Mie nu mi-e frica de globalizare

Fenomenul globalizarii este privit cu foarte mare reticenta, inducand teama alterarii identitati si a culturii nationale. Se vorbeste despre pierderea constiintei nationale, despre disparitia neamurilor in istorie.
Atentatul terorist din Paris a adus laolalta sute de mii de oameni de diferite nationalitati, culturi, religii, care brat la brat, au marturisit acelasi crez: solidaritatea. Am vazut o Europa unita la nevoie, plina de compasiune, care nu ramane indiferenta atunci cand se intrece masura.
In timp ce Europa dezbatea problema atentatelor de la Paris, romanii au sarbatorit pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Nationale, care coincide cu ziua poetului national Mihai Eminescu, iar pe 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Romane, care din acest an este declarata zi de sarbatoare nationala. In toate marile orase din Romania aceste zile au fost cinstite cum se cuvine, ceea ce dovedeste ca romanii nu si-au uitat oamenii de cultura, inaintasii si faptele lor, care au dus la libertatea noastra.

Se spune ca un neam fara credinta, cultura si istorie este sortit pierii, este in deriva. Din fericire, nu este si cazul nostu, pentru ca noi avem, Slava Domnului, un trecut de care putem fi mandri. La granita dintre marile imperii, poporul nostru si-a pastrat demnitatea, nepornind la lupta dintr-o trufie luciferica, care indeamna la expansiune. Ai nostri nu si-au depasit niciodata granitele, ci s-au ridicat la lupta doar pentru a se apara. Si-au aparat bucatica lor de pamant, iar pentru ca au avut multa credinta, au capatat si sila de razbunare. Unii insinueaza ca ar fi fost lasi si fricosi, insa cine cunoaste istoria noastra afirma contrariul. Inca din vremea dacilor se vorbeste despre un popor de oameni viteji, iubitori de neam, pastratori de traditii si cu mult dor de Cer.
Este adevarat ca am imprumutat multe lucruri de la popoarele care ne-au stapanit.
Din timpul ocupatiei romane, vorbim o limba latina despre care spunem cu mandrie: Limba noastra-i o comoara, Limba noastra-i numai cantec, doina dorurilor noastre.
Ocupatia otomana ne-a adus sarmaua, pe care ne-am insusit-o atat de bine incat oricine viziteaza Romania poate sa jure ca e un fel de mancare nationala. Doamne fereste sa scoti sarmaua din meniul nuntilor si a inmormantarilor moldovenesti. Ia-i romanului sarmaua, zacusca si musacaua si cu siguranta te va trece Dunarea.
Am luat cate ceva de la toti, dar asta nu ne-a clatinat, nu ne-a dezbinat si nu ne-a scos in afara granitelor.
Toate aceste lucruri si multe altele imi dau increderea ca nu ne vom pierde identitatea chiar daca vom face parte dintr-o Europa unita.
Vor exista fireste multe coane Chirite mari amatoare de creme brulee si bleu fromage, insa identitate poporului nostru nu paleste in fata unor paiate parvenite, frantuzite sau englezite peste noapte.
Eu cred intr-un multiculturalism pozitiv si productiv. Daca europenii vor citi din opera marelui nostru poet Mihai Eminescu, vom citi si noi Charles Baudelaire.
Noi vom vizita marile muzeele si grandioasele castelele ale Europei, ei vor vizita manastirile noastre care clocotesc de spiritualitate.
Eu vad Europa ca pe un mare lac, pe suprafata caruia plutesc nuferi albi. Flori frumoase care impreuna alcatuiesc un buchet splendid, insa fiecare floare ascunde sub apa cate o tulpina lunga cu radacinile bine infipte in pamant. Fiecare nufar reprezinta cate un neam, iar fiecare neam isi trage seva din propriul pamant. Trebuie doar sa fim cu luare aminte sa nu dezradacinam florile. Un nufar fara radacina va fi in deriva si apoi va muri.

Foto: iasi.fede.ro

Despre sinceritate

"Sinceritatea este o deschidere a inimii. Ea se gaseste la foarte putini oameni si aceea pe care o vedem de obicei nu este decat o dibace ascundere, spre a ne atrage increderea celorlalti."

François de la Rochefoucauld

"Acolo unde incep demnitatile, sinceritatea devine muta."

Denis Ivanovici Fonvizin

Grația femeii

Se spune că o lebădă rămâne lebădă indiferent de apele în care se scaldă. Graţia ei vine din interior, sfidând cu frumuseţea, eleganţa şi naturaleţea ei mediul înconjurător. Mlaştina devine oază limpede şi lină atunci când pe suprafaţa ei se oglindeşte chipul păsării supreme. Oamenii se opresc din goana lor pentru a o admira. E o preţioasă şi ea ştie aceasta, însă nu se îngâmfă cu darul ei primit de la Dumnezeu. Îl poată natural şi în tăcere, fiind ceea ce este.
Asemenea lebedei, femeia îşi poartă graţia sa în bucurii şi necazuri, în reuşite şi eşecuri, în încercările de zi cu zi ale unei societăţi cu ritm accelerat, superficiale şi orientată îndeosebi către cele materiale. Dincolo de toate provocările cotidiene care tind să stoarcă la maximum puterile femeii, aceasta reuşeşte într-un final să zâmbească, să fie soţia caldă şi mama grijulie de care bărbatul şi copiii au atâta nevoie. Este punctul central al familiei care tânjeşte după armonie şi înţelegere.
Toate stau în graţia femeii, în puterea ei de a scoate lumină din adâncul sufletului ei încercat, un strop de bunătate, un gest tandru şi plăcut. Inima ei saltă de bucurie când i se oferă şi cel mai mic prilej, de parcă toate ar fi în perfectă regulă. Doar ea e capabilă să vadă minuni în toate. Banalul cotidian se poate înviora doar cu un zâmbet. O simplă floare face să saliveze toate glandele graţiei şi negura necazurilor se sparge ca un balon de săpun. Poate că e naivă şi inocentă de multe ori, însă tocmai aceste trăsături o ajută să nu-şi încarce sufletul de amar şi să treacă repede peste orice decepţie.
Ca o adiere caldă, reuşeşte să şteargă greutatea zilei şi să o ia de la capăt. Întreaga lume se bazează pe graţia femeii şi doar prin aceasta mai putem vedea frumuseţea din jurul nostru, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.
Dragilor, nu trebuie să fim roboti performanţi pentru a intra în pas cu lumea, care ne cere carieră, rezultate, standarde. Nu trebuie să transpirăm abundent ca să ne demonstrăm capacitatea sau egalitatea cu bărbaţii. Frumuseţea acestei lumi stă tocmai în diferenţa dintre noi. Noi ştim să respirăm, să uimim, să apreciem simplitatea, să ne răsfăţăm şi să fim preţioase atunci când trebuie, şi cel mai important, noi ştim să iubim. Putem câştiga iubind, putem iubi pierzând. Avem ritmul nostru unic pe care îl putem împărtăşi lumii întregi. Este ritmul interior, care dă pace sufletelor noastre. Noi suntem celălalt taler al balanţei, care ţine universul în echilibru. Fără echilibrul emanat din naturaleţea noastră lumea ar fi haos, s-ar prăbuşi. Graţia noastră interioară aduce lumină şi căldură pe chipurile celorlalţi.
Să fim naturale, pentru că lumea are nevoie să se înfrupte din graţia noastră.

Sarbatorile de iarna s-au incheiat

A venit si aici Craciunul... Si din nou trei magi varsa din desagi aur si tamaie... si tot asa colind dupa colind, nu ne-am mai saturat sa slavim nasterea Domnului in pestera Betleemului, pacea si bucuria pe care a adus-o in lume. Am cantat impreuna cu ingerii: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!. Cetele de uratori au trecut cantand prin vaile satelor, pe la poale de munte, prin marile orase, in azile, in spitale si inchisori. Preotii au purtat icoana Nasterii Domunului in toate casele si asa toti romanii au primit vestea cea mare. Au fost colinde si pentru cei ce sunt departe de tara, care stiu ca Bate vantul, bate dinspre tara, bate cu putere si aduce miros bun de sarmale si cozonaci, miros de cetina de brad impodobit. Colinde pentru cei ce stiu ca de sarbatori toate potetice duc acasa, pentru ca de Craciun familia se reuneste, dupa modelul dat de insusi Mantuitorul nostru, care se naste si creste in sanul familiei. Cand familia este reunita, parca si timpul curge altfel, suntem intr-o alta randuiala si toate ne tihnesc.
Imediat dupa Craciun, am sarbatorit intrarea in noul an. Foarte multi romani au petrecut noaptea dintre ani in biserica aducand multumire pentru toate care au fost, si inaltand rugaciune pentru binecuvantare in anul ce vine. Stim ca vor fi si bune si rele, si impliniri, dar si lacrimi, insa cerem ajutorul pentru a le infrunta pe toate cu echilibru si pace in suflet.
La doisprezece noaptea clopotele au ridicat sunetul lor pana la cer, iar noi am cererut, am cautat, am batut la portile Dumnezeirii, rostind intru-un glas:
Iisuse, datatorul celor ce cer, da-mi sa plang pentru pacatele mele.
Iisuse, Cel ce afli pe cei ce cauta, afla si sufletul meu;
Iisuse, deschizatorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticaloasa.La scurt timp dupa intrarea in anul nou, cu La multi ani! pe buze, am mers la casele noastre, cu multumire.
Sarbatorile de iarna se inchieie de Boboteaza, cand din nou preotii vin pe la casele noastre sa ne vesteasca botezul Domnului. Odata cu aceasta veste primim puterea de a pasi in noul an mai increzatori . Cu apele sfintite si casele binecuvantate, suntem mai pregatiti sa infruntam noile provocari si intelegem mai bine de ce parintele Dumitru Staniloaie spunea ca pamantul isi are radacinile in cer, pentru ca din cer ne vin bucuriile adevarate si nadejdea tare. Pentru ca doar cu ochii atintiti spre cer putem fi pe calea cea dreapta.
Va doresc un an binecuvantat cu sanatate, bogatie duhovniceasca, mai multa rabdare si blandete.