Omul trece, cuvintele Scripturii raman

Indemnul totdeauna lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu a fost din batrani litera de lege, respectata cu sfintenie de taranul roman ale carui intelepciune si credinta erau native. Raportarea permanenta la Dumnezeu si urmarea modelului de vietuire a sfintilor au fost conditiile de baza ale vietii oamenilor de la tara care au gasit intotdeauna sprijinul in credinta. Si asta nu pentru ca traiul ar fi fost mai greu, ci pentru ca oamenii erau mai curati cu inima si mai apropiati de cele sfinte. Munceau din greu,  caci stiau ei din Epistolele Sfantului Apostol Pavel citite in biserica: Daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance, dar nu uitau sa multumeasca, nu uitau sa posteasca, nu uitau de ziua Domnului si de sarbatori. Meseria era candva considerată bratara de aur, innobila omul.

Din invatatura bisericii, inteleasa in modul cel mai simplist cu putinta, s-au nascut principii de viata sanatoase, pe care taranul avea grija sa le transmita copiilor ca pe o zestre de mare pret. Chemarea lui Dumnezeu in toate zilele, in toate lucrurile intreprinse de-a lungul intregii existentei pamantesti genera respect fata de munca si fata de semeni. Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Prorocii. (Matei 7) - adica mai simplu ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Intelegeau ca semenul are aceleasi drepturi, ca nimeni nu e mai presus si ca nimic nu-i da dreptul sa-l batjocoreasca. Sa nu rasplateasca cineva cuiva raul cu rau spunea Sfantul Apostol Pavel. Razbunarea nu este o solutie, ba mai mult decat atat, batranii considerau ca este arma prostilor. Tot din Matei 7, oamenii au invatat ca nu trebuie sa contorizam greselile celorlalti atata vreme cat noi insine gresim la tot pasul: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati - adica de ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?
De aici invata omul smerenia, ingaduinta, indelunga-rabdare si dragostea. Toti suntem supusi greselii, prin urmare, trebuie sa avem ingaduinta unii fata de altii. Faceau fapta buna in mod natural, caci stiau ca fapte lor sunt cea mai graitoare carte de vizita a omului. Auzisera tot in biserica: Orice pom bun face roade bune, dar pomul rau face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rau nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este taiat si aruncat in foc. Asa ca dupa roadele lor ii veti cunoaste. (Matei 7)
In tinda bisericii traiau si cu sfintele invataturi se hraneau. Si acum biserica invata aceleasi lucruri... insa, cine are urechi de auzit, sa auda. Si mai stia taranul roman ca dar din dar se face rai!, pentru ca ce poate da omul din avutul sau si sa nu fie de Sus. Dumnezeu da darul bogat si din prisosul lui, da si omul mai departe cate o farama catre cel ce are nevoie. Este o mare intelepciune si smerenie in a recunoaste ca tot ceea ce ai e dar primit pentru osteneala ta, a altora sau pur si simplu din prea multa Lui milostivire. Nimic nu poate face omul fara Dumnezeu. Staruiau in credinta oricat de greu ar fi fost. Stiau ca muta muntii. Se rugau noaptea la opait, se imbracau cu hainele cele mai bune de sarbatori si nu batjocoreau pe Dumnezeu, nici pe cele create de El.
In zilele noastre e plin vocabularul de expresii batjocoritoare la adresa randuielilor Bisericii Ortodoxe, a sfintilor si a lui Dumnezeu. Zicatori si bancuri de tot felul nu iarta pe nimeni, luand in balon si biserica, si pe slujitorii ei, vulgaritatea lingvistica ajungand adesea pana la blasfemie.  Chiar si credinciosii au de infruntat de nenumarate ori duhul lumii. Regulile vietii parca s-au schimbat si putini sunt cei care mai recunosc virtutile Ortodoxiei, iar Sfintele Scripturi sunt considerate depasite si nepotrivite in timpurile asa-zis moderne. Omul parca a uitat ca este trecator. Nu se mai regaseste in Evanghelii.
Este un continuu care pe care, nu se mai pretuieste aproapele, nici creatia, nici Creatorul, iar respectul pentru munca a disparut. Ce poti sa-i mai ceri corporatistului incarcat de sefi peste masura cu sarcini si responsabilitati, pe principiul copilul care nu plange, nu-i da masa sa mance? Munceste si el cu sila si scarba pe principiul timpul trece, leafa merge! Jobul nu mai incepe cu Dumnezeu. Jobul este nici mai mult, nici mai putin decat un rau necesar, care incepe si se termina cu o cartela de pontaj atarnata la gat.