La multi ani, Romania! La multi ani romani de pretutindeni!

 In urma cu doar trei ani am sarbatorit 100 de ani de la Marea Unire. Tot in anul 2018 am avut privilegiul de a fi prezenti la slujba de sfintire a Catedralei Nationale, un eveniment menit sa incununeze izbanda celor 100 de ani. Multi dintre noi s-au simtit mandri ca sunt romani si datori sa contribuie intr-o forma sau alta pentru ca acest neam sa nu se stinga, pentru ca tara sa continue sa existe, pentru ca spiritul autentic romanesc sa fie transmis si retransmis nealterat generatiilor viitoare.

Ne-am gandit atunci la inaintasii nostri, la tot greul pe care l-au dus, la fiii neamului ce s-au facut una cu pamantul pentru libertate si credinta. Ne-am reamintit luptele importante si toate acele momente de zbucium prin care Romania s-a cladit. Cu sudoare, cu sange, cu lacrimi si mai cu seama cu vieti omenesti. I-am comemorat pe martirii neamului nostru, le-am plans o lacrima, le-am aprins o lumanare si le-am inaltat o rugaciune de pomenire si multumire pentru privilegiul nostru de a avea o tara, un pamant, o credinta si o identitate de care nicicum nu ne poate fi rusine. Ne-am bucurat de reusita noastra de a avea o catedrala la implinirea celor 100 de ani ai Romaniei.
Eram datori, iar dupa multe codeli si poticneli am reusit intr-un final sa ne dam mana in realizarea acestui demers curajos. Si nu-i putin lucru. Am reusit sa inaltam un frumos si trainic lacas de cult, spre pomenirea eroilor, spre pomenirea noastra si a urmasilor nostri, adica spre pomenirea intregului neam romanesc trecut, prezent si viitor. Timpul trece insa nemilos si iata-ne in tavalugul vremurilor, la numai trei ani distanta, prinsi in itele incurcate ale unei parsive pandemii, care pare ca ne sterge din memorie si din suflet ideea de neam si tara. Am uitat ca suntem romani. Bolnavi, fricosi, nesiguri si mai cu seama dezbinati ne zbatem intre sentimente din cele mai josnice.
Privind in istorie, am vazut cum greutatile i-au unit pe oameni, insa astazi nimic nu ne indeamna la unitate, ci, dimpotriva, toate ne dezbina. Doctori si pacienti, profesori si elevi, autoritati si oameni, angajatori si angajati, preoti si credinciosi, parinti si copii, oriunde privesti, spectacolul e garantat. Toti sunt contra, toti se cearta, toti au ceva de impartit. Ne-am scufundat in valurile vietii si distantati ne afundam unii pe altii de parca ne-am propus sa disparem complet. Niciodata omenirea nu a avut atata pofta de ura si insingurare. Nu s-a mai pomenit atata distantare sufleteasca intre cei de acelasi neam. Traim vremuri tare ciudate, care nu ne fac nici cinste si nici bine.
Pierderea identitatii si a credintei ne va demola din temelii si ne va pierde. Acum, in prag de sarbatori a venit vremea sa reflectam putin la felul in care fiecare dintre noi contribuim la stingerea sau nemurirea neamului, la binele sau distrugerea aproapelui, la imbogatirea sau saracirea traditiilor si valorilor romanesti. Iar pentru ca suntem la mijlocul postului Nasterii Domnului, va propun sa zabovim o clipa spre a ne curata sufleteste pentru a intampina Craciunul asa cum se cuvine.
Si pentru ca suntem un neam cu suflet sensibil, va reamintesc graitoarele versuri ale unui drag colind romanesc:
In coliba-ntunecata
Din carne si os lucrata,
A intrat Hristos deodata.
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frange.
Ci, El insusi trup si sange,
Preschimbat pentru faptura
Intr-o scumpa picatura,
Dulcea Cuminecatura.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer stralucit
Pe bolta de margarit
Iar in ea soare si stele
Cu Arhangheli printre ele.
In mijloc, Tron luminos
Si, pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfant s-alatura
Si acolo ramanea
Si acum si pururea.
Si noi, Doamne, ne-am sculat
Colibele-am curatat
Usi, ferestre, toate-s noi,
Doamne, intra si la noi.
La multi ani, Romania! La multi ani romani de pretutindeni!

Cu Dumnezeu de mana suntem un neam unic in lume

 Fara indoiala romanii se deosebesc in Europa prin felul lor de a fi. Carcotasii ar spune ca suntem hoti, tigani, saraci, inculti, nespalati etc. Cred cu tarie ca oricine indrazneste sa ne insulte astfel nu cunoaste nici istoria, nici traditiile, nici ospitalitatea, nici spiritualitatea poporului nostru. A cataloga un neam dupa un individ sau dupa o situatie este o dovada clara de superficialitate. Poate ca la un moment dat vreun oarecare frate de-al nostru sa fi gresit, insa a judeca la gramada este si mai gresit. Cei care ne-au acordat ragazul de a ne cunoaste stiu: romanul este harnic, primitor, iubitor de frumos, pastrator de traditii, credincios.

Poate mai sarac material, dar bogat sufleteste, poate mai putin conectat la ultimele tehnologii, dar mai creativ, poate mai putin atins de postmodernism, dar mai ancorat in credinta si mai atasat de valorile trecutului. Cei care au trecut pragul tarii noastre au simtit ca romanii sunt oameni calzi, cu suflet mare, bucurosi de oaspeti, omenosi. Cei care i-au primit pe romani in tarile lor au constatat ca ei sunt de cuvant, empatici, dedicati, cu simt jertfelnic, cu mare putere de a se darui. Nu de putine ori s-au auzit pe undeva prin lume uimitoare povesti despre faptele si credinta celor de un neam cu noi. Nevoia i-a impins pe multi departe de tara.
Cu inima stransa, cu un gram de speranta si cu credinta in suflet, multi au plecat la studii sau pentru a castiga un ban in plus. Au luat cu ei un geamantan de haine, cateva amintiri si felul lor de-a fi. Astazi ai nostri formeaza peste granite adevarate comunitati, care nu numai ca s-au integrat perfect, dar s-au si impus, purtand cu ei cate o bucatica din Romania pe care au si-au recladit-o acolo unde s-au dus. Au luat cu ei familiile, obiceiurile si traditiile, mancarea, portul, biserica. Au continuat sa traiasca romaneste si printre straini si nu de putine ori i-au molipsit si convertit si pe acestia sa traiasca romaneste. Roman cu roman, s-au regasit si unit peste granite, devenind impreuna mai puternici.
Ei s-au inteles atunci cand soarta le-a fost potrivnica, s-au ajutat atunci cand poate nimeni nu le-a intins o mana, s-au sprijinit cand valurile vietii i-au purtat in deriva, si-au deschis unul altuia o usa atunci cand ziduri reci pareau de netrecut. Cu Dumnezeu de mana, dor in suflet si cu sudori pe frunte, roman langa roman, au razbit printre straini. Departe de casa si de cei dragi, au indurat multe, fiind adesea desconsiderati, marginalizati, pusi la muncile cele de jos, inselati, exploatati. Cu rabdare, au muncit din greu, iar pentru seriozitatea lor au fost usor, usor acceptati si integrati. S-au zbuciumat mult, dar cu nadejde in Dumnezeu au indurat toate. Credinta a fost salvarea multora. Asa au rezistat, asa s-au intarit.
Cu Dumnezeu de mana si-au facut un nume, si-au castigat o paine si un statut. Au castigat respectul celor care i-au privit la inceput cu reticenta si astfel diaspora romaneasca a capatat sens. Pandemia care a zguduit lumea incepand din 2019 a facut sa creasca intre noi granite de netrecut. De ceva vreme ne-am distantat unii de altii. Nu ne-am mai vazut, nu ne-am mai strans in brate si dorul ne-a cioplit in suflet rani. Sarbatorile parca n-au mai avut aceeasi lumina, desi Hristos a fost cu fiecare in parte, ne-a lipsit faptul ca nu am fost cu totii impreuna. Casele si mesele ne-au fost mai sarace, bisericile mai putin pline.
Cu voia Bunului Dumnezeu, vom iesi din aceasta cumplita incercare si ne vom regasi unii cu altii, insa avem nevoie de multa forta si dragoste pentru a umple prapastia ce s-a sapat intre noi. Distantarea care ni s-a impus ne-a atrofiat radacinile, dar nadajduim ca nu le-a rupt. Legatura de sange ramane marturie ca suntem un neam. Fratii raman frati chiar daca distanta face imposibila o imbratisare. Sarbatoarea Invierii Domnului ne gaseste anul acesta in conditii mai prietenoase. Restrictiile de calatorie s-au mai relaxat, iar fratii nostri se intorc acasa la batranii lor, care cu bratele intinse ii cheama sa le treaca pragul. Casa parinteasca, fantana din gradina si pomii infloriti asteapta in tacere ca fiii sa revina. Mormintele strabunilor ravnesc de setea lacrimilor celor care mult au pribegit. In prag de sarbatoare, romanii vin acasa si candela sperantei se umple cu ceea ce in suflet cu totii am adunat. In ziua Invierii aprinde si lumina ca neamul nostru intreg sa creada si sa simta ca pentru noi Hristos a Inviat! (Bianca Sarbu)

A fost o iarna mult prea lunga
Din care am iesit treptat,
Spre-a nu gusta aceasta veste,
Hristos a Inviat!

Din noaptea lumii suferinde
Chiar melcii coarnele si-au scos,
Se canta psalmi, se-aud colinde,
Se-ntoarce pruncul la parinte
Si e lumina pe morminte
Conform vointei sfinte
A Inviat Hristos! (Colind de Pasti - Adrian Paunescu)

Ancorele Romaniei de maine - oamenii, traditiile si credinta

La trecerea dintre ani obisnuim sa facem un bilant al implinirilor, al neimplinirilor, al bunelor, al relelor si pasim cu speranta in anul care vine, plini de dorinte, cu noi ganduri, cu noi aspiratii, increzatori ca va fi un an mai bun. Pentru noi romanii anul 2018 a avut o insemnatate aparte, fiind anul in care am sarbatorit implinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Cei constienti de insemnatatea acestui lucru au gasit timp pentru a reflecta, a redescoperi si a repune pe tapet asa cum a fost istoria poporului nostru de la 1918 incoace si nu numai. Au simtit ca este o datorie si o obligatie sa rememoram evenimentele ce au condus la formarea Romaniei, cinstind eroii si martiri neamului fara de care tara nu ar fi existat. 

Pentru altii a fost un an ca oricare altul, un an in care preocuparea pentru cele materiale si-a spus iar cuvantul, un an in care s-au zbatut doar pentru interese si orgolii proprii. Indiferenta fata de tara in care te-ai nascut si te-ai format denota o lipsa grava de patriotism si de cultura, insa, dupa cum am vazut la finele anului, acestea sunt notiuni de mult uitate. Mos Craciun si magia sarbatorilor de iarna ne poarta cu gandul la toate micimile acestei lumi, numai la credinta, istoria si traditia acestui popor nu. Popularitatea mosului pare sa fi intrecut cu mult orice personalitate sonora a devenirii noastre. El e idolul generatiei tinere care nu-si cunoaste inaintasii, voievozii, domnitorii, regii, eroii, sfintii etc.
Si totusi, acest 2018 ramane cu ecou puternic in istoria romanilor prin infaptuirea unui ideal: Catedrala Nationala. Singurul lucru nou sub soarele Romaniei de la Marea Adunare Nationala ce a avut loc la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, pentru legitimarea unirii Transilvaniei si a Banatului cu Regatul Romaniei. Ridicarea Catedralei Nationale este un omagiu adus celor care s-au jertfit pentru libertatea si demnitatea romanilor de atunci, de astazi si de maine. Asa si-au dorit strabunii, o tara mare, unita si prospera, in care copiii si nepotii lor sa traiasca in pace si buna intelegere. Au trecut 100 de ani si inca suntem aici, chiar daca tara nu mai e intreaga, totusi vorbim aceeasi limba si purtam in vene acelasi sange. Insa nu pentru 100 de ani a fost jertfa lor, ci pentru vesnicie, prin urmare, suntem datori sa ducem mai departe peste veacuri si generatii numele de roman. Centenarul nu este o incheiere, ci este tocmai o deschidere spre alte sute de ani de unitate, in libertate.
Odata cu trecerea in noul an, nu putem decat sa ne dorim prosperitate si pace in tarisoara noastra mica. Trebuie sa avem in minte exemplul eroilor nostri si sa dorim sa crestem in fapte de care generatiile viitoare sa pomeneasca cel putin cu aceeasi mandrie.
Pentru ca sa dainuim bine ancorati in acest spatiu primit ca mostenire de la strabuni, trebuie sa pretuim oamenii, traditiile si credinta noastra ortodoxa.
Resursa cea mai de pret sunt oamenii. Cineva spunea ca ei sunt "sarea pamantului". Si asa este, fara ei nu ar mai avea rost Romania. Ei trebuie sprijiniti sa traiasca bine, sa se dezvolte si sa iubeasca tara. Ne sperie valul de migratie ce ia din ce in ce mai mult amploare. Romanii cauta o paine mai buna in alte parti, si asta devine ingrijorator. Avem atatea resurse si e pacat ca nu le cunoastem, ca nu le pretuim, ca nu le valorificam si ca nu ne hranim din ele. Familia trebuie protejata si fortificata. Scoala trebuie sa-si recapete rolul sau firesc. Copiii au dreptul la o educatie sanatoasa, ei trebuie sa priveasca increzatori spre un viitor in tara lor. Tinerii sa aiba incredere in institutiile statului, trebuie incurajati sa munceasca aici, sa traiasca aici. Batranii trebuie ajutati sa duca o batranete decenta, fara lipsuri, tristete si multa singuratate, fara suferinta. Oamenii au nevoie de valori, de incredere si de modele pentru a ramane uniti.
Traditiile si obiceiurile noastre ne pot invata multe despre trecut, insa cel mai important e ca ne pot invata multe despre cum sa supravietuim ca neam in viitor. Avem o identitate care a prins radacini aici in pamantul romanesc, fara de care am fi ca fulgii de nea in bataia vantului. Avem atatea lucruri frumoase care ne definesc si pe care nu trebuie sa le pierdem. Satele noastre si zestrea culturala care a izvorat din batranele lor vetre ne sunt asigurari de viata cat va fi acest neam. Nu trebuie sa ne uitam datinile, portul, mestesugurile, caci sunt bogatii dospite de-a lungul a zeci de generatii. Oriunde am colinda prin tara, intalnim la tot pasul cate ceva care ne arata harnicia, priceperea, jertfelnicia si iubirea de frumos a celor de odinioara. Sunt lucruri vii care vibreaza in constiinta si-n cultura noastra, sunt un sfant si inepuizabil testament, care ne incredinteaza ca avem pentru ce sa luptam.
Si mai avem credinta ortodoxa, care a insotit neamul nostru inca de la crestinarea lumii. Nu putem separa identitatea noastra de credinta, caci s-au impletit si s-au sudat mereu. Cand au fost greu incercati, stramosii nostri s-au agatat de numele Domnului. In El s-au intarit si cu El au izbandit. Pe El l-au iubit voievozii si domnitorii nostri, ctitorind atatea biserici si manastiri. Viata spirituala a fost mereu vie pe melegurile patriei, candelele au ars neincetat si inca ard si astazi. Din crapaturile muntilor s-au nascut sfintii, pamantul a rodit moaste, sinaxarele sunt ticsite cu numele celor de un sange cu noi. Oamenii au fost mereu atasati de biserica. Acolo s-au cununat, acolo si-au botezat pruncii, acolo au invatat carte, de acolo au plecat in vesnicie. In biserica si-au spus durerile, in biserica au plans pe cei ucisi in lupte, in biserica si-au pomenit pe toti cei dragi ai lor.
Romanul este om harnic si priceput, iubitor de frumos, pastrator de traditii, e om credincios, cu frica de Dumnezeu. El este sarea spatiului romanesc, doar el ii intelege traditiile si-i cunoaste credinta.
Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem, odata cu intrarea in noul an, ca e o datorie sa ne iubim tara, semenii, traditiile si credinta pentru a putea ramane uniti si peste multe secole de acum incolo. 

La multi ani, Romania!

O intalnire de suflet…

Pentru mine, o intalnire extraordinara care pot sa spun ca mi-a schimbat perceptia despre tot ceea ce se intampla in aceasta tara este intalnirea mea cu Dacic Cool. Eu sunt o optimista din fire si o persoana care vrea sa vada partea cea mai frumoasa din toate lucrurile, oricat de murdare sau meschine ar fi ele. Traim intr-o societate care ne reduce la absurd si avem atatea si atatea neajunsuri, incat faptul ca ajungem sa avem strictul necesar a devenit pentru noi cea mai mare realizare. Am uitat sa mai visam, sa speram, sa credem in noi. M-am bucurat nespus sa ma intalnesc, virtual vorbind, cu Dacic Cool - un site 100% romanesc, care promoveaza produse, oameni si idei 100% romanesti.
Este extraordinar; Romania trebuie sa-si cunoasca valorile, trebuie sa-si recapete speranta si sa-si sustina produsele autohtone, care din pacate au ajuns sa fie mai apreciate in strainatate decat in tara. Eu si sotul meu suntem "abonati" la farmacia Hofigal, intamplarea face sa locuim in cartierul Crangasi, unde exista o astfel de farmacie cu produse naturiste la pret de producator. Prin intermediul revistei Hofigal si al site-ului lor am ajuns sa pretuim sanatatea, natura si sa ne bucuram de o reala stare de bine. De asemenea suntem "abonati" SanoVita si Fares (nu ne lipsesc cerealele, semintele, ceaiurile si condimentele), Gerocossen si Gerovital (creme si lotiuni pe baza de extract din plante si miere), produse care se remarca printr-o calitate deosebita si un pret mai mult decat rezonabil.
Tot cautand informatii pe internet am ajuns sa cunosc Dacic Cool si sunt fericita. Prin intermediul lor vad partea frumoasa a acestei tari. De la articolele despre sanatate, despre personalitati si branduri de renume din tara si pana la articolele pe care le trimit toti cei ce ii indragesc, nu vad altceva decat bucuria si mandria Romaniei. Reusesc sa demonstreze ca se poate, ca si noi avem, ca suntem caracterizati de calitate si de excelenta. Pentru mine sunt o inspiratie si o realitate optimista, sunt o medalie purtata cu mandrie de un popor greu incercat. Vreau sa-i sustin si vreau sa pot sa contribui ori de cate ori voi avea ocazia pentru a face cunoscute tuturor resursele acestui neam binecuvantat de Dumnezeu.

Si noi meritam!!!

Eu doresc sa va descriu Romania cu ce are ea mai bun, pentru ca m-am saturat sa vad tara asta tarata efectiv in mocirla de toti care au nemultumiri si poate frustrari personale. Nu vreau sa va vorbesc despre partea intunecata a Romaniei; daca asta vreti sa vedeti si sa auziti, trebuie doar sa deschideti televizorul… Va scriu, deoarece ideea dumneavoastra ma inspira la rememorarea acelor emotii pe care le-am trait in calatoriile mele, la frumusetile pe care aceasta tara le are, la oamenii minunati cu care Romania trebuie sa se mandreasca.
Nu poti sa ai o tara mai buna si cu un viitor luminos daca scormonesti in toate dupa evenimente neplacute si scoti la iveala toate mizeriile acestui neam, fara sa-ti promovezi valorile. Nu poti sa fii roman si sa nu ai nimic cu care sa te mandresti. Ce demonstratie mai mare decat manastirile Romaniei ti-ar trebui ca sa intelegi ca omul sfinteste locul. Vara trecuta am avut placerea, bucuria si onoarea de a face o incursiune la manastiri. Aproape ca nu va pot descrie uimirea pe care am cunoscut-o pe acele meleaguri binecuvantate de Dumnezeu. Locuri care te fac sa te simti in armonie cu natura, cu Dumnezeu, cu tine insuti. Viata si timpul au o dimensiune aparte aici. Am inceput cu nordul Moldovei si am continuat prin toata Romania, in locuri unde credinta este pastrata de sute de ani nealterata, iar linistea si pacea parca s-au instalat pentru vecie.
Oamenii care traiesc aici sunt romani autentici, simpli, cei mai multi au putina scoala, insa bogatia lor sufleteasca este coplesitoare la propriu. Nu poti sa nu ramai impresionat de vocile lor calde, de daruirea lor spre a ajuta cu o vorba buna pe oricare pelerin. Poti sa-ti spui of-ul, poti lua o binecuvantare, poti sa-ti incarci bateriile pentru a face fata greutatilor pe care le ai.
Sunt calugari implicati in misiuni de strangere de fonduri pentru ajutorarea celor nevoiasi, construiesc adaposturi pentru cei mai putin norocosi si primesc in familiile lor si pe langa manastiri pe cei abandonati. Traim intr-o societate in care abandonul copiilor este la ordinea zilei, dar aici am intalnit oameni care sunt bucurosi sa-i creasca pe cei ce vor fi Romania de maine. Am intalnit romani solidari cu semenii lor care aduc la manastire lucrurile care le prisosec: un sac de haine, o patura, un cos cu mancare etc. Lucruri marunte pentru noi cei din Capitala, insa de mare folos pentru multi fara speranta.
"Familia" de la Valea Screzii este poate cea mai mare marturie ca Romania inseamna suflet, unitate si compasiune, ca exista o sansa pentru un viitor mai bun, ca oamenii nu se dau batuti cand intalnesc suferinta. Aici am avut sentimentul ca se poate, ca este speranta pentru mai bine. Am auzit povesti cutremuratoare despre destine mutilate si copilarii prea devreme pierdute, insa tot la fel de multe sunt si povestile despre cei care dau o mana de ajutor pentru a putea merge inainte.
Avem oameni frumosi si toate resursele pentru un viitor mai bun si asta ma face sa fiu mandra ca m-am nascut in Romania si cred in sansa noastra cu toata fiinta mea. Eu pledez pentru tara aceasta binecuvantata si pentru toti cei care pot face o schimbare in bine!