Gogosi de post cu magiun de prune Topoloveni

Suntem in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Un post usor, asemanator cu postul Craciunului, insa cu durata variabila si ceva mai scurt. Inceperea acestui post variaza in functie de data Sfintelor Pasti, iar terminarea lui se face la data praznuirii Sfintilor Apostoli, adica in data de 29 iunie. El poate dura maximum 28 de zile, sau poate fi chiar exclus din calendar atunci cand sarbatorim Pastele mai tarziu. Este cu siguranta cel mai lesne de tinut, fiind un post de vara, cand avem din belsug fructe si legume proaspete. Din calendar nu lipsesc dezlegarile la untdelemn si vin, iar sambata, duminica sau in alte zile de sarbatoare randuite de biserica se mananca peste. 
Dar cum si in post simtim uneori nevoia de putin rasfat, am zis ca nu strica sa incerc niste gogosi. Asa cum le cunoastem cu totii, caci am crescut cu ele din copilarie, am putea crede ca fac parte din bucataria noastra traditionala. Sunt bucuria tuturor de la mic la mare, sunt rasfatul copiilor, tentatia de temut a monahilor si spaima celor ce tin la silueta.
Cum a inceput istoria lor si carui popor apartin cu exactitate nu se stie cu siguranta, insa stramoasele indepartate ale gogosilor sunt mentionate inca din vremea lui Moise. Se spune ca erau aduse drept jertfa lui Dumnezeu niste turte facute dintr-un amestec de ulei si faina, apoi prajite. Acum ele sunt preparate in toata lumea, in special ca desert, simple sau cu diverse umpluturi: branzeturi, gemuri, ciocolata etc. Si cum America este stiuta ca fiind tara tuturor posibilitatilor, nu ne mai surprinde ca are si o zi nationala a gogosilor (3 iunie).
Reteta pentru aluat o am de la nasa mea, care este experta in pregatirea bunatatilor de post. Eu am dorit sa fac ceva mai special, asa ca am adaugat si umplura cu magiun de prune Topoloveni. Folosesc acest magiun deoarece este mai gros si nu curge, este mai sanatos, fiind un produs natural, fara adaosuri de zahar si conservanti. Pentru aluat avem nevoie de 500 g faina, 1 lingura zahar, 6-7 g drojdie granule (un pliculet), 350-400 ml apa calduta, 2-3 linguri ulei, arome dupa preferinte (coaja rasa de lamaie), un praf de sare. Mai folosim un borcan de magiun de prune Topoloveni, ulei pentru prajit, zahar vanilat pentru pudrat.
Aluatul se lasa la crescut cam o ora, apoi se rupe in aproximativ 15 bucati. Am pus cate o lingurita de magiun pe fiecare bucatica si le-am modelat ca pe niste bulgarasi. Le-am mai lasat sa creasca cam 10-15 minute si le-am prajit in ulei. Le-am scos pe un servetel ca sa indepartez surplusul de ulei, apoi le-am pudrat cu zahar. Sunt bune si nepudrate pentru cei mai stricti in privinta numarului de calorii. Eu prefer zaharul cu aroma de vanilie, deoarece are un parfum deosebit, care le innobileaza. Sunt usor de facut si se pot servi calde, dar si dupa ce s-au racit. Este de preferat cand va apucati de facut gogosi sa aveti familia sau cativa prieteni prin preajma. Tentatia de a manca cu pofta este destul de mare, prin urmare, ei va pot scuti de povara caloriilor. Doua maximum trei sunt suficiente. Va doresc sa faceti gogosi pufoase si sa nu uitati totusi ca suntem in post!

Mihai, Cuza, Ferdinand - troita neamului romanesc

De 100 de ani, tara aceasta cu munti in inima si ape la poale se numeste Romania. Pentru noi cei de astazi este firesc sa fim cetatenii unei tari, sa avem un act de identitate in buzunar cu care sa trecem granitele si sa ne legitimam in fata altora cu mandrie sau cu sfiala ca suntem romani. Insa nu a fost intotdeauna asa. Trebuie sa stim ca tara s-a inchegat cu greu, cu multa jerfa si cu multa staruinta. Daca nu staruiau inaintasii nostri si daca nu plateau scumpul pret al sangelui, noi astazi nu am fi avut o Romanie libera si independenta. Unirea nu s-a intamplat peste noapte. Sa nu creada cineva ca intr-o zi niste oameni au decis ca palma asta de pamant e a noastra si gata. 
Tara s-a plamadit in timp, graiul s-a format pe parcursul mai multor secole, iar portul, traditiile si obiceiurile s-au predat ca lucruri de mare pret din generatie in generatie. Timpul le-a cernut si le-a sudat intr-un mod specific noua. Avem in spate amprenta trecutului, iar aceasta amprenta ne indica un viitor. Este ADN-ul neamului nostru, care tot renaste in noi si se imbogateste cu fiecare generatie. Privind mai adanc in istoria poporului nostru, vedem ca unirea a inceput cu mult in urma, cand in anul 1600, nu intamplator, Mihai Viteazul era domnitor al Tarii Romanesti, al Transilvaniei si al Moldovei. El este intaiul unificator al celor trei tari care aveau sa formeze mai tarziu Romania moderna. 
O unire nedesavarsita, caci lasa neschimbate formele de organizare din fiecare provincie in parte, care-si pastreaza legile si armata proprie. In Transilvania a obtinut scutirea de robota a preotilor romani, a infiintat Mitropolia Ortodoxa de la Alba Iulia, iar pentru ca se vorbea aceeasi limba de o parte si cealalta a Carpatilor, a declarat limba romana limba oficiala. Aceasta prima tentativa de unire nu a durat mult, insa din ea rezulta un ideal, o nazuita ce a mocnit in inimile oamenilor si s-a propagat in timp. Dupa mai bine de 250 de ani, Alexandru Ioan Cuza ajunge sa fie primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national Romania. Unirea celor doua principate a survenit in urma alegerii sale la data de 5 ianuarie 1859 ca domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 este ales si domn al Tarii Romanesti. 
El a mers mai departe, unind in 1862 cele doua principate si constitutional, si administrativ, formand in acest fel un stat unitar, numit Romania, avand capitala la Bucuresti. A format statul roman modern, cu o singura adunare si un singur guvern. Unirea a fost posibila pe baza similitudinii culturale si economice dintre cele doua tari. Insa nici aceasta unire nu a fost completa in constiinta romanilor, caci aveau frati si dincolo de aceste granite. Dorinta de unire avea sa fie implinita de un conducator strain de neam, de valorile si de credinta lui, dar care a inteles legatura de veacuri ce exista intre basarabeni, bucovineni, transilvaneni, moldoveni si munteni. Nu putea trece cu vederea ceea ce era evident. In 1914, Ferdinand I a devenit rege al Regatului Romaniei. A condus Romania in timpul Primului Razboi Mondial, luptand de partea Antantei. 
In anul 1918 s-a implinit visul maret al romanilor prin realizarea statului național-unitar, Marea Unire, care insemna alipirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei la Regatul Romaniei. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand a fost incoronat ca primul rege al Romaniei Mari. O Romanie nascuta din unirea in cuget si-n simtire a multor generatii. Si pentru ca sa intelegem ca legatura nu s-a facut numai din punct de vedere economic si cultural, nu trebuie sa uitam de alte doua evenimente extrem de importante in sudarea acestui popor: recunoasterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane din1885 si ridicarea sa la rangul de Patriarhie in1925. 
Aceasta ar fi in linii mari o scurta si succinta descriere a felului in care s-a format tara noastra. Un ideal implinit insa cu sangele a zeci de mii de ostasi, peste ale caror oseminte traim noi astazi. De aceea suntem obligati sa tinem cu dinti de neam si de tara, de radacinile si traditiile ei, pentru a nu pata in nici un chip memoria lor. Acum, la implinirea a 100 de ani de la Marea Unire, sa ne unim si noi romanii de pretutindeni si sa rostim cu adanca recunostinta: Cinste Eroilor Neamului!