Uniti pentru viata

 De mai bine de un an ne luptam pentru sanatatea si viata noastra. Pandemia de COVID-19 ne-a facut sa ne gandim mai mult la sanatatea noastra si a celor din jur, sa pretuim mai mult starea de bine pe care o aveam ca pe un firesc, sa fim mai atenti la felul in care ne desfasuram activitatile zilnice. Viata este cel mai de pret dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, prin parintii nostri si avem datoria de a ingriji si ocroti acest dar minunat. Ne-am unit eforturile pentru combaterea pandemiei, iar fiecare din locul in care s-a aflat a facut cate ceva. Medicii in spitale, autoritatile la carma tarii, profesorii in scoli, parintii la casele lor, fiecare a ajutat in felul sau.

Fie ca doar am stat in izolare, sau doar am purtat o masca, sau am facut cumparaturi pentru cineva aflat in neputinta, cu totii ne-am dat mana intr-un efort comun pentru supravietuire. Pandemia a scos la iveala foarte multe lucruri urate si ne-a aratat ca suntem vulnerabili, fricosi si instabili din multe puncte de vedere, insa a pus pe tapet si multe lucruri bune, pe care numai la nevoie le puteam proba. Am dat adesea dovada de compasiune, empatie, atentie la nevoile celorlalti, descoperind cum aceste trairi nobile dau sens si bucurie vietii. Un efort sustinut de oameni, pentru oameni.
Protejarea vietii si perpetuarea ei este obiectivul suprem pe care omenirea nu trebuie sa-l scape niciodata din vedere. Este important si laudabil ca ne-am unit eforturile pentru binele nostru al tuturor, insa este imperios necesar sa ne unim cu cel putin la fel de multa ravna si pentru a da viata si a asigura conditiile necesare vietii in viitor. Actiunile pro-viata au continuat asa cum era firesc chiar si in vremea pandemiei. Din varii motive, natalitatea este in continua scadere. Instabilitatea cu care ne-am confruntat in ultima perioada a adancit si mai mult problema. Din ce in ce mai multe femei si-au pus, pe buna dreptate, intrebari cu privire la siguranta lor si a pruncilor pe care-i vor naste in contextul actual.
Din ce in ce mai multe cupluri au resimtit efectele negative ale pandemie si s-au clatinat la gandul procrearii. Important este insa sa intelegem ca viata trebuie sa continue, in pofida tuturor greutatilor, si ca exista solutii si oameni de bine care pot da o mana de ajutor. In luna martie, "Luna pentru viata", asa cum ne-am obisnuit de cativa ani, se desfasoara o multitudine de actiuni pentru constientizarea acestor probleme. Anii trecuti erau poate mai vizibile, pentru ca parte dintre ele adunau laolalta o multime de oameni care se intalneau militand pentru viata. "Marsul pentru viata", care pana nu de mult se desfasura in zeci de orase, din zeci de tari, era o portavoce importanta in tragerea unui semnal de alarma.
Acum, acest eveniment s-a mutat in mediul online, insa mesajul ramane acelasi: orice viata conteaza, orice viata trebuie sprijinita si oricine poate sustine la un moment dat o viata. Mesajul si actiunile pro-viata trebuie sa continue si sa se materializeze prin noi si noi generatii care se nasc si cresc alaturi de noi. Viata este importanta din momentul zero, din prima secunda si depinde de noi cum incurajam si cum armonizam lucrurile pentru ca ea sa existe. Nici o femeie aflata in criza de sarcina nu trebuie ignorata, tratata cu dispret sau impinsa spre avort. Cu putin ajutor si consiliere, ea poate depasi criza in care se gaseste si poate aduce pe lume un copilas. Uniti pentru viata putem face mult bine, aducand bucurie si speranta celor din jur.

Pro-VIATA

Asa cum ne-am obisnuit de cativa ani in luna martie, romanii au ocazia de a participa la Marsul pentru Viata. Tema marsului de anul acesta este Unic din prima secunda. Organizat la data de 23 martie in peste 500 de localitati din Romania si Republica Moldova, are in primul rand rolul de a sprijini femeile in criza de sarcina, de a le incuraja si a le ajuta sa aduca pe lume pruncii pe care-i poarta in pantece. In al doilea rand, marsul are rolul de a trage un semnal de alarma in ceea ce priveste usurinta, chiar firescul cu care practica avortului s-a instalat in vietile noastre. Familia, medicii, apropiatii, toti il recomanda ca pe o solutie salvatoare in cazul unei sarcini nedorite. 
E greu de crezut ca in zilele noastre trebuie sa militam pentru viata, insa datele arata ca e nevoie de suport. Rata avorturilor atinge cote alarmante. Cifrele sunt infricosatoare. Cauzele sunt diverse - de la lipsuri materiale si probleme medicale pana la lipsa unei familii care sa asigure un climat propice cresterii unui copil. Sunt situatii fel de fel, unele cu adevarat grele, insa, indiferent care sunt neajunsurile, trebuie sa intelegem si sa acceptam ca o viata e un dar de la Dumnezeu si nu o putem lua. Orice fiinta are dreptul sa se nasca, sa creasca si sa-si implineasca menirea pentru care a fost lasata pe pamant. 
Nimic nu este intamplator, nici o viata nu este lipsita de importanta, nici un drum nu este lipsit de sens. Toate sunt ingaduite prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, iar daca El da viata, omul nu are dreptul sa o ia. S-a ajuns la asa o neglijenta, incat aproape in toate familiile s-au intamplat avorturi, mai toti cunoscutii nostri au recurs la un moment dat la un astfel de act. Dispunem de vieti in chip odios, decidem fara remuscare, ucidem fara sa privim in urma. Viata nu e o intamplare, e un dat. Un dat cu care prea lesne ne jucam. Milioane si milioane de suflete nenascute atarna si trag in intuneric neamul nostru, care si asa e destul de bolnav si batran. Nu mai vrem copii deoarece suntem comozi si coplesiti de griji mai mult sau mai putin intemeiate. 
Alegem moartea, uitand ca cel mai de pret dar este viata. Desi suntem fiinte rationale, am devenit mai cruzi decat animalele. Avem o lista intreaga de drepturi, chiar si dreptul de a ucide. Nu acceptam o alta cale, nu ne asumam nimic, iar daca cineva incearca sa ne atraga atentia ca gresim, imediat linsam, catalogam, condamnam la tacere. Adesea, militantii pro-viata sunt vazuti ca niste inapoiati, ingusti la minte, care nu accepta ca societatea a evoluat. E drept ca a evoluat, dar omenirea a decazut atat de mult incat pacatul a devenit drept, patima este placere, iar grotescul este normalitate. Fiecare face ce-i place, iar restul e... tacere. 
Marsul pentru Viata rupe tacerea. Este vocea pruncilor nenascuti care striga in intuneric. Sunt fii si fratii nostri care n-au apucat sa vada lumina zilei. Sunt Romania din umbra, care-si plange nesansa la viata. Toate aceste suflete nedorite si neiubite de nimeni sunt adanc amprentate in constiinta poporului nostru. Ele raman acolo ca un bagaj negativ ce inclina balanta in defavoarea noastra. Marsul pentru Viata ne reaminteste ca avem datoria de a avea grija de toate fiintele umane care se vor naste. Orice criza de sarcina este o responsabilitate a noastra, a tuturor. 
Cine stie cate drame traiesc femeile si tinerele adolescente de langa noi? Doar Dumnezeu cunoaste framantarea launtrica a fiecareia. El stie masura, staruinta, rabdarea, suferinta si nevointa noastra. El vede zbuciumul mamei care nu-si poate aduce pe lume copilul, El vede frica si incertitudinea. Sunt multe greutati, temeri si reprosuri pe care uneori femeile pur si simplu nu le pot depasi. E nevoie de sprijin si intelegere. E nevoie de empatie. E nevoie de traire alaturi de aproapele nostru, cu inima larg deschisa, cu mainile ferm intinse. De cele mai multe ori Dumnezeu ne vorbeste si ne arata calea prin cei de langa noi. 
Avem in jur familia, prietenii, colegii, profesorii, cunoscutii si necunoscutii. Se naste fireste intrebarea: prin care dintre ei vorbeste? La cine ne uitam? Cine este aproapele meu? Traim  in comuniune si stim prea bine ca, iubind pe aproapele, iubim de fapt pe Dumnezeu. Usor si frumos de spus, insa egoul personal ne pune adesea in dificultate. Femeia in criza de sarcina poate fi aproapele care asteapta ajutorul si grija noastra. Familiile nevoiase, tinerii, cei singuri sunt aproapele nostru. Copilul nenascut inca poate deveni aproapele si prietenul nostru. Si cine stie? Poate salvatorul nostru... 

Adoptia, o alegere nobila

Intr-o lume debransata de la credinta, traditii si modele, o lume aproape aberanta care si-a pierdut vocatia, mai multe asociatii militeaza pentru dreptul la viata, pentru nobletea adoptiei si pentru punerea in drepturi a familiei crestine traditionale, atat de necesara intr-o societate pe cale sa se paganizeze. In 39 de orase din Romania s-au organizat marsuri pentru viata, cu scopul de a trage un semnal de alarma asupra atrocitatilor care se intampla din prea multa ignoranta, indiferenta si lipsa de iubire.
Viata este primul drept al omului, insa cei fara glas nu-si pot cere acest drept minim. Din nefericire, Romania a ajuns pe un loc fruntas in Europa la capitolul avorturi, cu o rata de aproximativ 480 la 1.000 de nasteri. Este o cifra rusinoasa si de-a dreptul dezgustatoare. Pantecele femeilor au ajuns sa fie morminte pentru sufletele fara aparare. Femeile au devenit cosciuge vii, fara constiinta si, de cele mai multe ori, fara remuscari.
Marsul pentru viata a propus adoptia ca fiind o alegere nobila, atat pentru scaderea numarului de avorturi, cat si pentru reducerea numarului copiilor abandonati, pentru care societatea este prea saraca in a gasi solutii.
Adoptia este gestul nobil care salveaza o viata si care naste un om perfect integrabil in societate. Un copil care are sansa de a creste in sanul unei familii are o sansa reala la o viata mai buna. Se spune despre copiii adoptati ca sunt copii crescuti in inima, deoarece aceia care infiaza un copil sunt oameni capabili de a imparstasi foarte multa dragoste si numai o dragoste puternica te poate impinge la un astfel de gest jertfelnic, pana la urma. Este o jertfa sa primesti un suflet strain in familia ta, creezi o punte sufletesca intre tine si el, iar la nevoie sa-l pui chiar mai presus de tine.
Intr-o lume mult prea preocupata de drepturile animalelor, milioane de vieti omenesti sunt luate pe nedrept si intr-un mod crud. Statistica este ingrozitoare. In Romania, in ultimii 50 de ani s-au inregistrat peste 22 de milioane de avorturi. Este echivalentul populatiei tarii noastre... 22 de milioane de victime tacute, intr-o tara care inchide ochii si nu observa. Oare cati ar fi putut ajunge medici, avocati, oameni de stiinta, inventatori, profesori? Oare cati ar fi devenit sfinti? Marsul pentru viata are ca scop recladirea unei Romanii mai bune si mai sensibile, o Romanie a generozitatii si a dragostei.