Ia, portul sufletului nostru

Ne-am născut fără îndoială iubitori de frumos, iar mărturie pentru acest lucru este portul popular care împletește în el toată istoria poporului român de la începuturi, până în zilele noastre. Purtat de strămoșii noștri daci și până în secolul XXI, el spune povestea plină de sensuri ale unui neam adesea încercat de vremuri, devenind piesa fără de care istoria noastră nu s-ar putea spune. Ca semn de prețuire și apreciere, pe 16 mai serbăm Ziua Națională a Costumului Tradițional Românesc, act prin care ne mărturisim identitatea, nevoia de revenire la vechile tradiții, dar și dragostea față de valorile creației populare.
Deși din ce în ce mai multe branduri contemporane ne invadează existența, reușim să rămânem în bună tradiție românească și creștinească, căutând frumusețea de demult care hrănește privirea și sufletul. Astăzi, portul popular se folosește sporadic la diferite evenimente tradiționale și sărbători, însă în trecut el a fost portul de zi cu zi al omului, de la naștere până la moarte. Țăranul român nu s-a despărțit de aceste veșminte nici la muncile câmpului, nici în război, nici la sărbători. Deși trăiau modest, oamenii erau totuși fericiți, împăcați cu soarta și în strânsă legătură cu viață spirituală. Fără aparatură de ultimă generație, fără mașini și fără utilități, dar cu bucuria pentru împlinirea muncii lor. Război de țesut, fusul și fuiorul, mașina de tors, pe care le mai putem vedea doar în muzee, amintesc de o veche îndeletnicire care astăzi aproape că a dispărut.
 Femeile aveau în principal ocupații casnice, țeseau și împleteau totul manual, vopsind firele în culori naturale. De la covoare, pături și până la haine, ele prelucrau borangicul, lâna, inul, cânepa. Lada de zestre din lemn sculptat și pictat, nelipsită din gospodărie, era seiful de valori al țăranului de acum câteva sute de ani. Toate evenimentele marcante din viață omului, nașterea, nunta, înmormântarea, au făcut însă ca veșmintele să capete diversitate, iar astfel s-a ajuns ca această îndeletnicire artizanală să ia amploare căpătând valoare artistică, originalitate, noblețe.
Piesa cea mai importantă a costumului popular este fără îndoială ia. Ia este o mărturie vizibilă a satului tradițional românesc, modelele putând fi precis fixate în istorie și atribuite pe zone. Ceea ce le diferențiază pe zone geografice sunt geometriile, armoniile cromatice, simbolurile folosite, care țesute de mâini dibace, spun poveștile locurilor, ale datinilor, ale ciclului nesfârșit al vieții și al morții. Ele sunt fructul meticulozității și al dăruirii, vorbesc despre oameni de ispravă, cu viețuire simplă, dar adâncă și cuprinzătoare, care au realizat tezaure veșnice din cânepă și borangic, inspirându-se din natură, învățând de la pământul pe care l-au lucrat pentru a-și câștiga pâinea. Oameni cu sufletele pline de virtuți au creat veșminte care de sute de ani încântă inima.

Continuarea o puteti citi aici:  http://www.catchy.ro/ia-portul-sufletului-nostru/72593

Regina Maria, regina romanilor

La nici 20 de ani, englezoaica Maria Alexandra Victoria a fost aleasa ca viitoare regina a Romaniei. Nici nu banuia ce responsabilitate mare o astepta si nici daca Romania era pregatita sa o primeasca, insa feminina, ambitioasa, voluntara, hotarata a devenit in scurt timp un model, ramanand cea mai frumoasa legenda a poporului nostru asa cum a descris-o N. Iorga. Regina Maria a Romaniei a stiut sa fie femeie, mama, sotie si lider politic in acelasi timp. Iubitoare si sustinatoare a valorilor si traditiilor romanesti, devotata tarii si oamenilor, sprijin in suferintele multora. A fost adoptata de catre armata si numita comandant al  Regimentului de cavalerie 4 Rosiori. Ofiterii ii aratau mereu un deosebit respect si multa supunere, admirand indrazneala, vitalitate si curajul acestei femei.
S-a legat sufleste de armata, implicandu-se trup si suflet in toate actiunile de pe front, prin transeele din prima linie, inrolandu-se ca sora de caritate, lucrand in serviciul sanitar, ingrijind bolnavii de holera si tifos. Mama ranitilor, cum avea sa fie numita, incuraja si inspira in acelasi timp, nelasand sa iasa la iveala vreo urma de slabiciune sau neputinta. Alina griji si dureri, dand altora putere in momente de cumpana, luptand cu indarjire la nevoie, netemandu-se de nimic. Avea sa noteze in jurnalul sau: Sunt regina! Apartin poporului meu, trebuie sa traiesc pentru el si teama nu are ce sa caute in sufletul meu…
Pretuia intai de toate oamenii si veghea neincetat la capataiul celor raniti pe frontul de lupta. Varsa adesea lacrimi pentru fiecare soldat care murea, scriind in cartea sa Povestea vietii mele: Multe flori am pus pe mormintele celor ce nu putusera fi salvati. Le asezam acolo in numele mamelor, al sotiilor si al surorilor lor.
Nobila in atitudine si avand un statut social pe care stia sa-l puna in valoare la intalniri, avea insa si simplitatea aceea a inimii care o facea sa se simta bine in preajma soldatilor.
S-a implicat si a sustinut ideea unei Romanii unite si a luptat cu toate armele pentru implinirea acestui ideal, realizat odata cu terminarea Primului Razboi Mondial, in 1918.
A imbratisat poporul roman cu toate cele ale sale: cultura, traditii, credinta. Regina Maria a fost primita in sanul Bisericii Ortodoxe Romane, trecand la ortodoxism in 1926, de Bunavestire, cu binecuvantarea Patriarhului Miron Cristea.
Iubea oamenii simpli, in special taranii, fiind cu totul absorbita de frumusetea satelor. Nota in insemnarile ei: Imi plac obiceiurile lor vechi decand lumea si sper sa nu le abandoneze niciodata.
Iubea arta populara pe care o considera de mare pret. Si astazi fotografiile in costum popular starnesc invidii. Suverana imbraca portul popular cu eleganta si demnitate.
S-a dedicat intru totul poporului, urmandu-si visul tineretii sale, dupa cum avea sa spuna: Pe cand eram tanara, foarte tanara, ma fermeca un vis. Visam ca voi sadi gradini pretutindeni unde voi trece, asa incat flori sa-mi semene drumul. Si asta a facut. Cu inteligenta si suflet eroic, a sadit curaj si fapte bune peste tot, fiind regina romanilor si regina Romaniei Mari.  

Foto: Wikipedia