Este foarte bine stiut faptul ca romanii intampina mari greutati in
strainatate, incepand cu gasirea unui loc decent de munca, unde
angajatorul respecta statutul angajatului, continuand cu respectarea
drepturilor egale cu ceilalti cetateni ai Uniunii Europene si pana la
cea mai simpla forma de relationare. Romanii sunt mereu priviti ca fiind
partea intunecata a Europei, iar asta ingreuneaza viata multora, dar in
special a celor care au incalcat legea intr-un fel sau altul. O
problema deosebit de grava este faptul ca, odata ajuns dupa gratii,
cetateanul roman, de altfel si cetatean european, nu mai are nici un
drept.
Poate ca multi nu stiu, poate ca pe multi nu-i intereseaza, insa este
o realitate crunta, o vadita discriminare, cu care mii de oamenii se
confrunta, iar familiile din tara nu pot face nimic in acest sens. Cei
mai multi nu-si permit un avocat, iar cel din oficiu este intotdeauna
unul care apara interesele tarii respective, si nu pe cele ale
detinutului.
Rolul unui mediator ar fi esential in astfel de cazuri,
in care atat familia, cat si detinutul in cauza ar intelege procedura
legala si impreuna ar putea gasi solutia optima.
De cele mai multe
ori acuzatului i se incalca si cele mai elementare drepturi, cum ar fi:
dreptul la un translator, accesul la cunoasterea legilor si a pedepselor
aplicabile, dreptul la recurs, dreptul la executarea pedepsei in tara,
dreptul la vizita, dreptul de a pastra legatura cu familia, cu copiii,
dreptul la primirea de pachete, dreptul la asistenta medicala etc.
Sunt
situatii frecvente cand familia nu-si poate permite sa apeleze la un
avocat, care in astfel de situatii delicate ar fi probabil si foarte
scump, insa mediatorii ar putea analiza situatiile, ar putea da
sfaturile necesare si, de ce nu, ar putea interveni pe langa
autoritatile straine spre gasirea unor cai care sa nu incalce legea, dar
nici drepturile omului.
Este un drept minim pentru un detinut sa
inteleaga acuzatiile si pedepsele pentru a se putea apara, sa poata
primi o vizita de la cei dragi, sa-si vada copilul, sa poata vorbi in
limba lui si sa fie ascultat. Cu siguranta, pentru foarte multi,
executarea pedepsei in tara ar fi un avantaj major, avand in vedere
costurile ridicate pe care familia ar trebui sa le suporte pentru
deplasari, convorbiri telefonice, expedieri colete etc.
Spre exemplu,
pentru executarea pedepsei in tara, un mediator ar putea instiinta
familia care este procedura specifica, ce documente trebuie traduse si
legalizate pentru intocmirea unui dosar, unde si in ce mod trebuie
formulate cererile, care este timpul de raspuns si care sunt sansele de
reusita. De asemenea, tot mediatorul ar putea tine legatura cu
detinutul, informandu-l de cursul procedurii si sfatuindu-l asupra
comportamentului si a actiunilor ce pot duce la reducerea pedepsei. Din
pacate, unii nu apuca nici macar sa-si instiinteze familiile, nu se pot
apara si iau de bun tot ce li se ofera si poate trec ani intregi in care
nu pot lua legatura cu cei din tara lor.
Astfel de situatii trebuie
stopate, iar oamenii trebuie sa apeleze la mediatori specializati, care
sa inteleaga si sa se lupte pentru ca drepturile legale ale cetateanului
sa nu fie incalcate. Se pot scurta termene, se pot reduce pedepse, se
poate simplifica proceduri, iar la final un mediator poate media
reintegrarea detinutului atat in societate, cat si in sanul familiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu