Comori ale neamului: icoana Maicii Domnului Siriaca

 Nu de putine ori, noi, romanii, am simtit ajutorul direct si binecuvantarea Maicii Domnului sau al anumitor sfinti. De ce ne-au ales pe noi si tara noastra, nu stim. Un lucru e cert: de-a lungul timplui, ne-am bucurat de protectia si mila lui Dumnezeu. De la plantarea semintei crestine in sanul poporului nostru de catre Intaiul chemat dintre Apostoli, ne-am pomenit cu oameni imbunatatiti si bineplacuti lui Dumnezeu, icoane, sfinte moaste, carti si alte odoare de mare pret, venind in tara noastra, oferindu-ne ocrotire, invatatura si mult folos duhovnicesc. Tot astfel s-a petrecut si cu icoana Maicii Domnului Siriaca de la Manastirea Ghighiu.

Aceasta icoana a fost adusa tocmai din Antiohia, la cererea specifica a Maicii Domnului, care i-a descoperit Episcopului Vasile Samaha de Sergiopolis ca doreste sa ajunga in Romania, la manastirea prahoveana Ghighiu. In anul 1958, pe cand vizita manastirile din tara noastra, Episcopul Vasile a daruit icoana vrednicului de pomenire Patriarh Justinian. Astfel, acest odor pretios infatisand pe Maicii Domnului Siriaca, vechi de peste patru sute de ani, si-a inceput lucrarea binefacatoare pentru semenii neamului nostru.
Greu incercati de vicisitudinile vremii, cei care au trecut pragul manastirii au lasat la icoana framantarile, grijile, bolile si neputintele. Maica Domnului fara preget le-a primit si a rasplatit lacrimile cu zambet, suferintele cu bucurie si slabiciunile cu putere. Minuni peste minuni, binecuvantari peste binecuvantari, de peste saizeci de ani, romanii au gasit inca o data in Maica Domnului un aliat de nadejde in lupta cu furtunile vietii. Rugaciunile curg neincetat, genunchii se pleaca plini de nadejde, iar candela arde zi si noapte. O noua fereastra spre Cer s-a deschis romanilor in clipa cand Maica Domnului a binecuvantat Manastirea Ghighiu cu prezenta ei.
Pentru evlavia credinciosilor, pentru oceanul de minuni si binecuvantari revarsate, pentru deosebita recunostinta adusa neincetat de pelerinii veniti din toate colturile tarii, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis, in anul 2018, inscrierea in calendar a praznicului icoanei Maicii Domnului Siriaca. Si pentru ca cinstirea sa fie una cu totul deosebita, praznuirea icoanei se face intr-o zi de mare sarbatoare: in vinerea din Saptamana Luminata, de Izvorul Tamaduirii.
Simtind atata ocrotire, suntem fara indoiala mai increzatori avand alaturi icoana Maicii Domnului Siriaca, izvor nesecat de tamaduiri si binefaceri. Oricat de incercati am fi, avem nadejdea ca Maicuta draga nu ne va lasa, purtandu-ne de grija discret si intelept asa cum o face prin sfintele sale icoane. La cateva zile distanta de minunata Inviere a Domnului, bucuria continua cu sarbatoarea Izvorului Tamaduirii, dar si cu praznuirea icoanei Maicii Domnului Siriaca, comoara neamului nostru. O noua zi mare traita cu recunostinta in suflet si rugaciune pe buze. (Bianca Sarbu, Foto: Ziarul Lumina)

Bucura-te, pavaza nebiruita a Manastirii Ghighiu;
Bucura-te, Maica Fecioara, usa milostivirii.

Cu Dumnezeu de mana suntem un neam unic in lume

 Fara indoiala romanii se deosebesc in Europa prin felul lor de a fi. Carcotasii ar spune ca suntem hoti, tigani, saraci, inculti, nespalati etc. Cred cu tarie ca oricine indrazneste sa ne insulte astfel nu cunoaste nici istoria, nici traditiile, nici ospitalitatea, nici spiritualitatea poporului nostru. A cataloga un neam dupa un individ sau dupa o situatie este o dovada clara de superficialitate. Poate ca la un moment dat vreun oarecare frate de-al nostru sa fi gresit, insa a judeca la gramada este si mai gresit. Cei care ne-au acordat ragazul de a ne cunoaste stiu: romanul este harnic, primitor, iubitor de frumos, pastrator de traditii, credincios.

Poate mai sarac material, dar bogat sufleteste, poate mai putin conectat la ultimele tehnologii, dar mai creativ, poate mai putin atins de postmodernism, dar mai ancorat in credinta si mai atasat de valorile trecutului. Cei care au trecut pragul tarii noastre au simtit ca romanii sunt oameni calzi, cu suflet mare, bucurosi de oaspeti, omenosi. Cei care i-au primit pe romani in tarile lor au constatat ca ei sunt de cuvant, empatici, dedicati, cu simt jertfelnic, cu mare putere de a se darui. Nu de putine ori s-au auzit pe undeva prin lume uimitoare povesti despre faptele si credinta celor de un neam cu noi. Nevoia i-a impins pe multi departe de tara.
Cu inima stransa, cu un gram de speranta si cu credinta in suflet, multi au plecat la studii sau pentru a castiga un ban in plus. Au luat cu ei un geamantan de haine, cateva amintiri si felul lor de-a fi. Astazi ai nostri formeaza peste granite adevarate comunitati, care nu numai ca s-au integrat perfect, dar s-au si impus, purtand cu ei cate o bucatica din Romania pe care au si-au recladit-o acolo unde s-au dus. Au luat cu ei familiile, obiceiurile si traditiile, mancarea, portul, biserica. Au continuat sa traiasca romaneste si printre straini si nu de putine ori i-au molipsit si convertit si pe acestia sa traiasca romaneste. Roman cu roman, s-au regasit si unit peste granite, devenind impreuna mai puternici.
Ei s-au inteles atunci cand soarta le-a fost potrivnica, s-au ajutat atunci cand poate nimeni nu le-a intins o mana, s-au sprijinit cand valurile vietii i-au purtat in deriva, si-au deschis unul altuia o usa atunci cand ziduri reci pareau de netrecut. Cu Dumnezeu de mana, dor in suflet si cu sudori pe frunte, roman langa roman, au razbit printre straini. Departe de casa si de cei dragi, au indurat multe, fiind adesea desconsiderati, marginalizati, pusi la muncile cele de jos, inselati, exploatati. Cu rabdare, au muncit din greu, iar pentru seriozitatea lor au fost usor, usor acceptati si integrati. S-au zbuciumat mult, dar cu nadejde in Dumnezeu au indurat toate. Credinta a fost salvarea multora. Asa au rezistat, asa s-au intarit.
Cu Dumnezeu de mana si-au facut un nume, si-au castigat o paine si un statut. Au castigat respectul celor care i-au privit la inceput cu reticenta si astfel diaspora romaneasca a capatat sens. Pandemia care a zguduit lumea incepand din 2019 a facut sa creasca intre noi granite de netrecut. De ceva vreme ne-am distantat unii de altii. Nu ne-am mai vazut, nu ne-am mai strans in brate si dorul ne-a cioplit in suflet rani. Sarbatorile parca n-au mai avut aceeasi lumina, desi Hristos a fost cu fiecare in parte, ne-a lipsit faptul ca nu am fost cu totii impreuna. Casele si mesele ne-au fost mai sarace, bisericile mai putin pline.
Cu voia Bunului Dumnezeu, vom iesi din aceasta cumplita incercare si ne vom regasi unii cu altii, insa avem nevoie de multa forta si dragoste pentru a umple prapastia ce s-a sapat intre noi. Distantarea care ni s-a impus ne-a atrofiat radacinile, dar nadajduim ca nu le-a rupt. Legatura de sange ramane marturie ca suntem un neam. Fratii raman frati chiar daca distanta face imposibila o imbratisare. Sarbatoarea Invierii Domnului ne gaseste anul acesta in conditii mai prietenoase. Restrictiile de calatorie s-au mai relaxat, iar fratii nostri se intorc acasa la batranii lor, care cu bratele intinse ii cheama sa le treaca pragul. Casa parinteasca, fantana din gradina si pomii infloriti asteapta in tacere ca fiii sa revina. Mormintele strabunilor ravnesc de setea lacrimilor celor care mult au pribegit. In prag de sarbatoare, romanii vin acasa si candela sperantei se umple cu ceea ce in suflet cu totii am adunat. In ziua Invierii aprinde si lumina ca neamul nostru intreg sa creada si sa simta ca pentru noi Hristos a Inviat! (Bianca Sarbu)

A fost o iarna mult prea lunga
Din care am iesit treptat,
Spre-a nu gusta aceasta veste,
Hristos a Inviat!

Din noaptea lumii suferinde
Chiar melcii coarnele si-au scos,
Se canta psalmi, se-aud colinde,
Se-ntoarce pruncul la parinte
Si e lumina pe morminte
Conform vointei sfinte
A Inviat Hristos! (Colind de Pasti - Adrian Paunescu)