Icoana Maicii Domnului Prodromita - mangaierea neamului romanesc

Pentru noi, crestinii ortodoxi, fiecare zi in care constientizam prezenta lui Dumnezeu in viata noastra este prilej de sarbatoare. Iar daca uneori nu ne dam seama ca fiecare clipa este un dar, avem in calendarul ortodox numeroase prilejuri de bucurie si dovezi ale prezentei Domnului. Mai cu seama cand constatam ca si din neamul romanesc s-au ridicat sfinti care sunt praznuiti cu multa bucurie si evlavie. Nume mari ale tuturor timpurilor si de pe intreg cuprinsul tarii, care au luminat poporul acesta cu invatatura lor, lumineaza astazi in vesnicie pentru pacea si buna intelegere intre oameni. 

Desi pare neobisnuita sarbatoare din data de 12 iulie, nu este deloc lipsita de importanta pentru noi romanii si pentru Ortodoxie in general. Icoana nepictata de mana omeneasca, numita Prodromita, este o mangaiere data neamului romanesc, de insasi Maica Domnului. A primit numele de Prodromita deoarece se afla la Schitul Romanesc Prodromu, din Sfantul Munte Athos. Gradina Maicii Domnului, asa cum mai este denumit Muntele Athos, incepand de prin secolul al XIV-lea s-a bucurat de mult sprijin din partea boierilor a domnitorilor care au condus Tarile Romane. Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vasile Lupu sunt doar cateva nume care au contribuit cu danii importante pentru sustinerea manastirilor si a schiturilor din Sfantul Munte si din intreaga Grecie. Timp de vreo 500 de ani, mai multe manastiri din tara noastra au fost inchinate Athosului, sprijinind atat material, cat si trimitand vietuitori pentru neintreruperea vietii monahale.
Desi neamul nostru s-a tinut cu dintii de ortodoxie si are insemnate contributii in acest sens, ctitorind mult, iar romanii fiind mentionati ca vietuitorii implicati ai Sfantului Munte, totusi, noi nu avem o manastire acolo. Avem insa cateva schituri si cateva chilii, care prin purtarea de grija a Maicii Domnului sunt imbogatite cu odoare de pret si vietuitori care impletesc slujirea cu pravila. Maica Domnului - Patroana Sfantului Munte, asa cum ea insasi a fagaduit Sfantului Atanasie, vegheaza asupra calugarilor din schituri, manastiri, dar si asupra pustnicilor, pe care ii apara si-i indestuleaza cu cele de trebuinta traiului. Livezile de maslin, viile, nucile, alunele, dafinul, lemnul pentru icoane, cruci si alte obiecte lucrate de calugari sunt doar cateva resurse prin care isi pot castiga existenta cei de aici.
Cel mai mare schit romanesc din Sfantul Munte este Prodromu. Acesta tine de Manastirea Marea Lavra care apartine grecilor. Constructia complexului monahal a inceput in anul 1852 si are ca ctitori pe ieroschimonahul Nifon Ionescu si pe ucenicul sau Nectarie. Pentru infrumusetarea Schitului Prodromu aveau nevoie de un iconar priceput ca sa picteze icoana Maicii Domnului. Iordache Nicolau, un iconar din Iasi, se invredniceste de primirea acestei lucrari, ce avea sa fie poate cea mai de pret mangaiere a calugarilor si a intregului neam romanesc. Pentru o astfel de lucrare, iconarul se pregateste cu post si rugaciune. Picteaza lasand pentru final chipurile care cereau o mai mare concentrare si indemanare, insa intampina unele dificultati, neputand reda aceste chipuri, astfel incat icoana sa fie demna de Sfantul Munte. Coplesit de neputinta, opreste lucrul, urmand ca in ziua urmatoare sa descopere minunea care face icoana atat de vestita si de pretioasa. In zorii zilei, sfintele fete ale Maicii Domnului si a Pruncului Iisus erau pictate, fara ca cineva sa aiba acces in acea incapere sau in preajma icoanei.
Intr-un document aflat la Schitul Prodromu se pastreaza marturia care atesta veridicitatea minunii petrecute. Insusi pictorul declara astfel: Eu, Iordache Nicolau, zugrav din targul Iasi, am zugravit aceasta sfanta icoana a Maicii Domnului cu insasi mana mea, la care a venit o minune: dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fetele Maicii Domnului si a lui Iisus Hristos(sic). Privind eu la chipuri, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei metanii inaintea Maicii Domnului, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi sfanta ei icoana. Cand m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese desavarsit, precum se vede. Vazand aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi o greseală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune.
Insa minunile nu s-au oprit aici. Inca de cand se afla la Iasi, in fata icoanei au inceput a se petrece o multime de vindecari. In drumul spre Sfantul Munte au loc o serie de minuni care-i fac pe romani aproape sa regrete ca un asemenea odor pleaca din tara. Multi si-au gasit alinare in suferinte, dovada stau marturiile lor, dar si acatistul Icoanei Prodromita, care nu este altceva decat un imn de lauda si multumire in cinstea minunilor savarsite. Binecuvantarile continua si astazi, icoana fiind socotita un izvor de mangaiere al romanilor care in fiecare an se bucura de sarbatoarea "Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos".
De ce s-a milostivit Maica Domnului si a binecuvantat neamul nostru cu o asemenea podoaba ramane o taina pe care cel mai probabil nu o vom putea deslusi niciodata pe deplin, insa ce simtim cu certitudine este ca ea vegheaza neincetat asupra noastra, ocrotindu-ne si calauzindu-ne atunci cand suntem in deriva. Cu ochii la aceasta minunata icoana si cu zdrobire de inima, sa rostim cu certitudinea ca ne aude: Bucura-te, slavita Prodromita a Schitului Prodromu! 

Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare - icoana sufletului romanesc

Noi romanii avem extraordinarul privilegiu sa praznuim la anumite date din calendar pe cativa dintre conducatorii unor provincii ce alcatuiesc Romania de astazi. Stefan cel Mare si Sfant, domnul Moldovei (1457-1504), Sfantul Voievod Neagoe Basarab, domnul Tarii Romanesti (1512-1521) si Sfantul Voievod Martir Constantin Brancoveanu, domnul Tarii Romanesti (1688-1714). Acestia nu numai ca si-au indeplinit cum se cuvine datoria fata de popor, prin faptele lor castigand un loc bine meritat in istorie, dar prin felul vietuirii lor, cugetand mereu in inima la cele sfinte, s-au invrednicit de Imparatia lui Dumnezeu, castigand un loc in randul sfintilor. Vedem ca au trait in buna-cuviinta, in dreapta credinta, imbogatind traditia crestina pe care s-a cladit tara, improspatand patrimoniul bisericesc, lasand mostenire peste veacuri bogatii inestimabile. Au contribuit intens la dezvoltarea culturii acestui popor, ramanand in constiinta sa mereu vii, mereu iubiti si mereu cinstiti cu evlavie si recunostinta. 

In vietile sfintilor, vedem ca Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare a fost numit de popor "bun, mare si sfant", caci era milostiv, iscusit in lupta si aprig aparator al credintei. Urcat pe tronul Moldovei, care se intindea de la Carpati pana la Nistru, la numai 24 de ani da dintru inceput dovada de maturitate si pricepere in conducerea tarii si a ostenilor pe campul de lupta. Se spune ca nu pleca la lupta pana ce impreuna cu toata ostirea postea si se impartasea. Se inarma cu cateva icoane si cu sfanta cruce. Toate sabiile ostirii sale erau lucrate in forma de cruce, pe steag purta icoana Sfantului Gheorghe si astfel biruia, intocmai ca Sfantul Imparat Constantin odiniora. Era de temut cu sabia in mana, bun strateg, a ramas multa vreme neinfrant, biruind in fata unui inamic lacom si expansiv cum era Imperiul Otoman. Impresionati de vitejia voievodului, turcii pastreaza si astazi la Istanbul, la Palatul Topkapi, sabia viteazului Voievod, care le-a tinut piept decenii la rand.
Avea o ostire mica, insa atat de mult tinea la ostenii sai, incat pe toate campurile de lupta unde acestia si-au dat viata pentru apararea Moldovei a inaltat manastiri pentru ca in veac sa fie pomeniti, iar pentru odihna sa si a familiei sale a inaltat frumoasa Manastire Putna, cea in care intr-adevar isi doarme somnul cel de veci si locul in care credinciosi din toata tara vin sa se inchine mai ales in ziua praznuirii sale. Pe langa ridicarea de biserici si manastiri, acest Dreptcredincios Voievod s-a remarcat si prin multa milostenie pe care o facea, fata de osteni, fata de oameni simpli si saraci, fata de bisericile din tarile vecine, fata de Locurile Sfinte, dar in special fata de Muntele Athos. "Atletul lui Hristos" (titlu oferit conducatorilor de armate care aparau crestinatatea), cum l-a numit Papa Sixtus al lV-lea, in vremea prigoanelor otomane, nu contenea sa faca danii, cerand in schimb pomenirea sa si a familiei sale, care a cunoscut din plin suferinta si moartea (Voievodului i-au murit prima si a doua sotie si cativa dintre copii).
Cunoscandu-si mai inainte sfarsitul obstesc, a plecat la Domnul in data de 2 iulie 1504, impacat cu toti, binecuvantand pe toti. Mult a fost plans de popor acest Sfant Voievod, care a pus mai presus de toate credinta stramoseasca, tara si fiii neamului. Pentru faptele sale si pentru evlavia cu care poporul l-a cinstit vreme de secole, a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 1992, cu data de praznuire in 2 iulie, ziua nasterii sale in Ceruri. Despre Voievodul Stefan cel Mare si Sfant s-a scris astfel in actul de canonizare: Prin asemenea fapte virtuoase a stralucit Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare, care a carmuit Tara Moldovei 47 de ani, inarmat cu platosa credintei in Dumnezeu, cu cea a postului si rugaciunii si cu multe fapte ale dragostei crestine inchinate Bisericii si poporului sau; a zidit un foarte mare numar de biserici si manastiri, inzestrandu-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtator de biruinta a luptat cu pretul vietii sale pana la jertfelnicie pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti, fiind numit aparator al crestinatatii, a miluit pe saraci si a rasplatit pe luptatorii osteni, a aratat indurare si pe cei gresiti i-a indreptat.
Dovada stau pana astazi zecile de ctitorii care se gasesc astazi pe lista patrimoniului mondial, poate cele mai cunoscute si iubite de la noi din tara. Nicolae Iorga l-a numit icoana cea mai curata si mai deplina a sufletului romanesc. Pe buna dreptate ramane in istoria noastra unul dintre cei mai infocati aparatori ai credintei stramosesti. Iubea tara si de aceea tara l-a iubit mult. Avea acest sfant crez Mai presus de tihna noastra sta datoria sfanta de a apara fiinta si neatarnarea Tarii noastre. De ce este important sa stim ce si cum au facut cei care ne-au lasat tara mostenire? Pentru ca sa avem mereu viu in minte faptul ca poporul roman nu este un popor de hoti, ci mai degraba un popor de sfinti. Noi nu putem fi coada Europei si nici ligheanul cu zoaie in care altii arunca toate mizeriile. Avem o istorie luminoasa, sunt multe fapte de eroism in trecutul acestui popor si multi sfinti s-au ridicat din el. Cum ar putea sa ne fie rusine de trecut? Cum ar putea sa ne fie rusine de ceea ce suntem?
Istoria si traditia noastra e strans legata de biserica, prin sfintii pe care acest pamant i-a nascut, sfintii care astazi lumineaza cerul si ne vegheaza de acolo. Ei sunt sarea pamantului romanesc si lumina cerului sub care traim astazi. Datorita lor avem o tara minunata.
Stim ca unirea cea mare din 1918 a fost posibila pe baza similitudinilor economice si culturale, insa e cat se poate de limpede ca si credinta a fost o importanta radacina comuna. Provinciile s-au cladit pe aceeasi stuctura, pe acelasi schelet, biserica fiind puternic pretuita si intr-o parte, si in cealalta. Si la 1400, si la 1600, si la 1700, si in tot decursul exixtentei neamului nostru. Din verticalitatea morala si credinta strabuna s-a nascut Romania acum 100 de ani. De la Decebal pana la Ferdinand este un lant neintrerupt de fapte si situatii in jurul carora s-a coagulat poporul roman. Tuturor trebuie sa le acordam onoarea cuvenita, dar mai ales celor care au sfintit cu jerfa si truda lor pamantul pe care noi calcam astazi.
Nu plange, Maica Romanie!/ Pentru dreptate noi pierim;/ Copiii nostri, peste veacuri,/Onoare ne vor da, o stim!