Avem o tara!

Am scris la un moment dat pentru Dacic Cool un articol intitulat Mie nu mi-e frica de globalizare. Credeam in naivitatea mea ca nimeni si nimic nu poate sterge cu buretele identitatea, cultura, credinta si valorile unui neam. Spuneam asa: Eu vad Europa ca pe un mare lac, pe suprafata caruia plutesc nuferi albi. Flori frumoase care impreuna alcatuiesc un buchet splendid, insa fiecare floare ascunde sub apa cate o tulpina lunga cu radacinile bine infipte in pamant. Fiecare nufar reprezinta cate un neam, iar fiecare neam isi trage seva din propriul pamant. Trebuie doar sa fim cu luare aminte sa nu dezradacinam florile. Un nufar fara radacina va fi in deriva si apoi va muri. 
La scurt timp, insa, am constatat ca se urmareste cu ardoare tocmai dezradacinarea, decuplarea de trecut, de toata framantatura din care secole la rand s-a plamadit neamul romanesc. Ruperea de familie, de istorie, de biserica, de traditii, de cultura, de tara naste generatii fara repere si fara valori. Generatii marioneta, fara coloana vertebrala, care pot fi usor manipulate si conduse dupa bunul plac al celor ce fac jocurile. Generatii in deriva, rupte de firesc si de sens, fara sentimentul de apartenenta la ceva, fara constiinta, fara discernamant. Credeam ca e imposibil sa asimilam fara nici o analiza ideologii straine noua, care contravin constiintei si demnitatii noastre nationale. Daca ne uitam bine in istoria umanitatii, apusul majoritatii imperiilor s-a bazat pe tradare. O tradare neasteptata, neintuita din interior, a modificat destinul omenirii din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre. La fel si noi acum ne tradam si ne vindem tara, imbratisand grabiti nonvalorile ce vin din afara, intorcand spatele la toata mostenirea pe care inaintasii nostri ne-au lasat-o.
Am tradat familia pentru ca nu mai credem ca ea este celula de baza a societatii. Sotii nu mai au respect unul fata de altul, casatoria a devenit doar un act formal, pe care vrem sa-l redefinit dupa placul fiecarui individ, iar divortul este la moda mai mult ca oricand. Copiii crescuti prin diverse institutii nu mai au respect fata de parinti, in schimb au drepturi din ce in ce mai bizare. Bunicii sunt absenti, preferand o batranete comoda in detrimentul unei a doua tinereti in preajma nepotilor. Familia traditionala parca nu-si mai are locul in societatea contemporana, care crede ca s-a modernizat. 
Am tradat traditia, uitand datinile si obiceiurile noastre, imprumutand de la altii sarbatori si apucaturi smintitoare. Am tradat cultura, uitand sa mai deschidem o carte, sa privim un tablou, sa megem la un muzeu sau la o piesa de teatru. Ne-am lasat absorbiti cu totul de cultura Facebook si Whatsapp care promoveaza banalitati. Suntem preocupati de lucruri mici, efemere, fara valoare. Ne-am creat un univers demn de tot plansul in spatiul virtual in care ne consumam tineretea si ne risipim potentialul. Suntem sclavii retelelor de socializare, ignorand cu desavarsire literatura, arta, muzica, stiinta si toate celelalte fete ale culturii noastre romanesti, care nu este cu nimic mai prejos intre culturile lumii. Avem nerusinarea de a ne desconsidera scriitorii, poetii, pictorii, cercetatorii, medicii, preotii... etc., uitand pe cei care au imbogatit patrimoniul cultural al acestei tari. 
Ne-am tradat limba. Suntem corigenti la limba si literatura romana. Se vede la bacalaureatul copiilor nostri. Am tradat istoria pentru ca nu o cunoastem. Nu ne stim eroii, nu stim faptele viteze ale inaintasilor nostri, nu ne intereseaza ca la noi in tara s-a murit in lupta, ca s-a murit de foame, ca s-a murit in inchisori, ca s-a murit cu demnitate. Ne-am facut prietenii cu cei care pana nu de mult ne-au prigonit stramosii incercand sa ia pamantu' nostru scump. L-au aparat cu pretul vietii, iar azi il vindem noi fara regrete. Ne-am tradat tara, i-am instrainat pamantul, armata si industria. Vrem sa dam padurile, aurul si ogoarele, celor care ne flutura in fata "drepturile omului", dar care nu ne lasa dreptul de a avea o tara.
Am tradat biserica pentru ca nu o iubim. O terfelim in fel si chip, ne batem joc de slujitorii ei, ii huiduim si-i discreditam ori de cate ori avem ocazia. Luam in ras credinta si traditiile din care s-a nascut acest popor. Am uitat ca scoala a inceput cu secole in urma in biserica, ca primele carti au fost tiparite de biserica si ca cea care i-a tinut uniti pe romani a fost biserica. Astazi o desconsideram, desi ar trebui sa ne mandrim cu patrimoniul bisericesc detinut de Biserica Ortodoxa Romana, care se intregeste in zilele noastre cu o catedrala, numita atat de frumos: Catedrala Mantuirii Neamului. A neamului nostru romanesc, haituit de-a lungul istoriei pentru a fi facut bucati. Nu au reusit marile imperii sa-l faca bucati, il facem noi insine prin indiferenta si ignoranta. 
Privim Vestul ca pe salvarea noastra, insa ma tem ca de acolo nu vine nici o salvare. Singura noastra sansa este sa recuperam ceea ce am distrus. Sa ne intoarcem la radacini si sa cautam ceea ce ne defineste ca neam, ramanand tari in convingeri si in credinta. Avem dreptul de a avea o tara si trebuie cu orice pret sa ne pastram acest drept. Suntem cetateni romani atata timp cat avem o Romanie si nu trebuie sa lasam pe nimeni sa ne spuna altfel.
La implinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Regatul Romaniei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2018 drept Anul omagial al unitatii de credinta si de neam. Pentru a nu ajunge victimele nefericitei globalizari trebuie sa intelegem ce inseamna "unitatea de credinta si de neam" si de ce este o binecuvantare faptul ca avem o tara. Daca romanii s-au unit in cuget si-n simtire acum 100 de ani, suntem datori sa pastram tara intreaga, sa iubim acest pamant si sa ramanem in credinta mosilor si stramosilor nostri, asa cum frumos ne indeamna poetul nostru drag Radu Gyr:
E jertfa lor de veacuri marturia
Ce striga din morminte pan' la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi! 

Lumina de acasa

De sarbatori, romanii se intorc acasa. Aproape un sfert dintre noi sunt plecati peste hotare cu nadejdea unui trai mai bun, insa nu au putut taia cordonul ombilical care-i leaga de origini. Poate au un job bun, sunt respectati, bine imbracati, bine vazuti, sunt bine din multe puncte de vedere, dar nimeni nu stie ce e cu adevarat in sufletele lor. Bucati din ele au ramas acasa. Pe multi ii mistuie dorul ce nu poti sa-l stingi cu nimic din lumea aceasta. 

Fiecare are un dor in inima sa si de aceea revine cu drag la un anumit interval de timp si in special de Paste sau de Craciun. Nomazi pe drumurile altora, cu rani adanci in sufletele lor pribege, privesc mereu inapoi spre casa. Parca sunt pasari migratoare ce umplu orasele si satele din toata Romania spre bucuria parintilor, a fiilor sau a nepotilor. Fiecare are un acasa.
Acasa este mama care nu mai razbeste sa coaca bunatati pentru cei dragi. Casa e curata si miroase a cozonaci din strada. Un tata gospodar pe prispa, bucuros ca a terminat de taiat via, priveste cu emotie spre poarta. Acasa sunt drobul si pasca, zacusca si sarmalele, compotul si dulceata, lada de zestre in care inca asteapta stinghere ia si o pereche de opinci.
Acasa sunt dealurile si vaile copilariei, sunt padurile ce au dat multor plamani aer curat, sunt izvoarele ce au potolit setea in zilele fierbinti de vara, e fanul care a gadilat talpile grabite. Sunt turmele de oi si carutele cu cai, furca si coasa, lanurile de grau si capitele de fan, zarzarii si merii. Sunt Carpatii si Dunarea ce au imbatranit odata cu neamul. Sunt manastirile in tinda carora, de secole, s-au plecat genunchii garboviti de greutati.
Acasa sunt piata cu zarzavaturi, branza si cea mai buna miere. Sunt oameni gospodari care pastreaza retete traditionale cum nu gasesti nicaieri in lume. Malaiul si faina macinate la moara, varza si cartofi cu care s-au hranit de generatii romanii. Sunt taranii care-si vand la pret de nimic lucrul mainilor lor; cosuri de nuiele si oale de lut, fluiere, maturi si linguri de lemn.
Acasa este locul in care vorbesti cu Dumnezeu. Si El a asteptat ca mama si ca tata privind in zare un fiu ratacitor sa vina de departe. Bisericuta veche, troita de la marginea drumului si acelasi parinte albit de ani intampina cu dragoste pe toti cei osteniti veniti din pribegie. Prescura, candela, tamaia si icoanele sunt mireasma multor copilarii.
Acasa este cimitirul in care odihnesc bunicii. In fiecare an e mai bogat; noi cruci ce poarta un nume apar din loc in loc. S-au dus impacati ai nostri doar cu o coliva, o cruce si un sunet de clopot. Acasa este pamantul nostru romanesc sfintit cu sangele neamului. In el sunt oasele eroilor si moastele sfintilor, sunt oasele strabunilor si sudoarea parintilor.
Acasa sunt doina si hora. Acasa canta cucul, acasa bate toaca, acasa e Romania.
Acasa canta, pentru toti romanii, acelasi Gheorghe:
Acolo este tara mea,
Si neamul meu cel romanesc!
Acolo eu sa mor as vrea,
Acolo vreau eu sa traiesc!
Fratii nostri, va asteptam pe toti acasa! Mor ai nostri In tara turmelor si-a painii, imbatraniti de singuratate si fara lumanare la capatai.
Veniti pana nu seaca fantanile, pana nu vin lupii la stana, pana nu se usuca candelele.
Veniti, veniti sa luati Lumina... de acasa!
Paste fericit romanilor de pretutindeni!