Elena – Nobilissima Femina

Se spune că în spatele unui bărbat puternic este întotdeauna o femeie puternică. Aceasta poate fi mama sau bunica, care i-au dat o bună creștere, soția devotată care-l susține în tot ceea ce face sau toate acestea la un loc. Fericit bărbatul care le are pe toate…
De când lumea și pământul, femeia a jucat un rol important în dezvoltarea societății, ea fiind nu numai cea care naște fii, ci și cea care se ocupă cu propriu-zisa educare și formare a lor. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ”Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”, arătând prin aceasta rolul major pe care îl are femeia.
De-a lungul istoriei, multe femei au dat dovadă de curaj și dârzenie rar întâlnite, însă mai mult ca tuturor, un cult special de cinstire se acordă Sfintei împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin.
Flavia Iulia Helena s-a născut în anul 248, într-o familie modestă și a dus o viață curată, fiind renumită pentru frumusețea și inteligența ei. S-a căsătorit la numai 20 de ani cu tribunul Constantiu Chior și a avut un fiu, căruia i-a dedicat toată tinerețea ei, îngrijindu-se de educația lui și pregătindu-l pentru a fi un merituos împărat. Fiind părăsită de Constantius, pe motiv că nu avea rangul potrivit, nu s-a descurajat, ci a continuat cu multă demnitate și pricepere a sădi în inima viitorului împărat cele mai importante virtuți: dragostea și respectul față de semeni.
După moartea tatălui său, Constantin devine împărat și, fără vreo ezitare, o aduce lângă el pe mama sa, căreia îi datora totul și, în semn de recunoștință, îi conferă titlul de Nobilissima Femina – “Doamna Preanobilă”.
Viața acestora se schimbă semnificativ după ce Constantin vede o cruce strălucind ca un soare pe cer și având deasupra inscriptia ”hoc signo vinces” – ”în acest semn vei învinge”. Noaptea are chiar un vis prin care Mântuitorul Hristos îi spune să imprime crucea pe steaguri. Și, într-adevăr, urmând acest îndemn, iese victorios în luptă, deși conducea o armată modestă în comparație cu armata inamică.

Continuarea o puteti citi aici: http://www.catchy.ro/elena-nobilissima-femina/73293

Ia, portul sufletului nostru

Ne-am născut fără îndoială iubitori de frumos, iar mărturie pentru acest lucru este portul popular care împletește în el toată istoria poporului român de la începuturi, până în zilele noastre. Purtat de strămoșii noștri daci și până în secolul XXI, el spune povestea plină de sensuri ale unui neam adesea încercat de vremuri, devenind piesa fără de care istoria noastră nu s-ar putea spune. Ca semn de prețuire și apreciere, pe 16 mai serbăm Ziua Națională a Costumului Tradițional Românesc, act prin care ne mărturisim identitatea, nevoia de revenire la vechile tradiții, dar și dragostea față de valorile creației populare.
Deși din ce în ce mai multe branduri contemporane ne invadează existența, reușim să rămânem în bună tradiție românească și creștinească, căutând frumusețea de demult care hrănește privirea și sufletul. Astăzi, portul popular se folosește sporadic la diferite evenimente tradiționale și sărbători, însă în trecut el a fost portul de zi cu zi al omului, de la naștere până la moarte. Țăranul român nu s-a despărțit de aceste veșminte nici la muncile câmpului, nici în război, nici la sărbători. Deși trăiau modest, oamenii erau totuși fericiți, împăcați cu soarta și în strânsă legătură cu viață spirituală. Fără aparatură de ultimă generație, fără mașini și fără utilități, dar cu bucuria pentru împlinirea muncii lor. Război de țesut, fusul și fuiorul, mașina de tors, pe care le mai putem vedea doar în muzee, amintesc de o veche îndeletnicire care astăzi aproape că a dispărut.
 Femeile aveau în principal ocupații casnice, țeseau și împleteau totul manual, vopsind firele în culori naturale. De la covoare, pături și până la haine, ele prelucrau borangicul, lâna, inul, cânepa. Lada de zestre din lemn sculptat și pictat, nelipsită din gospodărie, era seiful de valori al țăranului de acum câteva sute de ani. Toate evenimentele marcante din viață omului, nașterea, nunta, înmormântarea, au făcut însă ca veșmintele să capete diversitate, iar astfel s-a ajuns ca această îndeletnicire artizanală să ia amploare căpătând valoare artistică, originalitate, noblețe.
Piesa cea mai importantă a costumului popular este fără îndoială ia. Ia este o mărturie vizibilă a satului tradițional românesc, modelele putând fi precis fixate în istorie și atribuite pe zone. Ceea ce le diferențiază pe zone geografice sunt geometriile, armoniile cromatice, simbolurile folosite, care țesute de mâini dibace, spun poveștile locurilor, ale datinilor, ale ciclului nesfârșit al vieții și al morții. Ele sunt fructul meticulozității și al dăruirii, vorbesc despre oameni de ispravă, cu viețuire simplă, dar adâncă și cuprinzătoare, care au realizat tezaure veșnice din cânepă și borangic, inspirându-se din natură, învățând de la pământul pe care l-au lucrat pentru a-și câștiga pâinea. Oameni cu sufletele pline de virtuți au creat veșminte care de sute de ani încântă inima.

Continuarea o puteti citi aici:  http://www.catchy.ro/ia-portul-sufletului-nostru/72593