Pestele - simbol crestin, hrana trupeasca si sufleteasca

Prima datorie a oricarui crestin este mantuirea, ne invata chiar Mantuitorul nostru Iisus Hristos: Ce va folosi omului de-ar dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? (Marcu 8, 36-37). Postul, rugaciunea si faptele bune sunt armele bunului crestin in lupta pentru dobandirea mantuirii. Postul este deopotriva trupesc si sufletesc, infranare de la bucate, dar si de la deprinderile cele rele. Credinta ne poarta mai presus de fire, ne descopera ceea ce e mai presus de om, ne descopera chipul lui Dumnezeu din noi. Pentru noi, crestinii, postul Craciunul este o adevarata binecuvantare. 

Cu ajutorul lui intampinam cu inima curata Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare dar facut omenirii de catre Dumnezeu. Pentru societatea tot mai laicizata, postul este sminteala si nebunie, insa pentru bruma de crestini care inca mai tin candela credintei aprinsa in suflet, postul este binecuvantare. Este acel "jug bun" si acea "povara usoara" fara de care nu-l putem urma pe Mantuitorul. Multiplele dezlegari la peste din aceasta perioada indulcesc si inlesnesc mai mult abtinerea de la bucatele de dulce. Pestele face deliciul meselor crestinilor in zilele de sarbatoare, in sambete si duminici. De fapt, din vremea Mantuitorul, pestele este mereu prezent in viata crestinilor, fiind simbol crestin, hrana trupeasca si sufleteasca, in acelasi timp. Literele cuvantului Ichthys, adica peste in limba greaca, sunt interpretate astfel: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul.



Inca de la începutul activitatii Sale, Mantuitorul a zis catre apostolii care erau pescari: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Apoi si in minunile pe care le-a facut Mantuitorul, pestele este adesea mentionat. In Pescuirea minunata la porunca Sa, pescarii au umplut doua corabii cu peste, desi toata noaptea nu prinsesera nimic. In minunea Inmultirii painilor si a pestilor vedem ca dupa ce satura multimile cu Cuvantul Sau de invatatura, spre seara, luand cele cinci paini si doi pesti, a cautat spre cer, a binecuvantat si frangand a dat ucenicilor painile, iar ucenicii multimii oamenilor, saturand astfel ca la cinci mii de barbati, afara de femei si copii. Chiar si in aratarile Sale dupa Inviere mananca si-i satura pe ucenici cu peste. Cand se arata imediat dupa Inviere spre a-i convinge ca nu este o naluca, Iisus i-a intrebat pe ucenici daca au ceva de mancare. Ei i-au dat un fagure de miere si peste fript, iar El a mancat.
Tot dupa Inviere, cand ucenicii pescuiau pe Marea Tiberiadei, de pe mal, cineva i-a intrebat: Fiilor, nu cumva aveti ceva de mancare? Ei au raspuns ca nu. Omul le-a zis: Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei. Au aruncat mreaja si indata s-a umplut de pesti. Atunci Sfantul Evanghelist Ioan L-a recunoscut: Domnul este! (Ioan 21, 7). Auzind ca este Domnul, Petru si-a imbracat haina, aruncandu-se in apa si venind inot la Invatator. Dupa aceea au venit si ucenicii cu corabia. Cand au ajuns la El, au gasit focul aprins, jaratic, peste pus deasupra si paine. Aduceti din pestii pe care i-ati prins acum! Veniti de pranziti! le-a spus El. Vedem bucuria revederii, care este deplina atunci cand stau si mananca impreuna. Tocmai de aceea in zilele de sarbatoare, crestinii se aduna pentru a fi impreuna, mai intai in Biserica, iar mai apoi la masa. De Craciun, mai cu seama familiile se aduna, petrec impreuna, impart cadouri unii altora. Pentru bucuria si recunostinta darului pe care Dumnezeu L-a facut omenirii prin nasterea pe pamant a unicului Sau Fiu, suntem datori si noi sa intampinam cum se cuvine aceasta mare sarbatoare, sa daruim si sa bucuram si noi la randul nostru pe cei mici, pe batrani, pe cei bolnavi, pe cei singuri si pe toti cei aflati in nevoi si neputinte. Sarbatoarea Craciunului este despre cel mai mare Dar, prin urmare, se cuvine sa daruim. Pana atunci, post binecuvantat si bucurati-va deplin de multele dezlegari la peste din calendar!

Praznicul Sfintei Ecaterina la Manastirea Comana

Cu ocazia praznuirii Sfintei Ecaterina, Manastirea Comana, din judetul Giurgiu, a imbracat haina de sarbatoare. Frumosul lacas de cult adaposteste racla cu moastele sfintei la care credinciosi din diferite zone ale tarii vin an de an sa se inchine in aceasta perioada. In cuvantul de invatatura, parintele arhimandrit Mihail Muscariu, staretul Manastirii Comana si exarhul manastirilor din Episcopia Giurgiului, a subliniat importanta sfintilor in viata noastra. Ei sunt pentru noi pilde vii ale trairii in Hristos. Prin marturisirea si martirajul lor au ramas ca modele de vietuire in vremuri grele de prigoana, indiferent sub ce forma a fost aceasta.
Oameni ca noi au reusit sa depaseasca patimile, neputintele si fricile lumii acestia, invrednicindu-se de imparatia lui Dumnezeu. Au inteles ca viata pamanteasca este numai o etapa in calatoria catre vesnicie. In veacul de aur al crestinismului, in cetatea Alexandriei din Egipt traia Ecaterina, fecioara de neam imparatesc, vestita pentru frumusetea si intelepciunea ei. La varsta cuvenita era adesea indemnata sa se marite. Deoarece tanara nu dorea sa se marite, a cerut rudelor sa caute pretutindeni un barbat bun cu neamul, cu bogatia, cu frumusetea si cu intelepciunea, asemenea ei.
Insa un cuvios intelept si bineplacut lui Dumnezeu a zis catre dansa: Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine în toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite, si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatie Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut...
Acest Tanar nu are tata pe pamant, ci S-a nascut negrait mai presus de fire, dintr-o fecioara de bun neam, preacurata si preasfanta, care, pentru curatenia si sfintenia ei, s-a invrednicit a naste un fiu ca acesta.
Rugandu-se Maicii Domnului si afland de la cuviosul intelept tainele credintei crestinesti, a decis sa devina mireasa lui Hristos, botezandu-se in credinta crestina, patimind grele chinuri si chiar moarte muceniceasca in anul 304 pentru credinta pe care fara ezitare a marturisit-o. Model de vietuire, intelepciune si curaj, Sfanta Ecaterina, praznuita la 25 noiembrie, a ramas in amintirea credinciosilor peste veacuri, iar cu rugaciunile ei multi s-au tamaduit sau au gasit raspuns in problemele lor. Moastele Sfintei Ecaterina sunt si astazi cinstite in mod deosebit de crestinii din lumea intreaga.
La racla sfintei, care se afla la Manastirea Comana, vin multe familii cu copii. Se pare ca sfanta ajuta familiile in dobandirea de prunci, dar si in multe alte trebuinte. Fiecare credincios punandu-si povara in grija sfintilor, simte o usurare, de aceea multi revin an de an in semn de recunostinta si pretuire. Hramul este o sarbatoare de obste, o bucurie atat pentru clerici, cat si pentru credinciosi, care impreuna aduc slava lui Dumnezeu si multumire sfintilor ocrotitori. Anul acesta, dupa obisnuita procesiune, racla cu moastele sfintei a fost asezata intr-un baldachin nou, sfintit cu prilejul hramului.
Scriitorul crestin Tertulian spunea: Sangele martirilor este samanta pentru crestini, deoarece multi, vazand ravna si curajul lor, s-au botezat, la randul lor, marturisind credinta crestina. Marturiile sfintilor ne invita sa devenim si noi vase alese ale Duhului Sfant, sa avem si noi credinta lucratoare si roditoare, asa cum au avut ei.

Incepe Postul Nasterii Domnului

Dupa randuiala Bisericii Ortodoxe, inceperea postului este marcata de Lasatul secului. Este ultima zi in care se pot consuma mancaruri de dulce. In familiile crestine este un bun prilej de a fi impreuna la masa, de a manca fel de fel de bunatati dupa pofta inimi si a pantecelui. Finii se intalnesc cu nasii, rudele se impaca, familiile se intalnesc pentru o ultima masa copioasa inainte de un mare praznic. Pe vremuri in comunitatile traditionale era ceva obisnuit, mult asteptat si respectat cu sfintenie. Pregatirea pentru post se facea impreuna cu toti membri familiei. Se aduceau bucate deosebite, se petrecea cu veselie, dansau, cantau, isi cereau iertare unii de la altii, iar din ziua urmatoare incepeau a posti fiecare dupa putinta. Chiar si vasele se spalau si erau inlocuite cu cele in care urma a se gati doar mancaruri de post. Se stia, de asemenea, ca in perioada postului nu se fac nunti sau alte petreceri cu mancare multa, bautura, muzica si dans. Postul care urmeaza este o perioada de indreptare duhovniceasca, de ridicare din caderile cotidiene.
Nu este doar o abtinere de la anumite mancaruri ci este mai cu seama o straduinta de infranare de la pacate. Mania, lacomia, ura si toate celelalte patimi pot fi mai usor potolite prin infranarea de la mancare. Zicea Sfantul Ioan Gura de Aur: "Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru", asadar postul este o infranare de la toate cele lumesti si o cugetare mai adanca la cele duhovnicesti.
Postul intareste trupul si curateste sufletul, lungeste zile omului, aduce sanatate exterioara si interioara, echilibreaza si restaureaza chipul lui Dumnezeu in om. Pentru praznicul Nasterii Domnului se lasa sec in data de 14 noiembrie, de ziua Sfantului Filip, iar din 15 noiembrie si pana la Craciun, crestinii postesc si se intaresc in rugaciune.
Impacarea cu ceilalti este esentiala pentru a pune inceput bun, caci nu se poate curati ogorul inimii cand neghinele urii, ale maniei si ale razbunarii si-au facut radacini adanci acolo. Nu se poate inalta cel ce nu-si iarta fratele si nu-si iubeste aproapele. Este o lege a compensarii, care se aplica fara indoaiala: primesti cat daruiesti, iubesti cat daruiesti. Nu poti primii Harul Duhului Sfant si iertarea, daca tu, la randul tau, nu ierti din inima pe fratele care ti-a gresit. Nu intamplator rostim in rugaciunea Domneasca si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Masura cu care iertam este moneda de schimb in iertarea pe care speram sa o primim.
M-am uitat in jur si m-am intristat. Parca anul acesta a inceput mai devreme ca niciodata impodobirea brazilor, a rafturilor cu decoratiuni si bunatati pentru ziua si masa de Craciun. Lumea pare ca a uitat insemnatatea acestei sarbatori. Totul este doar consum, sclipici, mancare, bautura si voie buna. Nimic nu te mai duce cu gandul la Dumnezeu. Nimic nu te indeamna la post, ci toate te invita la consum excesiv. Asa sunt sarbatorile par a spune toate privirile, prin urmare sa cumparam si sa impodobim, sa cheltuim si sa ne bucuram.
Dar cat de durabila este aceasta bucurie si cat ajuta sufletului omului?
Doar in Biserici, Manastiri si cateva case de crestini, se fac pregatiri pentru a intampina cum se cuvine Nasterea Domnului. In afara lor, totul e haos si marketing. Putini sunt cei ce inteleg sa idolii lumii acestia au furat din sufletele oamenilor adevarata bucurie care este Hristos. Cu ochii la cozonaci oamenii au uitat de Painea Vietii, care este si ramane pentru totdeauna Hristos. Cu ochii la luminitele din brazi au uitat sa priveasca Rasaritul Cel de Sus. Un lucru este cert: Domnul se naste in casele crestinilor de fiecare Craciun si inviaza de fiecare Paste. Doar El lumineaza si impodobeste deplin sufletul omului. El este bucuria suprema pe care nimic din lumea aceasta nu o poate inlocui.
Post binecuvantat tuturor romanilor de pretutindeni!

Delta Neajlovului si imprejurimile comunei Comana

Petrecem din ce in ce mai putin timp in natura. Pe de o parte pentru ca timpul nu ne mai permite, pe de alta parte nu prea mai gasim acele oaze de natura in jurul marilor orase. Cartierele de case au luat locul padurilor care odinioara erau refugiul celor care doreau sa respire o gura de aer curat, macar la sfarsit de saptamana. In plus ne luptam si cu tentatia conectarii la aparate. Suntem conectati mereu la calculator, tableta, telefon si am uitat sa ne bucuram de incarcatura sufleteasca si de starea de bine pe care natura o ofera. Mai trist este faptul ca nici copiii nu se mai bucura de escapadele in aer liber. Ei au ajuns sa sufere de "sindromul deficitului de natura". Suna ciudat, dar e cat se poate de real. Cu precadere, copiii zilelor noastre prefera retelele de socializare si jocurile pe calculator in detrimentul jocului in aer liber. Cata bucurie era pe vremuri o zi la iarba verde, sau la sanius, sau la pescuit, sau o zi in padure, toamna, pe covoarele multicolore de frunze? In graba noastra cotidiana am uitat sa ne oferim mici placeri sufletesti. Ignoram sa insuflam copiilor dragostea pentru natura.
Delta Neajlovului si imprejurimile sale sunt poate locul ideal pentru reintalnirea cu natura salbatica, atat cat se mai poate intelege astazi prin "salbatica". Omul, in dorinta sa de dezvoltare, a domesticit totul in jurul sau. Putine mai sunt locurile unde flora si fauna au rezistat marii expansiuni economice, sociale, industriale... etc. In Delta Neajlovului sau Balta Comana mai putem admira specii rare, total disparute din alte zone ale tarii. Aici biodiversitatea uimeste si pe cei mai exigenti iubitori de natura. Aflata la o distanta mica de Bucuresti, in judetul Giurgiu, inainte de intrarea in comuna Comana, zona aceasta mlastinoasa pare ca sfideaza viata tumultoasa a Capitalei. Aici, timplul are sensul lui, batranul rau Neajlov are cursul lui lent, iar linistea pare ca aicea s-a nascut. Soarele rasare si apune mangaind luciul apei, insufletind totul in jur. Suprafetele intinse de apa si palcurile de stufaris alcatuiesc un peisaj cu totul deosebit. Pasari, pesti, broscute si vietati fel de fel traiesc nestingherite intr-un prefect ecosistem ce ocupa locul doi in tara, dupa Delta Dunarii.
Trecand podul peste Neajlov se ajunge la Manastirea Comana, ctitoria lui Vlad Tepes datand din 1461. Importanta vatra de spiritualitate din tara noastra, manastirea este un veritabil monument istoric. Aici, turistii se pot inchina la raclele unor sfinti foarte cunoscuti si indragiti lor, precum Sfantul Nicolae, Sfantul Nectarie, Sfanta Ecaterina... etc. Tot in curtea manastirii se poate vizita si Mausoleul Eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial, ce dateaza din 1932. Osuarul adaposteste osemintele a peste 500 de eroi de nationalitati diferite, cazuti in luptele grele ce s-au dat in zona. O inedita lectie de istorie, spusa la umbra frumoasei manastiri.
Continuand drumul prin comuna Comana, se ajunge la Parcul Natural Comana. Padurea mare si deasa primeste pe oricine doreste sa-si incarce plamanii cu aer curat si sa-si umple urechile cu ciripit de pasarele. Ea pastreaza specii de flori si arbusti pe cale de disparitie. Bujorul salbatic este o specie de bujor intalnita aici, care nu se mai gaseste nicaieri pe teritoriul Romaniei. Ascunsa printre copaci, Fantana cu Nuc este un obiectiv de vazut in padurea Comana, insa marea atractie este observatorul ornitologic. Un turn de unde pot fi observate pasarile fara a fi tulburate de privirile incomode. Cu putin noroc poti zari cate un grup de lebede gratioase lafaindu-se la soare, vreo barza intr-un picior scormonind prin apa dupa pestisori, sau cateva ratuste mici ce inoata grabite dupa mama rata. Multe sunt speciile de plante si animale ce pot fi admirate in zona. Este o binecuvantare ca mai avem in tara noastra si atat de aproape de Capitala un loc in care turistii se pot intalni cu natura in forma ei pura, nemodelata si nemodificata de mana omului. Asa pot vedea si copiii nostri ce inseamna cu adevarat natura, salbaticia si pot sa inteleaga de ce este important sa protejam aceste locuri rare, sa le iubim si sa le respectam, lasandu-le asa cum ne-au fost daruite de Cel ce a facut Cerul si Pamantul. Sa lasam din cand in cand viata noastra tumultuoasa si grijile zilnice si sa ne ingaduim o plimbare inedita pentru a admira frumusetile Deltei Neajlovului si imprejurimile comunei Comana. Sa transmitem copiilor responsabilitatea de a salva cu orice pret aceste oaze de natura ce sunt pe cale de disparitie.

Copiii de azi, iconarii de maine

Anul 2017 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor si al pictorilor bisericesti si Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului, in cuprinsul Patriarhiei Romane. Un bun prilej de readucere aminte a motivelor pentru care cinstim sfintele icoane si un omagiu adus celor care de-a lungul timpului au infrumusetat spatiul liturgic prin pictura de icoane si biserici. Aceasta intelepciune milenara, transmisa cu sfintenie din generatie in generatie, ne incanta astazi privirea si ne bucura sufleteste, aducandu-ne mai aproape de Dumnezeu si de sfinti. Pictori cu adevarat daruiti de Dumnezeu au trudit la impodobirea bisericilor si a manastirilor din tara noastra, lasand in urma lucrari de o valoare inestimabila, apreciate la nivel international, care trezesc un interes deosebit pictorilor contemporani.
O icoana este o pagina de istorie, este o realitate sfanta a mantuirii, am putea spune ca este chiar imortalizarea mantuirii. Cinstirea acestora s-a nascut de la inceputurile crestinismului, astfel incat nu exista loc de separatie. In Sfanta Traditie se naste ideea de icoana de la Sfanta Mahrama, care a fost intiparirea cea mai fidela a chipului Mantuitorului. Icoana Mantuitorului este chipul lui Dumnezeu Celui viu. Cum Insusi avea sa spuna cine cunoaste pe Fiul, cunoaste pe Tatal. Prin icoana Mantuitorului cunoastem si cinstim pe Tatal. Prin inchinare la icoane, noi nu ne inchinam materiei propriu-zise, ci ne ducem cu gandul la Dumnezeu sau la sfintii ce sunt zugraviti.
Biserica ne cheama pe toti sa fim vii, sa devenim mai buni, iar cea mai simpla cale este atunci cand intram in biserica din frageda pruncie, cand de fapt suntem cu adevarat buni, pentru ca firea inca nu s-a pervertit, nu s-a stricat. Multi vor spune ca e prea tarziu, ca au ajuns la o varsta deja inaintata. Credinta neabatuta ne poate transforma si poate face minuni cum nici nu gandim. Si daca cei maturi au nadejde, sa lupte pentru copii. Multi dintre noi s-au nascut poate sub regimul comunist cand apartenenta la Ortodoxie era interzisa si aspru pedepsita, insa avem o noua sansa prin copiii si nepotii nostri. Ei pot duce mai departe mestesugul picturii icoanelor, ei pot spune povestile sfintilor prin culoarea bine framantata sub penel.
Vazul lor neintinat se poate sfinti prin privirea imaginilor sfinte, mainile lor mici, nemanjite de lucrarea faptelor rele, pot lucra cu o indemanare cuvioasa.
Poate fi o propovaduire de credinta inceputa din frageda pruncie, o orientare spre vesnicie inceputa inainte de a gusta din placerile marunte si pierzatoare ale lumii acesteia. Este nevoie de multa disciplina si studiu, insa harul sfantului zugravit vine in intampinarea lor deschizand acel sertaras in care se gasesc talentul si imaginatia fiecarui copil. Sfintii sunt prietenii, ocrotitorii si sprijinitorii copiilor. Mai este nevoie si de o anumita stare de deschidere sufleteasca, de o traire duhovniceasca ce se traduce prin absorbtia si reflexia simultana a linistii, a pacii, a puritatii si a luminii. Este extrem de importanta urmarirea aptitudinilor copiilor. Tumultul de imagini si de activitati ale zilelor noastre este de cele mai multe ori ucigator de suflete.
Orientarea catre acele activitati ziditoare de suflet sunt adesea greu de identificat pentru parintii care din buna intentie de a oferi un viitor mai bun copiilor cad in confuzie, nemaitinand cont de abilitatile copilului, ci mai degraba de tendintele si modele sociale. Cati parinti isi mai educa pruncii in tinda bisericii, asa cum se intampla odinioara cand viata era strans legata de biserica? Cati mai inteleg importanta si nevoia de dezvoltare a caracterului in baza spiritualitatii? Este vitala si mobilizatoare pentru orice om si la orice varsta, constientizarea ca se desfasoara in slujba binelui. A binelui pe care-l face si-l ofera altora, netinand neaparat cont de urmarirea unui bine personal si egoist, neimpartit si neimpartasit altora.
Am vazut copii in biserica lucrand si pictand martisoare, obiecte decorative, iconite, care mai apoi au fost expuse, iar credinciosii care au indragit un astfel de obiect l-au putut lua acasa in schimbul unei modeste recompense lasate intr-o cutiuta special amenajata. Mai apoi toate aceste recompense adunate in cutiuta au mers catre un azil de batrani, catre un ofelinat sau catre un spital. Din putinul lor talent, copiii au reusit sa aduca o mangaiere si un zambet pe chipuri aflate in situatii mai putin placute. Orientarea catre fapte bune cladeste caractere puternice, orientarea catre o traire crestina cladeste suflete vii, insa desavarsirea nu este posibila fara ambele. Orientarea catre fapte bune si traire crestina intregeste si da sens vietii: Credinta fara fapte este moarta.
Va amintiti cum Iosif talcuieste visele lui Faraon despre cele sapte vaci frumoase si grase la trup, urmate de alte sapte vaci urate si slabe la trup, care le-au inghitit pe primele sapte? El talcuieste sapte ani de belsug, urmati de sapte ani de foamete, insa prin buna chivernisire a anilor de belsug, intreg tinutul Egiptului a trecut cu bine si cei sapte ani de foamete. Asa putem sa-i pregatim si pe copiii nostri. Buna crestere, educatia solida si trairea ortodoxa in primii ani ai copilariei lor dezvolta caractere frumoase care vor sti a infrunta cu fruntea sus orice furtuna care vine pe marea vietii. Biserica este corabia cu ajutorul careia oricine poate strabate marea si in vremuri de liniste, si in vremuri de furtuna.
Activitatile desfasurate in preajma bisericii sunt o dubla binecuvantare, pe de o parte, este un mod util si constructiv de a petrece timpul, este un bun prilej de a lega noi prietenii, dar nici folosul duhovnicesc nu trebuie neglijat. Ateliere de pictura si sculptura, activitati corale, activitatile sociale urmaresc mai presus decat orice folosul duhovnicesc. Copiii de azi pot fi iconarii de maine. Ei pot fi continuatorii traditiei noastre crestine si marturisitorii Ortodoxiei pe mai departe. Ei pot impodobi bisericile de maine asa cum au facut-o si altii pentru noi, astfel incat sa avem credinta mereu vie in sufletele noastre.

Manastirea Sfantul Antonie cel Mare din Malaiesti

Dintotdeauna mi-a placut sa merg in manastirile vechi pentru a descoperi cate ceva din traditiile si istoria acestei tari peste care se revarsa din plin Harul lui Dumnezeu. Uneori avem senzatia de sufocare si stramtoare, insa in vechile vetre monahale au domnit mereu pacea si linistea atat de necesare sufletului. Constat cu bucurie, din ce in ce mai des in pelerinajele mele, ca adevarate oaze de liniste sunt si manastirile noi, care acum incheaga o obste. Precum surorile lor mai varstnice, si acestea uimesc prin buna randuiala. Se pare ca Harul nu are legatura cu vechiul sau noul, ci pur si simplu il intalnesti acolo unde cu ravna este chemat. 

Cativa oameni care si-au supus patimile cu multa staruinta fac Cerul sa se deschida. Asa se intampla si la Manastirea Sfantul Antonie cel Mare din satul Malaiesti, judetul Prahova. Pe traseul ingust dintre Ploiesti si Slanic, intr-un mic satuc, in locul in care nu te astepti sa gasesti ceva spectaculos, poti sa afli mangaiere pentru sufletul tau ingreunat de prea multele griji lumesti. Un loc parca uitat de lume, dar important pentru Dumnezeu. Intr-o odihnitoare gradina, frumos impodobita cu pomi si flori, se gaseste biserica ce poarta hramurile Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Mucenic Fanurie si Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.

Se pare ca in padurile de la Malaiesti ar fi existat un schit cu aproximativ 250 de ani in urma, insa istoria nu a pastrat amintirea acestuia, doar Bunul Dumnezeu care stie locurile sfintite de rugaciuni face sa reinvie in zona viata de obste. Asa cum graul moare pentru a da rod, asa si calugarii mor pentru lume, pentru a chema mai mult harul lui Dumnezeu asupra lumii. Pentru noi, cei de astazi, pentru cei ce vor veni si, nu in ultimul rand, pentru strabunii nostri care s-au facut una cu pamantul. Manastirea a fost infiintata cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Parinte Patriarh Teoctist, iar intaiul staret a fost ieromonahul Antonie Lita de la Manastirea Crasna, judetul Prahova.
Piatra de temelie s-a pus in anul 1995, pe un teren donat de un domn binevoitor, I. Guiu. Asa a inceput povestea acestui loc in care cativa calugari s-au trudit vreme indelungata cu multe lipsuri si neajunsuri. In anul 1998, in fruntea staretiei vine parintele ieromonah Lazar Nan, tocmai din Arhiepiscopia Iasilor. Biserica terminata in anul 2004 a fost sfintita de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul. Pictura bisericii realizata de Ade si Nicoleta Voicu infatiseaza la intrare si pe principalii ctitori ai acestui lacas, Cucu Vasile (Bucuresti) si Blebea Traian (Boldesti -Prahova). Din anul 2006 este randuit un alt staret - parintele ieromonah Petru Ungureanu de la Manastirea Turnu, care a continuat lucrarile. Mai multi stareti, calugari si oameni de bine au trecut de-a lungul timpului pragul manastirii si fiecare s-a straduit dupa putinta sa intretina si sa infrumuseteze acest loc, care a suferit destule lipsuri si chiar un incendiu, ce a distrus corpul de chilii. Acest lucru este vizibil astazi oricui isi ofera ragazul de a poposi macar pentru cateva clipe in aceste locuri unde linistea pare ca s-a salasluit pe vecie.
Devreme, cand intunericul este inca svelt, cand mintea nu a fost inca incoltita de grijile zilei si nu a picurat otrava in inima, cu voce blanda, parintele da binecuvantarea de incepere a Sfintei Liturghii. In taina diminetii, candelele contureaza timid si cald silueta spatiului liturgic, iar cantarile indulcesc sufletele care striga la cer pentru iertare. Timpul atat de pretios noua capata alta dimensiune, una dumnezeiasca, inalta si odihnitoare. Manastirea Sfantul Antonie de la Malaiesti are o biserica de dimensiuni medii care nu impresioneaza prin grandoare, insa uimeste prin slujbele savarsite de catre parintii slujitori, prin cuvantul de invatatura transmis la sfarsitul Sfintei Liturghii si prin forta cu care acest loc reuseste sa tina aproape enoriasi tineri si chiar copii. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului si al sfintilor, parintii au reusit sa inchege o obste, sa construiasca un corp de chilii si sa puna o randuiala deosebita.
Poate va intrebati de ce avem trebuinta de inca o slujba, de inca o manastire, de inca un loc de rugaciune?! Pentru ca suntem prea ocupati. Suntem din ce in ce mai ocupati cu bunastarea noastra personala. Pacatul ne-a facut rigizi, lipsa de preocupare pentru suflet ne-a transformat in fiinte uniforme, fara puterea de a se ghida in viata dupa criterii duhovnicesti, care par de cele mai multe ori hilare si demodate. Cu ochii la lume am pierdut din vizor Raiul, vesnicia, iar pacatul a pus stapanire pe vietile noastre in mod natural si firesc, astfel incat nu mai facem diferenta. Totul pare normalitate, pacatul in forma sa cea mai grava a devenit normalitate. Uitand ca Raiul a cazut din cauza unui singur sarpe, am facut din vietile si inimile noastre barlog de serpi veninosi. E greu sa poti discerne cand nu mai ai repere si valori, trebuie multa lupta pentru a invinge navala lumii care ameninta fara incetare.
Este o lume care a uitat de Dumnezeu, o societate in care prospera indeosebi bancile, farmaciile si casele de pariuri, si cu toate acestea, intr-o bisericuta modesta, candela arde tarziu in noapte, preotul slujeste Sfanta Liturghie in Altar, iar credinciosii ingenuncheaza cu evlavie. Pacatele sunt ranile sufletului si ale trupului, insa slujbele sunt pansamentul care alina suferinta, Sfintele Taine sunt medicamente ce-l vindeca. Legatura omului cu Dumnezeu este vindecatoare, curata de pacat si elibereaza din moarte. Lupta trebuie purtata cu multa ravna si neclatinare, cu priveghere si post. Cand practici matematica lui "ochi pentru ochi", risti sa ramai orb, insa cand te tii strans legat de invatatura ortodoxa, gasesti cu siguranta locuri si oameni care sa te ajute sa iesi la suprafata, sa te ridici frumos si drept din negura care sufoca viata ta. Manastirea Sfantul Antonie cel Mare din Malaiesti este un astfel de loc. Cineva spunea ca biserica este "Raiul cel de pe pamant". Biserica poate fi usa ta in Raiul cel de pe pamant si poate fi scara ta catre Raiul cel din Cer.

Comori ale neamului - Manastirea Ciolanu

Dintotdeauna mi-au placut manastirile vechi. Nascute din duhul poporului roman, sunt locuri incarcate de istorie, traditie si rugaciune neincetata. Muzee vii ce poarta amprenta trecutului, respirand inca tainic, rasuflare de viata pentru viitor. Ne intalnim cu stramosii nostri, cu sfintii si cu valorile de altadata pe care patina timpului nu le-a degradat, ci dimpotriva, le-a conservat si le-a crescut frumos. Vetre identitare si spirituale de mare pret ce vegheaza inca la tampla tarii pentru demnitatea noastra, talcuind povestea de peste veacuri a neamului romanesc. Monahii au scris-o cu litere nesterse chiar in inima acestui neam.
Manastirile sunt ancorele care ne tin in loc atunci cand viata noastra zburda in nestire pe cai straine, sunt scari care ne poarta la cer si ferestre prin care lumina sfanta se pogoara in suflete noastre. In imediata vecinatate a Taberei de Sculptura Magura, Manastirea Ciolanu, una dintre cele mai importante manastiri din zona Buzaului, incanta de secole privirea si inima oricarui pelerin crestin ce are drum in aceste tinuturi.

Biserica de caramida pe care o vedem astazi s-a construit intre anii 1580 si 1589, pe ruinele unui vechi schit avand hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, de catre Doamna Neaga, sotia domnitorului Mihnea Turcitul. In anul 1625 a fost inchinata Manastirii grecesti Dusikon din Rumelia, motiv care a dus la saracirea sfantului lacas. Averile manastiresti s-au redus considerabil, insa, in ciuda tuturor vicisitudinilor, viata monahala si-a urmat cursul firesc. Rugaciunea nu a incetat in aceste locuri si dovada ca a fost ascultata a venit intre ani 1764 si 1766, cand staretul Manastirii Poiana Marului, Cuviosul Vasile, a trimis ucenici si a reorganizat viata monahala dupa cea atonita. Obstea a ajuns curand sa numere aproape 100 de vietuitori.
Din initiativa Episcopului Chesarie al Buzaului, intre 1825 si 1828 se construieste in imediata apropiere un nou lacas, mai mare, avand ocrotitori pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Pictura impresioneaza si astazi. Pictorii acestui lacas, Nicolae Teodorescu Pitarul si nepotul sau, bine-cunoscutul Gheorghe Tattarescu, odihnesc somnul de veci in acest loc incarcat de frumusete si spiritualitate. Greu incercata in vremuri de razboi si instabilitate, manastirea a tinut neintrerupt firul vietii duhovnicesti.
Intre ani 1997 si 2003, la Ciolanu a functionat Seminarul Teologic Liceal Ortodox Monahal Grigorie Palama, infiintat de IPS Epifanie al Buzaului. In muzeul manastirii pot fi admirate mai multe obiecte de cult, manuscrise de carte veche romaneasca, manuscrise filocalice si de muzica psaltica, icoane. In Biblioteca Academiei Romane se pastreaza primul exemplar al Tetraevangheliarului lui Coresi, tiparit la Targoviste (1560-1561) si gasit in Manastirea Ciolanu. Moastele mai multor sfinti aduse din Grecia in 1830 sunt motiv de pelerinaj la Manastirea Ciolanu, pentru inchinatori pe parcursul intregului an.
- Sfantul Eftimie - 20 ianuarie
- Sfantul Neofit - 21 ianuarie
- Sfantul Trifon - 1 februarie
- Sfantul Haralambie - 10 februarie
- Sfantul Mare Mucenic Gheorghe - 23 aprilie
- Sfantul Acachie - 7 mai
- Sfantul Pantelimon - 27 iulie
- Sfanta Cuvioasa Parascheva - 14 octombrie
- Sfantul Mercurie - 25 noiembrie
- Sfantul Ignatie - 20 decembrie
Putin peste 10 vietuitori, monahi inteleptiti si tineri bravi, nefatarnici, slujesc cu nemarginita liniste. O oaste mica, dar puternica se lupta zi si noapte sa tina randuiala inceputa de stramosii nostri cu multe secole in urma.
Un micut cimitir aminteste osteneala lor. Stim prea bine sau ar trebui sa stim ca si caderea, si ridicarea unui neam de la Dumnezeu vine, prin urmare, ar trebui neincetat sa staruim, sa luptam chiar pentru intretinerea si pastrarea vetrelor monahale din tara noastra si de pretutindeni.
Sa urmam cu toata inima avertismentul Sfantului Ioan Gura de Aur: Nimic nu supara mai mult pe Dumnezeu decat dezbinarea Bisericii! Chiar de am savarsi mii de fapte bune, noi, cei care sfaramam pleroma bisericeasca, nu suntem mai putin vrednici de pedeapsa decat cei care au rastignit Trupul Sau. Neamul romanesc a luat fiinta si s-a intarit dintotdeauna in Ortodoxie, de aceea manastirile raman mereu comorile noastre cele de pret.

Castigul - o himera pierzatoare de suflete

Constat cu tristete ca in Romania au luat o amploare deosebita pariurile si jocurile de noroc. Sunt tot mai dese cazinourile, salile de jocuri, casele de pariuri, loteriile... si altele de acest gen. Niste iaduri tulburatoare a caror seva si putere are la baza slabiciuni umane si neputinte. Toata lumea pariaza ca stie, pariaza ca va castiga, pariaza ca a inteles jocul. Jocul esti chiar tu, iar in joc este sufletul tau. Tu risti cu buna stiinta sa pierzi. Totul e o loterie, un vis nebun de imbogatire rapida si fara efort, o himera dupa care multi alearga.
"Noroc" sta pe buzele tuturor. Castigul, aprinzatorul de patimi, imediat devine un magnet ce teleghideaza vointa omului spre pierzare. A devenit scopul principal al vietii care promite bunastarea. E ca un borcan cu miere in jurul caruia se aduna roiul dorintelor si nazuintelor multora, deoarece totul se reduce la "a avea". Iar daca nu avem, suntem nefericiti. Uneori e chiar trist si nu e deloc de condamnat. E greu sa traiesti in lipsuri, sa te framanti ca nu ai ce pune pe masa sau ca nu ai cum sa-i asiguri copilului tau un trai decent.
Problema este atunci cand ai de toate si nimic nu te satura, cand zilnic pretentiile tale cresc, cand vrei, si vrei intruna, iar nemultumirea ta creste direct proportional cu avutul tau. Teoretic, bogatia ar trebui sa aduca pace, insa de cele mai multe ori ea aduce neliniste, grija si nefericire. Lacomia ne-a intunecat mintile, ne-a dezumanizat. Toti am fost creati cu o fire buna, caci suntem fii ai lui Dumnezeu, care ne-a facut buni, dupa chipul si asemanarea Sa. Asa cum un pom face toate roadele la fel, asa si noi, fii ai aceluiasi creator, suntem la fel. Ca am ajuns bubosi si viermanosi pe parcurs este doar pentru ca am imbratisat pacatul, ni l-am impropiat si l-am facut parte a firii noastre. Am dezertat din Lumina si ne-am dus spre umbra, chiar in intuneric. Ne-am facut prin voia noastra libera fiii Celui cazut din Lumina cea de Sus.
Pofta de avutie usor dobandita este radacina multor patimi. Oameni dominati de pacat cauta calea usoara spre succes. Putin de aici, putin de dincolo, mai o fenta, mai o teapa, inselaciuni, minciuni, un pariu, o alba-neagra si gata. "Binele" s-a instalat! Un bine insulator, care ucide sufletul, un vierme ascuns in inima ce creste neincetat. Viciul devine stapanul omului si inlantuieste pana la epuizare. Stoarce pana la ultima picatura. Cu radacini solide in inima, creste si stapaneste intreaga fiinta. Omul isi pierde libertatea. Cazinourile, salile de jocuri, casele de pariuri au devenit inchisorile a mii de suflete. Dorinta de imbogatire a pus catuse grele pe vointa omului. Biruiti de rau, oamenii se fac tot mai rai, uitand de dragoste, blandete, rabdare, dreptate, pace... etc. Robii viciilor acestei lumi au uitat ca bogatia sta cu adevarat in fapte bune, in iubire si in intelepciune. Si avertizeaza Mantuitorul: Unde este comoara ta, acolo este si inima ta (Matei 6, 12), dar surzii lumii nu aud. Orbiti de castig, nu vad Lumina.

Sfintii - prietenii, ocrotitorii si invatatorii copiilor nostri

Am inventat pentru copiii nostri fel de fel de personaje fantasmagorice cu puteri miraculoase. Asistam la rescrierea povestilor si a basmelor in concordanta cu noile pretentii ale pietei. Fat Frumos calare pe cal alb s-a demodat, iar Alba-ca-zapada si Cenusareasa nu mai sunt fetele simple, oneste si harnice care pun osul la treaba la nevoie si care se indragostesc de print la prima vedere. Acum se promoveaza personajele puternice, independente, versate, razboinice, dominante, care rezolva orice problema cu mare usurinta. Personaje lipsite de bunatate, inocenta, puritate, naivitate, dar care au intocmai atributele diavolului.
Acestea alimenteaza o conceptie total straina de realitate, dar induc notiunea de mentalitate moderna. Adultii contureaza, modeleaza si influenteaza comportamentul copiilor. E primejdios a lasa educatia la voia intamplarii sau la cheremul societatii. Dupa o copilarie petrecuta intre confuzie si imoralitate, lipsita de afectiunea parinteasca, adolescentul are toate sansele sa devina sclavul retelelor de socializare. In era digitala, valorile sunt complet rasturnate. Adesea, agresivitatea se traduce prin personalitate puternica, un must have al zilelor noastre. Copiii nu mai stiu de sfanta simplitate, deoarece parintii nu mai cred in simplitate. Copiii nu mai stiu de Dumnezeu, deoarece parintii nu-si mai gasesc mangaierea in Hristos. Datoria de a creste copilul in Adevar este o binecuvantare salvatoare, insa ceata lumii ne-a acoperit intru totul ochii si am orbit trupeste si sufleteste. Nu vedem cu ochii si nu simtim cu inima dincolo de scena lumii pe care noi insine am ajuns marionete. Jucam rolul principal in drama globala, care inghite suflete. Suntem actori de Oscar in goana dupa un loc fruntas in infern.
Am pierdut de mult masura Cerului si ne perpelim ca pestii pe uscat pentru un loc in iad, tinand cu orice pret sa-i tragem jos si pe copiii nostri. Ii taram dupa noi pentru ca nu mai stim directia in care trebuie sa-i ducem. Daca reperul nostru ar fi Dumnezeu, iar Sfanta Scriptura ar fi permanent ghidul vietii noastre am sti: Si aduceau la El copii, ca sa-Si puna mainile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, vazand, S-a mahnit si le-a zis: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu. Hristos este mereu directia, El este Calea, Adevarul si Viata, El e Lumina Lumii, pe care ar trebui sa o urmam cu orice pret. El e modelul suprem. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Sfintii sunt mereu modele de urmat pentru noi si mai ales pentru copii. Ei sunt ocrotitorii reali, prietenii si invatatorii copiilor. De ce nu putem sa ne scolim din sinaxare?
De ce tot inventam povesti cu supereroi si printese cand adevaratii eroi ai lumii acesteia sunt sfintii? Ei cu adevarat au biruit lumea si salveaza pe multi care indraznesc si le cer ajutorul. Citeam in vietile sfintilor intamplari minunate care ar putea bucura si educa in cel mai placut mod. Invataminte sfinte, utile la orice varsta, surse nesfarsite de emotii. De exemplu, aceasta istorioara din viata Sfantului Gherasim de la Iordan: Aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Sfantul Gherasim ii scoate spinul si din acel moment leul nu-l mai paraseste pe Cuvios, il urmeaza pretutindeni, ca un adevarat ucenic. In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul. Cuviosul Gherasim, vazand ca lipseste de la manastire catarul si crezand ca leul l-a mancat, i-a spus acestuia: "Lucrul pe care il facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a facut de indata ascultator si cara zi de zi apa de la Iordan pentru manastire.
Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise.
Si nu numai cuviosii ajunsi la varsta intelepciunii pot fi exemple pilduitoare. Unii sfinti din pruncie au aratat dragoste de Dumnezeu si au raspuns chemarii Lui in cel mai inocent si sincer mod. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, Sfanta Filofteia de la Curtea de Arges si multi altii. Eu indragesc foarte tare o povestioara din viata Sfantului Onufrie, pe care o gasesc numai buna de impartasit celor mici. Fiu de imparat dus la manastire din frageda pruncie. La varsta de sapte anisori, adeseori se ducea la trapeza si, cerand cate o bucatica de paine, se ducea in tinda bisericii, unde era zugravita icoana Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, care tinea pe mainile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoana, fiind fara de rautate si cu nestiinta sfanta, vorbea ca si cu un viu cu Pruncul Hristos zugravit pe icoana si graia astfel: „Şi Tu esti mic precum sunt si eu, insa eu ma duc la trapeza, cer paine la trapezar si mananc, iar Tu nu mananci niciodata. Pentru ce te chinuiesti asa, nemancand nimic? Iata, primeste partea mea si mananca. Iar pruncul Hristos Cel inchipuit pe icoana, ca şi cum ar fi fost viu, intindea manuta Sa si lua painea din mainile lui Onufrie, care il vedea pe El ca si cum o manca.
O minune ca aceasta facandu-se nu o data, nici de doua ori, ci de multe ori, si trapezarul vazand pe prunc luand painea adeseori a inceput a-l pandi sa vada ce face cu painea si unde o duce. Deci, vazandu-l ducandu-se cu painea la biserica, a mers dupa dansul mai de departe si, ajungand la usa tindei, a vazut facandu-se minunea cea mai sus aratata si s-a inspaimantat foarte. Dupa aceea, ducandu-se, a vestit Avvei si tuturor celorlalti monahi mai sporiti in fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au inspaimantat cu totul.
Atunci Avva a invatat pe trapezar astfel: Cand pruncul Onufrie va mai cere paine de la tine, sa nu-i dai, ci sa-i zici: Du-te de cere paine de la Acela Caruia i-ai dat de multe ori". Iar trapezarul, ascultand pe Avva, a facut asa precum i-a poruncit. Deci, dimineata, venind Onufrie si cerand paine dupa obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: „Du-te de cere paine de la Acela Caruia tu i-ai tot dat de multe ori. Deci pruncul, fiind flamand, s-a dus plangand catre icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a zis catre Pruncul Hristos, Cel inchipuit pe icoana: Trapezarul nu voieste sa-mi dea paine de la el, si-mi este foame; da-mi Tu de la Tine, ca si eu Ti-am dat de multe ori! Si indata Pruncul Hristos i-a dat o paine mare, frumoasa, curata, alba ca zapada si calda. Painea era atat de mare, incat abia putea sa o duca pruncul cel de sapte ani... Iar Avva, minunandu-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toti monahii si le-a aratat acea paine minunata.
Sunt doar cateva exemple minunate pe care le indragesc, insa sinaxarul e plin de sfinti a caror vieti sunt extrem de placute si de mare trebuinta copiilor. Daca noi am rasfoi macar din cand in cand Vietile Sfintilor, am gasi lucruri interesante, care, pictate pe tablita inimii, vor folosi traiului de zi cu zi. Semanate in ogorul curat al sufletului, acestea vor rodi multime de fapte bune si ganduri frumoase, pe care spinii si palamida lumii nu-i vor putea inabusi. Daca oglinda sufletului e curata, primeste deplin lumina Cerului, iar reflexia ar fi pe masura.
Culegem ce semanam si din pacate de multe ori semanam prost. Puterea, concurenta, lacomia nu vor genera niciodata stabilitate si bunatate. Cultivare "eu"-lui dusa la extrem aduce cu sine nevoia acuta de afirmare si de indreptatire. Sfintii au ajuns sfinti datorita smerenie. Aceasta inalta cel mai mult pe om. Sfintii savarseau cu adevarat minuni si savarsesc si astazi pentru oricine cere ajutorul.
Au vindecat si inviat oameni, au mers pe ape si prin foc, au imblanzit animale, si cate si mai cate, insa niciodata nu s-au mandrit cu darul lor. Cei mai multi au trait in simplitate si saracie desavarsita. Sfantul Ilie a fost hranit de un corb, Sfanta Teodora de la Sihla nu avea nici macar haine si era hranita de pasari, iar Sfantul Dimitrie a renuntat la un papuc mergand vreme de trei ani descult, dupa ce din greseala a calcat intr-un cuib de pasare si a omorat puisorii. Stim ca preferatul copiilor este Sfantul Nicolae, insa si ceilalti pot fi indragiti de acestia daca noi stim sa le facem cunoscute vietile lor. Suntem datori sa-i pregatim pentru a fi buni crestini pentru ca i-am botezat. I-am incredintat Cerului inca de la inceputul vietii lor si suntem datori sa cultivam si sa facem sa rodeasca in inimile lor credinta. Trebuie sa-i pregatim de mici, iar acesti soldatei inzestrati duhovniceste vor sti mai apoi cum sa se raporteze la lume, la cele materiale si la semeni.

Manastirea Comana, mangaiere pentru eroii neamului

Pomeneste-i, Doamne, pe toti eroii, ostasii si luptatorii romani, din toate timpurile si din toate locurile, cazuti pe campurile de lupta, in lagare si-n inchisori pentru apararea patriei si a credintei stramosesti, pentru intregirea neamului, pentru libertatea si demnitatea noastra. Asa se roaga Biserica in cadrul fiecarei Sfinte Liturghii. Pomeneste pe mosii si stramosii acestui stat care se numeste astazi Romania.
O Romanie unita, asa cum sarbatorim la fiecare 24 ianuarie, o tara pentru care multi s-au luptat si prea multi au murit de 2000 de ani incoace. Unirea acestui neam s-a castigat in grele si nesfarsite lupte, in ani de truda, in suferinte si in neincetate framantari. Rabdarea si credinta, vointa si nadejdea in Domnul au facut ca spatiul dintre Carpati si Dunare sa nu fie impartit intre marile puteri. Ca vulturii s-au napustit secole de-a randul sa ciuguleasca din rodul pamantului nostru, din truda taranului si din minunatele bogatii cu care Dumnezeu a inzestrat aceste locuri.
Stramosii nostri nu s-au dat batuti si fiecare generatie s-a aparat cum a putut. Pamantul si azi graieste despre vitejia lor. Au spus Pe aici nu se trece! si nu s-a trecut. Sangele lor striga si oasele lor nedrept ingropate nu au putrezit odata cu trecerea anilor. Sunt semne peste tot, iar generatia noastra trebuie sa le vada ca sa nu uite, copiii trebuie sa stie povestile de vitejie din care s-a nascut acest popor, care nu a atacat pe nimeni, ci s-a aparat intotdeauna. 
Pagini de istorie sunt la tot pasul, chiar daca acum traim la oras, intre malluri si blocuri. Sa nu uitam ca nu departe sunt mausoleele, cimitirele si mormintele celor care si-au dat viața pentru patrie.
In apropiere de Bucuresti putem vizita Mausoleul ridicat in cinstea eroilor cazuti la datorie in timpul Primului Razboi Mondial, in incinta Manastirii Comana care a fost Cimitir Militar la vremea respectiva. Cranii ciuruite de gloante, osemintele a peste 750 de soldati, de diferite nationalitati, sunt dovada luptelor ce s-au dat aici, langa Neajlov. In Cartea de aur a manastirii am citit impresionanta descriere facuta de arhiepiscopul Raymond Netzhammer in 1918.
Joi, 24 octombrie 1918.
In timpul celor 2 ani de ocupatie, maresalul Mackensen vine a 4-a oara sa ma ia la o plimbare cu masina. Azi vrea sa mergem spre sud, la eroii cazuti. (...) Ne apropiem de ruina care este tinta acestei plimbari. Mackensen vrea sa-i viziteze pe mortii lui. In fata ruinii si in curtile interioare, inconjurate de zidul fostei manastiri, este un cimitir de ostasi. Se lucreaza cu harnicie la terminarea acestei frumoase asezari. Soldati si civili cara cu roabe nisip si pietris pe cararile dintre morminte, iar multe fete aduc brazde de iarba pe care le asaza si le uda. Fara deosebire de nationalitate, indiferent ca sint prieteni sau dusmani, razboinicii morti sint asezati unul linga altul. Mackensen spera ca romanii vor pastra in buna stare cimitirul, fiindca si eroii lor sint ingropati aici. Maresalul se bucura ca terenul, sfintit de rugaciunile monahilor, este locul cel mai potrivit pentru mormintele eroilor. Si asa au si facut.
Romanii au pastrat  aceasta amintire pretioasa a trecutului, iar monahii i-au pomenit in rugaciunile lor. Au mangaiat cu slujbe si rugaciuni jertfa celor cazuti pentru apararea patriei, pe malurile Neajlovului, la umbra manastirii. Din initiativa Reginei Maria si a lui Nicolae Iorga, s-a decis construirea unui mausoleu, care a fost ridicat intre anii 1926 si 1932 de catre Societatea Cultul Eroilor, pe ruinele unui fost paraclis. Osuarul de la Comana este un testament lasat Romaniei. Pentru un trecut greu avem datoria de a apara cu orice pret unitatea acestui neam.

Tot in Cartea de aur a Manastirii Comana am gasit si insemnarile Reginei Maria. Intristata de soarta soldatilor si a acestor locuri pe care le iubea mult, regina scria: Deunazi, o batalie mare s'a dat de jur imprejurul ruinelor de la Comana. La privelisti de moarte, de zbucium rasboinic si suferinta a cautat de sus manastirea mandra pe vremuri, ruinata si plina de groaza inaintea nascocirilor de astazi ale omului. Si ce ramane acum din draga veche manastire? Au nimicit oare bombele culturii ultima ei frumuseta, care ca un vis ce se pierde se tinea numai pe jumatate de vremile noastre? Cazut-a foisorul pe stalpi, cea mai scumpa podoaba a zidirii, impreuna cu atatea altele care s'au prabusit in acest rasboi mai neindurator ca toate? Cu sfasiere de inima ma intreb cati fii de mame care plang au murit singuri si nemangaiati supt umbra zidurilor ei. A inrosit sangele lor apa care asa de pasnic oglindea fata ranita de vremi a lacasului?...
Dar nu numai aici si nu numai in acele vremuri s-a murit pentru tara. Tot pamantul tarii da marturie despre repetatele atacuri care s-au abatut asupra ei.
Tot in insemnarile Reginei Maria sta scris: Nu departe de Comana este un loc al carui nume-l stie orice roman: Calugarenii, langa apa Argesului. Caci aici in zilele de mult trecute Mihai Viteazul a castigat batalia-i asupra turcilor. Povestea spune ca vitejia insasi a marelui voinic a dobandit biruinta: cu securea in mana s'a aruncat el in valmasag, raspandind groaza prin randurile dusmanului.
Munteni, Unguri, Ardeleni, ba pana si Cazaci erau sub porunca viteazului Mihai, si toti boierii tarii luptau langa dansul. In aceasta neuitata batalie multi turci de ranguri mari si-au pierdut viata, intre altii Pasa de Caramania, iar Marele-Vizir Sinan, care era mai mare peste dansii, a fost ranit si doborat jos de pe cal.
Dar o alta lupta, cu atat mai ucigasa, s'a dat ieri in jurul Calugarenilor. N'au avut inca vreme istoricii sa povesteasca amanuntul framantarilor sangeroase care zac inca ascunse in taina si in durere, nici nu putem spune astazi cati dintre vitejii nostri si-au lasat vieata pe locul acesta.
O cruce veche sta aici, innegrita si batuta de vremi, de proportii uriase: sumbra ei frumuseta m'a chemat adesea sa'i privesc laturile pline de slove sapate. Sunt randuri scrise de sus pana jos, pe o parte si pe alta, si cuvinte pe bratele rastignirii, - dar nu s'a scris inca si povestea bataliei ce am dat'o noi la Calugareni. Si eu nu stiu cine va fi s'o scrie, nici in ce cuvinte, dar un lucru, pe acela il stiu: povestea pe care un neam intreg a insemnat'o aici cu sange si lacrimi...
Cine poate spune cate vieti si cata suferinta a inghitit pamantul pentru a ramane unit? Cine poate sti cat dor si cata jale a fost pe fronturile de lupta? Cine stie cate fapte eroice nu s-au scris?
Cu greu mai intelegem astazi istoria truncheata si manjita pe care o invatam in scoli si despre care se vorbeste in presa. Istoria nu se fura. Ea este un fapt petrecut, real, a carei amintire trebuie sa ramana vie in constiinta oricarui popor. Este un important element identitar care face un neam sa existe. Inaintasii nostri au facut Romania sa existe. Sa nu uitam ca eroii nostri merita macar o lumanare si o rugaciune. Sa nu uitam ca avem o tara si o datorie pentru ea, cum spune Radu Gyr:
E jertfa lor de veacuri marturia
Ce striga din morminte pan' la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi!