Parcul din Tecuci

Un parc, un muzeu....

Exista un parc in Romania unde ramai uimit de atentia si grija cu care orice coltisor este amenajat si intretinut. Tecucenii se bucura din primavara si pana in toamna de o oaza de culoare si liniste, un colt de Rai chiar in centrul orasului. Parcul, destul de mare, a fost dat in concesiune unei persoane care a imbinat dezvoltarea afacerii cu pasiunea si cu dorinta de a demonstra ca omul sfinteste locul si ca nu trebuie sa inchidem ochii in fata frumusetii.

Da, este in Romania o persoana care a inteles ca satisfactia personala vine din ceea ce poti face pentru ceilalti, pentru orasul tau. Ce poate fi mai frumos decat sa vezi cum pasiunile tale puse in practica pot aduce atata bucurie oamenilor si atata satisfactie spiritului? Incepand din primavara, florile au un loc de cinste, de la cele de sezon pana la cele mai rare si mai extravagante. Am avut aici placerea sa vad soiuri de lalele despre care nici nu-mi puteam imagina ca exista. Magnolii, trandafiri, irisi… etc., toate alcatuiesc o adevarata gradina botanica.

Spre deliciul copiilor au fost aduse fel de fel de animalute si pasari, iar pentru persoanele cu probleme de sanatate s-a deschis o salina. Tot in acest parc, pe langa terase, fantani arteziene si sculpturi, se gaseste si o expozitie de flori de mina, statuete si fosile. Poti petrece ore in sir nestiind exact daca te afli intr-o gradina botanica, o gradina zoologica sau intr-un muzeu in aer liber.

Oamenii vin sa se bucure de liniste si de privelistea minunata, vin sa se relaxeze, sa se deconecteze si sa-si mangaie sufletul cu cateva clipe de frumusete. Natura ii lasa muti, ii opreste din graba zilnica si aceste momente de rasfat le incarca bateriile pentru o noua zi. Parca de la atata admiratie devin mai buni, mai civilizati, mai impacati cu viata. Se intampla in Tecuci si se intampla datorita unui roman care stie ca nu poti avea satisfactia lucrului tau decat daca este bine facut si din suflet.

O intalnire de suflet…

Pentru mine, o intalnire extraordinara care pot sa spun ca mi-a schimbat perceptia despre tot ceea ce se intampla in aceasta tara este intalnirea mea cu Dacic Cool. Eu sunt o optimista din fire si o persoana care vrea sa vada partea cea mai frumoasa din toate lucrurile, oricat de murdare sau meschine ar fi ele. Traim intr-o societate care ne reduce la absurd si avem atatea si atatea neajunsuri, incat faptul ca ajungem sa avem strictul necesar a devenit pentru noi cea mai mare realizare. Am uitat sa mai visam, sa speram, sa credem in noi. M-am bucurat nespus sa ma intalnesc, virtual vorbind, cu Dacic Cool - un site 100% romanesc, care promoveaza produse, oameni si idei 100% romanesti.
Este extraordinar; Romania trebuie sa-si cunoasca valorile, trebuie sa-si recapete speranta si sa-si sustina produsele autohtone, care din pacate au ajuns sa fie mai apreciate in strainatate decat in tara. Eu si sotul meu suntem "abonati" la farmacia Hofigal, intamplarea face sa locuim in cartierul Crangasi, unde exista o astfel de farmacie cu produse naturiste la pret de producator. Prin intermediul revistei Hofigal si al site-ului lor am ajuns sa pretuim sanatatea, natura si sa ne bucuram de o reala stare de bine. De asemenea suntem "abonati" SanoVita si Fares (nu ne lipsesc cerealele, semintele, ceaiurile si condimentele), Gerocossen si Gerovital (creme si lotiuni pe baza de extract din plante si miere), produse care se remarca printr-o calitate deosebita si un pret mai mult decat rezonabil.
Tot cautand informatii pe internet am ajuns sa cunosc Dacic Cool si sunt fericita. Prin intermediul lor vad partea frumoasa a acestei tari. De la articolele despre sanatate, despre personalitati si branduri de renume din tara si pana la articolele pe care le trimit toti cei ce ii indragesc, nu vad altceva decat bucuria si mandria Romaniei. Reusesc sa demonstreze ca se poate, ca si noi avem, ca suntem caracterizati de calitate si de excelenta. Pentru mine sunt o inspiratie si o realitate optimista, sunt o medalie purtata cu mandrie de un popor greu incercat. Vreau sa-i sustin si vreau sa pot sa contribui ori de cate ori voi avea ocazia pentru a face cunoscute tuturor resursele acestui neam binecuvantat de Dumnezeu.

"A man who wants to learn must first read and than travel in order to rectify what he has learned."

Giacomo Giovanni Girolamo Casanova

Romani de exceptie!

Au fost sau sunt printre noi si au incercat sa faca diferenta, sa arate ca a fi roman nu este o nesansa.

Acestia sunt oamenii de exceptie ai Romaniei de care trebuie sa ne amintim, pe care trebuie sa-i pretuim si al caror exemplu trebuie sa-l urmam.

Sunt convinsa ca fiecare dintre noi poate sa numeasca cinci romani care sau afirmat intr-un domeniu sau altul, care concureaza cu succes la nivel mondial cu cele mai mari nume pe care omenirea le stie.

Fie ca sunt inventatori, istorici, scriitori, muzicieni….etc. sunt convinsa ca in toate domeniile exista un nume autohton care si-a lasat amprenta rasunatoare in evolutia lumii asa cum o stim astazi.

Este dureros ca sub influenta modernismului uitam uneori sa ne respectam ‘ romanii de exceptie’ si nu incercam sa ne depasim conditia remarcandu-ne prin intelect, bun simt si frumusete morala.

Zoe Dumitrescu Busulenga spunea si-mi permit sa citez: “...Exista si o criza a culturii. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba.

 Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

Cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?”

Intr-o lume a vitezei, in care virtualul a castiga teren in fata realului, ajungem sa ne racim si sa ne departam de latura noastra sensibila. Devenim roboti incetul cu incetul.

Oare de ce nu ne rasfatam sufletele cu un Eminescu sau Paunescu din cand in cand?

Ar trebui sa ne permitem o clipa de Porumbescu pentru linistea noastra interioara, sa ne stimulam intectul citind din Iorga sau Calinescu, sa ne delectam impreuna cu copiii nostri citind din Creanga.

Sa fim mandri ca suntem contemporani cu Prunariu si Angela Ghiorghiu, sa cunoastem meritul lui Anghel Saligny sau Petrache Poenaru.

Sunt asa multe nume si atatea realizari importante ….ca nu ai cum sa nu fii mandru si cu fruntea sus, oriunde in lume, atunci cand spui ca esti roman.

"The real voyage of discovery consist not in seeking new landscapes, but in having new eyes."

Marcel Proust

"Traditii care alina suferinta...

Bineinteles ca plecarea cuiva dintre noi inseamna durere, tristete,.…deznadejde si multe alte stari determinate de relatia dintre noi si cel raposat.

Pana si durerile sunt diferite atunci cand vine vorba de relatii interumane.

Cel ce pleaca la ceruri poate fi tata, sot, frate, fiu, prieten sau o ruda indepartata si asta determina masura suferintei noastre, insa dincolo de toate trairile pe care le avem, viata merge mai departe, iar noi cei ramasi pe acest pamant avem datoria morala sa ne ingrijim de toate ritualurile necesare sufletului plecat.

Inca de la inceputurile acestui neam, din vremea Dacilor, obiceiurile si traditiile aveau mare insemnatate pentru oameni. Credinta Dacilor tinea de Zalmoxis – Zeul Geto-Dacilor, zeul mortilor si al viilor, simbolul vietii dupa moarte, in care Dacii credeau si la care se inchinau cerand purtare de grija pentru sufletul plecat.

De mii de ani, ritualul inmormantarii pare sa fi evoluat odata cu trecerea anilor si in acelasi timp pare sa fi ramas neschimbat, cu oarecare diferente in functie de zona.

O cruce, un sicriu, coroane, lumanari, coliva…..cu totii stim, insa ne trece un fior rece si nu vrem sa ne gandim…, cu totii am vazut, am auzit si cu totii suntem datori la un moment dat sa facem pentru cineva apropiat un act de credinta.

Durerea din suflet ne uneste, ne aduce impreuna spre savarsirea celor necesare si ne aminteste ca trebuie sa respiram, sa plangem, sa ne imbratisam si sa ne ajutam unii pe altii. Ne amintim ca suntem egali, ca viata nu dureaza la nesfarsit si ca nu exista comori care sa-ti poata cumpara timp.

Parcurgem ritualul inmormantarii si cei 7 ani de parastase, asa cum ne-au invatat bunicii nostri, cu neclintita credinta ca tot ceea ce facem este spre usurarea de pacate,  spre iertare si spre dobandirea vietii vesnice.

Traditiile ne fac sa trecem mai usor peste tot ceea ce inseamna suferinta si sa nadajduim la izbavire.

Traditiile ne aduc impreuna sa simtim Romaneste asa cum au facut mosii si stramosii nostri."

Romania, urias potential turistic neexploatat!
Prin prisma serviciului meu (lucrez la o companie lider mondial in inchirieri auto) am ajuns sa cunosc o multime de romani care obisnuiesc sa-si petreaca vacantele in strainatate, in locuri care mai de care mai exotice, mai pline de soare si care ofera un pachet de servicii cat mai complet. Este minunat sa poti alege o destinatie turistica exotica si nu numai, care ofera servicii de cea mai inalta calitate, unde te simti rasfatat si apreciat, unde poti sa faci tot ceea ce-ti doresti. Din pacate sunt foarte putine astfel de locuri care sa ofere o gama larga de facilitati in Romania.
Si din pacate mi-am inteles pe deplin clientii atunci cand am fost intr-o scurta excursie pe traseul Curtea de Arges - Cetatea Poenari - Lacul Vidraru. Aproape ca nu pot sa va descriu in cuvinte frumusetea naturii asa cum a lasat-o Dumnezeu… cu peisaje ce-ti taie pur si simplu rasuflarea. Insa, in afara de maretia naturii, nu pot spune ca au fost foarte multe alte lucruri ca sa ma uimeasca. Am vazut Manastirea Curtea de Arges - intr-adevar o capodopera a arhitecturii, o bijuterie nestemata, ce trezeste emotii si starneste controverse.
Apoi am mers spre Cetatea Poenari – o fortareata, o resedinta a lui Vlad Tepes, care a fost construita de pe vremea cand otomanii veneau sa cotropeasca aceste locuri. Am urcat 1.480 de trepte prin padure pana am ajuns la cetatea care se inalta semet in varf de munte. De sus, privelistea este fascinanta. Ultima parte a excursiei noastre am petrecut-o la coada Lacului Vidraru, intr-un loc unde linistea si frumusetea si-au dat mana pe vecie. De la Barajul Vidraru se face un drum forestier pe care poti ajunge la cabana situata la coada lacului, departe de civilizatie si agitatie.
Asa cum va spuneam, natura este fascinanta, insa in afara de asta nu gasesti mai nimic; incepand de la drumul care lasa de dorit si pana la lipsa celor mai uzuale servicii care ar trebui sa fie intr-un astfel de loc. Este pustiu, nu sunt pensiuni, nu sunt magazine, nu se desfasoara activitati de agreement etc. La baraj poti face bungee jumping, iar pe lac am intalnit un nene cu o salupa veche care a fost destul de dragut si ne-a plimbat jumatate de ora pe lac. La cabana nu am gasit mai nimic de mancare, la camping erau cateva casute de lemn vechi si aproape putrede, iar singura toaleta din zona… nu pot sa va descriu cum era.
Un loc atat de frumos si totusi atat de parasit.
Desigur ca nu sunt foarte multi turisti, nici nu ar avea cum. Orice om doreste dupa un an incarcat de munca si probleme sa mearga intr-un concediu unde sa se distreze, sa se deconecze, sa-si incarce bateriile pentru anul urmator. Si brusc mi-am amintit de clientii mei care pleaca in strainatate. Poate nu ar mai pleca daca lucrurile ar sta altfel. Romania - o tara cu un urias potential turistic inca neexpoatat. Este rusinos si dureros in acelasi timp, este pacat de tara aceasta frumoasa, este pacat de toata minunatia naturii, este pacat ca nu stim sa ne punem in valoare resursele care ar atrage turistii.