Manastirea Comana, continuitatea vietii monahale in Tara Romaneasca

In vremuri in care pamantul pare ca a declarat razboi Cerului, cand omul cu inima invartosata de patimi nu se mai preocupa catusi de putin de latura sa spirituala, iar viata nu mai e considerata dar dumnezeiesc, Manastirea Comana se incapataneaza sa marturiseasca despre o credinta vie, ce dainuieste de secole. In ciuda timpurilor moderne, la doar o aruncatura de bat de Bucuresti, Comana ramane o vatra spirituala statornica, cu o bogata incarcatura istorica, care a tainuit de-a lungul anilor plansul de-o viata al multor monahi. Se spune ca fara manastiri lumea nu ar mai fi si cred cu tarie acest lucru, deoarece resimtim adesea ca lumea a devenit un cosmar, ca timpurile s-au schimbat cu repeziciune, ca ne indreptam cu pasi mari si grabiti spre nicaieri. 

Ratacirea omului care nu-l mai vede pe Dumnezeu e cumplita, usuca fiinta, iar incarcatura lumeasca ne copleseste si ne sufoca de cele mai multe ori. Nu mai putem sa intoarcem spatele lumii, nu ne mai putem ascunde fetele. De vorba cu Dumnezeu au ramas doar monahii, ostasii lui Hristos, care cu ochii la virtuti au împodobit biserica cu sufletele lor. Dintre apele Neajlovului, Manastirea Comana, din judetul Giurgiu, se ridica ca o inima semeata ce sfideaza parca lumea noastra mincinoasa si vicleana. Aici, pe insula dintre ape, Cerul saruta pamantul de cateva secole. Manastirea a fost atestata documentar printr-un hrisov al domnitorului Vlad Tepes, in anul 1461, insa mai multi domnitori au contribuit la mentinerea si intretinerea acestui loc in repetate randuri. Domnitorii nostri intelegeau sa investeasca in valori netrecatoare, prin urmare, ctitoriile domnesti se gasesc la tot pasul pe teritoriul tarii noastre.

Vitregiile istoriei au macinat nemilos zidurile manastirii, insa pronia divina a biruit, manastirea renascand din propria-i cenusa, de fiecare data mai frumoasa si mai solida. Ca o stafeta predata din mana in mana pana in zilele noastre. Ctitoria lui Vlad Tepes, locas de inchinaciune, dar si de aparare a tarii, este refacuta de boierul Radu Serban in anul 1588, cand acesta zideste biserica cu hramul Sfantul Nicolae, iar in 1609 o si zugraveste. Intre anii 1699 si 1703, manastirea este restaurata in stil brancovenesc de Serban Cantacuzino, care adauga chilii, repara zidurile distruse, adauga un foisor pe partea de nord, reface biserica si zideste un paraclis. In anul 1728 este inchinata Sfantului Mormant de catre Nicolae Mavrocordat, insa acest lucru aduce multa paguba, manastirea pierzand mai multe  averi si mosii.
Cutremurul din 1802 afecteaza cladirile, care sufera grave distrugeri. In incinta manastirii, trupele germane au amenajat in anul 1916 un cimitir de campanile, in care au fost depuse sutele de trupuri neinsufletite ale ostasilor romani sau straini cazuti pe campurile de lupta. La initiativa Reginei Maria si a lui Nicolae Iorga, in 1919, s-a hotarat construirea unui mausoleu. Acesta a fost construit intre anii 1926 si 1932 de catre Societatea Cultul Eroilor, pe ruinele fostului paraclis. Osuarul de la Comana pastreaza amintirea razboiului prin care poporul nostru a trecut. Timpul a sters multe, insa semnele gloantelor ce au ucis eroii neamului se vad si astazi in oasele care sunt depuse aici. Zeci de cranii gaurite vorbesc de tristele si cutremuratoarele vremuri nu de mult apuse.
Manastirea a suferit multe transformari, fiind parohie, scoala generala, inchisoare in timpul razboiului ruso-turc, prefectura, cimitir militar, sediu al CAP-ului, atelier de lucru pentru Uniunea Artistilor Plastici,  insa astazi o gasim mai frumoasa si mai infloritoare ca niciodata. In anul 1992, prin purtarea de grija a Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist, Comana se redeschide ca manastire de calugari. Monahi cu cugetare ingereasca au stiut ca rugaciunea cu suspin si lacrima nu se mai intoarce inapoi, ci ramane lipita in cer. Prin multa truda au cladit casa Domnului pe pamant si palat in inimile lor, au tinut nestinsa candela in acest loc incarcat de rugaciune si istorie. 

Din anul 2006, sub pastorirea Preasfintitului Parinte Ambrozie, incep importante lucrari de restaurare, ce aveau sa cuprinda: Beciurile Domnesti, Biblioteca, Sala Tronului si Muzeul Manastirii. De asemenea, pentru buna functionare a vietii de obste au fost amenajate trapeza, bucataria, cancelaria si secretariatul.

S-au adus imbunatatiri corpurilor de chilii si s-a construit un gard imprejmuitor. Lucrarile insa continua chiar si astazi, cand Comana ni se infatiseaza ca fiind o adevarata oaza de spiritualitate, un spatiu de legenda, dar si o importanta necropola domneasca. Aici sunt inmormantati Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul, Radu Serban Voievod si mai multi membri ai familiei Cantacuzino. Aici, cerul te vede,  pamantul te vede, totul te vadeste asa cum esti. Simtirea prezentei lui Dumnezeu nu te lasa sa treci pragul manastirii fara emotie. Credinciosii gasesc la Comana un minunat loc de reculege si rugaciune,  dar si o pagina de legenda si istorie. Aici se gasesc si moastele mai multor sfinti la care  credinciosii vin sa se inchine cu multa evlavie. Moastele Sfintei Mucenite Ecaterina, ale Sfantului Nicolae, ale Sfantului Ioan Gura de Aur, ale Sfantului Nectarie sau ale Sfantului Apostol Filip sunt doar cateva dintre bogatiile care se gasesc la Comana. Din indepartate vremuri, monahii si-au spus intristarea si bucuria, ingenuncheati la rugaciune. Mai feriti de iscoada lumii nu s-au ratacit pentru ca stiau de Dumnezeu. Si astazi rugaciunea continua. Frumoasa Comana ramane marturia de peste veacuri a unui popor credincios si binecuvantat.