Manastirea Pasarea - loc de rugaciune, loc de regasire, loc de mantuire

Simtim adesea cum tot vuietul strazii a fost parca translatat in sufletul nostru. O stare de neputinta si neliniste ne stapaneste intreaga fiinta care se scufunda sufocata de griji si prea multe ispite. O stare care cerseste o pauza, care striga ragusit dupa ajutor, care suspina dupa liniste, meditatie si contemplare. La numai cativa kilometri de Bucuresti, in satul Pasarea, comuna Branesti, judetul Ilfov, tot cel impovarat si mistuit de griji poate face un popas vindecator pentru trup, minte si suflet. Intr-un cadru rupt parca din poveste, in minunata oglindire a Lacului Pasarea si in linistea Padurii Pustnicul, ne asteapta pe toti, tacuta si primitoare, Manastirea Pasarea. 

Un loc tamaduitor, cu vaste intinderi de verdeata, cu gradini multicolore ce abunda de flori care incanta sufletul si bucura ochiul, cu pomi si bancute de unde poti contempla frumusetea inconjuratoare, dar mai ales linistea. Linistea acestui loc, intrerupta doar de vreun ciripit de pasare, patrunde adanc in suflet. Te face sa stai in loc, sa nu vrei sa mai pleci. Tinha cu care viata se desfasoara aici de mai bine de 200 de ani s-a imprimat in tot locul si parca ai vrea sa iei putin cu tine.
Manastirea a fost infiintata in anul 1813 cu binecuvantarea staretului Timotei de la Manastirea Cernica, in locul indicat de o pasare. Asa se explica denumire de Pasarea. Nici nu e greu de crezut caci locul acesta strajuit de padure si lac abunda de pasarele fel de fel. Initial s-au ridicat o bisericuta mica din lemn si cateva chilii pentru maici. Trei ani mai tarziu, Sfantul Calinic de la Cernica a inaltat o biserica de zid, care a fost grav deteriorata la cutremurul din 1838. Tot Sfantul Calinic a ctitorit si biserica mica din cimitir, în 1834-1838, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, iar in 1846 incepe constructia bisericii mari, cu hramul Sfanta Treime.
In anul 1864, manastirea sporeste, deschizandu-se aici o scoala primara si un mic spital. Desi a fost pradata in mai multe randuri de bunuri si de putinele provizii din care maicile traiau, obstea a gasit mereu resurse si cu ajutorul bunului Dumnezeu viata monahala nu a fost intrerupta. Manastirea a inflorit chiar mai mult, in pofida tuturor vicisitudinilor, iar pentru valoarea sa artistica si spirituala, in 1955, a fost declarata monument istoric.
 Cu toate neajunsurile, maicile au razbit, rugandu-se si muncind din greu pentru a se intretine. Au biruit multe ispite, insa cea mai cumplita a fost in 1959, cand prin Decretul 410 maicile tinere au fost scoase din manastire. Ce poate fi mai cumplit decat stramutarea si ruperea tinerelor vlastare din slujirea in Hristos? Desi mai bine de 10 ani tinere vietuitoare au fost oprite de la intrarea in monahism, locul a chemat continuu la rugaciune, iar viata monahala si-a recastigat ostasele care lupta lupta cea buna.
Intre ani 1967 si 1975, manastirea a fost renovata, astfel incat s-a reusit conservarea si dainuirea in timp a acestui edificiu. In present, Manastirea Pasarea detine ateliere de croitorie si pictura, un muzeu, un seminar, un camin de batrani. Din mainile maicilor care lucreaza in ateliere ies lucruri de o frumusete rara, care aduc un plus de eleganta slujirii liturgice: vesminte arhieresti si preotesti, dvere, acoperaminte, racle pentru sfinte moaste si alte ornamente din argint sau email.
Muzeul manastirii promoveaza valorile romanesti si bogatia patrimoniului nostru cultural. Este o punte peste timp, o mica lada de zestre, care cuprinde icoane, broderii, ceramica, sculptura si carte veche. Caminul de batrani gazduieste si ingrijeste persoane care au nevoie de sprijin. Maicile si personalul medical angajat ofera permanent asistenta, un trai decent si multa dragoste celor care sunt in nevoie. Sunt grei ani batranetii, insa la Pasarea ei se usureaza, caci dragostea invinge si singuratatea, si neputinta, si boala.
Tot Manastirea Pasarea patroneaza si Seminarul Teologic Sfanta Filofteia din Branesti, care a fost infiintat in anul 1995, avand ca scop educarea atat in plan teoretic, cat si duhovnicesc. Cunostintele dobandite in cadrul seminarului au rolul de a inzestra tinerii cu o mai buna intelegere a importantei bisericii in viata personala, dar si pentru dainuirea neamului si a identitatii noastre.
Sunt multe activitati care impresioneaza aici, insa ce mai uimeste sunt randuiala si ravna cu care se desfasoara slujbele. Biserica este mereu cautata de credinciosii care marturisesc ca si-au gasit aici linistea si raspunsul la rugaciunile lor. Cu toate grijile lasate in grija lui Dumnezeu, toti se intorc acasa mai usurati. O racla mare care adaposteste moastele Sfintilor Pantelimon, Mina, Mercurie, Maria Egipteanca si multi altii asteapta mereu oaspetii impovarati pentru a le prelua grelele sarcini de pe umeri. Toate se usureaza, toate se umplu de bucurie si liniste, toate trec si dispar. Aici nu este loc de indoiala si confuzie. Aici totul indeamna la rugaciune, la introspectie, la linistire.

Timpul a inghetat la Humulesti!

O bucatica autentica de Romania, unde timpul se pare ca a inghetat si si-a pierdut dimensiunea… doar asa pot descrie Casa Memoriala Ion Creanga, pe care cu mare drag am vizitat-o vara trecuta. Nu are rost sa va spun cine si cand a construit-o si sa va insir toata istoria casei, pe care sunt convinsa ca foarte multi o cunosc, doresc sa mentionez doar ca din 1951 a fost amenajata ca muzeu, iar la momentul actual este unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale din Romania. Este o casa foarte simpla si modesta, insa cu o puternica semnificatie culturala.

Lasand la o parte faptul ca este casa amintirilor din copilarie, in jurul careia se tes atatea si atatea intamplari hazlii, acest muzeu este in primul rand marturia traditiilor autentice de acum 180-200 de ani, este marturia vietii traite fara prea mare fast. Aproape ca nu-ti poti imagina cum puteau oamenii sa traiasca atat de modest si totusi atat de fericiti, impacati cu soarta si in stransa legatura cu viata spirituala. Fara aparatura de ultima generatie, fara masini si fara utilitati, dar cu bucuria pentru implinirea muncii lor. Un razboi de tesut aminteste de o veche indeletnicire care astazi aproape ca a disparut.

Femeile aveau in principal ocupatii casnice, teseau si impleteau totul manual. De la covoare, paturi si pana la haine, ele prelucrau borangicul, lana, inul, canepa. Pe un pat stau neatinse de trecerea vremii fusul si fuiorul din in sau canepa, gata melitat si periat pentru tors urzeala de saci si laicele. Mai gasim masina de tors, cu ajutorul careia se intindeau firele. O lada de zestre din lemn sculptat si pictat si fel de fel de obiecte nelipsite din gospodaria taraneasca.

Tot pe pat sunt asezate cu grija camasi si ii de in si borangic, tesute manual in diferite modele si culori, cu o precizie de inviat. Perfectiunea modelelor aproape ca te lasa fara cuvinte, atata grija si bun gust, ca ramai uimit.

De la mobilier si pana la stergare, tot ce se gaseste in aceasta casuta de poveste este lucrat manual. Toate obiectele scot la iveala priceperea, migala si dedicatia pe care taranii o puneau in munca lor. O casuta ce starneste emotii si nu-i de mirare ca l-a inspirat pe marele nostru scriitor Ion Creanga sa-si impartaseasca bucuria copilariei in felu-i atat de unic si de frumos. As fi mandra sa vada toata lumea acest muzeu care vorbeste de la sine despre un popor inzestrat si priceput, pastrator de traditii.

Parcul din Tecuci

Un parc, un muzeu....

Exista un parc in Romania unde ramai uimit de atentia si grija cu care orice coltisor este amenajat si intretinut. Tecucenii se bucura din primavara si pana in toamna de o oaza de culoare si liniste, un colt de Rai chiar in centrul orasului. Parcul, destul de mare, a fost dat in concesiune unei persoane care a imbinat dezvoltarea afacerii cu pasiunea si cu dorinta de a demonstra ca omul sfinteste locul si ca nu trebuie sa inchidem ochii in fata frumusetii.

Da, este in Romania o persoana care a inteles ca satisfactia personala vine din ceea ce poti face pentru ceilalti, pentru orasul tau. Ce poate fi mai frumos decat sa vezi cum pasiunile tale puse in practica pot aduce atata bucurie oamenilor si atata satisfactie spiritului? Incepand din primavara, florile au un loc de cinste, de la cele de sezon pana la cele mai rare si mai extravagante. Am avut aici placerea sa vad soiuri de lalele despre care nici nu-mi puteam imagina ca exista. Magnolii, trandafiri, irisi… etc., toate alcatuiesc o adevarata gradina botanica.

Spre deliciul copiilor au fost aduse fel de fel de animalute si pasari, iar pentru persoanele cu probleme de sanatate s-a deschis o salina. Tot in acest parc, pe langa terase, fantani arteziene si sculpturi, se gaseste si o expozitie de flori de mina, statuete si fosile. Poti petrece ore in sir nestiind exact daca te afli intr-o gradina botanica, o gradina zoologica sau intr-un muzeu in aer liber.

Oamenii vin sa se bucure de liniste si de privelistea minunata, vin sa se relaxeze, sa se deconecteze si sa-si mangaie sufletul cu cateva clipe de frumusete. Natura ii lasa muti, ii opreste din graba zilnica si aceste momente de rasfat le incarca bateriile pentru o noua zi. Parca de la atata admiratie devin mai buni, mai civilizati, mai impacati cu viata. Se intampla in Tecuci si se intampla datorita unui roman care stie ca nu poti avea satisfactia lucrului tau decat daca este bine facut si din suflet.