Cu Dumnezeu de mana suntem un neam unic in lume

 Fara indoiala romanii se deosebesc in Europa prin felul lor de a fi. Carcotasii ar spune ca suntem hoti, tigani, saraci, inculti, nespalati etc. Cred cu tarie ca oricine indrazneste sa ne insulte astfel nu cunoaste nici istoria, nici traditiile, nici ospitalitatea, nici spiritualitatea poporului nostru. A cataloga un neam dupa un individ sau dupa o situatie este o dovada clara de superficialitate. Poate ca la un moment dat vreun oarecare frate de-al nostru sa fi gresit, insa a judeca la gramada este si mai gresit. Cei care ne-au acordat ragazul de a ne cunoaste stiu: romanul este harnic, primitor, iubitor de frumos, pastrator de traditii, credincios.

Poate mai sarac material, dar bogat sufleteste, poate mai putin conectat la ultimele tehnologii, dar mai creativ, poate mai putin atins de postmodernism, dar mai ancorat in credinta si mai atasat de valorile trecutului. Cei care au trecut pragul tarii noastre au simtit ca romanii sunt oameni calzi, cu suflet mare, bucurosi de oaspeti, omenosi. Cei care i-au primit pe romani in tarile lor au constatat ca ei sunt de cuvant, empatici, dedicati, cu simt jertfelnic, cu mare putere de a se darui. Nu de putine ori s-au auzit pe undeva prin lume uimitoare povesti despre faptele si credinta celor de un neam cu noi. Nevoia i-a impins pe multi departe de tara.
Cu inima stransa, cu un gram de speranta si cu credinta in suflet, multi au plecat la studii sau pentru a castiga un ban in plus. Au luat cu ei un geamantan de haine, cateva amintiri si felul lor de-a fi. Astazi ai nostri formeaza peste granite adevarate comunitati, care nu numai ca s-au integrat perfect, dar s-au si impus, purtand cu ei cate o bucatica din Romania pe care au si-au recladit-o acolo unde s-au dus. Au luat cu ei familiile, obiceiurile si traditiile, mancarea, portul, biserica. Au continuat sa traiasca romaneste si printre straini si nu de putine ori i-au molipsit si convertit si pe acestia sa traiasca romaneste. Roman cu roman, s-au regasit si unit peste granite, devenind impreuna mai puternici.
Ei s-au inteles atunci cand soarta le-a fost potrivnica, s-au ajutat atunci cand poate nimeni nu le-a intins o mana, s-au sprijinit cand valurile vietii i-au purtat in deriva, si-au deschis unul altuia o usa atunci cand ziduri reci pareau de netrecut. Cu Dumnezeu de mana, dor in suflet si cu sudori pe frunte, roman langa roman, au razbit printre straini. Departe de casa si de cei dragi, au indurat multe, fiind adesea desconsiderati, marginalizati, pusi la muncile cele de jos, inselati, exploatati. Cu rabdare, au muncit din greu, iar pentru seriozitatea lor au fost usor, usor acceptati si integrati. S-au zbuciumat mult, dar cu nadejde in Dumnezeu au indurat toate. Credinta a fost salvarea multora. Asa au rezistat, asa s-au intarit.
Cu Dumnezeu de mana si-au facut un nume, si-au castigat o paine si un statut. Au castigat respectul celor care i-au privit la inceput cu reticenta si astfel diaspora romaneasca a capatat sens. Pandemia care a zguduit lumea incepand din 2019 a facut sa creasca intre noi granite de netrecut. De ceva vreme ne-am distantat unii de altii. Nu ne-am mai vazut, nu ne-am mai strans in brate si dorul ne-a cioplit in suflet rani. Sarbatorile parca n-au mai avut aceeasi lumina, desi Hristos a fost cu fiecare in parte, ne-a lipsit faptul ca nu am fost cu totii impreuna. Casele si mesele ne-au fost mai sarace, bisericile mai putin pline.
Cu voia Bunului Dumnezeu, vom iesi din aceasta cumplita incercare si ne vom regasi unii cu altii, insa avem nevoie de multa forta si dragoste pentru a umple prapastia ce s-a sapat intre noi. Distantarea care ni s-a impus ne-a atrofiat radacinile, dar nadajduim ca nu le-a rupt. Legatura de sange ramane marturie ca suntem un neam. Fratii raman frati chiar daca distanta face imposibila o imbratisare. Sarbatoarea Invierii Domnului ne gaseste anul acesta in conditii mai prietenoase. Restrictiile de calatorie s-au mai relaxat, iar fratii nostri se intorc acasa la batranii lor, care cu bratele intinse ii cheama sa le treaca pragul. Casa parinteasca, fantana din gradina si pomii infloriti asteapta in tacere ca fiii sa revina. Mormintele strabunilor ravnesc de setea lacrimilor celor care mult au pribegit. In prag de sarbatoare, romanii vin acasa si candela sperantei se umple cu ceea ce in suflet cu totii am adunat. In ziua Invierii aprinde si lumina ca neamul nostru intreg sa creada si sa simta ca pentru noi Hristos a Inviat! (Bianca Sarbu)

A fost o iarna mult prea lunga
Din care am iesit treptat,
Spre-a nu gusta aceasta veste,
Hristos a Inviat!

Din noaptea lumii suferinde
Chiar melcii coarnele si-au scos,
Se canta psalmi, se-aud colinde,
Se-ntoarce pruncul la parinte
Si e lumina pe morminte
Conform vointei sfinte
A Inviat Hristos! (Colind de Pasti - Adrian Paunescu)

Romania culinara

Permanenta evolutie, migratiile, razboaiele, influente de pe toate continentele etc. au transformat obiceiurile culinare ale acestui popor de la produsele afumate in pesteri pana la sofisticatele sufleuri si delicioasele prajituri de astazi. Pornind de la o alimentatie de tip pastoral, bazata in principal pe lapte (pe care dacii il conservau sub forma de branza) sau terci de mei cu loboda si spanac, si ajungand pana la complexitatea de astazi a bucatariei romanesti, constatam o rafinare a gusturilor odata cu trecerea timpului. Dacii aveau o alimentatie extrem de simpla, compusa din cereale, din care faceau diverse fierturi (terci), branza si carne cruda. Romanii au adus placinta si alte aluaturi umplute cu tocaturi, painea si uleiul de masline. Tot romanii au adus si diferite vase care au dezvoltat coacerea si fierberea, diversificand astfel alimentatia. Invaziile otomane au adus ciulamaua, pilaful, tocana, sarmalele, ghiveciul, zacusca, dar si baclavaua, cafeaua, condimentele si tutunul.
Pentru ca se dezvoltase agricultura, turcii s-au aratat interesati de cerealele noastre, astfel ca au pretins ca tributul sa fie platit in parte si prin produse autohtone. Deoarece luau aproape tot graul si toate vitele, populatia a inceput sa consume mamaliga si porcine. Asa am devenit "mamaligari"! Dupa 1800 au aparut hanurile, cu mancaruri traditionale. Hanurile erau locuri de popas pentru negustori. Nu pot sa nu amintesc de Hanul Ancutei,  atat de frumos descris de Sadoveanu, locul in care poposeau toti cei care plecau din Muntenia spre nordul Moldovei.
Hanul lui Manuc, construit de Manuc Bei, cetatean armean, un puternic negustor despre care se spune ca a decis soarta Moldovei si a Tarii Romanesti. La masa lunga din salonul hanului se semna pacea ruso-turca, in urma careia am pierdut Basarabia.
Tot acum au inceput influentele vestice. "Generatia pasoptista" avea gusturi din ce in ce mai rafinate. Intelectualii care faceau studii la Berlin, Viena, Paris se intorceau in tara cu diferite retete la mare cautare in renumitele capitale europene. Asa s-a deschis calea spre o diversificare pretentioasa. In aceasta perioada apare si prima carte de bucate scrisa de Mihail Kogalniceanu si Constantin Negruzzi, intitulata: “200 retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti”. De pe la 1900 apar localurile de mahala si chefurile cu lautari.
Casa Capsa, infiintata de Grigore Capsa, este locul unde influentele bizantine se intalneau cu cele rusesti. Rafinamentul bucatariei romanesti capata o alta dimensiune. Se pun in practica retetele cele mai sofisticate facute cu ingrediente de calitate aduse de la Paris, Petersburg sau Londra. In aceasta perioada, Romania cunoaste o dezvoltare de proportii in acest plan. Mancarea este asociata cu vinuri frantuzesti, iar festinul este incheiat de deserturi fine. Toate acestea pana la instalarea regimului comunist, care a adus oamenilor limitarea, teama si saracia. Se sesizeaza un real regres in toata aceasta perioada marcata de cartof si parizer. Dupa 1990, cand Romania scapa de regimul comunist, se deschid portile "fast food-urilor" si astfel oamenii devin grabiti si neatenti la ce consuma.
Astazi, dupa ce multi s-au convins de efectele nocive ale alimentatiei de tip “fast food”, ne bucuram de o revenire la radacinile noastre. Oamenii au redescoperit cat de minunata este bucataria din Ardeal, Banat sau Muntenia si foarte multi, ajutati de miile de carti de bucate, s-au apucat de gatit. Ca sa nu mai vorbim de restaurantele cu specific romanesc care pastreaza inca in meniu vanatul, pastrama si afumaturile pe care dacii obisnuiau sa le consume.
Mamaliga este un triumf al istoriei as putea spune, pentru ca inca ne ploua in gura cand auzim de pomana porcului cu mamaliguta sau de branza cu smantana si mamaliguta. Daca noi suntem “mamaligarii Europei”, este pentru ca nu ne-am pierdut legatura cu originile. Ne-am adaptat, insa, in secolul vitezei, bucataria ne tine uniti. Aceasta este Romania culinara, diversa, dar legata de origini!