Faclii ale neamului - Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv

Din prea marea preocupare pentru "a avea", ni s-a atrofiat dispozitia de a iubi. Societatea ne incita la progres, stimuland concurenta, generand astfel prapastii intre noi. Nimic nu ne invita sa iubim, sa fim darnici, milostivi, empatici. Este aproape de neconceput in zilele noastre sa cedezi, sa dai mai mult si sa ramai tu cu mai putin, sa ajuti jertfind din timpul si avutul tau. Milostenia nu mai caracterizeaza actiunile noastre cotidiene, iar in cel mai scurt timp, ma tem ca va disparea si din vocabular. Considerata a fi "mama tuturor faptelor bune", milostenia era pana nu de mult o virtute, o calitate deosebita, inaltatoare si sfintitoare.

Marea frumusete a acestei virtuti este ca ea sta la indemana tuturor. Vietile sfintilor vorbesc despre nenumarate virtuti, insa, dintre toate acestea, milostenia pare sa ne fie cea mai accesibila, in urcusul nostru pe scara care duce mai aproape de Dumnezeu. Nu toti avem ravna de a priveghea neincetat, nu toti putem tine post aspru, nu toti putem face zilnic sute de metanii, insa toti putem fi milostivi, toti putem iubi, toti putem fi sprijin pentru aproapele. Vedem in sinaxar ca multi dintre sfinti sunt numiti dupa calitatile si virtutile prin care s-au remarcat raportat la slavirea lui Dumnezeu sau prin slujirea si purtarea de grija fata de semeni. Dupa apelative precum marturisitorul, tamaduitorul, dreptul, luminatorul, stalpnicul, martirul, dascalul etc., putem sti de la bun inceput prin ce s-au evidentiat anumiti sfinti.
Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, dupa cum o spune si numele, a ramas viu in constiinta romanilor tocmai prin felul milostiv in care si-a trait viata. S-a nascut in anul 1818, in Basarabia, intr-o familie binecredincioasa, primind la botez numele Ioan. Ramanand orfan de tata, iar mama intrand in monahism, micutul Ioan traieste de la varsta de 10 ani in obstea manastirilor, alaturi de unchiul sau, de asemenea monah. Astfel, de mic copil a deprins dulceata rugaciunii si a vietii traite in Hristos. Ajuns sa vietuiasca la manastirile Sfantul Spiridon din Iasi si Sfantul Samuil din Focsani, unde functiona si cate un spital, tanarul Ioan se pune si in slujba celor aflati in suferinta, intelegand ca are menirea si datoria de a-si ajuta aproapele.
Imbraca haina monahala la Buzau, fiind hirotonit diacon si urmeaza Seminarul Teologic din Buzau, iar mai apoi Academia Sfantul Sava din Bucuresti. Este ales Episcop-vicar al Mitropoliei Tarii Romanesti, mai apoi Episcop al Argesului, iar in cele din urma Mitropolit al Moldovei, unde desfasoara importante lucrari de sporire a patrimoniului bisericesc. A infrumusetat biserici si a slujit Domnului cu multa ravna, insa cel mai mult s-a preocupat de semeni, de ajutorarea si pastorirea lor, facand din milostenie cel mai de nadejde prieten. Miluind pe saraci si pe cei aflati in nevoi, imbarbatand pe bolnavi, pe orfani si pe vaduve, impartind mereu tot ce avea, a trait iubind si daruind. Se spune ca atunci cand nu mai avea ce sa dea, se imprumuta si miluia. Cat de larga si buna trebuie sa fie inima unui om care da, chiar si atunci cand nu mai are? Dupa 27 de ani de la numirea sa ca Mitropolit al Moldovei, Iosif cel Sfant si Milostiv s-a mutat la cele vesnice in data de 26 ianuarie 1902. Din anul 2017, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor.
De la el putem invata ca lucrarea faptelor bune aduce pace si bucurie vesnica. Si-a strans comori in Cer pentru ca si noi cei de acelasi neam cu el sa intelegem ca omul creste atunci cand se pleaca in fata lui Dumnezeu, dar si in fata semenilor. Milostenia in toate formele ei este intotdeauna indicatorul unei vietii morale inalte. Putem face binele in nenumarate feluri, fie material, fie fizic sau afectiv, fie doar cu o vorba buna sau cu o mangaiere. Fapta buna are multe fete, insa toate aceste fete ascund cate un zambet. Fapta buna sterge lacrimi, usuca ura, imprastie raul, dezgheata inimi, incalzeste suflete, iar savarsita in sens crestin devine sfintitoare.

Carte, carte, cinste cui te pretuieste!

In era digitala, accesul la informatie a devenit atat de facil, incat pana si un copil se poate informa despre orice. Pe aripile internetului navigam spre informatii de interes public sau de specialitate, fara sa fim nevoiti sa depunem prea mare efort. Cu doar cateva coordonate si cateva click-uri ajungem unde ne dorim. Desi internetul ne pune la dispozitie o mare si complexa biblioteca virtuala, accesibila tuturor, totusi nu garanteaza lumii o mai buna cunoastere si intelegere a lucrurilor, ci din contra constatam o mai mare debusolare si dezinformare in randul populatiei. Insetam, desi fantana cunoasterii pare a fi plina. Continutul nu ne satisface decat nevoile mici si imediate, insa, pe termen lung, nu se sedimenteaza nimic ziditor. Poate ca tocmai usurinta cu care primim informatia ne face nereceptivi si nepasatori fata de veridicitatea si profunzimea ei.

M-am bucurat si m-am mirat in acelasi timp cand am primit vestea ca la Manastirea Comana a fost reinfiintata o biblioteca. Un lucru rar si surprinzator in vremurile noastre. Astazi, un spatiu sobru, frumos randuit cu rafturi si carti, care invita la studiu e aproape o nebunie. Oare asa sa fie? Si-a pierdut biblioteca rostul sau ne-am pierdut noi interesul pentru toate lucrurile asezate si datatoare de sens? Se prea poate sa nu mai avem rabdare, sa nu mai avem aplecare spre studiu si sa fi devenit atat de superficiali, incat sa nu mai intelegem nevoia pentru astfel de lucruri.
Formarea intelectuala nu mai este preocuparea noastra, desi urmam scoli inalte si cursuri fel de fel. Ne insusim repede seturi de informatiile deja sintetizate fara a mai studia in amanunt sau prin comparatie, fara a mai emite noi insine o idee sau o judecata. Preluam totul gata digerat si trecem prin toate cu lejeritate. Nu mai mergem la biblioteca, nu mai deschidem o carte, nu mai luam notite, nu citim, nu recitim, ci doar preluam idei, pe care le punem in sertarasul mintii noastre.
Manuscrisele rare, cartile vechi si valoroase, cartile noi, colectiile inedite, atlasele, dictionarele, etc. par sa nu-si mai gaseasca rostul in lumea noastra. Biblioteca nici atat. Chiar si in casele noastre, spatiul destinat bibliotecii a fost luat de vitrine cu obiecte decorative sau de imensele plasme la care privim ori de cate ori avem o clipa libera. Am pierdut si simpla bucurie de a ne cufunda comod intr-un fotoliu cu o carte in mana, sau de a sta lungiti pe o banca in parc pentru o lectura placuta. Ce sa mai vorbim de pretuirea cartilor vechi sau chiar a manuscriselor. Cine sa mai inteleaga valoarea lor, cand toate lucrurile din jurul nostru vorbesc despre nou, modernism si chiar postmodernism? Cine mai este interesat astazi de un anume limbaj sau de un anumit tip de scriere, de o limba veche, sau de o caligrafie veche, astazi, cand scrisul pe hartie e ceva demodat?
Eu cred ca este demna de toata aprecierea initiativa parintelui arhimandrit Mihail Muscariu, staretul asezamantului monahal, de a imbogati zestrea Manastirii Comana cu o astfel de lucrare. Si-au gasit locul binemeritat in noua biblioteca documente si manuscrise vechi, carti de cult si carti de teologie. Nu lipsesc nici cartile mai noi de literatura, geografie, istorie, albume, dictionare etc. In vremuri de incertitudine si nesiguranta, batrana biblioteca, desi pe cale de disparitie, ramane o ancora si un reper pentru generatiile ce vin. Imi tot vin in minte frumoasele versuri ale lui Tudor Arghezi: Carte frumoasa cinste cui te-a scris/ Incet gandita, gingas cumpanita;/ Esti ca o floare, anume inflorita/ Mainilor mele, care te-au deschis.
Astazi, abia daca mai gasim vreme pentru a rasfoi o carte. Pentru cine are insa curiozitatea, biblioteca Manastirii Comana este o buna sursa de inspiratie.