Se afișează postările cu eticheta Anghel Saligny. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Anghel Saligny. Afișați toate postările

luni, 25 iulie 2016

Nume romanesti care au revolutionat intreaga existenta a lumii

De la Sfantul Apostol Andrei, Intaiul chemat al Mantuitorului Iisus Hristos, a inceput mantuirea neamului nostru. El este luminatorul pamantului tarii noastre, cel ce ne-a invatat a ne inchina Preasfintei Treimi. Strabunii nostri, ducand o viata simpla, dar curata, au ales calea cea stramta a mantuirii, sfintind adesea pamantul cu rugaciunile, lacrimile si sangele lor. La tampla Bisericii a prins contur unitatea, identitatea si sensibilitatea neamului acestuia, de aceea suntem datori sa ne rugam astfel: "Sfintilor romani, voi, care sunteti podoaba neamului nostru si roada lui cea mai de pret: mucenici, care ati murit pentru Stapanul Hristos; ierarhi, care ne-ati pastorit cu sfintenie; cuviosi, care v-ati nevoit ca niste ingeri in trup; marturisitori, care ati pazit dreapta credinta; si voievozi, care ne-ati aparat Biserica si neamul, stati tari, precum ati si stat, inaintea tronului lui Dumnezeu, rugandu-va cu lacrimi sa ne ierte pacatele si sa ne intoarca spre toata fapta cea buna."
Si asa am ajuns sa fim cunoscuti ca fiind un popor credincios si muncitor, care a nascut sfinti, dar si oameni care au revolutionat intreaga existenta, contribuind la dezvoltarea si modernizarea lumii pe toate planurile. Fie ca vorbim de tehnica, medicina, transporturi, constructii, sport... etc., nume mari si-au pus amprenta decisiv schimband cursul istorie. Am fost primii in multe, deschizand drumuri si noi orizonturi, am fost scanteia care a generat schimbarea. Poate putini mai stiu sa scrie in zilele noastre cu stiloul, insa pentru noi romanii ar trebui sa fie o mandrie si o datorie sa-l folosim, deoarece acesta a fost inventat de un roman. In anul 1827, Petrache Poenaru si-a brevetat atat de utila inventie: primul stilou modern cu pompita, folosit cu succes pana in zilele noastre. Inlesnirea scrierii a favorizat cu siguranta dezvoltarea pe toate planurile.
Prima rafinarie langa Ploiesti si petrolul romanesc, primul combustibil comercializat, au facut ca Bucurestiul sa devina in anul 1857 primul oras din lume iluminat cu petrol lampant. De asemenea Timisoara, primul oras cu tramvai tras de cai, este si primul din Europa, iluminat public. In anul 1884, strazile sunt dotate  cu 731 de lampi de iluminat electric, pe o lungime de 59 km. Ideile bune s-au raspandit repede, astfel incat astazi aproape toate orasele lumii se bucura de iluminatul public.
Primele silozuri din beton armat, din lume, sunt construite de catre Anghel Saligny, la Braila si Galati (1888-1889), iar intre 1890 si 1895 construieste podul peste Dunare de la Cernavoda. Cel mai lung din Europa la acea data, considerat pana in zilele noastre o adevarata capodopera si un simbol al ingineriei romanesti. In anul1906, inventatorul roman Traian Vuia realizeaza primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decat aerul. E drept ca a zburat pe o distanta de doar 12 metri, la o inaltime de aproximativ un metru, ceea ce pare foarte putin in zilele noastre, insa a reprezentat un pas urias in istoria aviatiei. A fost dovada ca se poate, iar astazi mii si mii de avioane impanzesc cerul.
Nicolae Constantin Paulescu revolutioneaza medicina descoperind hormonul antidiabetic eliberat de pancreas: insulina. O descoperire colosala care a salvat vieti si a redat multora puterea de a lupta cu demnitate impotriva mortii. O lume intreaga salvata de ilustrul nostru om de stiinta.
10 absolut! Am putea spune ca istoria sportiva cunoaste apogeul la 10 absolut. Vara lui 1976, Jocurile Olimpice de la Montreal, o fetita din Onesti, de numai 14 ani si 7 note de 10. Este, cu siguranta, cel mai cunoscut moment sportiv din toate timpurile. Primul si surprinzatorul 10. Atat de surprinzator, ca tabela a afisat nota 1.00. Nadia Comaneci, prima sportiva din lume cu un exercitiu perfect.
Nici la capitolul fotbal nu am stat foarte rau… Nu am excelat, dar am avut momentele noastre de glorie, iar pentru ca tocmai sa incheiat Campionatul, nu pot sa nu amintesc cate ceva. Helmuth Duckadam -Eroul de la Sevilla a carui performanta este inscrisa in Cartea Recordurilor - a aparat toate cele patru lovituri de departajare in Finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona. Visul oricarui portar a fost implinit in 1986 de catre portarul echipei Steaua Bucuresti. Si tot roman este si primul fotbalist care a castigat Cupa Campionilor Europeni cu doua echipe diferite. Miodrag Belodedici castiga Cupa in 1986, jucand la Steaua Bucuresti, iar in 1991 jucand si inscriind un gol pentru Steaua Rosie Belgrad.
Performante formidabile, minti de invidiat si experiente care, exploatate fiind, au dus la progres. Am mentionat doar cateva momente care s-au remarcat de-a lungul timpului, insa istoria abunda de astfel de momente in care romani priceputi si talentati au iesit in fata, uimind o lume intreaga. Eu cred ca Romania este o tara frumoasa si bogata, o tara cu resurse si oameni inzestrati. Cine crede altfel nu are decat sa cerceteze istoria acestui neam de la inceputurile lui si va afla. 

miercuri, 21 martie 2012

Romani de exceptie!


Au fost sau sunt printre noi si au incercat sa faca diferenta, sa arate ca a fi roman nu este o nesansa.
Acestia sunt oamenii de exceptie ai Romaniei de care trebuie sa ne amintim, pe care trebuie sa-i pretuim si al caror exemplu trebuie sa-l urmam.
Sunt convinsa ca fiecare dintre noi poate sa numeasca cinci romani care sau afirmat intr-un domeniu sau altul, care concureaza cu succes la nivel mondial cu cele mai mari nume pe care omenirea le stie.
Fie ca sunt inventatori, istorici, scriitori, muzicieni….etc. sunt convinsa ca in toate domeniile exista un nume autohton care si-a lasat amprenta rasunatoare in evolutia lumii asa cum o stim astazi.
Este dureros ca sub influenta modernismului uitam uneori sa ne respectam ‘ romanii de exceptie’ si nu incercam sa ne depasim conditia remarcandu-ne prin intelect, bun simt si frumusete morala.
Zoe Dumitrescu Busulenga spunea si-mi permit sa citez: “...Exista si o criza a culturii. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba.
 Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.
Cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?”
Intr-o lume a vitezei, in care virtualul a castiga teren in fata realului, ajungem sa ne racim si sa ne departam de latura noastra sensibila. Devenim roboti incetul cu incetul.
Oare de ce nu ne rasfatam sufletele cu un Eminescu sau Paunescu din cand in cand?
Ar trebui sa ne permitem o clipa de Porumbescu pentru linistea noastra interioara, sa ne stimulam intectul citind din Iorga sau Calinescu, sa ne delectam impreuna cu copiii nostri citind din Creanga.
Sa fim mandri ca suntem contemporani cu Prunariu si Angela Ghiorghiu, sa cunoastem meritul lui Anghel Saligny sau Petrache Poenaru.
Sunt asa multe nume si atatea realizari importante ….ca nu ai cum sa nu fii mandru si cu fruntea sus, oriunde in lume, atunci cand spui ca esti roman.