Copiii de azi, iconarii de maine

Anul 2017 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor si al pictorilor bisericesti si Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului, in cuprinsul Patriarhiei Romane. Un bun prilej de readucere aminte a motivelor pentru care cinstim sfintele icoane si un omagiu adus celor care de-a lungul timpului au infrumusetat spatiul liturgic prin pictura de icoane si biserici. Aceasta intelepciune milenara, transmisa cu sfintenie din generatie in generatie, ne incanta astazi privirea si ne bucura sufleteste, aducandu-ne mai aproape de Dumnezeu si de sfinti. Pictori cu adevarat daruiti de Dumnezeu au trudit la impodobirea bisericilor si a manastirilor din tara noastra, lasand in urma lucrari de o valoare inestimabila, apreciate la nivel international, care trezesc un interes deosebit pictorilor contemporani.
O icoana este o pagina de istorie, este o realitate sfanta a mantuirii, am putea spune ca este chiar imortalizarea mantuirii. Cinstirea acestora s-a nascut de la inceputurile crestinismului, astfel incat nu exista loc de separatie. In Sfanta Traditie se naste ideea de icoana de la Sfanta Mahrama, care a fost intiparirea cea mai fidela a chipului Mantuitorului. Icoana Mantuitorului este chipul lui Dumnezeu Celui viu. Cum Insusi avea sa spuna cine cunoaste pe Fiul, cunoaste pe Tatal. Prin icoana Mantuitorului cunoastem si cinstim pe Tatal. Prin inchinare la icoane, noi nu ne inchinam materiei propriu-zise, ci ne ducem cu gandul la Dumnezeu sau la sfintii ce sunt zugraviti.
Biserica ne cheama pe toti sa fim vii, sa devenim mai buni, iar cea mai simpla cale este atunci cand intram in biserica din frageda pruncie, cand de fapt suntem cu adevarat buni, pentru ca firea inca nu s-a pervertit, nu s-a stricat. Multi vor spune ca e prea tarziu, ca au ajuns la o varsta deja inaintata. Credinta neabatuta ne poate transforma si poate face minuni cum nici nu gandim. Si daca cei maturi au nadejde, sa lupte pentru copii. Multi dintre noi s-au nascut poate sub regimul comunist cand apartenenta la Ortodoxie era interzisa si aspru pedepsita, insa avem o noua sansa prin copiii si nepotii nostri. Ei pot duce mai departe mestesugul picturii icoanelor, ei pot spune povestile sfintilor prin culoarea bine framantata sub penel.
Vazul lor neintinat se poate sfinti prin privirea imaginilor sfinte, mainile lor mici, nemanjite de lucrarea faptelor rele, pot lucra cu o indemanare cuvioasa.
Poate fi o propovaduire de credinta inceputa din frageda pruncie, o orientare spre vesnicie inceputa inainte de a gusta din placerile marunte si pierzatoare ale lumii acesteia. Este nevoie de multa disciplina si studiu, insa harul sfantului zugravit vine in intampinarea lor deschizand acel sertaras in care se gasesc talentul si imaginatia fiecarui copil. Sfintii sunt prietenii, ocrotitorii si sprijinitorii copiilor. Mai este nevoie si de o anumita stare de deschidere sufleteasca, de o traire duhovniceasca ce se traduce prin absorbtia si reflexia simultana a linistii, a pacii, a puritatii si a luminii. Este extrem de importanta urmarirea aptitudinilor copiilor. Tumultul de imagini si de activitati ale zilelor noastre este de cele mai multe ori ucigator de suflete.
Orientarea catre acele activitati ziditoare de suflet sunt adesea greu de identificat pentru parintii care din buna intentie de a oferi un viitor mai bun copiilor cad in confuzie, nemaitinand cont de abilitatile copilului, ci mai degraba de tendintele si modele sociale. Cati parinti isi mai educa pruncii in tinda bisericii, asa cum se intampla odinioara cand viata era strans legata de biserica? Cati mai inteleg importanta si nevoia de dezvoltare a caracterului in baza spiritualitatii? Este vitala si mobilizatoare pentru orice om si la orice varsta, constientizarea ca se desfasoara in slujba binelui. A binelui pe care-l face si-l ofera altora, netinand neaparat cont de urmarirea unui bine personal si egoist, neimpartit si neimpartasit altora.
Am vazut copii in biserica lucrand si pictand martisoare, obiecte decorative, iconite, care mai apoi au fost expuse, iar credinciosii care au indragit un astfel de obiect l-au putut lua acasa in schimbul unei modeste recompense lasate intr-o cutiuta special amenajata. Mai apoi toate aceste recompense adunate in cutiuta au mers catre un azil de batrani, catre un ofelinat sau catre un spital. Din putinul lor talent, copiii au reusit sa aduca o mangaiere si un zambet pe chipuri aflate in situatii mai putin placute. Orientarea catre fapte bune cladeste caractere puternice, orientarea catre o traire crestina cladeste suflete vii, insa desavarsirea nu este posibila fara ambele. Orientarea catre fapte bune si traire crestina intregeste si da sens vietii: Credinta fara fapte este moarta.
Va amintiti cum Iosif talcuieste visele lui Faraon despre cele sapte vaci frumoase si grase la trup, urmate de alte sapte vaci urate si slabe la trup, care le-au inghitit pe primele sapte? El talcuieste sapte ani de belsug, urmati de sapte ani de foamete, insa prin buna chivernisire a anilor de belsug, intreg tinutul Egiptului a trecut cu bine si cei sapte ani de foamete. Asa putem sa-i pregatim si pe copiii nostri. Buna crestere, educatia solida si trairea ortodoxa in primii ani ai copilariei lor dezvolta caractere frumoase care vor sti a infrunta cu fruntea sus orice furtuna care vine pe marea vietii. Biserica este corabia cu ajutorul careia oricine poate strabate marea si in vremuri de liniste, si in vremuri de furtuna.
Activitatile desfasurate in preajma bisericii sunt o dubla binecuvantare, pe de o parte, este un mod util si constructiv de a petrece timpul, este un bun prilej de a lega noi prietenii, dar nici folosul duhovnicesc nu trebuie neglijat. Ateliere de pictura si sculptura, activitati corale, activitatile sociale urmaresc mai presus decat orice folosul duhovnicesc. Copiii de azi pot fi iconarii de maine. Ei pot fi continuatorii traditiei noastre crestine si marturisitorii Ortodoxiei pe mai departe. Ei pot impodobi bisericile de maine asa cum au facut-o si altii pentru noi, astfel incat sa avem credinta mereu vie in sufletele noastre.