Demult, în vremurile de aur ale Ortodoxiei, rugăciunile izvorâte din inimi curate se întindeau ca firele de iarbă până la Dumnezeu și-i gâdilau tălpile. El îi mângâia pe toți, și-i întărea, iar ei urcau spre nemurire. Firesc!
Acum El Își tot coboară picioarele și nimic nu-i mai gâdilă tălpile, și Își tot lungește brațele și nimeni nu mai vrea să urce.
Lumea aceasta parcă nu mai are Cer. Și nici nu-i pasă. Ea își trăiește teleghidată „noul firesc”. …
continuarea o gasiti aici; https://familiaortodoxa.ro/2022/11/29/nemurire/
