de altfel, impotriva orelor de religie, impotriva icoanelor in salile de curs, impotriva profesorilor de religie? De ce este rusinos ca un copil sa invete cele 10 porunci biblice? De cand este o rusine sa-ti cinstesti parintii, sa-ti iubesti aproapele, sa nu minti, sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu invidiezi? Din ce rationamente reci am ajuns sa minimalizam importanta acestor lucruri in educatia copiilor? Hristos ne vorbeste de bunatate, blandete, milostenie, iubire, vazand in copii cele mai inalte si mai curate fiinte de pe pamant, si ne indeamna sa ne hranim copiii cu aceste lucruri.
Noi, insa, de cele mai multe ori, cu raceala si indiferenta, am devenit ucigatori de suflete, propovaduind doar concurenta, performanta, graba, stresul si toate celelalte micimi ale vietii. Eu sunt mandra de trecutul tarii mele si desi nu vreau, ma gandesc de pe acum ca-mi va fi rusine de viitorul ei. Mantuitorul a spus: Cel ce are urechi de auzit, sa auda! Sa-i lasam pe copiii nostri sa asculte lectiile profesorilor de religie si poate ei vor auzi mai bine decat am auzit noi!

Mestesuguri uitate

Pe teritoriul tarii noastre, mestesugul teserii s-a practicat din vremuri stravechi, iar transmiterea lui s-a facut din generatie în generatie, aceste indeletniciri avand radacini adanci in vetrele satelor. Pe vremuri, grijile femeilor erau in principal hainele si tesaturile. Fiecare fata tanara invata de la femeile din sat sa toarca si sa teasa inainte de a avea o familie. Camasi bogat decorate, basmale si marame din fir de borangic, fete de perne si de masa, huse pentru carti de valoare, mileuri, peretare, covoare si stergare, toate alcatuiau universul satului de altadata, in culori vii sau mai sterse. Motivele geometrice si cele florale spuneau povestile veacurilor trecute. Interiorul locuintelor taranesti era acoperit cu frumoase tesaturi, dand astfel nastere unui decor de o rara frumusete. Inca din secolul V i.e.n., istoricul grec Herodot mentiona: Tracii cultiva in tara lor canepa din care isi fac haine ce aduc foarte mult cu cele din in; cine nu este obisnuit cu ea nici nu poate deosebi daca e vorba de in sau canepa.
Geto-dacii produceau si tesaturi de lana din care isi confectionau vesminte, pe langa tesaturile de in si canepa. Aceste veşminte au fost apreciate mai apoi si de romani. Columna lui Traian de la Roma sta marturie ca pentru imbracaminte dacii intrebuintau tesaturi pentru diferite piese de port. In secolele urmatoare se perfectioneaza tehnicile de lucru, iar tipurile de tesaturi se diversifica, dezvoltandu-se o adevarata arta nationala.
In timp, multe din tainele acestui mestesug s-au pierdut; multe traditii s-au schimbat, s-au risipit. Tot mai rar cunostintele legate de tesaturi sunt pastrate de mesteri anonimi care nu mai au cautarea de altadata si care nu mai au ucenici dornici sa stapaneasca o meserie fara viitor. Conceptia despre lume a oamenilor din trecut s-a schimbat, iar astazi razboaiele de tesut orizontale sau verticale mai sunt pastrate doar în muzee de etnografie din ţara noastra.

Traditiile se pierd în negura timpului…
Lucrul de mana a fost preluat de masinile de brodat, insa valoarea nu este aceeasi.
Timid, doar pictura cu acul mai ramane o indeletnicire cautata tot mai mult de catre cei care cunosc truda cu care este realizata.
Goblenul, fin si rafinat, pare sa-si faca loc din ce in ce mai mult in casele moderne. Scene religioase sau peisaje multicolore sunt la mare cautare printre orasenii care doresc sa pastreze un iz de traditie in casele lor. Din pacate, aceasta munca uriasa de a reda forme si chipuri pe panza nu este apreciata la adevarata valoare, nefiind rasplatita pe masura.
Adevaratele capodopere, lucrate de maini harnice, sunt de cele mai multe ori vandute, atat in tara, cat si in strainatate, cu preturi de nimic. Este trist ca ne-am pierdut valorile si ca nici nu mai stim sa evaluam corect ceea ce a mai ramas.