Natura a revenit la viata!

Un copac cu flori/Si un colt uitat de cer,/Un copac cu flori/Este tot ce va ofer. A sosit iar primavara, cu vreme insorita, cu pomi infloriti, cu flori si ciripit de pasarele. In plina pandemie, natura frumoasa si buna foarte isi urmeaza cursul ei firesc, de data aceasta nestingherita de privirile noastre curioase. Noi suntem suparati, incrancenati, inchisi in case, departe de cei dragi, panicati si deznadajduiti. Unii dintre noi ingrijorati pentru viitor, poate fara un loc de munca, poate fara vreun parinte, poate fara sa stim incotro. E o perioada grea, in care ne gandim ca lumea asa cum o stim nu o sa mai fie, ca vor veni vremuri cu mari lipsuri, cu multe neajunsuri. E greu de spus acum ce ne asteapta din punct de vedere financiar, social etc.

E greu de facut prognoze, statistici si previziuni. Nu putem decat sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa ne pazeasca in continuare, asa cum a facut-o si pana acum. E clar ca vom fi mai saraci si poate mai zdruncinati sufleteste, insa viata merge mai departe si trebuie sa le primim pe toate spre intarirea si inteleptirea noastra. Multi sunt suparati ca nu pot merge nici macar la biserica, ca nu se pot impartasi, ca nu pot merge la duhovnicul lor, sau ca nu pot lua lumina de Paste. Ascultarea le intrece pe toate si fiecare poate face ca Hristos sa-i coboare in inima, prin rugaciune, iar cu nadejdea invierii vom vedea Lumina, nu doar in ziua de Paste, ci vesnic. Bisericile si manastirile nu s-au inchis definitiv. Ele ne asteapta de indata ce restrictiile vor inceta, Hristos ne asteapta si poate de data aceasta vom recunoaste si noi cu zdrobire de inima asemenea fiului risipitor: Tata, am pacatuit impotriva Cerului si inaintea ta.
Romania ne asteapta! Natura cu frumusetile ei, muntii, padurile, raurile, marea, toate se innoiesc acum pentru venirea noastra. Manastirile, muzeele, parcurile, locurile de joaca, toate ne asteapta. Lumea are suisurile si coborarile ei, intocmai ca si natura. Ganditi-va la pomi. Ei isi pierd podoaba verde toamna si indura inghetul iarna, ca mai apoi, primavara, sa explodeze in frumusetea de flori ce le imbraca fiecare ramurica. Natura a revenit la viata, mai e putin si vom iesi si noi din case pentru a ne relua activitatile. Cu doar un strop de rabdare si nadejde le vom trecem pe toate. Pana atunci ne putem bucura de vremea frumoasa, chiar si de la fereastra. O primavara binecuvantata!

Frica subjuga

Traim vremuri apocaliptice. Dupa ce de-a lungul istoriei s-a confruntat cu lungi razboaie, ciuma, lepra, holera, cutremure si alte momente de cumpana, omenirea este iarasi zguduita din temelii si pusa la grea incercare. Pandemia zilelor noastre scrie un scenariu al groazei, al fricii si al deznadejdii. Un scenariu al mortii, in care actor principal poate fi fiecare dintre noi. Urgia contagioasa inghite fara mila fiecare stat, fiecare continent. Omenirea este ingenuncheata de noul coronavirus SARS-CoV-2, un virus fara granite, care nu tine cont de culoare, rang social, varsta sau credinta. Nu face nici o diferenta, luand la rand ce-i iese in cale, punand la pamant om dupa om, de parca ar vrea sa ne reaminteasca faptul ca suntem egali, ca suntem la fel de vulnerabili, de fricosi si de nepregatiti in fata mortii.

Ne-am imbatat cu toate promisiunile lumii acesteia, facandu-le primordiale si indispensabile vietii noastre pamantesti, uitand ca suntem trecatori. Acum, la ceas de cotitura, ne amintim ca suntem calatori printre veacuri, o adiere in existenta lumii, o clipa in timp si in istorie. Ne-am crezut cineva, ne-am asuprit unii pe altii, ne-am ridicat, ne-am lacomit, am visat, am zburat, iar acum, cand urgia ne-a batut la usa, ne dam seama cat ne-am inselat, cat ne-am amagit.
Sindromul respirator acut COVID-19 aduce la suprafata o lume in agonie, zguduita, impartita, ingradita, istovita si subjugata de frica. O lume dezlipita de Creatorul sau si alipita de micimile pe care ea insasi le-a produs. Scoate la iveala societati in deriva, nesigure si nelegate. Vedem o Uniune Europeana fara uniune, ce-si aminteste brusc ca are granite de inchis, ca are cetateni prioritari, ca are nationalitati, ca are semeni de salvat si semeni de pierdut. Vedem oameni panicati, care intr-o fractiune de secunda se dezic de toate lucrurile in care au crezut vreme indelungata.
Romanii nostri, plecati la munca in strainatate, de teama prapadului, in firescul lucrurilor, s-au intors acasa, intr-o Romanie deja speriata si fara vlaga. Ne-am unit in sfarsit la greu, sperand ca impreuna trecem mai usor. Bine ar fi sa fie asa! Macar acum sa ne dam seama ca suntem un popor si un neam, ca ne e mai lesne cu ai nostri decat printre straini. Acum ne dam seama ce inseamna sa nu ne putem lua in brate fratii si parintii intorsi acasa. Acum, cand distanta nu ne mai desparte, ne-am izolat unii de altii, plangandu-ne cu amaraciune dorul, frica si neputintele. Stirile inflorite si tot mai bine mestesugite au generat degringolada generala si ingrijorare fara precedent.
Privim la TV cum mor italienii, cum stau in carantina spaniolii, ce fac germanii, alimentandu-ne tot mai mult frica. Mass-media zilelor noastre si-a facut din plin datoria, inca o data, desi nu mai era nevoie, iar noi, sub pretextetul ca suntem informati, am luat-o razna cu totul. Ne-am pregatit de pandemie mai ceva ca de sarbatorile de iarna. Ne-am umplut camarile, frigiderele, congelatoarele. Am golit magazinele, farmaciile si bancomatele. Ne-am facut provizii de spirt, dexinfectante si mancare, iar acum credem ca putem sta linistiti in case, in fata televizoarelor, sperand ca am fost destepti si de data aceasta. Suntem atat de mici si atat de orbi, atat de superficiali si de neghiobi, crezand ca toate se reduc la pantece si la binele nostru. Ne ostenim in zadar.
Traind ancorati in lumesc, uitam ca atat cele bune, cat si cele rele au un rost in viata noastra si ca doar Bunul Dumnezeu decide ce se va intampla cu noi. Ne-a avertizat cu mult inainte psalmistul, zicand: De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste. In zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu, voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai (Psalmul 126).
Noi, insa, ne punem nadejdea doar in propriile noastre forte si nu in Dumnezeu. Ne spalam pe maini, dar nu ne spalam si de patimi, ne dezinfectam trupurile, obiectele, locuintele, dar nu ne curatim inimile si mintile ticaloase, ne punem masti ca sa nu inspiram aerul contaminat, uitand ca avem deja straturi, peste straturi, mastile fatarniciei deja puse. Am cumparat tot din magazine, dar oare cati dintre noi au cumparat carti de rugaciune, sau un paraclis, sau o Psaltire? Am cumparat ulei cu baxul, dar oare ne-am luat si candela? Am golit farmaciile de medicamente, dar oare anafura si agheasma am luat? Am luat si ultima punga de faina de pe raft, dar macar o paine pentru vreun vecin in neputinta am luat?
Frica ne-a facut prevazatori, dar tot ea scoate la iveala si ignoranta, si superficialitatea, si usurinta cu care trecem de la o stare la alta, fara sa respiram adanc, fara sa gandim in profunzime, dincolo de noi si de lumea aceasta materiala. Toate ne indeamna sa fim prevazatori si bine este sa fim, insa suntem datori sa ne gandim si la suflet, mai ales acum cand se pune problema vietii si a mortii. Din pacate nu ne pregatim nici pentru concediu, nici pentru vreo mare sarbatoare, ci ne pregatim pentru cel mai negru cosmar trait de omenire poate de la cel de al Doilea Razboi Mondial incoace, iar ca sa-i facem fata avem nevoie de multa rugaciune.
Platim un pret, un pret al ignorantei noastre. Primim o pedeapsa; costul indepartarii noastre. Avem de indurat o bataie; plata a pacatelor noastre. Ne asteapta vremuri grele, asta e cert, dar nu ne ajuta cu nimic sa savuram stirile generate de mass-media, special pentru sporirea panicii. Numai Dumnezeu ne poate scapa. In mana Lui stau salvarea si izbavirea noastra, trebuie doar sa-i cerem ajutorul cu nadejde si ne va salva. Intelegeti, dar, cei neintelepti din popor, si cei nebuni, inteleptiti-va odata! Cel ce a sadit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveste? Cel ce pedepseste neamurile, oare, nu va certa? Cel ce invata pe om cunostinta, Domnul, cunoaste gandurile oamenilor, ca sunt desarte (Psalmul 93).
Sa ne punem mai mult nadejdea in Doctorul sufletelor si al trupurilor, caci El ne va trece peste toate, indiferent unde ne gasim, si-n tara, si-n afara ei, si-n casa, si-n carantina, si-n terapie intensiva. Sa ignoram toate cele ce conduc la sporirea fricii si sa ne rugam mai mult. Sa ne rugam asa cum bine ne invata Biserica, sau asa cum putem, sau asa cum stim fiecare si pentru cei de acasa, si pentru cei din spitale, si pentru doctori, si pentru cei care s-au dus dintre noi. Sa ne "venim in fire", sa ne purtam crucea cu nadejdea invierii si cu incredintarea ca si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem (Romani cap 14).