Stiam ca nu au apa, ca multe neamuri si confesiuni impart aceste locuri de mii de ani, am vazut razboiul si desertul la televizor, dar lucrurile sunt altfel atunci cand le vezi cu ochii si le pricepi cu inima. Munti si vai aride, pamant stancos si dur, un singur fir de apa pentru care multi se lupta. Imediat m-am gandit la tara mea, la muntii nostri plini de bogatii, la raurile, lacurile, Dunarea si marea noastra care scalda tara din toate partile, la padurile dese si umbroase in care traiesc fel de fel de vietuitoare, la toate binecuvantarile naturii pe care Domnul le-a revarsat peste noi cu marinimie.
Cata binecuvantare a dat Dumnezeu romanilor, lucru pentru care ar trebui sa multumim continuu. Si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc la Locurile Sfinte semnele recunostintei romanesti. Este uimitor felul in care romanii au dorit sa tina cerul pe pamant marcand locurile importante pe unde a trecut Mantuitorul. Discreti si nestiuti de nimeni, ai nostri au iubit, au ajutat si au impodobit aceste locuri.
Prima bucurie si dovada a implicarii romanesti am avut-o la biserica ortodoxa Sfantul Arhanghel Gavriil din Nazaret, care marcheaza, potrivit traditiei, locul Bunei Vestiri. Eram la atata distanta de casa si totusi ma simteam ca acasa. Prezenta icoanei Maicii Domnului intr-un cadru atat de familiar te face sa te simti acasa. Frescele ortodoxe pictate de cei trei frati bucovineni, Mihai, Gavril si Nicolae Morosanu, dau acestui loc binecuvantat un aer romanesc, obisnuit si placut sufletelor noastre. Intalnirea cu Maica Domnului in prezenta Sfintei Cuvioase Parascheva si a Sfantului Mucenic Ioan cel Nou, ce se afla zugraviti pe peretii din interiorul bisericii, trezeste emotii oricarui pelerin roman. In micul Nazaret, in locul in care lumea a primit cea mai mare veste, iti salta inima in piept ca esti roman. O dubla binecuvantare.
Tot in Nazaret, pe ruinele unei foste biserici bizantine, se afla astazi cea mai mare constructie din Orientul Mijlociu, biserica romano-catolică Buna Vestire, care marcheaza locul casei Sfintilor Ioachim şi Ana si a Sfintei Fecioare Maria. In semn de recunostinta, comunitati crestine din mai multe tari au donat mozaicuri infatisand-o pe Maica Domnului. Acestea se gasesc pe zidul care inconjoara biserica.Am privit cu mandrie reprezentarea Maicii Domnului sub care se gaseste placuta pe care scrie ROMANIA. Fara lipsa de modestie am sa va spun ca este una dintre cele mai frumoase. Ocrotitoarea Romaniei, avand la picioare cateva manastiri importante din tara noastra, revarsa binecuvantari tuturor celor ce calatoresc pe urmele Mantuitorului.
Si asa, cu aceste binecuvantari in suflet, am vizitat si alte locasuri importante din Tara Sfanta. Pe Marea Tiberiadei, unde Domnul a savarsit atat de multe minuni, am avut onoarea sa ascultam imnul Romaniei si sa privim arborat drapelul nostru. Este un gest frumos, organizat de localnicii bucurosi sa primeasca oaspetii veniti din tari indepartate pentru a vedea locul in care Domnul a mers pe apa, locul Pescuirii Minunate si al multor altor minuni.
De aici se ajunge usor spre Capernaum - Orasul Domnului, Muntele Fericirilor, Migal - orasul Sfintei Maria Magdalena sau Tabgha - orasul inmultirii painilor si a pestilor. Fara indoiala, unul dintre cele mai importante locuri pe care le-am vizitat este Muntele Tabor, locul Schimbarii la Fata a Domnului. Biserica initiala a fost construita de imparateasa Elena, insa, in timp, pe ruinele bisericii s-au construit alte si alte locasuri.
In anul 1859 s-a construit biserica actuala de catre arhimandritul Irinarh Rosseti, care a imbratisat viata calugareasca la Manastirea Neamt. Indeplineste mai multe ascultari in tara, dar si la Muntele Athos, iar dupa anul 1843 vine in Tara Sfanta, impreuna cu ierodiaconul Nectarie Banul. Avea sa vietuiasca timp de 16 ani pe Muntele Tabor, cugetand la cele de Sus, nevoindu-se si rugandu-se in acest loc martor al stralucirii dumnezeiesti. Aici unde nu numai ca a pasit Mantuitorul, dar S-a si aratat ucenicilor Petru, Iacov si Ioan, arhimandritul Irinarh Rosseti hotaraste sa zideasca biserica manastirii ortodoxe a Schimbarii la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor.
Un proiect indraznet, avand in vedere lipsurile materiale si asprimea locului. Insa temerarul roman nu se lasa covarsit de greutati si incepe constructia pe ruinele fostei bisericii. Rapus de suferinta, trece la Domnul, neterminand lucrarea, care a fost finalizata de Patriarhia Ierusalimului. Se pastreaza si astazi in interiorul bisericii mormantul cuviosului Irinarh.
Si la Iordan am gasit semne ca romanii nu numai ca au trecut pe aici, dar si ca iubesc acest loc, lasand a se putea citi in limba romana Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu, care relateaza Botezul Domnului. Pentru noi, Iordanul este raul in care Domnul nostru Iisus Hristos, inainte de a-si incepe activitatea mesianica, a fost botezat de Sfantul Ioan Botezatorul. Este locul Epifaniei, adica aratarea Domnului.
Pentru localnici, insa, Iordanul este viata si moarte la propriu, prin faptul ca este un rau de granita, are mare importanta in mentinerea pacii in Orientul Apropiat. Fiind cea mai importanta sursa de apa din zona, este ravnit si impartit intre mai multe popoare in acelasi timp. Este greu de imaginat pentru cineva care vine dintr-o tara binecuvantata cu multe ape ce inseamna de fapt acest unic curs de apa dintr-o zona asa de arida si de intinsa. Si cel mai bine am inteles aceasta cand am ajuns in Pustiul Hozeva, la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, in nordul desertului Iudeii.
Pustiu cat vezi cu ochii. Doar un firicel de apa de-a lungul canionului aduna un cordon de verdeata in tinutul stancos. Se vede ca un sarpe verde intr-o mare si uscata intindere cafenie. Soarele e nemilos in aceste parti, iar lipsa apei este cat se poate de evidenta. Manastirea cocotata pe un perete abrupt al canionului sfideaza parca legile firii. Aici, pelerinii se pot inchina la moastele sfintilor care au vietuit in aceasta manastire, dar si la racla cu moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Neamt sau Hozevitul.
Povestea despre viata sfantului ne-a spus-o detaliat parintele ghid, chiar in incinta manastirii. Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt, care s-a nascut in satul Crainiceni, a fost de copil educat de bunica sa in spirit crestin. In anul 1936, la numai 23 de ani, monahul Ioan Iacob a parasit obstea Manastirii Neamt pentru a veni in Tara Sfanta. A vietuit timp de 10 ani la Manastirea Sfantul Sava de langa Betleem, fiind paraclisier si infirmier, scriind invataturi si versuri duhovnicesti, luand parte la slujbe, rugandu-se si nevoindu-se. Cu aprobarea Patriarhului Nicodim, in anul 1947, in Biserica Sfantului Mormant, a fost hirotonit diacon.
In acelasi an, la Mormantul Domnului este hirotonit preot, iar Patriarhia Romana il numeste egumen la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului. Savarseste zilnic, vreme de 5 ani, Sfanta Liturghie in limba romana, scrie si reconditioneaza chiliile si biserica schitului. In anul 1952 se retrage din ascultarea de egumen si intra in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul. Timp de 7 ani vietuieste in Pestera Sfintei Ana, in post si in lipsuri, mancand doar o data pe zi pesmeti si masline, dormind doar o ora pe noapte.
E greu de imaginat traiul in aceste locuri aspre, lipsite parca de orice urma de viata, insa tocmai aceasta departare de lumesc face aceste locuri pustii atat de iubite de monahii nevoitori. Si-a dat sufletul in mainile Domnului in anul 1960, fiind inmormantat chiar in pestera. In anul 1980, cu binecuvantarea Patriarhului Ierusalimului, moastele Sfantului Ioan sunt stramutate cu mare cinste in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. La 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a cananizat ca sfant, cu data de praznuire la 5 august, iar anul acesta, si Patriarhia Ierusalimului a proclamat canonizarea sfantului.
Inchinarea la moastele Sfantului Ioan Iacob este o mare onoare pentru pelerinii romani. Viata sfantului este un extraordinar exemplu de vointa, smerenie si dragoste de Dumnezeu. Este imposibil sa nu-ti tresalte inima de bucurie in fata raclei sfantului roman si sa nu te gandesti cu dor la tara ta, la semenii de acelasi neam cu tine. Te umpli de o bucurie romaneasca sfanta ca in acest loc in care s-au nevoit mari sfinti precum Sfantul Ilie si Sfanta Ana, mama Maicii Domnului, ai intalnit un sfant roman. Cu cuget usurat am pornit spre perla podoabelor romanesti din Tara Sfanta: Asezamantul Romanesc de la Ierihon.
Ierihonul este un oras din Palestina, numit si orasul palmierilor deoarece vegetatia este foarte bogata in palmieri. Este orasul biblic, cel mai vechi din lume, situat in cel mai jos punct de pe glob. Un loc greu incercat, in care religiile monoteiste isi clameaza de secole intaietatea. Prin pronie divina, dar si prin dragostea si evlavia credinciosilor, in anul 1999 se incepe constructia unui Asezamant Romanesc aici pe pamantul sfintit de pasii Mantuitorului. Inainte de revolutie, Biserica Ortodoxa Romana a primit un teren de la o familie de romani credinciosi stabiliti aici. O donatie importanta si binecuvantata, care a permis nasterea gandului existentei unui asezamant al romanilor.
Pe parcurs s-au mai cumparat si alte terenuri, deoarece suprafata initiala nu era suficienta pentru un astfel de proiect. Arhimandritul Ieronim Cretu, cel care a fost Superiorul Asezamintelor Romanesti din Tara Sfanta timp de 20 de ani, a urmarit si coordonat indeaproape bunul mers al lucrurilor.
Biserica mare in centrul curtii este inconjurata de cladiri inalte (chilii, trapeza, biblioteca, sali de conferinte) care par sa o apere. Nici nu-i de mirare. Intr-un mediu destul de ostil, te simti protejat in interior ca intr-o fortareata.
Altarul bisericii mari a fost sfintit in anul 2000 de catre Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist, cu hramurile Nasterea Domnului si Sfintii Romani. Biserica a fost proiectata de arhitecti romani si pictata in stil bizantin, evident de pictori romani. Paraclisul aflat in vecinatatea bisericii poarta hramurile Sfantul Proroc Daniel si Sfanta Parascheva. Desi lucrarile s-au finalizat cu ceva timp inainte, Acordul Patriarhal de restabilire a comunitatii bisericesti depline a fost semnat abia in 2014 de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Preafericitul Parinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Astazi, Asezamantul se infatiseaza mai frumos ca niciodata.
Din icoana-mozaic de la intrare, Sfantul Ioan Iacob intampina pelerinii romani cu urmatorul indemn:
Fii pribegi ai tarii mele,
Necajiti printre straini,
Nu uitati menirea voastra,
De romani si de crestini.
Jertfa, staruinta si multa suferinta a compatriotilor nostri care s-au nevoit in aceste locuri nu pot fi trecute cu vederea. Au fost adesea necajiti si impovarati de multe neajunsuri, dar au avut mult dor de cele sfinte si multa dragoste de Dumnezeu. Intr-o lume mereu in conflict, cativa crestini romani au stiut sa pastreze lumina si pacea in suflet.
