Faclii ale neamului - Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv

Din prea marea preocupare pentru "a avea", ni s-a atrofiat dispozitia de a iubi. Societatea ne incita la progres, stimuland concurenta, generand astfel prapastii intre noi. Nimic nu ne invita sa iubim, sa fim darnici, milostivi, empatici. Este aproape de neconceput in zilele noastre sa cedezi, sa dai mai mult si sa ramai tu cu mai putin, sa ajuti jertfind din timpul si avutul tau. Milostenia nu mai caracterizeaza actiunile noastre cotidiene, iar in cel mai scurt timp, ma tem ca va disparea si din vocabular. Considerata a fi "mama tuturor faptelor bune", milostenia era pana nu de mult o virtute, o calitate deosebita, inaltatoare si sfintitoare.

Marea frumusete a acestei virtuti este ca ea sta la indemana tuturor. Vietile sfintilor vorbesc despre nenumarate virtuti, insa, dintre toate acestea, milostenia pare sa ne fie cea mai accesibila, in urcusul nostru pe scara care duce mai aproape de Dumnezeu. Nu toti avem ravna de a priveghea neincetat, nu toti putem tine post aspru, nu toti putem face zilnic sute de metanii, insa toti putem fi milostivi, toti putem iubi, toti putem fi sprijin pentru aproapele. Vedem in sinaxar ca multi dintre sfinti sunt numiti dupa calitatile si virtutile prin care s-au remarcat raportat la slavirea lui Dumnezeu sau prin slujirea si purtarea de grija fata de semeni. Dupa apelative precum marturisitorul, tamaduitorul, dreptul, luminatorul, stalpnicul, martirul, dascalul etc., putem sti de la bun inceput prin ce s-au evidentiat anumiti sfinti.
Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, dupa cum o spune si numele, a ramas viu in constiinta romanilor tocmai prin felul milostiv in care si-a trait viata. S-a nascut in anul 1818, in Basarabia, intr-o familie binecredincioasa, primind la botez numele Ioan. Ramanand orfan de tata, iar mama intrand in monahism, micutul Ioan traieste de la varsta de 10 ani in obstea manastirilor, alaturi de unchiul sau, de asemenea monah. Astfel, de mic copil a deprins dulceata rugaciunii si a vietii traite in Hristos. Ajuns sa vietuiasca la manastirile Sfantul Spiridon din Iasi si Sfantul Samuil din Focsani, unde functiona si cate un spital, tanarul Ioan se pune si in slujba celor aflati in suferinta, intelegand ca are menirea si datoria de a-si ajuta aproapele.
Imbraca haina monahala la Buzau, fiind hirotonit diacon si urmeaza Seminarul Teologic din Buzau, iar mai apoi Academia Sfantul Sava din Bucuresti. Este ales Episcop-vicar al Mitropoliei Tarii Romanesti, mai apoi Episcop al Argesului, iar in cele din urma Mitropolit al Moldovei, unde desfasoara importante lucrari de sporire a patrimoniului bisericesc. A infrumusetat biserici si a slujit Domnului cu multa ravna, insa cel mai mult s-a preocupat de semeni, de ajutorarea si pastorirea lor, facand din milostenie cel mai de nadejde prieten. Miluind pe saraci si pe cei aflati in nevoi, imbarbatand pe bolnavi, pe orfani si pe vaduve, impartind mereu tot ce avea, a trait iubind si daruind. Se spune ca atunci cand nu mai avea ce sa dea, se imprumuta si miluia. Cat de larga si buna trebuie sa fie inima unui om care da, chiar si atunci cand nu mai are? Dupa 27 de ani de la numirea sa ca Mitropolit al Moldovei, Iosif cel Sfant si Milostiv s-a mutat la cele vesnice in data de 26 ianuarie 1902. Din anul 2017, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor.
De la el putem invata ca lucrarea faptelor bune aduce pace si bucurie vesnica. Si-a strans comori in Cer pentru ca si noi cei de acelasi neam cu el sa intelegem ca omul creste atunci cand se pleaca in fata lui Dumnezeu, dar si in fata semenilor. Milostenia in toate formele ei este intotdeauna indicatorul unei vietii morale inalte. Putem face binele in nenumarate feluri, fie material, fie fizic sau afectiv, fie doar cu o vorba buna sau cu o mangaiere. Fapta buna are multe fete, insa toate aceste fete ascund cate un zambet. Fapta buna sterge lacrimi, usuca ura, imprastie raul, dezgheata inimi, incalzeste suflete, iar savarsita in sens crestin devine sfintitoare.

Faclii ale neamului - Sfantul Gheorghe Pelerinul

Cu ocazia sarbatorii Bunei Vestiri, la 25 martie 2018, sinaxarul s-a imbogatit. Un Mitropolit si un mirean au fost recunoscuti de catre Biserica Ortodoxa Romana in randul sfintilor. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, si a Sfantului Gheorghe Pelerinul a avut loc la Catedrala Mitropolitana din Iasi. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii s-au citit tomosurile de canonizare, s-au scos spre inchinare icoanele si raclele cu sfintele lor moaste, apoi s-au cantat troparele. Nu ne mai surprinde nicidecum canonizarea unui mitropolit. 
Sinaxarul este plin de mitropoliti care prin modul de vietuire si prin implicarea activa in viata bisericii au dat dovada de multa dragoste de Dumnezeu si si-au castigat locul bine meritat in ceata sfintilor. Este oarecum firesc ca un slujitor al Domnului pe pamant sa ajunga casnicul Sau in Rai. Si-a ales sa-L slujeasca, si-a dedicat intreaga existenta pentru a-L marturisi si a cules rodul suprem, rod la care intreaga creatie este chemata: mantuirea. Desi nu ar trebui sa ne surprinda, tot in aceasta zi a fost canonizat si mireanul Gheorghe, nascut in anul 1846 la Sugag (judetul Alba). Acest om cu totul obisnuit tinea post de mic, mergea la biserica, iar dupa ce a deprins sa citeasa, a invatat Psaltirea pe de rost. 
La 24 de ani s-a casatorit cu Pelaghia, avand cinci copii. Miluia pe saraci, desi nu era deloc instarit. Obisnuia sa spuna: Are grija Dumnezeu sa ne hraneasca, datoria noastra este sa ne rugam fara incetare si sa facem voia Lui. In anul 1883 a hotarat sa mearga la Ierusalim ca pelerin, impreuna cu alti credinciosi din sat. Inarmat cu Evanghelia si Psaltirea a ajuns la Constanta si de aici cu vaporul la Ierusalim. Patruzeci de zile a mers de trei ori pe zi la Sfantul Mormant la slujbe, iar mai apoi a vizitat si celelalte locuri sfinte. La pestera Sfantului Xenefont a intalnit un pustnic care i-a spus ca, strabatand pamantul in lung si-n lat, lipsit de cele materiale si in rugaciune neincetata, se va mantui. 
A mai postit 40 de zile in pustia Egiptului de Sus, rabdand si biruind multele suparari din partea diavolului. A plecat iar la Ierusalim, la Mormantul Domnului, unde pentru credinta lui lumanarea i s-a aprins singura. A ajuns chiar si la Sfantul Munte Athos, dupa care s-a intors in satul sau. Trecusera trei ani in care s-a indulcit de frumusetea si sfintenia locurilor pe care le-a vizitat. Descult si cu traista goala, dar cu inima plina de rugaciune, pleaca pelerin prin tara, petrecand mai multa vreme in partile Sibiului, pana la Brasov, iar o data pe an mergea la Ierusalim. 
In anul 1895 se stabileste la Piatra Neamt, intr-o camaruta in turnul-clopotnita al bisericii Sfantul Ioan Domnesc. Noaptea dormea cel mult trei ore, apoi mergea in biserica la rugaciune si se ostenea pana in zori facand metanii. Ziua era pe strazile orasului rostind neincetat intreaga Psaltire. Lunea, miercurea, vinerea nu manca nimic, iar in celelalte zile manca o data pe zi. Seara cand se intorcea din oras, impartea saracilor ceea ce primise si ajuta cu sfaturi de folos pe cei care aveau necazuri. Chiar si multi preoti si calugari aveau evlavie la dansul. Veneau la batranul Gheorghe pentru a lua sfat, caci stiau ca e om duhovnicesc. Facea multe minuni, vindeca si ajuta pe multi, traind in smerenie si saracie. Si-a prevestit astfel moartea: O sa mor cand s-or tulbura popoarele si, la moartea mea, va fi sarbatoare si vor trage clopotele din tara. 
Si intr-adevar precum a spus, s-a dus la Domnul in 1916, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, cand Romania intra in razboi. A fost ingropat in cimitirul din Piatra Neamt. Dupa mai multi ani moastele sale au ajuns la Varatec. A vietuit in simplitate si osteneala, propovaduind cuvantul lui Dumnezeu fara incetare. Ne surprinde pentru ca, desi a ales sa traiasca in lume, fiind om simplu si modest, a inteles rostul vietii si cu inversunare nu s-a abatut de la el. Un lucru tot mai rar in zile noastre. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor cu data de pomenire 17 august. Poate nu intamplator chiar dupa sarbatoarea Sfintilor Martiri Brancoveni, ca sa constientizam mai bine ca la sfintenie sunt chemati deopotriva slujitorii bisericii, dar si mirenii, indiferent de statut social, rang sau nivel intelectual. Sfantul Gheorghe Pelerinul este dovada ca si astazi se poate dobandi mantuirea. Trebuie doar sa-i urmam indemnul: datoria noastra este sa ne rugam fara incetare si sa facem voia Lui.