Adevarata bucurie e in Hristos

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.
E vremea colindelor, a recunostintei, a faptelor bune si a rugaciunii.  Cum ne putem bucura de Craciun daca nu simtim ca adevarata bucurie e in Hristos? Doar El umple casa sufletului, aduce pace si lumina. 

El S-a nascut si pentru noi, cei de azi, si pentru cei de maine, nu numai pentru strabunii nostri, care au murit demult. E mereu actual si prezent, este singurul lucru nou sub soare, dupa cum afirma Sfantul Ioan Damaschin, adica singurul lucru nou de la crearea lumii. Adevarata bogatie se gaseste in Hristos, si mai sunt printre noi cativa care simt asa. Adevarata bogatie e in ortodoxie, e in biserica, e in sfintele taine. E greu sa mai vezi aceasta cand te-ai sufocat si te-ai pierdut deja in bogatia chiciurilor lumesti.
Ce am facut noi din Nasterea Domnului? Ce am facut din osanalele ingerilor, din colindele pastorilor si din inchinarea magilor, ce am facut din sufletele noastre pentru care s-a nascut Hristos? Ce spunem copiilor nostri care scriu scrisori mosului? Ce-i invatam sa ceara in afara de bunuri materiale, dulciuri, jucarii? Cum vibreaza sufletele noastre la primirea vestii celei mari?  
Ce reprezinta pentru noi Craciunul?
Bogatie de cadouri, lumini multicolore, decoratiuni fel de fel, targuri cu mancaruri traditionale si suvenire de sezon, mosi craciuni, reni, porci, cozonaci si globulete. Magia sarbatorilor, febra cumparaturilor si a promotiilor a pus stapanire peste Romania. Tot romanul cumpara, mananca, bea si se veseleste. De dragul marketingului, care ne educa prin orbire, de dragul prietenilor si al copiilor ies banii din buzunare si ne veselim, ca asa e traditia de sarbatori.
Bogatie si belsug pe mese si in case. Dam totul trupului, lasand sa flamanzeasca sufletul. 
Si cu toate acestea... leru-i ler soptit se aude pe la portile crestinilor, prin biserici si prin casele celor care mai au in inimi adevaratul sens al sarbatorii.
Muta-i intrebarea ce rasuna afara
Am murit degeaba, ce-ati facut din tara?
Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse
Pe la porti strain e, ce ne stau inchise
Leru-i ler.
Cine mai vede cu mintea si simte cu inima, cand ochii sunt orbiti de jocuri de lumini? Unde e Craciunul cel adevarat, datator de bucurie, speranta si lumina? Unde e Hristos in inimile si in viata noastra? Cat loc i-am dat, cât timp? Si daca nu pentru El, macar pentru batranii, orfanii si nevoiasi acestei tari, cat timp am alocat? 
Rasaritul cel de Sus a luminat pamantul, coborandu-se pentru ca noi, robii lumii, mincinosi si huligani sa-l facem tron in inimile noastre. Sa ne luminam si sa ne veselim intru Nasterea Sa. E frumos ca impodobim brazi si ca avem mese imbelsugate, dar sa nu uitam sa ne impodobim si sufletele cu fapte bune, cu post si rugaciune. Sa aprindem macar o mica luminita si in sufletele noastre, caci pentru noi "rasarit-a lumii Lumina cunostintei" fara de care am fi posomorati si saraci. 
Sarbatori binecuvantate, cu pace, bucurie si lumina! 

Din nou, despre roadele credintei romanesti in Tara Sfanta

Ernest Bernea spunea: E multa frumusete in lume, dar oamenii orbi nu o vad. Inclinarea spre a face raul e atat de puternica, incat, pentru a o invinge, a fost nevoie de marea dragoste si jertfa a Dumnezeului intrupat. In Tara Sfanta, acest lucru este mai evident ca niciunde, insa pelerinul calatoreste pentru a se intalni cu Dumnezeu, netinand cont de razboiul si de prigoana care se poate starni la tot pasul. Urcusul duhovnicesc sfideaza orice bariere, caci omul si Dumnezeu se cauta reciproc si se intalnesc mai cu seama la Locurile Sfinte. Betleem - casa painii, oras vechi ce se afla sub administratia palestiniana, cunoscut din Vechiul Testament ca fiind locul nasterii lui David, este mai ales cunoscut din Noul Testament ca locul nasterii lui Iisus. Aici se gaseste cea mai veche comunitate de crestini din lume.
Cred ca pentru orice pelerin Biserica Nasterii Domnului din Betleem este un loc special, cu o incarcatura emotionala deosebita. Nasterea mai presus de fire, atat de mult asteptata a Domnului nostru Iisus Hristos, care a primit a se intrupa ca Om, a adus atata bucurie atunci, incat ea se simte si azi in acest loc. O bucurie ce s-a propagat in timp, ramanand nealterata si neimputinata pe veci. Istoria locului este, de asemenea, grea, ca a tuturor locurilor in care s-a aflat Mantuitorul, insa, in ciuda oricaror incercari de distrugere si destabilizare, aceste locuri au ramas ca oaze ale Imparatiei Ceresti. Intr-o lume desarta si razboinica, crestinii au gasit intotdeauna pe Hristos singura paine si singura apa vie a vietii.
Biserica cea mai veche din lume adaposteste locul unde a inceput la propriu nadejdea mantuirii. Pestera Nasterii se gaseste sub biserica. Este un loc smerit si ingust, dar care emana o caldura speciala. Istoricii spun ca steaua care marcheaza locul nasterii Mantuitorului a fost donata de un domnitor al Tarii Romanesti.

Am cantat cateva colinde si timpul parca s-a oprit in loc. Stiam atatea povesti despre acest loc, dar sa fii realmente aici este coplesitor. Hristos se naste/ Domnul coboara/ Ingerii canta/ Magii il adoara/ Pastori alearga/ Ieslea inconjoara/ Mari minuni se intamplara.
Noi suntem pastorii ce vin alergand cu bucurie, noi suntem magii veniti din departare pentru inchinare, noi suntem cei pentru care S-a nascut Domnul in ieslea saracacioasa din Betleem. Biserica mare ridicata de imparatul Justinian in locul bisericii construite initial de Sfantul Constantin cel Mare adaposteste mai multe altare. Noua ne-a atras privirea in mod deosebit catapeteasma bisericii, lucrata in Tara Romaneasca, care a fost donata de domnitorul Serban Cantacuzino. Nici nu ne mai mira. Semnele recunostintei romanesti sunt la tot pasul, asa cum am vazut inca din prima zi a pelerinajului nostru. Am vizitat langa Betleem, intr-o zona arida si stancoasa, Manastirea Sfantul Sava. In acest loc au vietuit si au avut diverse ascultari mai multi calugari romani, precum Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si arhimandritul Nectarie Banu, care dupa zeci de ani de nevointe pe Tabor s-a retras la  Manastirea Sfantul Sava pana la sfarsitul vietii. Se spune ca aici se pastreaza mai multe carti, icoane, hrisoave si alte obiecte vechi ca dovada a legaturii dintre romani cu fratii crestini din manastire.
La numai 10 km de Betleem se afla capitala Israelului, Ierusalimul - orasul pacii. Construit ca o cetate cu ziduri groase, Ierusalimul este un loc a carui istorie incepe din timpul regelui David. Am vizitat Manastirea Inaltarii Domnului de pe Muntele Maslinilor, Manastirea Pater Noster, Manastirea Dominus Flevit, Gradina Ghetsimani - Biserica Natiunilor, Biserica Mormantului Maicii Domnului, Grota Tradarii si multe alte locuri importante pentru noi, crestinii. Ierusalimul este considerat de asemenea "orasul sfant" si pentru credinciosii iudaici si musulmani. La Biserica Mormantului Maicii Domnului din Ierusalim ne-am intalnit cu parintele Anatolie Dumitrascu, un preot moldovean, care de cativa zeci de ani slujeste aici si nu vede un alt loc mai potrivit pe pamant pentru el. Se simte ca acasa si nici nu ar avea cum altfel. Maica Domnului l-a adoptat cu totul, asa cum face cu noi toti.
Parintele se bucura sa primeasca grupurile de pelerini romani care-i mai aduc vesti de acasa. Vorbeste cu mandrie de candelabrul in forma coroanei regale donat de regele Carol I si despre numeroasele sacrificii pe care ai nostri le-au facut pentru ca acest loc sa dainuiasca peste timp.

Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca revarsa binecuvantari si noua, celor care precum Sfantul Apostol Toma am ajuns intr-un tarziu sa i ne inchinam. E forfota in jur si cu toate acestea se simte o pace inexplicabila. In dreptul icoanei se face liniste. Ca si cum cineva te ridica si pentru cateva clipe te strange ca intr-o imbratisare blanda. Este chiar Ea! Maicuta draga care intampina cu dragoste pe orice pelerin venit sa-i multumeasca sau sa-i ceara ajutorul pentru care Ea grabnic mijloceste. Pelerinajul nostru continua tot in Ierusalim, cu Via Dolorosa - Calea Crucii, calea cea mai plina de semnificatii.
Daca pana acum am vizitat toate cu bucurie si cu nerabdare, pe Via Dolorosa... trairea oricarui pelerin se schimba. Drumul aduce aminte de cumplitele patimiri ale Mantuitorului. Aduce aminte de necredinta oamenilor, de nerecunostinta, de inimile atat de invartosate si de pacat. Acum am ascultat in detaliu povestea celor 14 opriri, incercand parca sa vizualizam cu ochii mintii terifiantele scene.
1. Curtea casei lui Pilat (locul judecatii)
2. Pretoriul (Punerea Crucii pe umerii Domnului)
3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara crucii
4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa
5. Simon Cirineanul ridica Crucea
6. Intalnirea Domnului cu Veronica
7. A doua cadere
8. Intalnirea Domnului cu femeile mironosite
9. A treia cadere
10. Locul unde Mantuitorul a fost dezbracat de haine
11. Pironirea pe Cruce
12. Moartea Domnului pe Cruce
13. Coborarea Domnului de pe Cruce
14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea.
Prin Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos ne garanteaza posibilitatea de a accede catre viata vesnica. Dobandirea vietii vesnice este scopul vietii crestine, asa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel: Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra. Am pasit cu emotie spre locul mortii si al Invierii Domnului. Esti mic si plin de patimi, in cel mai sfant loc de pe pamant. Aici, unde Lumina Sfanta coboara in fiecare an, ca mai apoi sa fie impartita credinciosilor din intreaga lume. Te vezi asa cum esti, nevrednic, si multumesti ca ti-a fost dat sa ajungi sa pui mana ta acolo unde Mantuitorul a patimit, a murit si a inviat. Te gandesti cat de important este acest loc pentru omenire si cate sacrificii au facut crestinii pentru ca si tu astazi sa poti sa te inchini.
Despre evlavia romanilor manifestata fata de Sfantul Mormant se poate vorbi foarte mult. Tarile Romanesti prin domnitorii romani au trimis sute de ani ajutoare materiale catre Patriarhia Ierusalimului pentru intretinerea bisericilor din zona. Calugarii din Fratia Sfantului Mormant veneau frecvent in Tarile Romane ca sa stranga cele necesare pentru a putea face fata presiunilor impuse de asupritorii turci. Cu banii stransi achitau birurile mari. Insusi Patriarhul Ierusalimului Dositei a venit la Bucuresti in 1670 pentru a strange fonduri pentru restaurarea Bisericii Nasterii Domnului din Betleem, iar in 1686 Serban Cantacuzino sprijina refacerea Bisericii Sfantului Mormant.
Si Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului a vizitat Tarile Romane, primind ajutor de la Domnitorul Martir Constantin Brancoveanu. In anul 1707 a participat chiar la slujba de sfintire a Bisericii Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitorita de Sfantul Constantin Brancoveanu. Tot la noi si pe cheltuiala domnitorilor nostri s-au tiparit mai multe carti intrebuintate in locasurile din Tara Sfanta. Manastiri importante, precum Probota, Bistrita, Polovraci, Cetatuia, Comana, au fost inchinate Tarii Sfinte si Sfantului Mormant, in special, de-a lungul vremurilor. Terenuri, vii, hanuri, o moara si mai multe pravalii din tara noastra au fost inchinate, iar sume considerabile mergeau catre sprijinirea Locurilor Sfinte.
Mai multe obiecte de pret, carti, hrisoave, vase liturgice se gasesc pana in zilele noastre ca dovada a recunostintei si evlaviei romanesti in tezaurul Sfantului Mormant. Pelerini precum Dimitrie Bolintineanu, Teodor Budara, Olga Greceanu, Gala Galaction au scris foarte frumos despre cele vizitate, incercand sa faca cunoscute si sa starneasca interesul tuturor pentru aceste locuri. In anul 1925 a fost organizat primul pelerinaj. Preoti insotiti de credinciosi au mers sa se inchine, asa cum mergem si noi astazi. Abia in 1930 s-a organizat al doilea pelerinaj, insa de data aceasta de Paste, cand pelerinii au putut participat la slujba Invierii Domnului. Astfel, credinciosii romani au putut in mod direct sa sprijine material pe crestinii aflati in mari nevoi si dificultati pe intreg teritoriul Tarii Sfinte.
Si Intaistatatorii Bisericii Ortodoxe Romane au aratat compasiune, intelegere si sprijin fratilor crestini de pe aceste meleaguri. In anul 1927, Patriarhul Miron Cristea face prima vizita pe urmele Mantuitorului, mergand in aproape toate orasele importante. Vizita a fost un bun prilej pentru a pune in discutie existenta unui asezamant romanesc la Ierusalim.
Un teren care era in discutie de mai multi ani a fost donat Patriarhiei Romane. Ieromonahul Gherasim Luca, de la Manastirea Neamt, a fost trimis in 1930 la Ierusalim pentru a face demersurile in vederea construirii unui camin romanesc. Strangerea de fonduri a fost insa destul de anevoioasa, fapt pentru care abia in 1935 s-a pus piatra de temelie a bisericii. Din cauza celui de al Doilea Razboi Mondial lucrarile au incetat cativa ani. Au urmat anii grei si plini de zbucium. Departe de tara, printre straini, printre cei de alt neam si de alta credinta, cu greu au reusit ai nostri sa tina piept incercarilor. La 28 mai 1975, pe cand arhimandritul Lucian Florea era Superiorul asezamantului, Patriarhul Justinian Marina a sfintit Biserica Asezamantului Romanesc din Ierusalim, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Dupa Revolutia din 1989 s-au realizat si alte lucrari de impodobire  a bisericii. La intrare, ocrotitoarea Romaniei Mari, nimeni alta decat Maica Domnului, vegheaza neincetat, intampinand pelerinii cu o strofa eminesciana, foarte draga sufletelor noastre:
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!

Spatiul interior cald si primitor este asemanator spatiilor liturgice romanesti. Catapeteasma bisericii sculptata in lemn a fost realizata la Manastirea Caldarusani-Ilfov, iar icoanele, pictura si piesele de mobilier au fost realizate tot de priceputi mesteri romani. Asezamantul este un mic coltisor romanesc intr-un cartier de ultrareligiosi iudaici. E greu de inteles cum supravietuieste. Rabdarea si dragostea personalului, evlavia pelerinilor si mila lui Dumnezeu fac acest loc infloritor si prosper. Toate locurile pe care le-am vazut vorbesc despre implicarea activa a romanilor pentru pastrarea credintei vii. Ai nostri au inteles ca direct la izvoare trebuie sa arda mai intai candela pentru ca lumina credintei sa se raspandeasca lin in toate colturile lumii. Dorinta infaptuirii pelerinajului religios exprima de fapt dorinta pelerinului de a se apropia de cele sfinte si poate fi considerat un pas in plus spre mantuire, deoarece urmarea sfintilor este conditie de baza a ortodoxiei.  Pelerinajul in Tara Sfanta impresioneaza din multe puncte de vedere, fiind o binecuvantare ce are puterea de a schimba vieti si de a intoarce la credinta pe cei rataciti.