Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările

luni, 7 ianuarie 2019

Ancorele Romaniei de maine - oamenii, traditiile si credinta

La trecerea dintre ani obisnuim sa facem un bilant al implinirilor, al neimplinirilor, al bunelor, al relelor si pasim cu speranta in anul care vine, plini de dorinte, cu noi ganduri, cu noi aspiratii, increzatori ca va fi un an mai bun. Pentru noi romanii anul 2018 a avut o insemnatate aparte, fiind anul in care am sarbatorit implinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Cei constienti de insemnatatea acestui lucru au gasit timp pentru a reflecta, a redescoperi si a repune pe tapet asa cum a fost istoria poporului nostru de la 1918 incoace si nu numai. Au simtit ca este o datorie si o obligatie sa rememoram evenimentele ce au condus la formarea Romaniei, cinstind eroii si martiri neamului fara de care tara nu ar fi existat. 
Pentru altii a fost un an ca oricare altul, un an in care preocuparea pentru cele materiale si-a spus iar cuvantul, un an in care s-au zbatut doar pentru interese si orgolii proprii. Indiferenta fata de tara in care te-ai nascut si te-ai format denota o lipsa grava de patriotism si de cultura, insa, dupa cum am vazut la finele anului, acestea sunt notiuni de mult uitate. Mos Craciun si magia sarbatorilor de iarna ne poarta cu gandul la toate micimile acestei lumi, numai la credinta, istoria si traditia acestui popor nu. Popularitatea mosului pare sa fi intrecut cu mult orice personalitate sonora a devenirii noastre. El e idolul generatiei tinere care nu-si cunoaste inaintasii, voievozii, domnitorii, regii, eroii, sfintii etc.
Si totusi, acest 2018 ramane cu ecou puternic in istoria romanilor prin infaptuirea unui ideal: Catedrala Nationala. Singurul lucru nou sub soarele Romaniei de la Marea Adunare Nationala ce a avut loc la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, pentru legitimarea unirii Transilvaniei si a Banatului cu Regatul Romaniei. Ridicarea Catedralei Nationale este un omagiu adus celor care s-au jertfit pentru libertatea si demnitatea romanilor de atunci, de astazi si de maine. Asa si-au dorit strabunii, o tara mare, unita si prospera, in care copiii si nepotii lor sa traiasca in pace si buna intelegere. Au trecut 100 de ani si inca suntem aici, chiar daca tara nu mai e intreaga, totusi vorbim aceeasi limba si purtam in vene acelasi sange. Insa nu pentru 100 de ani a fost jertfa lor, ci pentru vesnicie, prin urmare, suntem datori sa ducem mai departe peste veacuri si generatii numele de roman. Centenarul nu este o incheiere, ci este tocmai o deschidere spre alte sute de ani de unitate, in libertate.
Odata cu trecerea in noul an, nu putem decat sa ne dorim prosperitate si pace in tarisoara noastra mica. Trebuie sa avem in minte exemplul eroilor nostri si sa dorim sa crestem in fapte de care generatiile viitoare sa pomeneasca cel putin cu aceeasi mandrie.
Pentru ca sa dainuim bine ancorati in acest spatiu primit ca mostenire de la strabuni, trebuie sa pretuim oamenii, traditiile si credinta noastra ortodoxa.
Resursa cea mai de pret sunt oamenii. Cineva spunea ca ei sunt "sarea pamantului". Si asa este, fara ei nu ar mai avea rost Romania. Ei trebuie sprijiniti sa traiasca bine, sa se dezvolte si sa iubeasca tara. Ne sperie valul de migratie ce ia din ce in ce mai mult amploare. Romanii cauta o paine mai buna in alte parti, si asta devine ingrijorator. Avem atatea resurse si e pacat ca nu le cunoastem, ca nu le pretuim, ca nu le valorificam si ca nu ne hranim din ele. Familia trebuie protejata si fortificata. Scoala trebuie sa-si recapete rolul sau firesc. Copiii au dreptul la o educatie sanatoasa, ei trebuie sa priveasca increzatori spre un viitor in tara lor. Tinerii sa aiba incredere in institutiile statului, trebuie incurajati sa munceasca aici, sa traiasca aici. Batranii trebuie ajutati sa duca o batranete decenta, fara lipsuri, tristete si multa singuratate, fara suferinta. Oamenii au nevoie de valori, de incredere si de modele pentru a ramane uniti.
Traditiile si obiceiurile noastre ne pot invata multe despre trecut, insa cel mai important e ca ne pot invata multe despre cum sa supravietuim ca neam in viitor. Avem o identitate care a prins radacini aici in pamantul romanesc, fara de care am fi ca fulgii de nea in bataia vantului. Avem atatea lucruri frumoase care ne definesc si pe care nu trebuie sa le pierdem. Satele noastre si zestrea culturala care a izvorat din batranele lor vetre ne sunt asigurari de viata cat va fi acest neam. Nu trebuie sa ne uitam datinile, portul, mestesugurile, caci sunt bogatii dospite de-a lungul a zeci de generatii. Oriunde am colinda prin tara, intalnim la tot pasul cate ceva care ne arata harnicia, priceperea, jertfelnicia si iubirea de frumos a celor de odinioara. Sunt lucruri vii care vibreaza in constiinta si-n cultura noastra, sunt un sfant si inepuizabil testament, care ne incredinteaza ca avem pentru ce sa luptam.
Si mai avem credinta ortodoxa, care a insotit neamul nostru inca de la crestinarea lumii. Nu putem separa identitatea noastra de credinta, caci s-au impletit si s-au sudat mereu. Cand au fost greu incercati, stramosii nostri s-au agatat de numele Domnului. In El s-au intarit si cu El au izbandit. Pe El l-au iubit voievozii si domnitorii nostri, ctitorind atatea biserici si manastiri. Viata spirituala a fost mereu vie pe melegurile patriei, candelele au ars neincetat si inca ard si astazi. Din crapaturile muntilor s-au nascut sfintii, pamantul a rodit moaste, sinaxarele sunt ticsite cu numele celor de un sange cu noi. Oamenii au fost mereu atasati de biserica. Acolo s-au cununat, acolo si-au botezat pruncii, acolo au invatat carte, de acolo au plecat in vesnicie. In biserica si-au spus durerile, in biserica au plans pe cei ucisi in lupte, in biserica si-au pomenit pe toti cei dragi ai lor.
Romanul este om harnic si priceput, iubitor de frumos, pastrator de traditii, e om credincios, cu frica de Dumnezeu. El este sarea spatiului romanesc, doar el ii intelege traditiile si-i cunoaste credinta.
Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem, odata cu intrarea in noul an, ca e o datorie sa ne iubim tara, semenii, traditiile si credinta pentru a putea ramane uniti si peste multe secole de acum incolo. 
La multi ani, Romania!

marți, 13 martie 2012

"Traditii care alina suferinta...
Bineinteles ca plecarea cuiva dintre noi inseamna durere, tristete,.…deznadejde si multe alte stari determinate de relatia dintre noi si cel raposat.
Pana si durerile sunt diferite atunci cand vine vorba de relatii interumane.
Cel ce pleaca la ceruri poate fi tata, sot, frate, fiu, prieten sau o ruda indepartata si asta determina masura suferintei noastre, insa dincolo de toate trairile pe care le avem, viata merge mai departe, iar noi cei ramasi pe acest pamant avem datoria morala sa ne ingrijim de toate ritualurile necesare sufletului plecat.
Inca de la inceputurile acestui neam, din vremea Dacilor, obiceiurile si traditiile aveau mare insemnatate pentru oameni. Credinta Dacilor tinea de Zalmoxis – Zeul Geto-Dacilor, zeul mortilor si al viilor, simbolul vietii dupa moarte, in care Dacii credeau si la care se inchinau cerand purtare de grija pentru sufletul plecat.
De mii de ani, ritualul inmormantarii pare sa fi evoluat odata cu trecerea anilor si in acelasi timp pare sa fi ramas neschimbat, cu oarecare diferente in functie de zona.


O cruce, un sicriu, coroane, lumanari, coliva…..cu totii stim, insa ne trece un fior rece si nu vrem sa ne gandim…, cu totii am vazut, am auzit si cu totii suntem datori la un moment dat sa facem pentru cineva apropiat un act de credinta.



Durerea din suflet ne uneste, ne aduce impreuna spre savarsirea celor necesare si ne aminteste ca trebuie sa respiram, sa plangem, sa ne imbratisam si sa ne ajutam unii pe altii. Ne amintim ca suntem egali, ca viata nu dureaza la nesfarsit si ca nu exista comori care sa-ti poata cumpara timp.
Parcurgem ritualul inmormantarii si cei 7 ani de parastase, asa cum ne-au invatat bunicii nostri, cu neclintita credinta ca tot ceea ce facem este spre usurarea de pacate,  spre iertare si spre dobandirea vietii vesnice.


Traditiile ne fac sa trecem mai usor peste tot ceea ce inseamna suferinta si sa nadajduim la izbavire.
Traditiile ne aduc impreuna sa simtim Romaneste asa cum au facut mosii si stramosii nostri."