Catedrala Mantuirii Neamului, liant intre generatii

Constata atat de frumos Ecleziastul ca toate raurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple. Unele lucruri au firescul lor indiferent cat ne-am framanta, lucrurile chiar au firescul lor. Despre Catedrala Mantuirii Neamului, al carei Altar se va sfinti in data de 25 Noiembrie, s-a scris atat de mult si cu toate acestea inca mai e loc. As spune ca abia acum incepe sa se scrie faptic si sa prinda contur istoria unui ideal. Acum incepe anul zero despre care vor scrie generatii la rand si se vor minuna cu siguranta de intelepciunea si priceperea cu care s-a zidit cel mai de pret lacas de cult, inchinat Eroilor Neamului Romanesc. Am convingerea ca nici toate cuvintele din lume nu vor putea descrie insemnatatea de a fi contemporani acestui moment unic in istoria noastra. Nadajduim sa prinda ecou in viitor doar partea luminoasa a framantarilor care a dus la desavarsirea acestui ideal nascut in constiinta poporului nostru ortodox acum mai bine de un secol si implinit intr-un 2018 destul de agitat si lipsit de busola. 

Traversam vremuri tulburi, cu o Europa ideologizata si marcata de crize financiare, instabilitate si ateism. La ceas aniversar, cand noi romanii, celebram implinirea a 100 de ani de la unirea Tarii Romanesti cu Moldova, Transilvania, Basarabia si Bucovina, suntem atacati si loviti pe toate planurile, iar credinta si familia ne sunt puse sub semnul intrebarii. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa Romana, atat de ponegrita ea insasi, gaseste totusi resurse sa duca la bun sfarsit acest gand menit sa cinsteasca jerfa de veacuri a inaintasilor nostri. In acest timp, foarte multi dintre noi si-au pus problema banilor cheltuiti si a necesitatii acestui edificiu impozant. 

Stau uneori si ma intreb daca noi romanii am devenit foarte sensibili cand vine vorba de finante, ori suntem de-a dreptul bolnavi? Sufeream din vechime de "capra vecinului", insa se pare ca alti virusi au facut ravagii in popor de cand ne-au invadat noile ideologii si tehnologii ce stapanesc lumea de astazi. Suntem suspiciosi pana la prostie cand vine vorba de banii publici. Dracul crizelor financiare ne face zgarciti si economi pe segmentele care-i convin lui. Am fost otraviti si manipulati prin intermediul mass-media sa ne intereseze cat si cum se cheltuiesc ANUMITI bani din bugetul statului, in timp ce tara e jefuita pe toate partile de sume colosale, care pur si simplu se evapora si pentru care nimeni nu cere socoteala. Are dracul acesta cateva subiecte fierbinti care sunt reluate periodic si scoase anume la inaintare pentru a agita spiritele. Este un demon care ne gadila intr-un puct intentionat creat vulnerabil pentru a ne distrage atentia, pentru a ne invrajbi, pentru a ne dezbina, pentru a ne pune pur si simplu pe unii impotriva altora si pe toti impotriva bisericii. De fapt Biserica Ortodoxa Romana a adevenit de ceva timp Cenusareasa societatii, cosul cu gunoi si ligheanul cu laturi in care mai toata lumea isi spala mainile, dar mai ales picioarele. Terfelim imaginea Romaniei, caci s-a sters din vocabular notiunea de patriotism si am facut din Biserica un tap ispasitor care ne scapa pe noi de orice vina. Aceasta institutie e de vina ca suntem saraci, tot ea e de vina ca nu avem autostrazi, ca nu avem scoli si spitale, e de vina pentru toate relele din tara asta. Indiferent cum ar fi, imediat se creaza o legatura intre eveniment si Biserica, iar vina este transferata integral cu dovezi si argumente care au naucit poporul si l-au facut intr-adevar sa creada ca asa stau lucrurile.
Oamneni scoliti, intelectuali, oameni respectabili ai societatii noastre au ajuns sa creada, sa gandeasca si chiar sa se exprime jignitor fata de niste lucruri care nu exprima realitatea. Perceptia a fost deformata, iar valorile au fost rasturnate. Am vazut asta foarte clar la referendumul ce a avut loc cu putin timp in urma. S-a picurat cu pipeta, strop cu strop, seva ortavitoare, hranind intreaga societate, iar acum se nasc monstri cu mintea bolnava si fara pic de rusine, pentru care se pare ca nu exista antidot.
De departe cel mai fierbinte subiect al generatiei noastre, pus pe esafod si tocat bine de toate televiziunile si ziarele, este de cativa ani buni Catedrala Mantuirii Neamului, necesitatea si banii cheltuiti pentru construirea acesteia. Gandita dintr-un incept ca un simbol national inca din vremea lui Carol I, catedrala care este foarte aproape de finalizare, este cel mai batjocorit edificiu construit vreodata in Romania. Ceea ce ar fi trebuit sa fie prilej de bucurie si de mandrie nationala, a fost transformat in groapa cu gunoi a Capitalei, locul despre care s-au spus si s-au scris cele mai urate cuvinte din ultimul deceniu. Ba ca nu e unde trebuie, ba ca e prea inalta, ba ca e prea lata, ba ca e prea scumpa... si tot asa, de vreo 10 ani, se intretine un circ mediatic smintitor si josnic, dar aducator de rating. Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte, ne-o spune chiar imnul national, in timp ce noi cu ratiunea adormita ne declaram adesea liber cugetatori. Am facut dintr-un simbol o sminteala paguboasa, ne-am manjit de noroi de sus pana jos, ne-am calcat in picioare demnitatea, istoria, neamul si credinta pe care acest popor a avut-o de la crestinarea lumii incoace.
Nu intamplator Catedrala Mantuirii Neamului va avea Hramul "Inaltarea Domnului" care coincide cu Ziua Eroilor, si Hramul "Sfantul Apostol Andrei", care este crestinatorul stramosilor nostri daci, ce traiau pe aceste meleaguri in urma cu 2.000 de ani, si care este socotit ocrotitorul Romaniei. Este un ideal nascut din jerfa neamului pentru libertatea si demnitatea noastra, este un gand pios de recunostinta pentru darzenia si evlavia pe care au avut-o inaintasii nostri care au murit la propriu pentru a apara hotarul dintre Tisa si Nistru, este un simbol de unitate, menit sa spuna peste veacuri nepotilor nostri povestea frumoasa a romanilor din care se trag, a romanilor care si-au iubit cu vehementa pamantul si biserica.
Intr-un an cu asa o importanta, prin celebrarea a 100 de ani de la Unirea Principatelor Romane, avem ONOAREA de a fi contemporani cu ridicarea si sfintirea altarului celui mai mare lacas de inchinare construit vreodata de romani, iar noi nu ne mai saturam sa aruncam cu venin in zidurile lui si in institutia care a facut posibila constructia lui. Avem privilegiul de a fi binecuvantati de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, mana de otel a Bisericii Ortodoxe Romane, care a reusit in aceste vremuri potrivnice sa infaptuiasca o lucrare de o asa amploare si insemnatate. Cand multi s-au ridicat impotriva, biserica, maica spirituala a neamului romanesc, cum a numit-o Mihai Eminescu, a ramas ferma, neclintita. O realizare durabila pentru care statul, biserica si credinciosii si-au dat mana. E incununarea unui vis la care multi nici macar nu au indraznit sa viseze.
S-au dus mereu discutii despre necesitatea acestei catedrale din vremea lui Carol I pana in zilele noastre, insa lucrurile nu au prins contur. Poate ca a lipsit climatul propice, mai ales in perioada comunista, cand demolarea lacasurilor de cult era prioritatea numarul unu a regimului ateu. Poate ca au lipsit banii. Si acum au lipsit si s-au strans cu greu, dar acest lucru trebuia facut. Avem destule mall-uri, parcuri de distractie si cluburi. Trebuie sa punem in viata noastra si putina grija pentru suflet si pentru istoria acestui neam. Nu ne putem ignora trecutul si credinta, si nu putem fugi de ele, oricate autostrazi am avea. Suntem un popor pentru ca avem un trecut, pentru ca altii s-au ingrijit sa fim. Sa nu uitam sa-i pomemenim si sa nu-i necinstim. Catedrala Mantuirii Neamului nu e nicidecum un pret prea mare in comparatie cu jerfa atator generatii. Sa nu uitam ca noi cheltuim pe tutun si alcool, intr-un singur an, pretul a vreo cinci-sase catedrale. Nu cred ca moare nimeni de sete daca pune in cutia milei banii de o bere. Macar cu o caramida putem cu toti sa contribuim in semn de respect pentru neamul din care facem parte. Aceasta catedrala este a noastra, a tuturor. Ea devine capitala credintei romanesti, kilometrul zero al Romanilor de pretutindeni si punctul de intalnire dintre generatii. Este liantul dintre generatiii, mortarul care astazi leaga trecutul de viitor.
Toate Bisericile ortodoxe autocefale au catedrale, se cuvenea sa avem si noi una dupa atata amar de vreme. Pentru sarbatori nationale si religioase, pentru pomenirea celor raposati, pentru mantuirea neamului, pentru sufletele noastre obosite de goana dupa cele materiale.
Sa speram ca generatiile viitoare vor trece sub tacere truda noastra neghioaba de a-i demonstra inutilitatea. In veci sa nu fie pomenita poticneala noastra si sa nu ramanem in istorie aratati cu degetul pentru ca preferam pustiirea bisericii in detrimentul impodobirii ei.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa participam cu bucurie si cu inima curata la Sfintirea Altarului ce va avea loc in data de 25 Noiembrie si macar atunci sa avem intelepciunea vamesului de a spune: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. (Ev. Luca, cap 18)

 (Foto: Wikipedia)

Avem o tara!

Am scris la un moment dat pentru Dacic Cool un articol intitulat Mie nu mi-e frica de globalizare. Credeam in naivitatea mea ca nimeni si nimic nu poate sterge cu buretele identitatea, cultura, credinta si valorile unui neam. Spuneam asa: Eu vad Europa ca pe un mare lac, pe suprafata caruia plutesc nuferi albi. Flori frumoase care impreuna alcatuiesc un buchet splendid, insa fiecare floare ascunde sub apa cate o tulpina lunga cu radacinile bine infipte in pamant. Fiecare nufar reprezinta cate un neam, iar fiecare neam isi trage seva din propriul pamant. Trebuie doar sa fim cu luare aminte sa nu dezradacinam florile. Un nufar fara radacina va fi in deriva si apoi va muri. 
La scurt timp, insa, am constatat ca se urmareste cu ardoare tocmai dezradacinarea, decuplarea de trecut, de toata framantatura din care secole la rand s-a plamadit neamul romanesc. Ruperea de familie, de istorie, de biserica, de traditii, de cultura, de tara naste generatii fara repere si fara valori. Generatii marioneta, fara coloana vertebrala, care pot fi usor manipulate si conduse dupa bunul plac al celor ce fac jocurile. Generatii in deriva, rupte de firesc si de sens, fara sentimentul de apartenenta la ceva, fara constiinta, fara discernamant. Credeam ca e imposibil sa asimilam fara nici o analiza ideologii straine noua, care contravin constiintei si demnitatii noastre nationale. Daca ne uitam bine in istoria umanitatii, apusul majoritatii imperiilor s-a bazat pe tradare. O tradare neasteptata, neintuita din interior, a modificat destinul omenirii din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre. La fel si noi acum ne tradam si ne vindem tara, imbratisand grabiti nonvalorile ce vin din afara, intorcand spatele la toata mostenirea pe care inaintasii nostri ne-au lasat-o.
Am tradat familia pentru ca nu mai credem ca ea este celula de baza a societatii. Sotii nu mai au respect unul fata de altul, casatoria a devenit doar un act formal, pe care vrem sa-l redefinit dupa placul fiecarui individ, iar divortul este la moda mai mult ca oricand. Copiii crescuti prin diverse institutii nu mai au respect fata de parinti, in schimb au drepturi din ce in ce mai bizare. Bunicii sunt absenti, preferand o batranete comoda in detrimentul unei a doua tinereti in preajma nepotilor. Familia traditionala parca nu-si mai are locul in societatea contemporana, care crede ca s-a modernizat. 
Am tradat traditia, uitand datinile si obiceiurile noastre, imprumutand de la altii sarbatori si apucaturi smintitoare. Am tradat cultura, uitand sa mai deschidem o carte, sa privim un tablou, sa megem la un muzeu sau la o piesa de teatru. Ne-am lasat absorbiti cu totul de cultura Facebook si Whatsapp care promoveaza banalitati. Suntem preocupati de lucruri mici, efemere, fara valoare. Ne-am creat un univers demn de tot plansul in spatiul virtual in care ne consumam tineretea si ne risipim potentialul. Suntem sclavii retelelor de socializare, ignorand cu desavarsire literatura, arta, muzica, stiinta si toate celelalte fete ale culturii noastre romanesti, care nu este cu nimic mai prejos intre culturile lumii. Avem nerusinarea de a ne desconsidera scriitorii, poetii, pictorii, cercetatorii, medicii, preotii... etc., uitand pe cei care au imbogatit patrimoniul cultural al acestei tari. 
Ne-am tradat limba. Suntem corigenti la limba si literatura romana. Se vede la bacalaureatul copiilor nostri. Am tradat istoria pentru ca nu o cunoastem. Nu ne stim eroii, nu stim faptele viteze ale inaintasilor nostri, nu ne intereseaza ca la noi in tara s-a murit in lupta, ca s-a murit de foame, ca s-a murit in inchisori, ca s-a murit cu demnitate. Ne-am facut prietenii cu cei care pana nu de mult ne-au prigonit stramosii incercand sa ia pamantu' nostru scump. L-au aparat cu pretul vietii, iar azi il vindem noi fara regrete. Ne-am tradat tara, i-am instrainat pamantul, armata si industria. Vrem sa dam padurile, aurul si ogoarele, celor care ne flutura in fata "drepturile omului", dar care nu ne lasa dreptul de a avea o tara.
Am tradat biserica pentru ca nu o iubim. O terfelim in fel si chip, ne batem joc de slujitorii ei, ii huiduim si-i discreditam ori de cate ori avem ocazia. Luam in ras credinta si traditiile din care s-a nascut acest popor. Am uitat ca scoala a inceput cu secole in urma in biserica, ca primele carti au fost tiparite de biserica si ca cea care i-a tinut uniti pe romani a fost biserica. Astazi o desconsideram, desi ar trebui sa ne mandrim cu patrimoniul bisericesc detinut de Biserica Ortodoxa Romana, care se intregeste in zilele noastre cu o catedrala, numita atat de frumos: Catedrala Mantuirii Neamului. A neamului nostru romanesc, haituit de-a lungul istoriei pentru a fi facut bucati. Nu au reusit marile imperii sa-l faca bucati, il facem noi insine prin indiferenta si ignoranta. 
Privim Vestul ca pe salvarea noastra, insa ma tem ca de acolo nu vine nici o salvare. Singura noastra sansa este sa recuperam ceea ce am distrus. Sa ne intoarcem la radacini si sa cautam ceea ce ne defineste ca neam, ramanand tari in convingeri si in credinta. Avem dreptul de a avea o tara si trebuie cu orice pret sa ne pastram acest drept. Suntem cetateni romani atata timp cat avem o Romanie si nu trebuie sa lasam pe nimeni sa ne spuna altfel.
La implinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Regatul Romaniei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2018 drept Anul omagial al unitatii de credinta si de neam. Pentru a nu ajunge victimele nefericitei globalizari trebuie sa intelegem ce inseamna "unitatea de credinta si de neam" si de ce este o binecuvantare faptul ca avem o tara. Daca romanii s-au unit in cuget si-n simtire acum 100 de ani, suntem datori sa pastram tara intreaga, sa iubim acest pamant si sa ramanem in credinta mosilor si stramosilor nostri, asa cum frumos ne indeamna poetul nostru drag Radu Gyr:
E jertfa lor de veacuri marturia
Ce striga din morminte pan' la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi!