Suntem in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Un post usor, asemanator cu postul Craciunului, insa cu durata variabila si ceva mai scurt. Inceperea acestui post variaza in functie de data Sfintelor Pasti, iar terminarea lui se face la data praznuirii Sfintilor Apostoli, adica in data de 29 iunie. El poate dura maximum 28 de zile, sau poate fi chiar exclus din calendar atunci cand sarbatorim Pastele mai tarziu. Este cu siguranta cel mai lesne de tinut, fiind un post de vara, cand avem din belsug fructe si legume proaspete. Din calendar nu lipsesc dezlegarile la untdelemn si vin, iar sambata, duminica sau in alte zile de sarbatoare randuite de biserica se mananca peste.
Dar cum si in post simtim uneori nevoia de putin rasfat, am zis ca nu strica sa incerc niste gogosi. Asa cum le cunoastem cu totii, caci am crescut cu ele din copilarie, am putea crede ca fac parte din bucataria noastra traditionala. Sunt bucuria tuturor de la mic la mare, sunt rasfatul copiilor, tentatia de temut a monahilor si spaima celor ce tin la silueta.
Cum a inceput istoria lor si carui popor apartin cu exactitate nu se stie cu siguranta, insa stramoasele indepartate ale gogosilor sunt mentionate inca din vremea lui Moise. Se spune ca erau aduse drept jertfa lui Dumnezeu niste turte facute dintr-un amestec de ulei si faina, apoi prajite. Acum ele sunt preparate in toata lumea, in special ca desert, simple sau cu diverse umpluturi: branzeturi, gemuri, ciocolata etc. Si cum America este stiuta ca fiind tara tuturor posibilitatilor, nu ne mai surprinde ca are si o zi nationala a gogosilor (3 iunie).
Reteta pentru aluat o am de la nasa mea, care este experta in pregatirea bunatatilor de post. Eu am dorit sa fac ceva mai special, asa ca am adaugat si umplura cu magiun de prune Topoloveni. Folosesc acest magiun deoarece este mai gros si nu curge, este mai sanatos, fiind un produs natural, fara adaosuri de zahar si conservanti. Pentru aluat avem nevoie de 500 g faina, 1 lingura zahar, 6-7 g drojdie granule (un pliculet), 350-400 ml apa calduta, 2-3 linguri ulei, arome dupa preferinte (coaja rasa de lamaie), un praf de sare. Mai folosim un borcan de magiun de prune Topoloveni, ulei pentru prajit, zahar vanilat pentru pudrat.
Aluatul se lasa la crescut cam o ora, apoi se rupe in aproximativ 15 bucati. Am pus cate o lingurita de magiun pe fiecare bucatica si le-am modelat ca pe niste bulgarasi. Le-am mai lasat sa creasca cam 10-15 minute si le-am prajit in ulei. Le-am scos pe un servetel ca sa indepartez surplusul de ulei, apoi le-am pudrat cu zahar. Sunt bune si nepudrate pentru cei mai stricti in privinta numarului de calorii. Eu prefer zaharul cu aroma de vanilie, deoarece are un parfum deosebit, care le innobileaza. Sunt usor de facut si se pot servi calde, dar si dupa ce s-au racit. Este de preferat cand va apucati de facut gogosi sa aveti familia sau cativa prieteni prin preajma. Tentatia de a manca cu pofta este destul de mare, prin urmare, ei va pot scuti de povara caloriilor. Doua maximum trei sunt suficiente. Va doresc sa faceti gogosi pufoase si sa nu uitati totusi ca suntem in post!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu