Delta Neajlovului si imprejurimile comunei Comana

Petrecem din ce in ce mai putin timp in natura. Pe de o parte pentru ca timpul nu ne mai permite, pe de alta parte nu prea mai gasim acele oaze de natura in jurul marilor orase. Cartierele de case au luat locul padurilor care odinioara erau refugiul celor care doreau sa respire o gura de aer curat, macar la sfarsit de saptamana. In plus ne luptam si cu tentatia conectarii la aparate. Suntem conectati mereu la calculator, tableta, telefon si am uitat sa ne bucuram de incarcatura sufleteasca si de starea de bine pe care natura o ofera. Mai trist este faptul ca nici copiii nu se mai bucura de escapadele in aer liber. Ei au ajuns sa sufere de "sindromul deficitului de natura". Suna ciudat, dar e cat se poate de real. Cu precadere, copiii zilelor noastre prefera retelele de socializare si jocurile pe calculator in detrimentul jocului in aer liber. Cata bucurie era pe vremuri o zi la iarba verde, sau la sanius, sau la pescuit, sau o zi in padure, toamna, pe covoarele multicolore de frunze? In graba noastra cotidiana am uitat sa ne oferim mici placeri sufletesti. Ignoram sa insuflam copiilor dragostea pentru natura.
Delta Neajlovului si imprejurimile sale sunt poate locul ideal pentru reintalnirea cu natura salbatica, atat cat se mai poate intelege astazi prin "salbatica". Omul, in dorinta sa de dezvoltare, a domesticit totul in jurul sau. Putine mai sunt locurile unde flora si fauna au rezistat marii expansiuni economice, sociale, industriale... etc. In Delta Neajlovului sau Balta Comana mai putem admira specii rare, total disparute din alte zone ale tarii. Aici biodiversitatea uimeste si pe cei mai exigenti iubitori de natura. Aflata la o distanta mica de Bucuresti, in judetul Giurgiu, inainte de intrarea in comuna Comana, zona aceasta mlastinoasa pare ca sfideaza viata tumultoasa a Capitalei. Aici, timplul are sensul lui, batranul rau Neajlov are cursul lui lent, iar linistea pare ca aicea s-a nascut. Soarele rasare si apune mangaind luciul apei, insufletind totul in jur. Suprafetele intinse de apa si palcurile de stufaris alcatuiesc un peisaj cu totul deosebit. Pasari, pesti, broscute si vietati fel de fel traiesc nestingherite intr-un prefect ecosistem ce ocupa locul doi in tara, dupa Delta Dunarii.
Trecand podul peste Neajlov se ajunge la Manastirea Comana, ctitoria lui Vlad Tepes datand din 1461. Importanta vatra de spiritualitate din tara noastra, manastirea este un veritabil monument istoric. Aici, turistii se pot inchina la raclele unor sfinti foarte cunoscuti si indragiti lor, precum Sfantul Nicolae, Sfantul Nectarie, Sfanta Ecaterina... etc. Tot in curtea manastirii se poate vizita si Mausoleul Eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial, ce dateaza din 1932. Osuarul adaposteste osemintele a peste 500 de eroi de nationalitati diferite, cazuti in luptele grele ce s-au dat in zona. O inedita lectie de istorie, spusa la umbra frumoasei manastiri.
Continuand drumul prin comuna Comana, se ajunge la Parcul Natural Comana. Padurea mare si deasa primeste pe oricine doreste sa-si incarce plamanii cu aer curat si sa-si umple urechile cu ciripit de pasarele. Ea pastreaza specii de flori si arbusti pe cale de disparitie. Bujorul salbatic este o specie de bujor intalnita aici, care nu se mai gaseste nicaieri pe teritoriul Romaniei. Ascunsa printre copaci, Fantana cu Nuc este un obiectiv de vazut in padurea Comana, insa marea atractie este observatorul ornitologic. Un turn de unde pot fi observate pasarile fara a fi tulburate de privirile incomode. Cu putin noroc poti zari cate un grup de lebede gratioase lafaindu-se la soare, vreo barza intr-un picior scormonind prin apa dupa pestisori, sau cateva ratuste mici ce inoata grabite dupa mama rata. Multe sunt speciile de plante si animale ce pot fi admirate in zona. Este o binecuvantare ca mai avem in tara noastra si atat de aproape de Capitala un loc in care turistii se pot intalni cu natura in forma ei pura, nemodelata si nemodificata de mana omului. Asa pot vedea si copiii nostri ce inseamna cu adevarat natura, salbaticia si pot sa inteleaga de ce este important sa protejam aceste locuri rare, sa le iubim si sa le respectam, lasandu-le asa cum ne-au fost daruite de Cel ce a facut Cerul si Pamantul. Sa lasam din cand in cand viata noastra tumultuoasa si grijile zilnice si sa ne ingaduim o plimbare inedita pentru a admira frumusetile Deltei Neajlovului si imprejurimile comunei Comana. Sa transmitem copiilor responsabilitatea de a salva cu orice pret aceste oaze de natura ce sunt pe cale de disparitie.

Copiii de azi, iconarii de maine

Anul 2017 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor si al pictorilor bisericesti si Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului, in cuprinsul Patriarhiei Romane. Un bun prilej de readucere aminte a motivelor pentru care cinstim sfintele icoane si un omagiu adus celor care de-a lungul timpului au infrumusetat spatiul liturgic prin pictura de icoane si biserici. Aceasta intelepciune milenara, transmisa cu sfintenie din generatie in generatie, ne incanta astazi privirea si ne bucura sufleteste, aducandu-ne mai aproape de Dumnezeu si de sfinti. Pictori cu adevarat daruiti de Dumnezeu au trudit la impodobirea bisericilor si a manastirilor din tara noastra, lasand in urma lucrari de o valoare inestimabila, apreciate la nivel international, care trezesc un interes deosebit pictorilor contemporani.
O icoana este o pagina de istorie, este o realitate sfanta a mantuirii, am putea spune ca este chiar imortalizarea mantuirii. Cinstirea acestora s-a nascut de la inceputurile crestinismului, astfel incat nu exista loc de separatie. In Sfanta Traditie se naste ideea de icoana de la Sfanta Mahrama, care a fost intiparirea cea mai fidela a chipului Mantuitorului. Icoana Mantuitorului este chipul lui Dumnezeu Celui viu. Cum Insusi avea sa spuna cine cunoaste pe Fiul, cunoaste pe Tatal. Prin icoana Mantuitorului cunoastem si cinstim pe Tatal. Prin inchinare la icoane, noi nu ne inchinam materiei propriu-zise, ci ne ducem cu gandul la Dumnezeu sau la sfintii ce sunt zugraviti.
Biserica ne cheama pe toti sa fim vii, sa devenim mai buni, iar cea mai simpla cale este atunci cand intram in biserica din frageda pruncie, cand de fapt suntem cu adevarat buni, pentru ca firea inca nu s-a pervertit, nu s-a stricat. Multi vor spune ca e prea tarziu, ca au ajuns la o varsta deja inaintata. Credinta neabatuta ne poate transforma si poate face minuni cum nici nu gandim. Si daca cei maturi au nadejde, sa lupte pentru copii. Multi dintre noi s-au nascut poate sub regimul comunist cand apartenenta la Ortodoxie era interzisa si aspru pedepsita, insa avem o noua sansa prin copiii si nepotii nostri. Ei pot duce mai departe mestesugul picturii icoanelor, ei pot spune povestile sfintilor prin culoarea bine framantata sub penel.
Vazul lor neintinat se poate sfinti prin privirea imaginilor sfinte, mainile lor mici, nemanjite de lucrarea faptelor rele, pot lucra cu o indemanare cuvioasa.
Poate fi o propovaduire de credinta inceputa din frageda pruncie, o orientare spre vesnicie inceputa inainte de a gusta din placerile marunte si pierzatoare ale lumii acesteia. Este nevoie de multa disciplina si studiu, insa harul sfantului zugravit vine in intampinarea lor deschizand acel sertaras in care se gasesc talentul si imaginatia fiecarui copil. Sfintii sunt prietenii, ocrotitorii si sprijinitorii copiilor. Mai este nevoie si de o anumita stare de deschidere sufleteasca, de o traire duhovniceasca ce se traduce prin absorbtia si reflexia simultana a linistii, a pacii, a puritatii si a luminii. Este extrem de importanta urmarirea aptitudinilor copiilor. Tumultul de imagini si de activitati ale zilelor noastre este de cele mai multe ori ucigator de suflete.
Orientarea catre acele activitati ziditoare de suflet sunt adesea greu de identificat pentru parintii care din buna intentie de a oferi un viitor mai bun copiilor cad in confuzie, nemaitinand cont de abilitatile copilului, ci mai degraba de tendintele si modele sociale. Cati parinti isi mai educa pruncii in tinda bisericii, asa cum se intampla odinioara cand viata era strans legata de biserica? Cati mai inteleg importanta si nevoia de dezvoltare a caracterului in baza spiritualitatii? Este vitala si mobilizatoare pentru orice om si la orice varsta, constientizarea ca se desfasoara in slujba binelui. A binelui pe care-l face si-l ofera altora, netinand neaparat cont de urmarirea unui bine personal si egoist, neimpartit si neimpartasit altora.
Am vazut copii in biserica lucrand si pictand martisoare, obiecte decorative, iconite, care mai apoi au fost expuse, iar credinciosii care au indragit un astfel de obiect l-au putut lua acasa in schimbul unei modeste recompense lasate intr-o cutiuta special amenajata. Mai apoi toate aceste recompense adunate in cutiuta au mers catre un azil de batrani, catre un ofelinat sau catre un spital. Din putinul lor talent, copiii au reusit sa aduca o mangaiere si un zambet pe chipuri aflate in situatii mai putin placute. Orientarea catre fapte bune cladeste caractere puternice, orientarea catre o traire crestina cladeste suflete vii, insa desavarsirea nu este posibila fara ambele. Orientarea catre fapte bune si traire crestina intregeste si da sens vietii: Credinta fara fapte este moarta.
Va amintiti cum Iosif talcuieste visele lui Faraon despre cele sapte vaci frumoase si grase la trup, urmate de alte sapte vaci urate si slabe la trup, care le-au inghitit pe primele sapte? El talcuieste sapte ani de belsug, urmati de sapte ani de foamete, insa prin buna chivernisire a anilor de belsug, intreg tinutul Egiptului a trecut cu bine si cei sapte ani de foamete. Asa putem sa-i pregatim si pe copiii nostri. Buna crestere, educatia solida si trairea ortodoxa in primii ani ai copilariei lor dezvolta caractere frumoase care vor sti a infrunta cu fruntea sus orice furtuna care vine pe marea vietii. Biserica este corabia cu ajutorul careia oricine poate strabate marea si in vremuri de liniste, si in vremuri de furtuna.
Activitatile desfasurate in preajma bisericii sunt o dubla binecuvantare, pe de o parte, este un mod util si constructiv de a petrece timpul, este un bun prilej de a lega noi prietenii, dar nici folosul duhovnicesc nu trebuie neglijat. Ateliere de pictura si sculptura, activitati corale, activitatile sociale urmaresc mai presus decat orice folosul duhovnicesc. Copiii de azi pot fi iconarii de maine. Ei pot fi continuatorii traditiei noastre crestine si marturisitorii Ortodoxiei pe mai departe. Ei pot impodobi bisericile de maine asa cum au facut-o si altii pentru noi, astfel incat sa avem credinta mereu vie in sufletele noastre.