marți, 28 iunie 2016

Dacă am învăța de la albine…

Zile călduroase una după cealaltă. Soarele nemilos încinge totul în jur. Am fugit din orașul fierbinte și m-am retras într-o zonă liniștită, cu multă verdeață și umbră. Mi-am luat o carte și m-am așezat confortabil pe canapeaua de pe terasa plină cu flori. Cu o limonadă rece cu miere și mentă în dreapta mea, am început să citesc, însă atenția mi-a fost discret atrasă de o mică vietate care a poposit curioasă pe paiul roz ce ieșea din limonadă. Mica pofticioasă a simțit imediat dulceața mierii și a venit să guste. Apoi s-a dus în flori, bucurându-se de fiecare în parte, luând câte ceva din fiecare, alegând hărnicuță de la una la cealaltă. Și tot urmărind spectacolul, am văzut că și alte surate zburătoare și-au făcut apariția, ignorând prezența mea și văzându-și fiecare de treabă. Nici nu-i de mirare, cu atâtea flori în jur…
Și stând așa, mă gândeam că noi, oamenii, am avea mult de învățat de la albine. Pentru ele lumea este alcătuită din flori, culori vii și dulceață. Lumea lor e vie și parfumată. E bucurie, gust bun și miros fin. Nu știu dacă sunt albine cercetașe ori albine lucrătoare, cert este că își văd de treaba pentru care au plecat din stup și nu zăbovesc. Viața în stup este foarte bine organizată și fiecare locatar își are rolul său bine definit. Nimeni nu e în plus, nimeni nu trage chiulul de la treabă. Dacă ar fi în societatea noastră așa…

Continuarea aici: http://www.catchy.ro/daca-am-invata-de-la-albine/96575

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu