Cornulete de post cu magiun de prune Topoloveni

Cum au aparut cornuletele nu se stie cu exactitate, insa micile delicii in forma de semiluna au fost mereu apreciate de romani. Sunt cel mai probabil rudele mai mici ale croissantelor.
La sarbatori si la targurile traditionale acestea sunt nelipsite. Cred ca noi toti am copilarit cu ele, deoarece bunicile indemanatice si cu multa rabdare nu ezitau sa le prepare. Retetele sunt diverse si tin putin si de imaginatie. Fie ca sunt umplute cu gem, cu dulceata sau cu rahat, acestea sunt bucuria pofticiosilor si spaima doamnelor care tin la silueta.
Am scormonit printre retetele bunicii si le-am gasit si in varianta "de post", lucru care m-a bucurat foarte mult si nu am mai stat pe ganduri. M-am apucat de treaba astfel:
Mai intai am pregatit aluatul din urmatoarele ingrediente: 1 pachet margarina (500 g), 1 kg faina, 2 pliculete de amoniu pentru prajituri, 1 cubulet de drojdie, 200 g zahar (nu se fac foarte dulci, deoarece la final se pudreaza cu zahar), 100 ml apa, un praf de sare, coaja rasa de lamaie
Am inmuiat margarina la bain-marie si am adaugat zaharul, apa, drojdia, pliculete de amoniu, coaja de lamaie. Se amesteca impreuna pana se topeste zaharul. Am pus treptat faina pana am incorporat-o aproape pe toata. Au mai ramas vreo 50 g, insa am lasat aluatul sa fie elastic pentru a se intinde usor.
Apoi am trecut la umplutura. Daca pana aici a fost simplu... de aici incolo incepe partea creativa. Se pot folosi multe sortimente de gemuri si dulceturi, in amestec cu nuci, migdale, alune etc. Eu am ales magiunul de prune Topoloveni, insa merge foarte bine si dulceata de afine, gutui sau topinambur. Evident, tot de la Topoloveni. Pentru a avea suficienta umplutura am folosit doua borcane. La final mi-a mai ramas putina, dar am mancat-o. Oricum e buna de te lingi pe degete...
 Optional, se poate adauga 100-150 g nuca macinata si o fiola de esenta de rom, pentru mai multa aroma.
Cand toate au fost gata, am inceput partea migaloasa. Am facut mingiute din aluat cam de marimea unui ou de gaina. Am intins foite subtiri cu sucitorul si am taiat obtinand opt triungiuri. Am  pus cate un varf de lingurita din umplutura pe fiecare triungi si am rulat de la baza spre varf. Cornuletele astfel obtinute au ajuns in tava. Am lasat cam un cm distanta intre ele, deoarece acestea cresc putin. Le-am pus in cuptorul incins in prealabil. Nu mai este necesara ungerea tavii, deoarece aluatul are in copozitie margarina, iar cornuletele nu se vor lipi.
Dupa aproximativ 7-10 minute, am intors tava in cuptor. Am lasat inca vreo 10 minte si am verificat daca au prins culoare usor aramie. Cand au fost gata, le-am "tavalit" prin zahar. Mie mi-au iesit cam 140 de cornulete (au fost in total 4-5 tavi). Daca nu aveti prea multi pofticiosi prin preajma sau daca tineti la silueta, puteti injumatati cantitatile. Cate ai atatea mananci, deci e loc de putina precautie cand vine vorba de cornulete. Va doresc pofta buna, cumpatare si o silueta de invidiat!

Ansamblul rupestru Alunis-Nucu-Bozioru

Dupa multi kilometri ce serpuiesc printre sate vechi, linistite si paduri, intr-un loc mai putin cunoscut situat in Muntii Buzaului, am ajuns la ansamblul rupestru de la Alunis-Nucu-Bozioru. Se spune ca aici este originea crestinatatii din Romania, este locul in care  suflete pribege au tinut candela aprinsa chiar in inima padurii. Aceasta este candela care a tinut viu neamul romanesc sfidand parca trecerea timpului si laicizarea. Teritoriul nostru abunda in bisericile si schiturile rupestre, iar zona Alunis-Nucu-Bozioru este renumita tocmai pentru ca aici au fost identificate aproximativ 30 de astfel de locuinte sapate in piatra cu sute, poate mii de ani in urma. Oameni cu credinta puternica se retrageau in locuri ascunse, in adancurile padurilor, pe cele mai inalte varfuri de munte, departe de lume si de ispite, pentru a se intari in cunoasterea profunda a tuturor elementelor vieti.
Biserica rupestra din satul Alunis are hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul si dateaza din anul 1274. Altarul, naosul si pronaosul bisericii sunt sapate in stanca. Mult mai tarziu la exterior a fost adaugat un pridvor din lemn. Cocotat pe peretele de stanca, deasupra bisericii, se gaseste un fotoliu din piatra numit scaunul lui Dumnezeu. Locul chiar te face sa-ti imaginezi cum creatorul vine aici din cand in cand spre a cerceta cu privirea toata panorama care se deschide larg. Brazii inalti tin curtea bisericii in umbra si racoare. In curte se gasesc mai multe chilile neamenajate sapate in stanca groasa si un mic cimitir. E greu sa crezi ca aici traiau oameni, insa locul vorbeste despre vieti duse in simplitate si impacare cu natura.
Cand incepe slujba, toata natura inalta cantare de lauda. Este uimitor cum din fata unui altar de stanca rece inima se incalzeste si se lipeste de cer. Rugaciunea este un "adeziv" strasnic, tine mintea sus si creeaza la propriu punti intre oameni. Lacrimi de bucurie "cad" in sus, strapung cerul plin de lumina. Ingerii coboara pace si binecuvantare peste tot locul. Un lucru devine certitudine: daca porti pe Dumnezeu in inima, atunci Raiul poate fi oriunde.....si in mijlocul padurii, si in stanci, si in crapaturile pamantului.
Aici natura este o oglinda foarte puternica, te pune cu fata spre cine esti! Nu poti sa trisezi. Simplitatea locului te reduce la ceea ce esti si se vede daca ai sau nu nobletea sufleteasca ca sa vezi dincolo de lumea materiala.

Tot in acesta zona minunata a Judetului Buzau, in Comuna Colti, se ma gasesc si minele de chihlimbar. Candva au existat la Colti opt mine din care se exploata pretoasa piatra de culoare galbena transparenta. Chihlimbarul este de fapt o rasina fosilizata cu o vechime de pana la sute de milioane de ani.
Desi minele au fost inchise, localnicii care cunosc valoarea lui, inca mai cauta. Tot locul ascunde bogatii nebanuite si spune povestea pamantului din preistorie pana azi.
Turistii curiosi pot admira cateva mostre la Muzeul Chihlimbarului din Comuna Colti.
Aici pot si vazute si uneltele folosite in mine pentru extractie, documente, bijuterii.
Aceasta zona unica in lume merita vizitata. Este o bogatie a tarii noastre despre care din pacate se stiu prea putine lucruri si prea putina lume vorbeste. Nici eu nu stiu sa va spun prea multe, insa iata cateva poze pentru a va starni curiozitatea.