Pandemia de COVID-19 ne-a confiscat bucuria petrecerii timpului liber in spatiile in care cultura si istoria nu au fost uitate. A trecut mai bine de un an de cand obisnuiam sa mergem fara temeri si restrictii in muzee, la spectacole, la expozitii... Astazi, accesul e din ce in ce mai limitat, insa nadajduim spre binele nostru, al tuturor, ca macar interesul a ramas acelasi. Societatea s-a adaptat rapid conditiilor pandemice, s-a mutat in online pe alocuri, si-a gasit noi preocupari, si-a produs acele surogate menite sa inlocuiasca vechile deprinderi. Avem senzatia meschina ca ne descurcam, ca valurile au trecut, iar revenirea la normal va fi usoara si la indemana. Ma tem insa ca ne inselam, ma tem ca am lasat sa treaca prea usor peste noi acest timp in care simturile ni s-au atrofiat. Ne gandim cu jind la vacanta, la distractie, la mare, la terase, la o baie binemeritata in piscina, la toate acele lucruri care ne gadila simturile si ne relaxeaza. Sunt importante si acestea, insa nu trebuie sa uitam de cultura, de istorie, de traditie si de toate acele lucruri care ne dau identitate, verticalitate si un plus de valoare. Ne-am cultivat indelung si cu orice pret obsesia de satisfacere a instinctelor, insa cultivarea mintii e la fel de importanta, imbogatirea noastra culturala nu trebuie nicidecum amanata sau pusa pe un plan secund pentru mai tarziu. Copiii carora le cultivam inconstient aroganta si dispretul au nevoie de cultura mai mult ca oricand, generatiile tinere trebuie sa-si cunoasca istoria, traditiile si valorile neamului, pentru ca mai tarziu, avand o baza solida, sa stie cine sunt si de unde vin. Muzeele, expozitiile, salile de spectacole, atelierele sunt locurile unde ne putem gasi aceste resurse care ne pun in directa legatura cu trecutul neamului nostru si nu numai. Un astfel de loc, usor accesibil, bogat cultural si spiritual ramane fara indoiala manastirea Comana, judetul Giurgiu.
Tinut pitoresc marginit de o superba Delta, un loc de rugaciune avand in centru o frumoasa biserica, un loc incarcat de istorie, un loc unde traditia, cultura si credinta si-au dat mana. Atunci cand pasii pelerinului se indreapta spre manastirea Comana, intreaga fiinta freamata de incantare. Te astepti in mod firesc sa gasesti putina liniste si odihna pentru sufletul incarcat de grijile cotidiene, insa aici intalnesti mult mai mult de atat! Delta Neajlovului unduieste lin pe langa ansamblul monahal, de parca insasi natura ar vrea sa se binecuvinteze din aceasta minunata intrepatrundere. Privelistea este mai mult decat incantatoare. Pasarele, gaze, fluturi, papura si multicolore flori imbraca tabloul in culori ce-ti taie rasuflarea. Aici natura e inca libera si neimbanzita, e asa cu insusi Dumnezeu a desenat-o. Salciile groase saluta cu smerenie apa linistita si blanda care da un plus de racoare si prospetime locului. Corpurile de chilii, trapeza, muzeul, paraclisul si zidurile groase imprejmuiesc generoasa curte in centru careia se inalta semeata biserica mare.
Ctitoria domnitorului Vlad Tepes din anul 1461 deapana si astazi povestea grea a unui neam incercat, trecut prin foc si groaza, dar care in cele din urma a razbit. Daramata, ruinata, recladita si iar uitata, moarta si reinviata, batrana manastire este marturia vremurilor tulburi ale trecutului, dar si nadejdea vie a credintei adevarate care nu poate fi decat biruitoare. Istoria ei tesuta de-a lungul vremurilor vorbeste despre preocuparea domnitorilor si a boierilor pentru a tine neintrerupt firul credintei, al legaturii pamantului cu Cerul. Vlad Tepes, Radu Serban, Matei Basarab, Serban Cantacuzino, Nicolae Mavrocordat sunt doar cateva nume al caror ecou zidit la temelia ansamblui monahal a razbatut pana la noi. Aici isi dorm somnul cel de veci Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul, Voievodul Radu Serban si mai multi membri ai familiei Cantacuzino. Un interes deosebit pentru inchinatori il prezinta si raclele ce adapostesc moastele mai multor sfinti, precum si Icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, ocrotitorul lacasului de cult.
O alta fila importanta din istoria neamului nostru s-a scris discret prin ridicarea unui mausoleu. Regina Maria si marele nostru istoric Nicolae Iorga au gasit poate cel mai graitor mod de a pastra vie memoria Eroilor Romani ce au luptat pentru libertate in zona Neajlovului in Primul Razboi Mondial. Osemintele soldatilor frati si dusmani odihnesc deopotriva intr-un micut osuar, deasupra caruia astazi sunt savarsite slujbe in mod regulat. Oasele nu poarta nici amprenta rangului militar, nici a nationalitatii, nici a statutui social. Poarta doar amprenta razboiului. Urmele gloantelor ce le-a curmat tineretea pot fi vazute astazi, ca dovada ca odinioara pentru tara s-a luptat si pentru tara s-a murit.
De-a lungul timpului multe schimbari s-au petrecut la manastirea Comana. Sub atenta pastorire a parintelui staret Arhimandrit Mihail Muscariu, pe langa frumoasele lucrari de restaurare, lacasului de cult i s-au adaugat o biblioteca si un muzeu. Infiintarea unui muzeu in zilele noastre poate fi vazuta ca un adevarat act de curaj, insa este fara indoiala un gest de pretuire pentru trecutul pe baza caruia societatea de astazi s-a cladit. Este o poza a memoriei pe care trebuie sa o purtam permanent cu noi, este o inramare a unui ADN amprentat in noi, desi, poate, uneori, am uitat ca-l avem.
Obiecte neolitice, armuri medievale, vesminte domnesti, arme, broderii, manuscrise, carti vechi, icoane si obiecte de cult, unelte traditionale nelipsite in gospodariile de odinioara, pietre tombale si multe alte lucruri descriu o lume nu demult apusa. Obiecte stranse cu multa grija si asezate in buna randuiala alcatuiesc un univers parca in antiteza cu vremurile inovatoare pe care noi cei de azi le traim. Cateva tunuri, sabii si armuri amintesc de razboaiele prin care inaintasii nostri au trecut. Vase de lut, pluguri si unelte traditionale, amintesc de traiul modest al oamenilor si de modul greu in care se muncea pamantul. Obiectele de cult si vechile icoane ne arata pretuirea pe care stramosii au avut-o pentru credinta. Cartile vechi si manuscrisele ne spun povestea inceputurilor transmiterii invataturilor din generatie in generatie. Cateva manechine infatisandu-i pe domnii Tarii Romanesti ne arata portul si decenta acelor vremuri. Toate ne vorbesc despre un trecut valoros, consistent si plin de verticalitate, dar si despre un prezent asumat, constient de temelia pe care se sprijina, increzator ca valorile nu s-au perimat inca si ca nu totul trebuie reinventat.
Sunt multe de spus despre manastirea Comana si despre lucrarea deosebita ce se savarseste aici unde trecutul si prezentul par ca se completeaza reciproc.
Dorinta afirmarii de sine, desfiintarea familiei crestine si a societii cu principii morale si religioase ne-au lasat in deriva, privandu-ne de repere si de acea privire atenta asupra celor inconjuratoare. Din fericire, la noi in tara gasim la tot pasul locuri care pastreaza nealterate credinta si valorile autentice ale trecutului, fara de care societatea noastra ar fi subreda si surpata in interior. Manastirea Comana este cu siguranta locul in care spiritualitatea ortodoxa si istoria impletite cu multe secole in urma, continua si astazi in aceeasi nota fireasca, specifica neamului nostru.
