Manastirea Comana, mangaiere pentru eroii neamului

Pomeneste-i, Doamne, pe toti eroii, ostasii si luptatorii romani, din toate timpurile si din toate locurile, cazuti pe campurile de lupta, in lagare si-n inchisori pentru apararea patriei si a credintei stramosesti, pentru intregirea neamului, pentru libertatea si demnitatea noastra. Asa se roaga Biserica in cadrul fiecarei Sfinte Liturghii. Pomeneste pe mosii si stramosii acestui stat care se numeste astazi Romania.
O Romanie unita, asa cum sarbatorim la fiecare 24 ianuarie, o tara pentru care multi s-au luptat si prea multi au murit de 2000 de ani incoace. Unirea acestui neam s-a castigat in grele si nesfarsite lupte, in ani de truda, in suferinte si in neincetate framantari. Rabdarea si credinta, vointa si nadejdea in Domnul au facut ca spatiul dintre Carpati si Dunare sa nu fie impartit intre marile puteri. Ca vulturii s-au napustit secole de-a randul sa ciuguleasca din rodul pamantului nostru, din truda taranului si din minunatele bogatii cu care Dumnezeu a inzestrat aceste locuri.
Stramosii nostri nu s-au dat batuti si fiecare generatie s-a aparat cum a putut. Pamantul si azi graieste despre vitejia lor. Au spus Pe aici nu se trece! si nu s-a trecut. Sangele lor striga si oasele lor nedrept ingropate nu au putrezit odata cu trecerea anilor. Sunt semne peste tot, iar generatia noastra trebuie sa le vada ca sa nu uite, copiii trebuie sa stie povestile de vitejie din care s-a nascut acest popor, care nu a atacat pe nimeni, ci s-a aparat intotdeauna. 
Pagini de istorie sunt la tot pasul, chiar daca acum traim la oras, intre malluri si blocuri. Sa nu uitam ca nu departe sunt mausoleele, cimitirele si mormintele celor care si-au dat viața pentru patrie.
In apropiere de Bucuresti putem vizita Mausoleul ridicat in cinstea eroilor cazuti la datorie in timpul Primului Razboi Mondial, in incinta Manastirii Comana care a fost Cimitir Militar la vremea respectiva. Cranii ciuruite de gloante, osemintele a peste 750 de soldati, de diferite nationalitati, sunt dovada luptelor ce s-au dat aici, langa Neajlov. In Cartea de aur a manastirii am citit impresionanta descriere facuta de arhiepiscopul Raymond Netzhammer in 1918.
Joi, 24 octombrie 1918.
In timpul celor 2 ani de ocupatie, maresalul Mackensen vine a 4-a oara sa ma ia la o plimbare cu masina. Azi vrea sa mergem spre sud, la eroii cazuti. (...) Ne apropiem de ruina care este tinta acestei plimbari. Mackensen vrea sa-i viziteze pe mortii lui. In fata ruinii si in curtile interioare, inconjurate de zidul fostei manastiri, este un cimitir de ostasi. Se lucreaza cu harnicie la terminarea acestei frumoase asezari. Soldati si civili cara cu roabe nisip si pietris pe cararile dintre morminte, iar multe fete aduc brazde de iarba pe care le asaza si le uda. Fara deosebire de nationalitate, indiferent ca sint prieteni sau dusmani, razboinicii morti sint asezati unul linga altul. Mackensen spera ca romanii vor pastra in buna stare cimitirul, fiindca si eroii lor sint ingropati aici. Maresalul se bucura ca terenul, sfintit de rugaciunile monahilor, este locul cel mai potrivit pentru mormintele eroilor. Si asa au si facut.
Romanii au pastrat  aceasta amintire pretioasa a trecutului, iar monahii i-au pomenit in rugaciunile lor. Au mangaiat cu slujbe si rugaciuni jertfa celor cazuti pentru apararea patriei, pe malurile Neajlovului, la umbra manastirii. Din initiativa Reginei Maria si a lui Nicolae Iorga, s-a decis construirea unui mausoleu, care a fost ridicat intre anii 1926 si 1932 de catre Societatea Cultul Eroilor, pe ruinele unui fost paraclis. Osuarul de la Comana este un testament lasat Romaniei. Pentru un trecut greu avem datoria de a apara cu orice pret unitatea acestui neam.

Tot in Cartea de aur a Manastirii Comana am gasit si insemnarile Reginei Maria. Intristata de soarta soldatilor si a acestor locuri pe care le iubea mult, regina scria: Deunazi, o batalie mare s'a dat de jur imprejurul ruinelor de la Comana. La privelisti de moarte, de zbucium rasboinic si suferinta a cautat de sus manastirea mandra pe vremuri, ruinata si plina de groaza inaintea nascocirilor de astazi ale omului. Si ce ramane acum din draga veche manastire? Au nimicit oare bombele culturii ultima ei frumuseta, care ca un vis ce se pierde se tinea numai pe jumatate de vremile noastre? Cazut-a foisorul pe stalpi, cea mai scumpa podoaba a zidirii, impreuna cu atatea altele care s'au prabusit in acest rasboi mai neindurator ca toate? Cu sfasiere de inima ma intreb cati fii de mame care plang au murit singuri si nemangaiati supt umbra zidurilor ei. A inrosit sangele lor apa care asa de pasnic oglindea fata ranita de vremi a lacasului?...
Dar nu numai aici si nu numai in acele vremuri s-a murit pentru tara. Tot pamantul tarii da marturie despre repetatele atacuri care s-au abatut asupra ei.
Tot in insemnarile Reginei Maria sta scris: Nu departe de Comana este un loc al carui nume-l stie orice roman: Calugarenii, langa apa Argesului. Caci aici in zilele de mult trecute Mihai Viteazul a castigat batalia-i asupra turcilor. Povestea spune ca vitejia insasi a marelui voinic a dobandit biruinta: cu securea in mana s'a aruncat el in valmasag, raspandind groaza prin randurile dusmanului.
Munteni, Unguri, Ardeleni, ba pana si Cazaci erau sub porunca viteazului Mihai, si toti boierii tarii luptau langa dansul. In aceasta neuitata batalie multi turci de ranguri mari si-au pierdut viata, intre altii Pasa de Caramania, iar Marele-Vizir Sinan, care era mai mare peste dansii, a fost ranit si doborat jos de pe cal.
Dar o alta lupta, cu atat mai ucigasa, s'a dat ieri in jurul Calugarenilor. N'au avut inca vreme istoricii sa povesteasca amanuntul framantarilor sangeroase care zac inca ascunse in taina si in durere, nici nu putem spune astazi cati dintre vitejii nostri si-au lasat vieata pe locul acesta.
O cruce veche sta aici, innegrita si batuta de vremi, de proportii uriase: sumbra ei frumuseta m'a chemat adesea sa'i privesc laturile pline de slove sapate. Sunt randuri scrise de sus pana jos, pe o parte si pe alta, si cuvinte pe bratele rastignirii, - dar nu s'a scris inca si povestea bataliei ce am dat'o noi la Calugareni. Si eu nu stiu cine va fi s'o scrie, nici in ce cuvinte, dar un lucru, pe acela il stiu: povestea pe care un neam intreg a insemnat'o aici cu sange si lacrimi...
Cine poate spune cate vieti si cata suferinta a inghitit pamantul pentru a ramane unit? Cine poate sti cat dor si cata jale a fost pe fronturile de lupta? Cine stie cate fapte eroice nu s-au scris?
Cu greu mai intelegem astazi istoria truncheata si manjita pe care o invatam in scoli si despre care se vorbeste in presa. Istoria nu se fura. Ea este un fapt petrecut, real, a carei amintire trebuie sa ramana vie in constiinta oricarui popor. Este un important element identitar care face un neam sa existe. Inaintasii nostri au facut Romania sa existe. Sa nu uitam ca eroii nostri merita macar o lumanare si o rugaciune. Sa nu uitam ca avem o tara si o datorie pentru ea, cum spune Radu Gyr:
E jertfa lor de veacuri marturia
Ce striga din morminte pan' la noi:
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant, de Sfinti si de eroi!