Pregatiri pentru Rusalii

Pasca,

Traditiile romanesti transmise din mosi stramosi spun ca Pasca se poate face de Paste, de Sfantul Gheorghe, de Inaltare si de Rusalii.

De la Rusalii si pana la Pastele urmator nu se mai face, prin urmare voi profita de Sarbatoarea Rusaliilor ca sa fac o pascuta pentru ultima data pe anul acesta.

Ma folosesc de reteta bunicii, pe care cu mare drag o pastrez si pe care o pun in aplicare an de an.

Framant aluat de cozonac obisnuit. Pentru pasca folosesc 500 gr de aluat.

Las minunea la crescut, timp in care prepar compozitia pentru umplutura.

500 gr branza dulce de vaci, 200 gr zahar, 100 gr stafide, 3 oua si mirodenii (1-2 pliculete zahar vanilat si o esenta rom Dr Oetker, coaja de lamaie)

Pentru ca umplutura sa fie pufoasa, bat albusurile spuma cu zahar, apoi adaug branza, stafidele si mirodeniile.

Asez intr-un vas rotund aluatul cam de 1 cm grosime, torn umplutura, decorez , ung cu ou si o pun la copt in cuptorul gata incins.

Coacerea dureaza in medie 40-45 de minute, insa depinde si de grosime.

Cand este gata o scot din cuptor si o pudrez cu zahar din abundenta.

Serviti va rog!

Litorarul pentru toti

Concediul la mare a devenit pentru romani o normalitate. Din pacate, sunt multi cei care aleg alte meleaguri mai primitoare, desi se fac eforturi vizibile pentru imbunatatirea serviciilor si pentru crearea de noi atractii pentru turisti in Romania. Litoralul Marii Negre ar putea fi o rampa de lansare a turismului, avand in vedere salba de statiuni cu care se mandreste si diversitatea acestora.
Costinesti, o statiune preferata de studenti si in general de tineret, ofera distractii pe masura. Aici tineretea este definitia de baza. Multimea de terase si discoteci, agrementul pe lac si pe mare, multitudinea de oferte de cazare pentru toate buzunarele fac sa arate aceasta statiune ca un adevarat stup in sezon.
Vama Veche este pentru visatori, pentru cei indragostiti de natura, pentru cei boemi, care nu se formalizeaza si nu traiesc dupa cliseele de ultima generatie. In Vama te cuprinde o stare de adevarata relaxare a mintii si a spiritului; te detasezi cu totul de lume. Poti avea plete sau tatuaje, poti sa dormi in cort sau pe plaja, poti sa canti la chitara sau sa faci baie imbracat… nimeni nu te judeca, ba chiar s-ar putea sa ai surpriza sa ti se alature, acceptand ca esti ceea ce vrei tu sa fii. Tot in Vama poti savura cel mai frumos rasarit din lume. O senzatie unica te cuprinde cand mingea uriasa de foc iese din mare si creste pe muzica de Ravel.
Mamaia este ideala pentru familiile cu copii, deoarece ofera o gama variata de atractii: un parc acvatic modern, telegondola care strabate intreaga statiune, un parc de distractii, care seara de seara devine neincapator. Plaja este foarte frumos ingrijita si se prezinta civilizat in fata marii cu sezlonguri, umbrele si terase elegante. Restaurantele cu specific sunt la mare cautare, iar servirea se face intr-o maniera destul de placuta. Mamaia este o statiune cocheta, rafinata si primitoare pentru clientii pe masura.
Iar gama de statiuni continua, sunt si statiuni pentru cei mai linistiti, care cauta relaxarea, sunt si statiuni renumite pentru bazele de tratament. Important este sa stii exact ce-ti doresti de la concediu si sa-ti alegi statiunea potrivita. Si asta este si diferenta. Nu avem statiuni urate, jalnice sau prea scumpe ori la moda, avem statiuni diverse, care se potrivesc sau nu gusturilor si asteptarilor noastre. Este ideal sa mergem acolo unde ne este locul, unde putem sa ne desfasuram dupa bunul plac. Sa nu mai aratam cu degetul si sa strigam in gura mare ca avem o tara urata.
Romania nu este urata, este doar diversa, iar daca din anumite motive nu ne simtim bine intr-un loc, inseamna pur si simplu ca nu e locul nostru acolo. Sunt sigura ca in acelasi loc altii se pot simti minunat. Si asta face Romania sa fie minunata!

Timpul a inghetat la Humulesti!

O bucatica autentica de Romania, unde timpul se pare ca a inghetat si si-a pierdut dimensiunea… doar asa pot descrie Casa Memoriala Ion Creanga, pe care cu mare drag am vizitat-o vara trecuta. Nu are rost sa va spun cine si cand a construit-o si sa va insir toata istoria casei, pe care sunt convinsa ca foarte multi o cunosc, doresc sa mentionez doar ca din 1951 a fost amenajata ca muzeu, iar la momentul actual este unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale din Romania. Este o casa foarte simpla si modesta, insa cu o puternica semnificatie culturala.

Lasand la o parte faptul ca este casa amintirilor din copilarie, in jurul careia se tes atatea si atatea intamplari hazlii, acest muzeu este in primul rand marturia traditiilor autentice de acum 180-200 de ani, este marturia vietii traite fara prea mare fast. Aproape ca nu-ti poti imagina cum puteau oamenii sa traiasca atat de modest si totusi atat de fericiti, impacati cu soarta si in stransa legatura cu viata spirituala. Fara aparatura de ultima generatie, fara masini si fara utilitati, dar cu bucuria pentru implinirea muncii lor. Un razboi de tesut aminteste de o veche indeletnicire care astazi aproape ca a disparut.

Femeile aveau in principal ocupatii casnice, teseau si impleteau totul manual. De la covoare, paturi si pana la haine, ele prelucrau borangicul, lana, inul, canepa. Pe un pat stau neatinse de trecerea vremii fusul si fuiorul din in sau canepa, gata melitat si periat pentru tors urzeala de saci si laicele. Mai gasim masina de tors, cu ajutorul careia se intindeau firele. O lada de zestre din lemn sculptat si pictat si fel de fel de obiecte nelipsite din gospodaria taraneasca.

Tot pe pat sunt asezate cu grija camasi si ii de in si borangic, tesute manual in diferite modele si culori, cu o precizie de inviat. Perfectiunea modelelor aproape ca te lasa fara cuvinte, atata grija si bun gust, ca ramai uimit.

De la mobilier si pana la stergare, tot ce se gaseste in aceasta casuta de poveste este lucrat manual. Toate obiectele scot la iveala priceperea, migala si dedicatia pe care taranii o puneau in munca lor. O casuta ce starneste emotii si nu-i de mirare ca l-a inspirat pe marele nostru scriitor Ion Creanga sa-si impartaseasca bucuria copilariei in felu-i atat de unic si de frumos. As fi mandra sa vada toata lumea acest muzeu care vorbeste de la sine despre un popor inzestrat si priceput, pastrator de traditii.

Criza relatiilor interumane

Saptamana trecuta am mers iar la teatru si am avut placuta surpriza sa constat ca, desi ne confruntam cu o asa-zisa "criza a culturii", lumea nu a uitat cat de importante sunt aceste momente de respiro, momente pentru intelect, in care ne amintim de dragul nostru Caragiale si de marii actori ai scenei romanesti. Ca sa pot sa-mi satisfac aceste "capricii intelectuale" trebuie sa rezerv biletele cu 10 zile inainte; in seara spectacolului, sala este mereu arhiplina, iar la casa de bilete nu se mai gasesc bilete pentru nici un spectacol din saptamana urmatoare. Am avut o surpriza asemanatoare si atunci cand am vrut sa vizitez Casa Poporului sau Muzeul Grigore Antipa. Nu mai vorbesc de ziua portilor deschise de la Palatul Cotroceni cand am stat la coada aproape 4 ore ca sa il putem vizita. Sunt bucuroasa si in acelasi timp uimita…
Desi ne numim "tara lui facebook" si indeletnicirile principale ale tinerilor sunt sticla si clubul, se pare ca mai exista si persoane care stiu sa aprecieze arta, teatrul, muzica, istoria… etc. Acelasi lucru se intampla la opera, la filarmonica si cam la toate manifestarile cu caracter cultural si educativ. Stau si ma intreb uneori de unde atata pornire impotriva tinerei generatii? Aud mereu vorbindu-se despre criza culturala care ne-a cuprins pe toti, despre tinerii care sunt din ce in ce mai inculti, despre lipsa de interes fata de scoala. De ce ne place sa discreditam o generatie la inceput de drum? De ce nu incepem sa cautam solutii de promovare a propriilor valori si sa stimulam interesul spre activitati educative? De ce uitam de resursele si de toata incarcatura culturala pe care ne-au lasat-o mostenire marii scriitori, compozitori, pictori, inventatori…?
Oare nu este datoria noastra sa indrumam tinerii si sa le facem cunoscute lucrurile cu adevarat importante?! De ce asteptam doar de la profesori si de la "sistem"?  Oare noi nu putem fi ca niste profesori pentru copiii nostri? Oare nu suntem si noi parte intregranta a sistemului?! Tanara generatie este responsabilitatea noastra a tuturor celor care s-au realizat intr-un fel sau altul. Trebuie sa ne asumam responsabilitati fata de copiii nostri, fata de batranii nostri si fata de toti semenii.
Romania nu se confrunta cu o criza a culturii! Romania se confrunta cu o criza a relatiilor interumane. De multe ori uitam sa fim toleranti si cu o atitudine pozitiv constructiva. Dragilor, priviti cu atentie in jurul vostru. Suntem cu totii ca niste buretei gata sa absorbim informatiile din jur. Depinde doar de noi sa ne inconjuram cu lucruri pozitive si sa ne rasfatam permanent intelectul astfel incat sa ne perfectionam si sa ne imbogatim sufleteste. Sa mergem la teatru. Sa reflectam la spusele lui Caragiale: O sotietate fara printipuri, carevasazica nu le are, dom’le.

Romania culinara

Permanenta evolutie, migratiile, razboaiele, influente de pe toate continentele etc. au transformat obiceiurile culinare ale acestui popor de la produsele afumate in pesteri pana la sofisticatele sufleuri si delicioasele prajituri de astazi. Pornind de la o alimentatie de tip pastoral, bazata in principal pe lapte (pe care dacii il conservau sub forma de branza) sau terci de mei cu loboda si spanac, si ajungand pana la complexitatea de astazi a bucatariei romanesti, constatam o rafinare a gusturilor odata cu trecerea timpului. Dacii aveau o alimentatie extrem de simpla, compusa din cereale, din care faceau diverse fierturi (terci), branza si carne cruda. Romanii au adus placinta si alte aluaturi umplute cu tocaturi, painea si uleiul de masline. Tot romanii au adus si diferite vase care au dezvoltat coacerea si fierberea, diversificand astfel alimentatia. Invaziile otomane au adus ciulamaua, pilaful, tocana, sarmalele, ghiveciul, zacusca, dar si baclavaua, cafeaua, condimentele si tutunul.
Pentru ca se dezvoltase agricultura, turcii s-au aratat interesati de cerealele noastre, astfel ca au pretins ca tributul sa fie platit in parte si prin produse autohtone. Deoarece luau aproape tot graul si toate vitele, populatia a inceput sa consume mamaliga si porcine. Asa am devenit "mamaligari"! Dupa 1800 au aparut hanurile, cu mancaruri traditionale. Hanurile erau locuri de popas pentru negustori. Nu pot sa nu amintesc de Hanul Ancutei,  atat de frumos descris de Sadoveanu, locul in care poposeau toti cei care plecau din Muntenia spre nordul Moldovei.
Hanul lui Manuc, construit de Manuc Bei, cetatean armean, un puternic negustor despre care se spune ca a decis soarta Moldovei si a Tarii Romanesti. La masa lunga din salonul hanului se semna pacea ruso-turca, in urma careia am pierdut Basarabia.
Tot acum au inceput influentele vestice. "Generatia pasoptista" avea gusturi din ce in ce mai rafinate. Intelectualii care faceau studii la Berlin, Viena, Paris se intorceau in tara cu diferite retete la mare cautare in renumitele capitale europene. Asa s-a deschis calea spre o diversificare pretentioasa. In aceasta perioada apare si prima carte de bucate scrisa de Mihail Kogalniceanu si Constantin Negruzzi, intitulata: “200 retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti”. De pe la 1900 apar localurile de mahala si chefurile cu lautari.
Casa Capsa, infiintata de Grigore Capsa, este locul unde influentele bizantine se intalneau cu cele rusesti. Rafinamentul bucatariei romanesti capata o alta dimensiune. Se pun in practica retetele cele mai sofisticate facute cu ingrediente de calitate aduse de la Paris, Petersburg sau Londra. In aceasta perioada, Romania cunoaste o dezvoltare de proportii in acest plan. Mancarea este asociata cu vinuri frantuzesti, iar festinul este incheiat de deserturi fine. Toate acestea pana la instalarea regimului comunist, care a adus oamenilor limitarea, teama si saracia. Se sesizeaza un real regres in toata aceasta perioada marcata de cartof si parizer. Dupa 1990, cand Romania scapa de regimul comunist, se deschid portile "fast food-urilor" si astfel oamenii devin grabiti si neatenti la ce consuma.
Astazi, dupa ce multi s-au convins de efectele nocive ale alimentatiei de tip “fast food”, ne bucuram de o revenire la radacinile noastre. Oamenii au redescoperit cat de minunata este bucataria din Ardeal, Banat sau Muntenia si foarte multi, ajutati de miile de carti de bucate, s-au apucat de gatit. Ca sa nu mai vorbim de restaurantele cu specific romanesc care pastreaza inca in meniu vanatul, pastrama si afumaturile pe care dacii obisnuiau sa le consume.
Mamaliga este un triumf al istoriei as putea spune, pentru ca inca ne ploua in gura cand auzim de pomana porcului cu mamaliguta sau de branza cu smantana si mamaliguta. Daca noi suntem “mamaligarii Europei”, este pentru ca nu ne-am pierdut legatura cu originile. Ne-am adaptat, insa, in secolul vitezei, bucataria ne tine uniti. Aceasta este Romania culinara, diversa, dar legata de origini!