Suntem suma faptelor bune și rele, a împlinirilor și a neîmplinirilor
noastre și tot ceea ce facem are un ecou care se aude undeva mai
devreme sau mai târziu. În urmă cu câteva sute de ani când aveau o
nemulțumire, oamenii se răsculau. Își cereau drepturile ieșind la luptă.
Astăzi când avem ceva de spus organizăm un marș, un miting. Avem o
lozincă, câteva pancarde, eventual un steag. Ne cerem drepturile
civilizat, organizat, cu aprobare de la primărie.
Pe vremuri era o rușine, o tragedie să lucrezi la carieră. O
adevărată tortură, sclavie în toată regula. Astăzi dacă lucrezi 10-12
ore pe zi se cheamă că ești „om de carieră”, adică ești împlinit,
realizat. Ai un statut, pentru care mulți te invidiază.
În trecut dacă nu făceai mai nimic toată ziua te numeai leneș sau
puturos. Astăzi te numești sedentar. Trebuie să recunoaștem că sună mai
bine…
Am evoluat în toate, ne comportăm civilizat, avem un limbaj ales,
avem maniere, etică. Suntem educați, oameni cu caracter, specializați în
foarte multe domenii. Am renunțat la multe dintre obiceiurile de
odinioară, bucurându-ne azi de confort și acces la informație. Toate
s-au îmbunătățit, am dobândit multe. Plătim însă un preț pentru toate
aceste bucurii, fără ca măcar să conștientizăm. Am pierdut respectul
pentru familie, pentru ceilalți și pentru viață. Dacă în trecut o
familie numeroasă era o mândrie, astăzi e o ciudățenie. Familia nu mai
este prim planul existenței noastre. Rar mai întâlnești familii cu mulți
copii. Azi totul se rezumă la unul, poate doi copii, la care se adaugă
câteva avorturi. Ne-am obișnuit să trăim fără copii, stilul de viață
modern nu favorizează familia, nu prea mai avem cultura vieții. În 1905,
doar în Țara Românească se înregistrau 248.000 de nașteri la
o populație de 6,5 milioane. În anul 2013, statistica e nemiloasă:
180.000 de nașteri la o populație de 20 milioane! Nu este de mirare că
suntem țara cu cele mai multe avorturi din Uniunea Europeană. Mergem pe
stradă împrăștiind arome dulci, suntem bine îmbrăcați, civilizați și
amabili, cetățeni europeni cu drepturi, însă ce se ascunde în spatele
acestor măști frumos ambalate? Câte crime și orori? Dispunem de suflete,
propovăduind cultura morții. În România se înregistrează ZILNIC 400 de
avorturi. 400 de copii uciși în pântece, fără putere să strige după o zi
de naștere, fără să aibă șansa de a rosti cuvântul „mama”. Risipim
vieți răspândind moarte.
Când din ce în ce mai multe cupluri se confruntă cu problema
infertilității, neputând aduce pe lume copii, alții îi aruncă la gunoi
pe bandă rulantă. Sunt cupluri care apelează la tratamente costisitoare
și complicate, recurgând uneori chiar la inseminare în vitro și tot nu
au un rezultat, iar alții abandonează copii sănătoși din varii motive.
De cele mai multe ori abandonul ascunde povești cutremurătoare și cred
că e mai înțelept să nu judecăm, însă viața acestor suflete abandonate
trebuie să continue cu demnitate. Fiecare merită o șansă, fiecare viață
este un dar ce trebuie valorificat. Din păcate nici la capitolul adopții
nu stăm foarte bine. Sistemul birocratic este parcă menit să
descurajeze pe oricine are de gând să dea o șansa unui suflet abandonat.
Pe de o parte copilul trebuie să fie declarat adoptabil, iar pe de altă
parte familia adaptivă trebuie să obțină un atestat care dovedește că
se califică. Ambele sunt de durată și destul de anevoioase. Cuplurile
doresc în general copii cât mai mici, iar aceștia așteaptă uneori chiar
și ani ca să fie declarați adoptabili. Când în sfârșit îndeplinesc toate
condițiile, nu-i mai ia nimeni deoarece sunt prea mari. Este o
așteptare continuă de ambele părți care nu duce nicăieri. Apoi mai
intervin și prejudecățile. Adopția este privită cu foarte mare
reticență. Puțini au curajul și tăria de un asemenea act jertfelnic. Să
iei copilul nu știu cui, să-l aduci în casă ta și să-i dedici toată
viața ta, fără să-ți pese că poate e traumatizat, că poate ascunde cine
știe ce boli ereditare, că te judecă soacra, vecinul, prietenii… și câte
și mai câte.
Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/in-tara-cu-cele-mai-multe-avorturi/70561
vineri, 27 martie 2015
În țara cu cele mai multe avorturi
Etichete:
adoptie,
avort,
cetățeni europeni,
civilizați,
etica,
familie,
infertilitate,
Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu,
Jilava,
mamă,
marș,
Marșul pentru viață,
moarte,
prejudecăţi,
sansa,
Toma Arnăuțoiu,
viaţă
miercuri, 18 martie 2015
Parinti pentru ora de religie
Cand Curtea Constitutionala a conditionat studierea orei de religie
pe baza de cerere, s-a declansat o adevarata revolta in randul
parintilor si al celor ce sustin valorile crestine.
Patriarhia Romana, prin intermediul mijloacelor media de care dispune, Biserica prin slujitorii sai, scoala prin profesori, oameni de cultura, personalitati, parinti si copii deopotriva si-au unit fortele intr-un demers fara precedent in istoria noastra de dupa comunism.
Multi dintre parintii de azi si-au trait tineretea intr-un regim ateu, fiind privati de orice informatii cu privire la credinta crestina, indepartati de orice preocupari religioase si chiar persecutatii. Cu toate acestea, sustinerea orei de religie se pare a fost pe deplin inteleasa si imbratisata de o majoritate covarsitoare. Peste doua milioane de parintii s-au prezentat la scoli pentru a depune cererea fara de care copilul nu ar putea studia religia. Nu stiu daca toti au facut-o din convingeri profund religioase sau din dragoste de Dumnezeu... Fiecare isi cunoaste motivele sale si valorile in care crede.
Din respect pentru istoria neamului de 2000 de ani si pentru ostenitorii care au sfintit pamantul tarii cu rugaciunile lor, din respect pentru martirii din inchisorile comuniste si pentru cei se si-au dat viata la revolutia din decembrie 1989 rostind Tatal nostru, din respect pentru bunicii nostri de la sate, care imparteau lumea in doua, intarind cele bune cu Doamne ajuta si alungand cele rele cu Doamne fereste, din respect pentru dascali si pentru scoala, parintii s-au mobilizat, dand dovada de implicare, responsabilitate si multa demnitate. Au aratat ca nu sunt indiferenti atunci cand sistemul e pe cale sa comita o nedreptate. Vocea poporului a cerut dreptate si adevar, si-a cerut dreptul la suflet. Parintii au mai fost inca o data pusi pe drumuri si la cozi, pentru a cere un drept esential pentru copii lor. Un drept respectat in mod firesc de mai toate tarile Uniunii Europene.
Este importanta formarea corecta a copiilor. Mihai Eminescu scria in ziarul Timpul, acum mai bine de 100 de ani: Pentru a se imbogati, pentru a-si imbunatati starea materiala, pentru a usura lupta pentru existenta, dand mii de ajutoare muncii bratului, oamenii au nevoie de mii de cunostinte exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe altii si a-si veni unul altuia in ajutor au nevoie de religie. Acest mesaj este actual si astazi si va ramane ca un testament si pentru generatiile viitoare care trebuie sa stie ca viata trebuie traita in bunatate si in comuniune unii cu alti. Generatiile se succed sprijinindu-se, evolueaza ajutandu-se.
Copiii au nevoie de cunostinte diverse, insa educarea comportamentului si formarea caracterului sunt, de asemenea, foarte importante si acestea revin in mare parte in sarcina orei de religie. Dascali au datoria de a sadi in sufletele copiilor valorile crestine, dragostea, bunatatea si toate derivatele acestora care slefuiesc caracterul. Nu se poate a trai doar pentru a ne imbogatii intelectual si material, saracind sufleteste.
Iar rezultatele graiesc de la sine. 90% dintre copiii inscrisi in sistemul de invatamant vor putea studia disciplina care cultiva sufletul. Parintii au votat pentru aceasta.
Patriarhia Romana, prin intermediul mijloacelor media de care dispune, Biserica prin slujitorii sai, scoala prin profesori, oameni de cultura, personalitati, parinti si copii deopotriva si-au unit fortele intr-un demers fara precedent in istoria noastra de dupa comunism.
Multi dintre parintii de azi si-au trait tineretea intr-un regim ateu, fiind privati de orice informatii cu privire la credinta crestina, indepartati de orice preocupari religioase si chiar persecutatii. Cu toate acestea, sustinerea orei de religie se pare a fost pe deplin inteleasa si imbratisata de o majoritate covarsitoare. Peste doua milioane de parintii s-au prezentat la scoli pentru a depune cererea fara de care copilul nu ar putea studia religia. Nu stiu daca toti au facut-o din convingeri profund religioase sau din dragoste de Dumnezeu... Fiecare isi cunoaste motivele sale si valorile in care crede.
Din respect pentru istoria neamului de 2000 de ani si pentru ostenitorii care au sfintit pamantul tarii cu rugaciunile lor, din respect pentru martirii din inchisorile comuniste si pentru cei se si-au dat viata la revolutia din decembrie 1989 rostind Tatal nostru, din respect pentru bunicii nostri de la sate, care imparteau lumea in doua, intarind cele bune cu Doamne ajuta si alungand cele rele cu Doamne fereste, din respect pentru dascali si pentru scoala, parintii s-au mobilizat, dand dovada de implicare, responsabilitate si multa demnitate. Au aratat ca nu sunt indiferenti atunci cand sistemul e pe cale sa comita o nedreptate. Vocea poporului a cerut dreptate si adevar, si-a cerut dreptul la suflet. Parintii au mai fost inca o data pusi pe drumuri si la cozi, pentru a cere un drept esential pentru copii lor. Un drept respectat in mod firesc de mai toate tarile Uniunii Europene.
Este importanta formarea corecta a copiilor. Mihai Eminescu scria in ziarul Timpul, acum mai bine de 100 de ani: Pentru a se imbogati, pentru a-si imbunatati starea materiala, pentru a usura lupta pentru existenta, dand mii de ajutoare muncii bratului, oamenii au nevoie de mii de cunostinte exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe altii si a-si veni unul altuia in ajutor au nevoie de religie. Acest mesaj este actual si astazi si va ramane ca un testament si pentru generatiile viitoare care trebuie sa stie ca viata trebuie traita in bunatate si in comuniune unii cu alti. Generatiile se succed sprijinindu-se, evolueaza ajutandu-se.
Copiii au nevoie de cunostinte diverse, insa educarea comportamentului si formarea caracterului sunt, de asemenea, foarte importante si acestea revin in mare parte in sarcina orei de religie. Dascali au datoria de a sadi in sufletele copiilor valorile crestine, dragostea, bunatatea si toate derivatele acestora care slefuiesc caracterul. Nu se poate a trai doar pentru a ne imbogatii intelectual si material, saracind sufleteste.
Iar rezultatele graiesc de la sine. 90% dintre copiii inscrisi in sistemul de invatamant vor putea studia disciplina care cultiva sufletul. Parintii au votat pentru aceasta.
luni, 2 martie 2015
Cartile imbogatesc
Cineva spunea ca o casa fara carti este o casa saraca si cred
cu tarie acest lucru. Este o rusine sa nu vrei sa te imbogatesti citind
macar operele literaturii tarii tale. Este o rusine sa nu-ti cunosti
istoria limbii si a literaturii tale, sa nu stii scriitorii de seama
care au contribuit la dezvoltarea culturii si a identitatii neamului tau
si sa nu le fi citit operele. De la Ion Neculce si Grigore Ureche si
pana in zilele noastre, istorici, scriitori, poeti, critici literari au
contribuit la formarea limbii si a culturii romane.
Imi place sa cred ca nu exista cineva in Romania care sa nu se fi infruptat in copilarie din opera lui Creanga. El descrie un fel de a fi care se confunda cu felul romanesc de a fi. El este un generator de sentimente si trairi de care nu te mai saturi. Cine s-a saturat de Creanga s-a saturat de viata, s-a saturat sa fie si sa simta romaneste.
Fiecare cultura are eroii sai. Marin Preda il aduce in prim plan pe Moromete. Un personaj care nu poate fi atribuit altui neam, el este poate cea mai graitoare imagine a taranului roman de odinioara.
Liviu Rebreanu descrie atat de frumos viata de la tara din perioada interbelica in romanul Ion. Un roman social, oglinda fidela a traiului secolului al XX-lea.
Avem un Eminescu, incomparabil si de neegalat, care a dat o inima poetica poporului nostru, i-a dat o sensibilitate si o gratie puternic ancorata in constiinta noastra.
Marin Sorescu afirma ca poezia romaneasca populara si culta poate misca muntii.
Cartile ne imbogatesc cu adevarat viata si ne incarca sufletul de bucurie si traire. Este adevarat ca traim intr-o alta epoca socio-culturala si am evoluat. Am intrat in epoca digitala. Era calculatorului si a noilor media tinde sa trimita cartile in trecut, sa le plaseze catre o era trecuta, insa inca neapusa. Lumea a inceput sa evite cartile, dar sper cu optimism ca nu si continutul lor. S-a schimbat doar suportul. S-a trecut de la varianta tiparita la varinta digitala.
Recunosc, eu prefer cartea tiparita, dar nu cred ca a citi de pe tableta ar fi mai putin insemnat. Important este sa citim, sa citim scrieri de calitate si sa nu ne ratacim in bazarul de informatii pe care le gasim pe internet. Sa discernem si sa nu ne incarcam cu informatii ce au un continut alterat.
Sa citim si sa ne imbogatiim din bogatiile literaturii romane sau universale!
Imi place sa cred ca nu exista cineva in Romania care sa nu se fi infruptat in copilarie din opera lui Creanga. El descrie un fel de a fi care se confunda cu felul romanesc de a fi. El este un generator de sentimente si trairi de care nu te mai saturi. Cine s-a saturat de Creanga s-a saturat de viata, s-a saturat sa fie si sa simta romaneste.
Fiecare cultura are eroii sai. Marin Preda il aduce in prim plan pe Moromete. Un personaj care nu poate fi atribuit altui neam, el este poate cea mai graitoare imagine a taranului roman de odinioara.
Liviu Rebreanu descrie atat de frumos viata de la tara din perioada interbelica in romanul Ion. Un roman social, oglinda fidela a traiului secolului al XX-lea.
Avem un Eminescu, incomparabil si de neegalat, care a dat o inima poetica poporului nostru, i-a dat o sensibilitate si o gratie puternic ancorata in constiinta noastra.
Marin Sorescu afirma ca poezia romaneasca populara si culta poate misca muntii.
Cartile ne imbogatesc cu adevarat viata si ne incarca sufletul de bucurie si traire. Este adevarat ca traim intr-o alta epoca socio-culturala si am evoluat. Am intrat in epoca digitala. Era calculatorului si a noilor media tinde sa trimita cartile in trecut, sa le plaseze catre o era trecuta, insa inca neapusa. Lumea a inceput sa evite cartile, dar sper cu optimism ca nu si continutul lor. S-a schimbat doar suportul. S-a trecut de la varianta tiparita la varinta digitala.
Recunosc, eu prefer cartea tiparita, dar nu cred ca a citi de pe tableta ar fi mai putin insemnat. Important este sa citim, sa citim scrieri de calitate si sa nu ne ratacim in bazarul de informatii pe care le gasim pe internet. Sa discernem si sa nu ne incarcam cu informatii ce au un continut alterat.
Sa citim si sa ne imbogatiim din bogatiile literaturii romane sau universale!
Etichete:
carti,
Grigore Ureche,
internet,
Ion Creanga,
Ion Neculce,
istoria literaturii romane,
Marin Preda,
Marin Sorescu,
opere literare,
poezia populara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)